Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Rea-credinţă. Interes (SERKOVA)
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 48 alin. (1) lit. c)!)
1. Faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, numai prin adăugarea la lege a unor condiţii pe care aceasta nu le prevede, se solicită ca reclamanta şi intervenienta să facă dovada folosirii unei mărci pentru produse/servicii din clasele 35 şi 39. Se impută astfel acestora că nu desfăşoară activităţi ilicite, în lipsa unei mărci înregistrate, expunându-se astfel unei acţiuni în contrafacere din partea titularului mărcii.
Interesul acestora a fost pe deplin justificat în cauză, în condiţiile în care şi-au afirmat dreptul de a utiliza nestingherite semnul în legătură cu produsele pe care le comercializează.
2. Nu trebuie omisă nici situatia conflictuală dintre reclamantă
şi pârâtă cu privire la oferirea spre comercializare şi deţinerea în acest scop, precum şi la importul şi exportul produselor purtând semnul „SERKOVA”, de către reclamantă, chemată în judecată pentru contrafacere.
3. Faptul că marca este formată dintr-un cuvânt inventat, fantezist şi care este astfel destul de greu de găsit în limbajul uzual, dacă nu imposibil, demonstrează că pârâta-recurentă nu a făcut decât să folosească denumirea unei mărci pe care o cunoştea.
Marca în discuţie este o marcă fantezistă, arbitrară, care nu evocă în niciun fel caracteristici sau calităţi ale produsului şi care ar putea reprezenta o sursă de inspiraţie pentru constituirea unei alte mărci; totodată, nu s-au formulat apărări cu privire la modul de concepere a acestei mărci, elementele avute în vedere în acest sens, care să susţină „originalitatea” constituirii acesteia.
l) Art. 48 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 84/1998 prevedea: „Oriec persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricarc dintre motivele următoare: (...)”.
Prin Legea nr. 66/2010 (M. Of. nr. 226 din 9 aprilie 2010), la art. 48 alin. (1), partea introductivă se modifică, având următorul cuprins: „Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de cătrc oriec persoană interesată, pentru oricare dintre următoarele motive: (...)”. Practic, s-a operat doar o reformulare, iar motivul de anulare privitor la reaua-credinţă prevăzut la lit. c) a fost menţinut.
4. Este adevărat că la soluţionarea unei cereri de anulare a
înregistrării unei mărci interesează atitudinea subiectivă a titularului la data cererii de înregistrare, dar comportamentul acestuia ulterior acestei date poate fi în măsură să confirme reaua-credinţă la data formulării cererii.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7042 din 26 iunie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1391 din 31 octombrie 2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes în formularea cererii de intervenţie principală, precum şi a cererii de chemare în judecată privind anularea înregistrării mărcii „SERK.OVA” pentru clasele de produse şi servicii 35 şi 39.
S-au admis acţiunea principală formulată de reclamanta A.D.S.W. România SA împotriva pârâtei SC B.M.C. SRL şi cererea de intervenţie principală formulată de A.D.S.W. Ltd, dispunându-se înregistrarea mărcii „SERKOVA” cu nr. 49814 pentru clasele de produse şi servicii nr. 32, 33, 35 şi 39, pentru înregistrare cu rea-credinţă.
A fost obligată pârâta la plata către intervenienta principală
A.D.S.W. Ltd a sumei de 18063 euro sau echivalentul în Ici la data efectuării plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 804/29.05.2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantă şi s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei, în sensul că se dispune „anularea" înregistrării mărcii; s-a dispus completarea dispozitivului, în sensul că se respinge cererea de obligare a O.S.I.M. la radierea din registrul mărcilor înregistrate a mărcii „SERK.OVA", ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa hotărârea pe fondul litigiului, tribunalul a reţinut următoarele:
Aşa cum reiese din certificatul de înregistrare depus de pârâtă la dosar, la data de 18.03.2002 pârâtei i s-a admis cererea de înregistrare pe teritoriul României a mărcii „SERK.OVA”, beneficiind de un termen de protecţie de 10 ani, pentru clasele de produse şi servicii 32 -bere, ape minerale şi gazoase şi alte băuturi nealcoolice siropuri şi alte preparate pentru fabricarea băuturilor nealcoolice, 33 - vinuri, băuturi alcoolice şi lichioruri, 35 - publicitate şi afaceri şi 39 - transport, depozitare, şi îmbuteliere.
Prin notificarea nr. 1020/17.08.2005, trimisă prin intermediul Socictăţii Civile de Avocaţi N.N.D.K.P., pârâta a solicitat reclamantei
să înceteze folosirea mărcii „SERKOVA” în activitatea sa comercială, folosire sub forma depozitării, distribuirii şi comercializării de băuturi spirtoase - vodca - sub denumirea „SERKOVA”.
La rândul său, intervenienta principală este titulara a 4 mărci compuse din sau conţinând cuvântul „SERKOVA”, prima dintre acestea fiind înregistrată în anul 1994, aşa cum reiese din certificatele de înregistrare ale mărcilor depuse la dosar, precum şi a numelui de domeniu „Serkova.gr”.
Reclamanta, persoană juridică de naţionalitate română, afiliată intervenientei, membră a grupului de societăţi A.D., desfăşoară în România activităţi de comercializare a băuturilor alcoolice.
Formulând cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie în interes propriu, reclamanta şi intervenienta au susţinut că înregistrarea mărcii contestate de către pârâtă s-a făcut cu rea-credinţă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, urmează a fi anulată.
Aşa cum a fost subliniat de mai multe ori în doctrină, legea română a mărcilor nu cuprinde o definiţie a relei-credinţe şi nici criterii obiective de determinare a acesteia.
Reaua-credinţă urmează să fie analizată de instanţă prin raportare la datele concrete ale speţei, în antiteză cu buna-credinţă, nuanţată de specificul raporturilor juridice ce derivă din dreptul la marcă, precum şi calitatca pârâţilor în conflict.
