Marcă. Acţiune în contrafacere. Reproducere neautorizată a elementului figurativ. Conflict cu drept de autor. Reproducere neautorizată a sloganului publicitar. Cuantumul despăgubirilor (AMIGO / ARAMIO)
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 35 alin. (2) lit. b)1} Legea nr. 8/1996, art. 7 Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (1) şi (3)
O.U.G. nr. 100/2005, art. 14 alin. (2)
C. proc. civ., art. 132 alin. (2) pct. 2
1. Cum pe lângă elementul verbal AMIGO reclamanta a dobândit protecţie şi asupra elementului figurativ, reproducerea sa îi era interzisă pârâtei de prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998, care conferă drepturi exclusive titularului mărcii în folosirea acesteia.
2. Pârâta contestă apartenenţa expresiei „O cafea savuroasă 100% tradiţional braziliană, deliciul clipelor tale de relaxare” la categoria operelor protejate prin drept de autor de art. 7 din Legea nr. 8/1996, astfel încât utilizarea sa îi este permisă.
în realitate, alături de referirile din care consumatorul vizat ia act că este vorba despre cafea şi că aceasta este braziliană, textul cu caracter publicitar conţine - cu referire la cafea - adjectivul „savuroasă” şi exprimarea metaforică „deliciul clipelor tale de relaxare”, despre care nu se poate afirma că sunt simple informaţii neutre referitoare la produs, ci exprimări originale, menite să
Anterior modificării prin Legea nr. 66/2010 (M. Of. nr. 226 din 9 aprilie 2010), art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 prevedea: „(2)Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fară consimţământul titularului: (...) b) un semn care, data fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar producc în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul; (...)”.
In prezent, art. 35 alin. (2) lit. b) arc următorul cuprins: „Titularul mărcii poate cerc instanţei judecătorcşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fară consimţământul său: (...) b) un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă; (...)”.
După cum se poate observa, textul a suferit, de fapt, doar o nesemnificativă reformulare, păstrându-i-se acelaşi conţinut.
capteze atenţia consumatorului şi să stârnească în mintea acestuia dorinţa achiziţionării produsului.
3. Faptul că pârâta ar fi realizat pierderi din comercializarea produsului ARAMIO nu poate constitui un motiv care să o exonereze de plata daunelor materiale către reclamantă.
Astfel, pe baza expertizei efectuate în cauză s-a stabilit beneficiul nerealizat de reclamantă ca urmare a punerii pe piaţă a produsului pârâtei purtând însemnele contrafăcute, ceea ce reprezintă un criteriu legal de stabilire a daunelor în atare cauze, prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6367 din 5 iunie 2009, www.scj.ro
Prin sentinţa civilă nr. 881 din 12 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.I.D.C.S. împotriva pârâtei SC A. SRL, a obligat-o pe pârâtă să retragă din reţelele circuitelor comerciale produsul cafea solubilă „ARAMIO”, cutia de 100 g, comercializat sub eticheta similară cu marca reclamantei, conţinând următoarele elemente grafice: ceaşcă plină de cafea înspumată şi farfurioara albă plasate în partea dreaptă a ambalajului, boabe de cafea şi însemnul 56’; a interzis pârâtei să folosească pe ambalajul produsului comercializat sub aceeaşi marcă logo-ul „O cafea savuroasă, 100% tradiţional braziliană, deliciul clipelor tale de relaxare”; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 23431,95 lei, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada octombrie 2005 - octombrie 2006; a obligat-o pe pârâtă să publice într-un ziar de largă circulaţie în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii dispozitivul acesteia, precum şi la plata sumei de 8973,28 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamanta este titulara mărcii verbale „AMIGO” şi a mărcii combinate „AMIGO”, înregistrată sub nr. 58265/2003 pentru clasa de produse 30 - cafea.
Pârâta este titulara mărcii verbale „ARAMIO”, pentru clasele de produse şi scrvicii 29, 30, 35 şi 39, incluzând şi produsul cafea.
Părţile sunt, aşadar, competitori pc piaţa de desfacere a produselor de cafca, comercializându-le prin aceleaşi reţele de distribuţie, iar
produsele fiind aşezate alăturat, în aceleaşi standuri şi rafturi, aşa cum rezultă din planşele foto depuse la dosar.