In acest context, tribunalul a constatat că părţile, atât reclamanta şi intervenienta, precum şi pârâta sunt comercianţi importanţi şi, totodată, competitori pc piaţa băuturilor alcoolice.
Astfel, în sectorul băuturilor alcoolice, intervenienta reprezintă unul dintre cei mai mari participanţi pe piaţa de profil din lume, având în portofoliul său mărci de renume sau notorii, cum este „BALLANT1NES” pentru whisky.
La rândul său, pârâta este membră a grupului de societăţi comerciale A., având acelaşi acţionar majoritar, acelaşi sediu şi administratori comuni, desfăşurând o activitate comercială deosebită în acest sector de activitate.
Reţinând această calitate a părţilor, tribunalul a constatat că aprecierea conduitei părţii acuzate a fi acţionat cu rea-credinţă urmează a se analiza cu exigenţă sporită, în contextul obligaţiei legale a comercianţilor de a-şi desfăşura activitatea cu bună-credinţă şi potrivit uzanţelor cinstitc, în limitele unei concurenţe loiale.
Pârâta a susţinut în apărare că pentru determinarea relei-crcdinţc nu are relevanţă, pe de o parte, că marca „SERKOVA” era înregistrată în alte state, odată ce ca era disponibilă în România, având în vedere principiul teritorialităţii dreptului la marcă, iar, pe de altă parte, reclamanta şi intervenienta nu au probat elementele esenţiale ale relei-credinţe, şi anume elementul obiectiv constând în cunoaşterea faptului că în legătură cu marca existau, în ţara în care marca era înregistrată, drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane şi elementul subiectiv, constând în scopul ilicit al înregistrării şi intenţia de a-l prejudicia pe cel ce justifică asemenea drepturi sau interese legitime -aceasta cu atât mai mult cu cât nu intervenienta a fost titularul originar al mărcii, ci a dobândit-o prin intermediul unui contract de cesiune, neputându-se reţine în acest context intenţia de fraudare a intereselor acesteia.
Dovada acestor împrejurări obiective se putea face, în opinia pârâtei, numai în condiţiile existenţei unor relaţii contractuale anterioare între părţi, a unor relaţii pre sau extracontractuale în legătură cu marca, manifestări exprese ale pârâtului din care să rezulte iminenţa pătrunderii mărcii pe teritoriul în care marca era înregistrată.
Apărările pârâtei au fost înlăturate de tribunal, pentru următoarele considerente.
Astfel cum reiese din certificatul de înregistrare de marca nr. 111651, emis de Ministerul Comerţului din Grecia, marca „SERKOVA” a fost înregistrată în Grecia în anul 1994 de către SC A.E.k.V.E.G. AEBE.
Din menţiunile aceluiaşi certificat se reţine că titularii şi-au schimbat denumirea în A.D.A.E.k.V.E.P.k.I. la data de 5 ianuarie 1998, pentru ca ulterior marca sa fie cesionată în favoarea intervenientei.
Aşa cum şi denumirea o arată, cedenta mărcii era o societate comercială grecească, membră a aceluiaşi concern A.D., raţiunea transmiterii acestei mărci fiind justificată de către intervenientă printr-un transfer intra-grup, realizat în scopul centralizării portofoliului de mărci în patrimoniul unei singure societăţi.
Aceeaşi strategie economică a fost aplicată şi în ceea ce priveşte celelalte trei mărci conţinând denumirea „SERKOVA”, înregistrate de societatea grecească A.D. în anul 1998 şi cesionate ulterior intervenientei.
In acest context, nu pot fi reţinute apărările pârâtei referitoare la faptul că marca nu a fost înregistrată sau folosită de către intervenientă.
Din înscrisurile depuse la dosar - cataloagc promoţionale, facturi fiscale şi materiale publicitare - reiese că marca „SERKOVA" a fost
folosită în Grecia, anterior înregistrării de cătrc pârâtă în România, de către A.D.P.I. şi, începând cu anul 1999, a fost începută o intensă campanie de promovare a produsului purtând marca „SERKOVA’' pentru cucerirea pieţei greceşti.
Contrar afirmaţiilor pârâtei, din pliantele de reclamă depuse la dosar şi facturile fiscale ataşate, toate anterioare datei de înregistrare a mărcii în România, reiese că vodka „SERKOVA” era intens promovată la nivelul anilor 1999-2001, dată fiind modalitatea de expunere şi reclamă, produsul fiind însoţit de premii surpriză sau alte produse gratuite.
Această strategie de marketing este relevată în articolul în extras depus de reclamantă, publicat pe adresa de Internet httpwww.world-report-ind.coin.greece.inanufacturing.htm, care, prin vocea unuia dintre directorii executivi ai societăţii interveniente, descria campania de promovare şi extindere a mărcii „SERKOVA” pe piaţa grecească -relevant fiind, sub acest aspect, şi raportul privind activităţile de marketing desfaşurate în anul 1999 pentru promovarea mărcii.
Societatea comercială pârâtă, având cinci din cei şapte acţionari cetăţeni greci, cu domiciliul în Grecia, a înregistrat aceeaşi denumire, ca marcă, în România în anul 2003, pentru aceeaşi clasă de produse sau pentru produse şi servicii similare, fiind evident în acest context că acţionarii de naţionalitate grcacă ai pârâtei erau familiarizaţi cu realităţile pieţei elene.
Marca „SERKOVA” este o denumire fantezistă, neuzuală, distinctivă pentru produsele cărora li se aplică, având o rezonanţă deosebită, fiind uşor de reţinut şi reprezentând în mod evident rezultatul unui exerciţiu crcativ.
Prin urmare, înregistrarea de către pârâtă a accleiaşi denumiri ca marcă în România, după o intensă promovare în Grecia, nu poate constitui o simplă coincidenţă, ci reprezintă un demers deliberat şi în cunoştinţă de cauză, conduita pârâtei înscriindu-se în afara regulilor bunei-credinţe sau a uzanţelor cinstite între comercianţi, având ca scop blocarea reclamantei şi intervenientei în cucerirea unor noi pieţe de desfacere.
Reaua-credinţă a pârâtei constă astfel în cunoştinţa pe care a avut-o la data efectuării depozitului în România că semnul depus era folosit în Grecia, iar înregistrarea acestuia în România a urmărit înlăturarea de pe piaţă a unui concurent, în condiţiile eludării regulilor concurenţei loiale.
Convingerea tribunalului s-a fundamentat şi pe împrejurarea relevată şi de către reclamantă şi intervenientă, în sensul că, de la data
înregistrării mărcii, pârâta nu a folosit marca, contractul de licenţă neexclusivă acordată societăţii A. şi înregistrată conform deciziei
O.S.I.M. abia la data de 11 octombrie 2005 nereprezentând un act de folosinţă reală şi efectivă a mărcii.
Marca este definită ca un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la diferenţierea de către public a produselor şi serviciilor unui comerciant de produsele şi serviciile similare ale altor comercianţi, marca indicând originea comercială a produsului.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a subliniat, la rândul său, prin hotărârile pronunţate, că funcţia esenţială a mărcii este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului date privind identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat de marcă, per-miţându-i să distingă fară confuzie acest produs sau serviciu de cele ce au o altă provenienţă.
O altă funcţie a mărcii o reprezintă şi funcţia de concurenţă, ce garantează că toate produsele şi serviciile ce o poartă provin de sub controlul unei singure întreprinderi.
Cele două funcţii esenţiale ale mărcii determină scopul legal al folosirii mărcii, constând în utilizarea sa exclusivă pentru indicarea originii comerciale a produselor şi serviciilor, şi nu pentru alte scopuri, cum ar fi îndepărtarea de pe piaţă a unui concurent existent sau potenţial carc foloseşte acea marcă pe o altă piaţă naţională.
Practicile cinstite în materie comercială exclud preluarea unui semn distinctiv folosit de un concurent, în cunoştinţă de cauză, pentru îndepărtarea accesului acestuia pe o piaţă în care nu şi-a protejat marca, din perspectiva atitudinii subiective a pârâtei neavând relevanţă caracterul teritorial al protecţiei date de înregistrarea mărcii.
Nefolosirea mărcii de către pârâtă evidenţiază faptul că înregistrarea acesteia în România a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege, şi anume acela de a distinge anumite produse şi servicii de cele ale altor comercianţi la acela de a indisponibiliza pe piaţa românească pătrunderea unei mărci folosite cu succes în altă jurisdicţie.
In acest context, tribunalul a apreciat că pârâta a avut un comportament neloial, ce se circumscrie noţiunii de „rea-credinţă”, aşa cum este circumstanţiată în dreptul mărcilor, atrăgând sancţiunea anulării înregistrării, conform dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.
Sub aspect probatoriu, tribunalul a acordat eficienţă faptelor dovedite de reclamantă - folosirea mărcii „SERK.OVA” în Grecia, promovarea acesteia anterior anului 2002, înregistrarea de către pârâtă a
mărcii în forma idcntică şi pentru produse şi servicii identice şi similare; aceste fapte, dovedite, unite cu împrejurarea că acţionarii pârâtei sunt în majoritate cetăţeni greci, acţionari, totodată, ai unei societăţi comerciale specializate în producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice, au creat prezumţia că la data înregistrării mărcii în România pârâta cunoştea că marca aparţine în fapt unui competitor.
Probele administrate nu au răsturnat această prezumţie, pârâta neinvocând în vreun fel cum a ajuns să solicite spre înregistrare acelaşi semn, cuvânt fantezist, fară nicio semnificaţie reală, pentru aceeaşi categorie de produse şi servicii.
Reţinându-se reaua-credinţă a pârâtei la momentul înregistrării mărcii, s-a respins excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată şi a cererii de intervenţie principală în ce priveşte anularea înregistrării mărcii „SERKOVA” pentru clasele de produse şi servicii 35 şi 39, având în vedere caracterul complementar al serviciilor protejate prin marcă, caracter ce implică riscul de confuzie, ce include şi riscul de asociere cu marca deţinută de intervenientă.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 96A/25 aprilie 2008, a respins excepţia lipsei de interes a cesionarei P.R. România SRL, precum şi apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, ca nefondat; a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată, respectiv 54.642,21 lei către intimata P.R. România SRL şi 13.199,48 euro în echivalent la cursul oficial al B.N.R. din ziua efectuării plăţii către intimata P.R. H.A., reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente, cu referire în primul rând la motivele de apel formulate în cauză:
1. Instanţa de fond a dezlegat în mod greşit excepţiile privind lipsa de interes a reclamantei, respectiv a intervenientei.
Reclamanta nu justifică un interes personal în promovarea acţiunii în anularea înregistrării mărcii pentru rea-credinţă, deoarece această persoană juridică nu este titulara unui drept asupra vreunei mărci „SERKOVA” în România, în Grecia sau în alte ţări.
Titularul înregistrării din Grecia a mărcii „SERKOVA” nu este reclamanta, ci intervenienta A.D.S.&W. Ltd., care, la momentul pronunţării hotărârii, avea un acţionariat comun cu cel al reclamantei.
împrejurarea că marca aparţine altei persoane juridice şi că a fost înregistrată de o altă persoană juridică decât reclamanta nu poate legitima
procesual demersul reclamantei pentru introducerea unei acţiuni în anulare pentru înregistrarea cu rea-credinţă, câtă vreme, în această situaţie, interesul nu este unul personal, ci se tinde la protejarea unor drepturi aparţinând altei persoane juridice.
Faptul că interesul în promovarea acţiunii în anularea mărcii pentru rea-credinţă aparţine altei persoane a fost dovedit în mod explicit prin demersul intervenientei, titular al mărcii, de a formula o cerere de intervenţie în interes propriu în prezenta cauză.