Deşi pârâta comercializează produsul său sub marca „ARAMIO”, pentru carc deţine titlu de protccţie, prin modalitatea de expunere a mărcii realizează o contrafacere prin imitaţie a mărcii reclamantei, respectiv a elementului figurativ al acesteia.
Astfel, alături de elementul verbal „ARAMIO”, pârâta reproduce o serie de elemente grafice ale mărcii reclamantei pe o cutie metalică cilindrică, având aceeaşi dimensiune şi culoare cu cea a reclamantei.
Eticheta produsului este similară, fiind copiat elementul grafic central, respectiv ceaşca plică cu cafea, farfurioara de culoare albă, plasată în aceeaşi zonă a etichetei.
Toate acestea sunt apte a crea confuzie pentru consumatorul mediu, care percepe marca în întregul său, fară a reţine detaliile, ci numai elementele pe care le consideră esenţiale, deturnând astfel marca de la funcţiile sale esenţiale, respectiv de a diferenţia produsele şi serviciile unui comerciant de cele similare ale altor comercianţi, de a garanta consumatorului identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat, precum şi funcţia de concurenţă.
De asemenea, pârâta copiază întocmai mesajul adresat de reclamantă consumatorului, „O cafca savuroasă 100% tradiţional braziliană, deliciul clipelor tale de relaxare”.
Prin aceasta încalcă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 8/1996, modificată, respectiv dreptul de autor al reclamantei cu privire la slogan.
Tribunalul a mai reţinut, în drept, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea 84/1998, a art. 3 din Legea nr. 11/1991 şi art. 14 alin. (2) ale O.U.G. nr. 100/2005.
Prin decizia civilă nr. 236 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei, obligând-o, totodată, la plata sumei de 3501,63 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile formulate de pârâtă împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
Marca intimatei-reclamante este o marcă verbală combinată, cu element figurativ în cadrul căruia se situează în prim plan o ceaşcă de cafca pc farfurioara pc carc se află şi câtcva boabe de cafca şi pe carc
se află înscris în partea dreaptă numărul 56, situat într-un chenar reprezentând o formă stilizată a unei ceşti de cafca aburinde.
Ca element distinctiv al mărcii înregistrate, acesta a fost reprodus aproape identic pe etichetele produselor comercializate de pârâta-apc-lantă, ca şi elementele grafice secundare, planta de cafea stilizată, sub care se află înscris logo-ul „CAFES DO BRASIL”, care sunt copiate identic pe etichetele produselor comercializate de aceasta, astfel încât diferenţele sunt nesemnificative pentru cumpărătorul mediu, care nu reţine detaliile, ci numai elementele pe care le consideră esenţiale, rezultând astfel un risc de confuzie între produsul purtând marca înregistrată şi cel purtând semnele identice/similare cu care se confruntă la momentul alegerii.
Concluziile apelantei apar eronate în privinţa elementelor în raport de care prima instanţă a apreciat existenţa riscului de confuzie incluzând şi riscul de asociere.
Aprecierea gradului de similaritate, strâns legat de riscul de confuzie, nu se face numai în raport de elementul verbal al mărcii recla-mantei-intimate, ci şi de totalitatea elementelor grafice protejate, ca şi a celorlalte elemente care, fară a fi protejate, sunt menite să individualizeze produsele acesteia în raport cu produse din aceeaşi clasă, aparţinând altor producători.
In ipoteza în care semnele conflictuale au fost utilizate de apelantă identic pe ambalaje, cu aceeaşi formă cu celc folosite de intimată, modul de utilizare a semnelor se constituie într-un factor pertinent de apreciere a gradului de similaritate vizuală în percepţia de ansamblu asupra produsului, în strânsă legătură cu riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a semnului cu marca.
Ca reclamă a produsului, slogan sub care este comercializat, textul menţionat constituie obiect al dreptului de autor, astfel cum este definit prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 8/1996, republicată, reprezentând o operă originală de creaţie intelectuală, legea protejând în mod egal „oricare modalitate de creaţie, indiferent de modul sau forma de exprimare”.
In ce priveşte susţinerea că la momentul pronunţării sentinţei cererea principală nu ar mai fi avut obiect, întrucât apelanta a retras de pe piaţă produsele purtând eticheta care conţinea reclama utilizată de către reclamantă din anul 2005, curtea a reţinut că, atâta vreme cât încălcarea s-a produs şi este posibil să se mai producă şi pe viitor în absenţa unei hotărâri care să constate aceste fapte, sentinţa este legală şi temeinică, retragerea la un moment dat de pe piaţă a produselor
purtând semne identice sau similare, menite să creeze confuzie în rândul consumatorilor, fiind necesar a fi dispusă în cadrul judecăţii pc fondul cauzei.
Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6)
C. proc. civ. sub aspectul cuantumului daunelor materiale acordate reclamantei-intimate, curtea a privit-o, de asemenea, ca nefondată, întrucât atât prin cererea introductivă, cât şi prin cea precizatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la daune, prin indicarea modalităţii de cuantificare a acestora, pe baza unei expertize ce urma a fi efectuată în cauză şi care a şi fost efectuată ulterior.
Prin concluziile orale şi scrise ce au fost depuse la dosar, reclamanta a solicitat plata cu titlu de daune a sumelor evidenţiate în raportul de expertiză, în forma pe care urma să o omologheze instanţa.
Obligarea pârâtei la suma cuprinsă în varianta a Il-a la raportul de expertiză s-a circumscris obiectului cererii de chemare în judecată, fară a se putea pune în discuţie încălcarea limitelor învestirii, sub aspect valoric, faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora cererca nu se socoteşte modificată când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului ei.
Aplicând dispoziţiile art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005, carc privesc modalitatea de evaluare a daunelor, tribunalul a reţinut că beneficiul pârâtei este echivalent beneficiului nerealizat de reclamantă, suma stabilită de expert fiind de 23.431,95 lei, iar criteriul de apreciere a daunelor fiind cel propus de reclamantă prin cererea precizatoare.
Acest critcriu propus de reclamantă este un critcriu legal şi obiectiv de aprecicre a daunelor cauzatc prin încălcarca drepturilor de proprietate intelectuală protejate, aplicabil unor asemenea raporturi juridice, în condiţiile în care există, pe de o parte, o imposibilitate obiectivă de cuantificare a daunelor ce se pot traduce în scăderea vânzărilor, dar şi în pierderea clientelei, diluarea mărcii în percepţia consumatorului, din perspectiva funcţiei de garanţie a calităţii produselor marcate, precum şi o imposibilitate obiectivă de reparare integrală a prejudiciului, dat fiind caracterul succesiv al actelor abuzive şi posibilitatea de amplificare a prejudiciului.
Astfel, tribunalul a avut în vedere, la calculul prejudiciului, şi dispoziţiile Legii nr. 82/1991, republicată.
A mai reţinut curtea că, privitor la neluarea în calcul de către instanţă a cheltuielilor rezultate din contractul de consultanţă încheiat cu F&F L.I.C. SARL, conform răspunsului expertei la obiecţiunile
formulate în faţa primei instanţe, pârâta-apelantă nu a prezentat documente din care să reiasă efectuarea cheltuielilor în baza acestui contract de consultanţă.
Justificarea cheltuielilor trebuia să acopere, din punct de vedere al obiectului contractului, categoria produsului respectiv, reţinându-se că vânzătorul extern al apelantei este acelaşi cu consultantul din contractul menţionat, neexistând nicio raţiune pentru a se putea accepta ideea apelantei că, distinct de preţul de achiziţie al produselor, s-ar mai plăti şi un preţ al consultanţei în legătură cu acelaşi produs.
Faptul că aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal a fost reţinut de expertă din perspectiva faptului că o asemenea cheltuială nu a fost dovedită prin acte contabile care să ateste efectuarea ei.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând următoarele:
1. In mod nelegal instanţa de apel a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de recurentă la adresa unui membru al completului, încălcând dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 şi principiul asigurării unui proces echitabil.
Astfel, constatând, în şedinţă publică, împrejurarea că un membru al completului se mai pronunţase anterior cu privire la aspectul esenţial al cauzei, recurenta a formulat o cerere de recuzare şi, deşi a solicitat un termen pentru achitarea taxei judiciare de timbru, instanţa nu a acceptat, punându-i în vedere necesitatea achitării taxei pentru soluţionarea cererii de recuzare în cursul aceleiaşi zile.
Recurenta a achitat taxa judiciară de timbru, dar a reuşit să o depună la dosar abia la ora 11,30, între timp cererca de recuzarc fiind anulată, ca netimbrată.
In cadrul aceluiaşi motiv, recurcnta mai susţine nelegalitatea încheierii din 5 iunie 2008, în sensul nerespectării dispoziţiilor art. 167 C. proc. civ., privitoare la luarea interogatoriului.
2. Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, ceea ce se încadrează, de asemenea, în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine în dezvoltarea acestui motiv că s-a reţinut greşit existenţa unui risc de confuzie, deoarece din perspectiva cumpărătorului mediu al produsului cafea, cele două semne comparate nu pot fi confundate.
Recurenta arată că denumirea utilizată diferă în mod clar atât din punct de vedere al numărului de litere, de silabe, cât şi fonetic sau prin forma literelor.
In continuare, arată care sunt deosebirile de culoare utilizate pe cele două ambalaje, în redarea mărcii ARAMIO şi, respectiv, AMIGO.
Semnul grafic 56 nu reprezintă altceva decât numărul de ceşti de cafea ce se pot obţine dintr-o cutie de cafea solubilă şi, întrucât ambele produse se vând în cutii de 100 gr, este logic că din ambele se vor obţine câte 56 de ceşti de cafea.
Menţiunea „CAFES DO BRASIL”, alături de planta stilizată de cafea, nu reprezintă decât logo-ul asociaţiei de producători de cafea din Brazilia, ce se regăseşte pe toate ambalajele de cafea, având această proveninţă şi nefiind un semn distinctiv al unei mărci anume.
In concluzie, recurenta susţine că, analizând în ansamblu partea frontală a celor două etichete, prin prisma unui cumpărător mediu, este exclus ca acesta să confunde produsele.
3. In mod nelegal a reţinut instanţa de apel incidenţa dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 8/1996 şi împrejurarea că expresia „O cafea savuroasă 100% tradiţional braziliană, deliciul clipelor tale de relaxare” ar face obiectul protecţiei Legii nr. 8/1996.
In primul rând, instanţa a ignorat art. 129 alin. (6) C. proc. civ., acordând mai mult decât s-a cerut, deoarece nu există un petit distinct prin care să se solicite interzicerea folosiri de către pârâtă a respectivului text.
In al doilea rând, potrivit art. 7 din Legea nr. 8/1996, obiect al drepturilor de autor îl pot forma operele originale de creaţie intelectuală, în domeniul literar, artistic ori ştiinţific.
Or, expresia de mai sus nu se încadrează în definiţia legală, fiind o simplă referire la originea şi calităţile unui produs înscrisă pe ambalajul acestuia.
4. S-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi art. 998 C. civ., prin nelegala menţinere a obligării pârâtei la plata de daune materiale.
Şi în cadrul acestui motiv, recurenta susţine că prin sentinţă s-a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că reclamanta a solicitat plata daunelor pentru perioada octombrie 2005 - martie 2006, iar la termenul din 30 mai 2006 a fost indicat şi cuantumul acestui prejudiciu ipotetic, ca fiind 93.472 lei.
Cu toate acestea, instanţa a admis cererea şi pentru perioada ulterioară, respectiv până în octombrie 2006, conform expertizei efectuate în cauză şi potrivit concluziilor scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, ceea ce nu mai era posibil, conform art. 82 C. proc. civ.
Pc de altă parte, susţine că soluţia de acordarc a daunelor-interese este nclegală, deoarecc reclamanta nu a adus nicio probă în sensul că ar fi suferit vreun prcjudiciu ca urmare a comercializării de către pârâtă a produsului „ARAMICT.
Instanţa de apel se referă ipotetic la scăderea vânzărilor, pierderea clientelei, diluarea mărcii în percepţia consumatorului, în lipsa vreunei probe care să confirme aceste situaţii.
Nu poate exista vreun prejudiciu suferit de reclamantă, câtă vreme pârâta a înregistrat pierderi în urma comercializării produsului „ARAMICT, şi nicidecum un beneficiu, aspect confirmat şi în raportul de expertiză în care sunt consemnate pierderi de 24.435,34 lei.
In ceea ce priveşte cheltuielile de consultanţă externă şi intermediere, pârâta are o obligaţie certă, lichidă şi exigibilă faţă de partenerul de afaceri, care, în mod obligatoriu, trebuia luată în calcul.
Acordarea de daune-interese şi pentru intervalul aprilie 2006 -octombrie 2006 este lipsită de temei legal, câtă vreme, începând cu luna martie 2005, pârâta a comercializat produsul „ARAMICT cu o nouă etichetă.
Reclamanta avea obligaţia să probeze, conform art. 1169 C. civ., că pârâta a utilizat vechea etichetă până în luna octombrie 2006.