Apelanta a apreciat ca fiind greşită motivarea instanţei de fond în sensul că interesul reclamantei rezidă în aceea că ar fi folosit, cu acordul titularului, marca pe teritoriul României şi că ar fi fost notificată de pârâtă să înceteze actele de folosire. Este adevărat că legea permite formularea acţiunii în anulare de către orice persoană interesată, însă interesul procesual se subsumează motivului înregistrării cu rea-credinţă.
S-a mai arătat că ulterior pronunţării hotărârii apelate, în cadrul acţiunii în contrafacere a mărcii pe care pârâta în prezenta cauză a formulat-o împotriva reclamantei, aceasta a administrat probe din care a rezultat o împrejurare de fapt nouă, şi anume aceea că reclamanta nu mai este parte a grupului „A.D ”, din structura acţionariatului reclamantei nemaifacând parte societatea A.D.S.&W. Ltd. şi nicio altă persoană fizică sau juridică legată de grupul A.D., denumirea reclamantei fiind în totalitate modificată pentru a reflecta împrejurarea că nu mai face parte din „grupul” de societăţi A.D.
In această situaţie, toate apărările şi susţinerile reclamantei privind apartenenţa la „grupul” A.D., care au fost făcute în faţa primei instanţe în combaterea excepţiei lipsei de interes, nu mai pot fi susţinute şi urmează a fi înlăturate de către instanţa de apel.
Cu privire la greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes a intervenientei A.D.S.&W. Ltd., s-a arătat că nu se poate justifica un interes personal, născut şi actual de către aceasta pentru a se susţine înregistrarea cu rea-credinţă a mărcii pentru produse/servicii din clasele 35 şi 39, câtă vreme nici reclamanta şi nici intervenienta nu au dovedit că au înregistrată aceeaşi marcă şi nici că ar fi prestat servicii din clasele respective, sub marca „SERKOVA”, pe teritoriul României.
Motivarea instanţei, în sensul că aceste servicii ar avea un caracter complementar cu cel al produselor din celelalte clase protejate, caracter ce implică riscul de confuzie, incluzând riscul de asociere cu marca deţinută de intervenientă, este greşită, deoarece temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este înregistrarea cu rea-credinţă a
mărcii, iar nu similaritatea cu o marcă anterioară. Numai în acest ultim caz, riscul de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, prezintă relevanţă juridică.
2. Instanţa de fond a stabilit în mod greşit, pe baza probelor administrate în cauză, împrejurarea de fapt că la data înregistrării mărcii „SERKOVA” de către pârâtă, marca cu aceeaşi denumire înregistrată de reclamantă era binecunoscută (notorie) în Grecia.
Probele administrate de către reclamantă şi intervenientă în faţa instanţei de fond nu sunt în măsură să dovedească caracterul notoriu (sau, măcar, o cunoaştere semnificativă) cu privire la marca „SERKOVA”, pe teritoriul Greciei, anterior datei înregistrării mărcii de către pârâtă, în România (martie 2002).
Astfel, toate extrasele de pe web-site-uri în care se menţionează marca „SERKOVA” sunt ulterioare datei înregistrării mărcii de către pârâtă, iar cataloagele publicitare cuprinzând produsul „SERKOVA” nu sunt datate, pentru a se putea stabili când au fost prezentate publicului şi nici nu este probată distribuirea către consumatori a acestora şi volumul acestei distribuiri, pe teritoriul Greciei.
Proba materială administrată de intervenientă constând în clipul publicitar al produsului „SERKOVA” este neconcludentă, având în vedere că, potrivit susţinerilor reprezentantului intervenientei consemnate în încheierea de şedinţă din ziua administrării probei, clipul a fost realizat în anul 2002, în condiţiile în care marca a fost înregistrată la începutul anului 2002. Pe de altă parte, intervenienta sau reclamanta nu a dovedit că respectivul clip a fost şi difuzat, perioada difuzării şi volumul unei asemenea pretinse difuzări, care să fi fost efectuată anterior datei înregistrării mărcii de către pârâtă.
în ceea ce priveşte strategia de marketing expusă de către unul dintre directorii intervenientei pe internet şi care a fost reţinută de instanţă ca probă în favoarea reclamantei şi intervenientei, aceasta nu poate fi considerată o probă concludentă, întrucât provine de la partea însăşi şi nu este făcută împotriva acesteia (pentru a putea fi calificată ca o mărturisire extrajudiciară), ci în favoarea pretenţiilor proprii.
Aceeaşi greşeală de apreciere a probelor a săvârşit prima instanţă şi în ceea ce priveşte raportul privind activităţile de marketing desfăşurate în anul 1999 pentru promovarea mărcii. Unui asemenea înscris nu i se putea da valoare probatorie de către instanţă, câtă vreme provenea de la partea însăşi, în favoarea susţinerilor proprii, nu era nici măcar un înscris cu dată certă, iar conţinutul său era neconcludent
sub aspectul dovedirii caracterului notoriu (sau, măcar, binecunoscut) al mărcii pc piaţa grecească.
3. Instanţa de fond a stabilit în mod greşit şi în lipsa oricăror probe împrejurarea că pârâta ar fi cunoscut, la data înregistrării mărcii, faptul că o marcă identică este înregistrată şi folosită în Grecia.
Instanţa de fond a stabilit această împrejurare pe baza prezumţiei că unii dintre acţionarii pârâtei, având cetăţenie grecească, societatea însăşi ar fi cunoscut că o marcă identică este înregistrată şi folosită în Grecia.
Această prezumţie este fundamentată, la rândul său, pe prezumţia că acei acţionari de cetăţenie grecească ai pârâtei ar fi cunoscut că o marcă identică este înregistrată şi folosită în Grecia.
Premisa acestei a doua prezumţii este o a treia prezumţie, şi anume aceea că un comerciant profesionist ar trebui să cunoască mărcile unui alt comerciant profesionist, cu care este în concurenţă pe o anumită piaţă.
Instanţa de fond a dispus desfiinţarea unor drepturi din patrimoniul pârâtei exclusiv pe baza unor prezumţii simple, iar nu pe bază de probe cu privire la cunoaşterea de către societatea pârâtă a înregistrării în Grecia a unei mărci identice, corelate cu scopul ilicit al înregistrării.
La dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris şi nu s-a administrat niciun interogatoriu, mărturie sau alt mijloc de probă legal şi admisibil din care să rezulte că pârâta B.M. sau chiar şi acţionarii acesteia au cunoscut faptul înregistrării şi/sau al folosirii mărcii „SERKOVA” în Grecia, de către intervenientă, anterior datei înregistrării mărcii în România de către pârâtă.
De altfel, chiar instanţa a reţinut, în considerentele hotărârii apelate că, sub aspect probatoriu, folosirea mărcii „SERKOVA” în Grecia, promovarea acesteia anterior anului 2002, înregistrarea de către pârâtă a mărcii în formă identică, unite cu împrejurarea că acţionarii pârâtei sunt în majoritate cetăţeni greci şi acţionari ai unei societăţi specializate în producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice „au creat prezumţia că la data înregistrării mărcii în România pârâta cunoştea că marca aparţine în fapt unui competitor”.
Prin urmare, însăşi instanţa constată că elementul subiectiv -cunoaşterea existenţei înregistrării mărcii în Grecia - nu este dovedit pe bază de probe, ci doar pe baza unor simple prezumţii.
Or, dacă în ceea ce priveşte elementul subiectiv - scopul ilicit al înregistrării, prezumţiile au un rol important, este însă necesar a fi unit
cu elemente obiective prin care să se dovedcască acte de manifestare concretă a relei-credinţe.
In ceea ce priveşte elementul obiectiv, acesta trebuie dovedit de reclamant prin mijloacele de probă reglementate de lege, neputându-se cere pârâtului să răstoarne o prezumţie reţinută de instanţă în contra sa, prin dovedirea unui fapt negativ, imposibil de dovedit.
4. Hotărârea apelată dă o greşită semnificaţie pretinsei neutilizări a mărcii de către pârâtă şi nesocoteşte existenţa celorlalte înregistrări ale mărcii de către pârâtă în alte ţări.
Titularul unei mărci nu are o obligaţie legală de folosire imediată a acesteia. El are dreptul ca, în cadrul unui termen de 5 ani din momentul înregistrării, să decidă în ce moment să folosească marca. Folosirea se poate face oricând în intervalul celor 5 ani, fară ca prin aceasta dreptul să-i poată fi în vreun fel afectat.
Pârâta a demonstrat, prin înscrisurile depuse la dosar, că la data de 07.06.2005 a decis să înceapă folosirea mărcii prin intermediul unei terţe persoane, în acest sens fiind încheiat contractul de licenţă al mărcii „SERKOVA” între B.M.C. SRL şi A.G. România SRL. La data de 11 octombrie 2005 a fost emisă de către O.S.I.M. decizia nr. 507059 de admitere a înscriere a liecnţei în R.N.M., licenţa devenind opozabilă terţilor odată cu publicarca în B.O.P.I. nr. 10/2005 (31 octombrie 2005), înainte de introducerea cercrii de anulare a mărcii.
Ulterior licenţierii mărcii „SERKOVA”, licenţiatul a constatat că reclamanta a început să încalce drepturile asupra mărcii şi a solicitat liecnţiatorului remedierea acestei situaţii, înainte de a începe comercializarea de produse proprii sub marca „SERKOVA”, pentru a nu se cauza confuzic în rândul consumatorilor între produsul licenţiatului şi produsul adus pe piaţă, sub aceeaşi marcă, de către o terţă persoană.
Acesta este motivul pentru care folosirea legitimă a mărcii a fost blocată, din punct de vedere comercial, de însuşi comportamentul ilicit al reclamantei, comportament ce a fost sancţionat de instanţa de judecată prin admiterea acţiunii în contrafacere de marcă şi interzicerea reclamantei să folosească marca „SERK.OVA”, pe teritoriul României.
Până la soluţionarea irevocabilă a conflictului judiciar şi a eliminării definitive de pe piaţă a produselor sub marca „SERKOVA” importate de către reclamanta din prezenta cauză, există motive legitime ca licenţiatul pârâtei să nu aducă pe piaţă un produs sub marca licenţiată şi carc ar putea să fie afectat, în sensul perecpţiei consu
matorilor, de cătrc produsele reclamantei care încalcă înregistrarea pc teritoriul României a mărcii „SERKOVA'’.
De asemenea, instanţa a nesocotit în mod inexplicabil probele administrate de către pârâtă, prin care aceasta dovedeşte că înregistrarea în România nu poate fi considerată o înregistrare singulară, făcută în scop de blocaj al unui concurent, marca fiind de asemenea înregistrată de către B.M. şi în alte ţări învecinate României (precum Rusia) sau de pe alte continente (precum Australia).
5. Instanţa de fond a stabilit, în mod greşit şi în lipsa oricăror probe, faptul că înregistrarea mărcii din România s-ar fi făcut cu intenţia de a bloca accesul pe piaţă al unui produs aparţinând unui concurent.
Simpla cunoaştere a faptului că în alte jurisdicţii există drepturi de proprietate industrială aparţinând unui alt subiect de drept nu era suficientă pentru ca instanţa de fond să poată trage concluzia existenţei unei rele-credinţe la înregistrare.
Dezlegarea instanţei, în sensul că simpla cunoaştere a existenţei înregistrării mărcii în Grecia determină o înregistrare cu rea-credinţă a mărcii în România, contravine principiului efectelor relative (teritoriale) ale înregistrării unei mărci, potrivit cu care o marcă înregistrată într-un anumit teritoriu conferă protecţie juridică exclusiv pc teritoriul statului respectiv.
Prin urmare, nu este suficientă doar dovedirea cunoaşterii existenţei unor drepturi asupra aceleiaşi mărci în alte teritorii, ci este necesar ca reclamantul să dovedească scopul ilicit al înregistrării, intenţia frauduloasă de a-1 prejudicia pe cel ce justifică anumite drepturi sau interese legitime în legătură cu marca.