Sub acest aspect, nu i se putea cere pârâtei să facă dovada negativă contrară.
Recurenta solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea decizici, iar în subsidiar, modificarea acesteia, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.
Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei ca fiind legală.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
1. In ceea ce priveşte încheierea prin care s-a anulat cererea de recuzare ca netimbrată, recurenta se plânge de refuzul instanţei, având în componenţă pe judecătorul recuzat, de a acorda un termen pentru achitarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Din chiar descrierea făcută de recurentă cu privire la desfăşurarea soluţionării acestui incident procedural, rezultă însă că aceasta a avut loc în perfectă concordanţă cu prevederile incidente ale Codului de procedură civilă, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al instanţelor judecătoreşti şi ale Legii nr. 146/1997.
Astfel, odată recuzat un membru al completului, acelaşi complet nu mai putea lua nicio măsură în cauză, nici chiar pe cea a amânării acesteia, deoarecc potrivit art. 31 alin. (3) C. proc. civ., în cursul judecării cererii de recuzarc nu se va facc niciun act de procedură.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 98 din Regulament, cererea de recuzare a fost deferită spre soluţionare completului constituit prin includerea judecătorului din planificarea de permanenţă a respectivei zile, în locul judecătorului recuzat.
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, ceea ce o obliga pe recurentă să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii de recuzare înaintea formulării acesteia.
Prevederile art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege nu sunt aplicabile în speţă, deoarece se referă la cererile şi acţiunile înregistrate pe rolul instanţei cu nerespectarea prevederilor alin. (1) şi în legătură cu care această deficienţă se poate remedia până la primul termen de judecată.
Or, în speţă, este vorba despre o cerere privitoare la un incident procedural formulată după primul termen de judecată, respectiv la al treilea termen, iar deficienţa netimbrării anticipate a acesteia nu putea servi drept temei al amânării judecăţii.
Prin urmare, constatând că, la momentul soluţionării cererii de recuzarc, aceasta nu era timbrată, în mod legal completul învestit cu judecata acesteia a dispus anularea cererii, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
De altfel, recurenta nu justifică nici interesul formulării acestci critici, în condiţiilc în carc decizia recurată nu a fost pronunţată la aceeaşi dată, 5 iunie 2008, ci ulterior, într-un complet carc nu a mai avut în componenţă pe judecătorul recuzat.
Deşi face trimitere şi la încheierea de şedinţă din 5 iunie 2008, reclamând încălcarea art. 167 C. proc. civ., recurenta nu dezvoltă această critică de o manieră care să permită exercitarea controlului judiciar.
2. Motivul de nelegalitate constând în reţinerea greşită a riscului de confuzie din perspectiva art. 35 alin. (2) al Legii nr. 84/1998 este nefondat.
In determinarea existenţei ori inexistenţei acestui risc, ceea ce se analizează cu prioritate sunt asemănările, şi nu deosebirile.
Or, fară a combate argumentele instanţei de apel, care a înfăţişat minuţios numeroasele asemănări dintre elementul figurativ al mărcii reclamantei şi semnul utilizat de pârâtă, recurenta arată carc sunt diferenţele.
Parte din acestea nici nu interesează în cauză, deoarece acţiunea în contrafacere nu a fost intentată şi admisă pe considerentul că elementul verbal al mărcii pârâtei ARAMIO ar încălca dreptul reclamantei asupra mărcii AMIGO.
Astfel, nu s-a contestat că pârâta este titulara mărcii ARAMIO şi nici nu i s-a interzis folosirea acesteia.
Ceea ce s-a stabilit de către curtea de apel, confirmându-se soluţia tribunalului, a fost împrejurarea că, pe lângă elementul verbal AMIGO, reclamanta a dobândit protecţie şi asupra elementului figurativ constând într-o ceaşcă de cafea, pe o farfurioară, având alături câteva boabe de cafea şi numărul 56 într-un chenar reprezentând o formă stilizată a unei ceşti de cafea aburinde.
Reproducerea acestui element figurativ îi era interzisă pârâtei de prevederile art. 35 din Legea nr. 84/1998, care conferă drepturi exclusive titularului mărcii în folosirea acesteia, cum corect s-a constatat de către instanţele anterioare.
3. Referitor la interzicerea utilizării sloganului, „O cafea savuroasă 100% tradiţional braziliană, deliciul clipelor tale de relaxare”, recurenta reia criticile din apel referindu-se din nou la sentinţă, fară a arăta în ce constă nelegalitatea modului în care curtea de apel a înlăturat aceste critici.