Similar clementului obiectiv, şi scopul ilicit al înregistrării, obiectivat în manifestări exterioare de voinţă din partea pârâtului, trebuie dovedit de către reclamant, neputându-se recurge la „prezumţii” (deducţii) simple, cum în mod greşit a făcut prima instanţă.
Reclamantul sau intervenientul nu a făcut şi nu poate face dovada existenţei unor împrejurări de natură a contura comportamentul ilicit al pârâtului, deoarece un astfel de comportament nu a existat niciodată.
Simpla exercitare a dreptului de a interzice terţilor să folosească marca de către titularul acesteia nu poate fi considerată ca o dovadă a caracterului ilicit al înregistrării, deoarece acesta este chiar mijlocul juridic de protecţie a dreptului încălcat, pe care legea îl pune la dispoziţia titularului oricărei mărci legal înregistrate.
In şedinţa publică de la 19 februarie 2008 apelanta-pârâtă a invocat excepţia lipsei de interes a cesionarei SC P.R. România SRL, în susţinerea cererii de anulare a înregistrării mărcii, Curtea procedând la unirea acestei excepţii cu fondul cauzei.
în urma analizei sentinţei apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Cât priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei în susţinerea acţiunii şi excepţia lipsei de interes a intervenientei privind clasele de produse 35 si 39, ce a fost invocată în fata instanţei de fond, cât şi excepţia lipsei de interes a cesionarei drepturilor litigioase ale reclamantei în susţinerea cererii de anulare a mărcii, Curtea a reţinut că acestea sunt nefondate, în cauză facându-se dovada îndeplinirii cumulative a celor patru elemente esenţiale ce trebuiau a fi avute în vedere în aprecierea îndeplinirii acestei cerinţe legale pentru exercitarea acţiunii, şi anume ca interesul să fie personal, legitim, născut şi actual.
în ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă A.D.S.&W. (România) SA, criticilc apelantei se bazează exclusiv pe neîndeplinirea cerinţei ca interesul să fie personal, însă în cuprinsul motivării se aduc argumente în strânsă legătură şi cu neîndeplinirea cerinţei ca interesul să fie unul legitim.
Conform prevederilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, pentru ipoteza anulării înregistrării unei mărci pentru rea-credinţă, legiuitorul nu a prevăzut ca situaţie premisă dovedirea existenţei în patrimoniul titularului cererii a unui drept de proprietate intelectuală asupra unei mărci protejate anterior în România, conferind însă calitate procesuală într-o astfel de ipoteză oricărci persoane ce justifică un interes.
Prin urmare, instanţei de judecată îi revine obligaţia de a analiza îndeplinirea acestei cerinţe pentru promovarea acţiunii, raportat la particularităţile fiecărei speţe.
Curtea a apreciat că, în cauză, intimata-reclamantă justifică un interes personal, legitim, născut şi actual în promovarea acţiunii în anularea înregistrării mărcii deţinute de pârâtă, având în vedere că aceasta a desfăşurat activitate comercială în România în cadrul căreia a folosit marca ce face obiectul cererii, prin vânzarea de produse -băuturi alcoolice ce aveau aplicată pe ambalaj marca „SERKOVA'’, având acordul societăţii interveniente, care este şi titulara mărcii menţionate, înregistrată internaţional.
Mai mult, socictatea reclamantă a fost notificată de cătrc pârâta
B.M. la 17 august 2005, cu solicitarea de a înceta folosirea mărcii
„SERKOVA” şi, totodată, să renunţe la oriec activităţi de marketing cu privire la vodca „SERKOVA”, iar la 5 septembrie 2005 societatea pârâtă a formulat o acţiune împotriva socictăţii reclamante A.D.S.&W. SA, întemeiată pe prevederile art. 35 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998, având ca obiect interzicerea folosirii de către aceasta în cadrul activităţii comerciale a ambalajului produsului „SERKOVA”, sistarea vânzării produselor ce poartă marca respectivă, precum şi interzicerea folosirii reclamelor şi imprimatelor purtând marca „SERKOVA”, pentru care se invocă un drept exclusiv de proprietate .
Prin urmare, prin promovarea acţiunii reclamanta nu tinde la protejarea unor drepturi aparţinând intervenientei, astfel cum pretinde apelanta, ci are în vedere propriul interes, şi anume posibilitatea de a desfăşura pe viitor activităţi comerciale privind produse ce poartă marca „SERKOVA”.
Intervenienta A.D.S.&W. Ltd, în calitatea sa de titulară a mărcii „SERKOVA”, înregistrată internaţional pentru clasa de produse 33 (vinuri, băuturi alcoolice şi lichioruri), a dovedit îndeplinirea condiţiei interesului în susţinerea temeiniciei acţiunii, raportat la momentul formulării cercrii de intervenţie, folosul practic urmărit fiind acela de a proteja drepturile de proprietate conferite de mărcile înregistrate, prin împiedicarea pârâtei de a-şi înregistra/folosi aceeaşi marcă în România, cu atât mai mult cu cât aceasta a formulat, la rândul său, o acţiune în contrafacere împotriva afiliatei intervenientei, reclamanta, având ca scop oprirea comercializării de către aceasta de produse purtând marca „SERKOVA” şi ducând, în acest fel, în mod indirect la prejudicierea socictăţii elene.
Prin urmare, atâta vreme cât şi pârâta B.M. a înregistrat marca „SERKOVA” pentru aceeaşi clasă de produse, interesul societăţii interveniente este pe deplin dovedit, acesta justificându-se de altfel şi pentru clasele 35 şi 39, care au un caracter auxiliar; este evident că titulara mărcii, în exercitarea drepturilor pe care aceasta i le conferă, va desfăşură şi activităţi ce ţin de promovarea produsului, transport etc., ce impietează în egală măsură asupra drepturilor intervenientei.
Cât priveşte societatea cesionară SC P.R. România SRL, Curtea a apreciat că aceasta justifică un interes personal, legitim, născut şi actual în susţinerea cererii de anulare a înregistrării mărcii „SERKOVA”, ce rezultă chiar din efectele juridice ale contractului de cesiune, în baza căruia aceasta s-a substituit în toate drepturile reclamantei, prin urmare, preluând şi dreptul acesteia de a comercializa produse marca „SERKOVA”, drept care nu poate fi cxercitat însă
atâta vreme cât societatea pârâtă este titulara unui drept de proprietate intelectuală asupra acestei mărci, protejat în România, în contextul în carc aceasta a formulat şi cererc în justiţie având ca scop încetarea folosirii mărcii.
Atâta vreme cât societatea cesionară a preluat drepturile cedentei şi are şi calitatea de comerciant, este evident interesul său în a valorifica drepturile respective, apărând astfel lipsit de relevanţă faptul nefolo-sirii mărcii pe teritoriul României la momentul încheierii actului de cesiune.
Mai mult, a se considera că cesionara îşi poate justifica interesul în susţinerea unei acţiuni în anulare promovate de cedent numai prin faptul folosirii efective a mărcii înseamnă, practic, a lipsi de efecte actul de cesiune şi a împiedica cesionarul să-şi protejeze drepturile dobândite.
Asupra fondului cererii de apel, Curtea a reţinut următoarele:
Acţiunea în anularea mărcii formulată de reclamantă se întemeiază pe ipoteza prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, iar în cadrul motivării relei-credinţe a pârâtei la momentul înregistrării mărcii se aduc diverse argumente, printre care şi faptul că marca devenise notorie în Grecia, ţară de domiciliu a acţionarilor societăţii B.M.
Notorietatea mărcii „SERKOVA" nu este însă invocată drept cauză distinctă de anulare a mărcii, în sensul prevederilor art. 48 alin. (1) lit. b), coroborate cu prevederile art. 6 lit. e) din lege, astfel încât nu este nccesară analiza îndeplinirii acesteia, ca o premisă pentru verificarea temeiniciei acţiunii.
De altfel, instanţa de fond nu a reţinut caracterul notoriu al mărcii „SERKOVA" pe teritoriul grec, ci doar folosirea acestei mărci în Grecia, ca un argument în stabilirea relei-credinţe a societăţii pârâte la momentul înregistrării mărcii.
Ultimele trei motive de apel conţin critici împotriva argumentelor hotărâtoare avute în vedere de către instanţa de fond în stabilirea atitudinii subiective a pârâtei, care a acţionat cu rea-credinţă, respectiv faptul că pârâta a cunoscut la momentul înregistrării mărcii faptul că o marcă identică este înregistrată şi folosită în Grecia, faptul neutilizării mărcii de către societatea pârâtă, precum şi intenţia frauduloasă a pârâtei, respectiv de a bloca accesul pe piaţă al unui produs aparţinând altei firme.
Curtea a reţinut că, la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii „SERKOVA" în România de cătrc pârâtă, societatea interve-
nientă era titulara unui drept de proprietate intelectuală asupra a patru mărci compuse sau conţinând cuvântul „Serkova”, înregistrate internaţional şi anume: „SERKOVA VODKA”, „SERKOVA VODKA LABEL”, „SERKOVA X99 Labei” şi „SERKOVA”, toate pentru clasa de produse 33, mărci pe care le folosea în Grecia şi în alte state europene şi tot la acel moment cinci dintre cei şapte acţionari ai societăţii B.M. aveau cetăţenie greacă şi domiciliul în Grecia.
Comercializarea de băuturi alcoolice în Grecia purtând marca „SERKOVA”, precum şi activitatea de promovare a acestei mărci, anterior momentului formulării cererii de înregistrare a mărcii de către pârâtă, au fost dovedite în cauză cu certificate de înregistrare, facturi fiscale, articole din presă şi materiale publicitare.
De asemenea, la momentul înregistrării mărcii de către societatea pârâtă, reclamanta A.D. SA comercializa, la rândul său, în România băuturi alcoolice purtând marca „SERKOVA”.
Având în vedere toate aceste clemente obiective ce au fost dovedite în cauză, Curtea a apreciat că atitudinea subiectivă a pârâtei la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii, cât şi la momentul înregistrării cfective a fost una de rea-credinţă, în condiţii Ic în carc
o marcă idcntică, ce reprezintă rezultatul unui efort creativ şi care nu cuprinde noţiuni uzuale, fusese anterior înregistrată şi folosită pe teritoriul unui alt stat european, pentru aceeaşi clasă de produse, cu atât mai mult cu cât majoritatea acţionarilor societăţii pârâte sunt cetăţeni greci şi au şi domiciliul în Grecia.
Este evident că o asemenea situaţie nu poate reprezenta o simplă coincidenţă, cu atât mai mult cu cât părţile în cauză sunt comercianţi şi competitori pe aceeaşi piaţă, a băuturilor alcooliec.
In componenţa noţiunii de „rea-credinţă” intră şi intenţia de fraudare, constând, în cauză, în deturnarea mărcii de la scopul său legal, respectiv acela de a indica originea comercială a produselor şi serviciilor, urmărindu-se blocarea accesului pe piaţa respectivă a unei societăţi concurente, dar care nu şi-a protejat marca pe acel teritoriu.
Astfel, în contextul în care pârâta nu a dovedit efectuarea unor acte de folosire a mărcii „SERKOVA” anterior momentului înregistrării acţiunii, aceasta a formulat în anul 2005 o somaţie adresată reclamantei de a-şi înceta activitatea comercială, urmată la 5 septembrie 2005 de o acţiune în contrafacere.
S-a avut în vedere recunoaşterea pârâtei la interogatoriul propus de reclamantă, în sensul că nu a comercializat şi nici nu comercializcază produse sub marca „SERKOVA”, motivând însă că această situaţie nu
îi este imputabilă, ci s-ar datora situaţiei crcate prin introducerea acţiunii în anulare. Se omite însă a se preciza că prezenta cerere a fost formulată la un interval de trei ani de la momentul înregistrării mărcii de cătrc pârâtă, interval în carc nimic nu a împiedicat-o pe aceasta să facă acte de folosinţă.