Procedând astfel, recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., care nu pot fi incidente în cauză, deoarece curtea de apel a respins doar apelul, neacordând ea însăşi nimic, pentru a fi putut săvârşi greşeala de a depăşi limitele învestirii.
In legătură cu aceste limite, curtea a arătat că, din modul în carc a fost formulată şi motivată în fapt şi în drept cererea de chemare în judecată, rezultă că aceasta a avut ca obiect şi interzicerea utilizării sloganului.
Recurenta mai contestă apartenenţa expresiei „O cafea savuroasă 100% tradiţional braziliană, deliciul clipelor tale de relaxare” la categoria operelor protejate prin drept de autor de art. 7 din Legea nr. 8/1996.
Cu toate că în motivarea curţii de apel se arată că acest text reprezintă o reclamă, că are un text original şi că art. 7 al Legii nr. 8/1996 nu limitează sfera creaţiilor care se bucură de protecţie după modul sau forma de exprimare, recurenta se mărgineşte să afirme despre textul incriminat că este evident că nu este o creaţie literară, artistică ori ştiinţifică, deoarece conţine o simplă referire la originea şi calităţile unui produs.
In realitate, alături de atare referiri, din care consumatorul vizat ia act că este vorba despre cafea şi că aceasta este braziliană, textul cu caracter publicitar conţinc - cu referire la cafca - adjectivul „savuroasă” şi exprimarea metaforică „deliciul clipelor tale de relaxare”, despre care nu se poate afirma că sunt simple informaţii neutre referitoare la produs, ci exprimări originale, menite să capteze atenţia consumatorului şi să stârnească în mintea acestuia dorinţa achiziţionării produsului.
4. Şi în ceea ce priveşte soluţia capătului de cerere referitor la daunele materiale, recurenta reia criticile din apel, inclusiv pe aspecte care vizează situaţia de fapt, fară a critica modul de soluţionare a acestora de către instanţa de apel.
Pentru aceleaşi considerente arătate anterior, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - plus petita - nu poate fi incident în cauză.
Referitor la cuantumul daunelor pretinse, curtea de apel a arătat că acesta a fost determinat printr-un raport de expertiză, ale cărui concluzii au fost însuşite de reclamantă, cu respectarea art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., afirmaţie necombătută de recurentă, care susţine că mărirea cuantumului nu se putea face prin concluziile scrise sau orale ale reclamantei.
Or, câtă vreme textul de lege anterior menţionat prevede că mărirea sau micşorarea câtimii pretenţiilor nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, care să impună rigoarea formulării sale în scris, ci doar menţionarea în încheierea de şedinţă, curtca de apel a procedat legal, respingând critica întemeiată pe încălcarea art. 129 alin. ultim C. proc. civ.
Faptul că pârâta ar fi realizat pierderi din comercializare produsului „ARAMIO” nu poate constitui un motiv care să o exonereze de plata daunelor materiale către reclamantă.
Astfel, pe baza expertizei efectuate în cauză, s-a stabilit beneficiul nerealizat de reclamantă ca urmare a punerii pe piaţă a produsului pârâtei purtând însemnele contrafăcute, ceea ce reprezintă un criteriu legal de stabilire a daunelor în atare cauze, prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 100/2005.
Criticile referitoare la perioada de timp în care recurenta a utilizat pentru produsul său ambalajul incriminat sau la modul în care expertul a determinat prejudiciul nu pot face obiect de analiză, deoarece vizează situaţia de fapt şi interpretarea probelor administrate pe acest aspect şi nu se încadrcază în art. 304 C. proc. civ.
In condiţiile în carc curtea de apel a reţinut ca dovedită, inclusiv la data de 22 august 2008, posibilitatea achiziţionării produsului ARA-MIO, în ambalajul care poartă elementul figurativ contrafăcut al mărcii reclamantei şi sloganul acesteia, în mod legal a obligat-o pe pârâtă la plata daunelor materiale pe întreaga perioadă de timp indicată de reclamantă, adică şi perioada aprilie 2006 octombrie 2006, soluţie ce corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapte ilicite.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ.,
înalta Curte a menţinut decizia şi a respins recursul, ca nefondat.
| ← Marcă. Acţiune în contrafacere. Export. Semne similare.... | Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Rea-credinţă.... → |
|---|