Curtea a înlăturat apărarea formulată de apelanta-pârâtă, în sensul că aceasta a făcut dovada bunei sale credinţe şi respectiv a actelor de folosire, prin încheierea unui contract de licenţă cu o terţă persoană juridică, având în vedere că acest act juridic, neurmat de executare, nu poate dovedi în sine folosirea efectivă a mărcii, ci doar raporturile juridice dintre pârâtă şi respectiva societate.
Folosirea mărcii trebuie să fie una efectivă, reală, în sensul realizării funcţiei mărcii astfel cum aceasta este prevăzută în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 84/1998, respectiv de a distinge produsele sau serviciile unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altei persoane juridice, aspect nedovedit în cauză.
Este întemeiată susţinerea apelantei cu privire la inexistenţa unei obligaţii legale de folosire imediată a mărcii, însă instanţa nu a apreciat reaua-credinţă a acestei părţi raportat doar la acest element, ci având în vedere cunoaşterea existenţei unei mărci identice, protejate şi folosite pc teritoriul altui stat, precum şi intenţia de a bloca accesul unei socictăţi concurente pe aceeaşi piaţă.
Dc asemenea, instanţa de fond nu a stabilit că simpla cunoaştere a existenţei înregistrării mărcii în Grecia determină o înregistrare cu rca-credinţă a mărcii în România, astfel cum susţine apelanta, ci a coroborat această situaţie cu intenţia pârâtei de fraudare, de deturnare a mărcii de la scopul său legal, realizată prin încercarea de a bloca accesul competitorilor pe aceeaşi piaţă, în contextul nedovedirii unor acte de folosire a mărcii de către pârâtă.
împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâta-apelantă, criticând-o pentru următoarele motive ce se circumscriu, în parte, dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.:
1. Cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei interesului.
l.a. In mod greşit s-a reţinut că cesionara (reclamantei) P.R.
ROMANIA SRL nu ar trebui să justifice pentru sine îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile de la momentul la care dobândeşte calitatea de parte în proces şi până la momentul încetării litigiului prin pronunţarea hotărârii definitive şi irevocabile.
împrejurările reţinute ca argumente în favoarea interesului reclamantului (folosirea mărcii „SERKOVA”, cu acordul titularului) nu mai subzistă în persoana cesionarului-reclamant.
Interesul procesual nu se dobândeşte prin simplul fapt al cesiunii. Acest lucru ar echivala cu a considera că prin simpla formulare a unei cereri de chemare în judecată reclamantul justifică automat şi un interes.
Fără îndoială, atât reclamantul, prin formularea cererii de chemare în judecată, cât şi cesionarul P.R. ROM ANI A SRL, prin încheierea contractului de cesiune de drepturi litigioase, au un anumit interes comercial în vedere atunci când îşi manifestă intenţia de a se adresa instanţei.
Acest lucru nu înseamnă însă că ei justifică şi un interes procesual, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, interes care nu este suficient a fi numai personal şi legitim, el trebuind să fie şi născut, şi actual.
Această condiţic trebuia analizată de către instanţa de apel în persoana cesionarului, pentru a verifica dacă prin instituţia cesiunii nu se încearcă eludarea dispoziţiilor legale pentru promovarea cererii de chemare în judecată de cătrc o persoană care nu poate justifica un interes născut şi actual şi carc nu ar putea introduce nici cererca de chemare în judecată.
Din răspunsul la interogatoriu administrat cesionarului-reclamant a rezultat că:
- nu este titularul unei mărci, identice sau similare cu marca „SERKOVA”, pe teritoriul României sau în alt stat;
- nu invocă niciun alt drept propriu cu privire la o marcă identică sau similară cu cea a pârâtului;
- nu a folosit niciodată, nici înainte şi nici după cesiunea drepturilor litigioase, un semn identic sau similar cu marca „SERKOVA”;
- nu a depus la O.S.l.M. ori pe cale internaţională vreo cerere de înregistrare a unei mărci identice sau similare cu marca „SERKOVA”, cerere ce, eventual, să-i fie respinsă din cauza existenţei înregistrării mărcii de către pârât.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, justificarea interesului prin existenţa unui drept sau folosirea efectivă a mărcii nu înseamnă a lipsi de efecte actul de cesiune şi a împiedica cesionarul să-şi protejeze drepturile dobândite.
Exemplul contrar al acestei teze este oferit tocmai de situaţia celuilalt cesionar în cauză, cesionarul (intervenientului) P.R.H.A.
Similar cesionarului-reclamant, şi cesionarul-intervcnicnt a dobândit poziţia procesuală a intervcnicntului printr-o cesiunc de drepturi litigioase, dobândind în acelaşi timp, de la intervenientul A.D.S.&W. Ltd şi calitatca de titular asupra înregistrărilor mărcii „SERKOVA” în Grecia şi în alte state.
In ipoteza în care nu ar fi dobândit şi calitatea de titular asupra acestor mărci, cesionarul-intervenient nu ar fi avut nici el interesul procesual în susţinerea cererii de intervenţie; însă, prin dobândirea drepturilor asupra înregistrărilor mărcii „SERKOVA" în alte state decât România, el acţionează în nume propriu, în calitate de titular al unei mărci identice sau similare cu cea care formează obiectul cererii de chemare în judecată, justificând astfel un interes născut şi actual în formularea şi susţinerea în continuare a cererii de intervenţie.
l.b. S-a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei de interes în susţinerea cererii de anulare a mărcii „SERKOVA" pentru clasele de servicii 35 şi 39.
1.b.I. Cu privire la a intimatul-cesionar(al intervenientei) P.R.H.A., instanţa de apel a făcut o confuzie între activităţile adiacente comercializării produsului (băuturi alcoolice) sub o anumită marcă (promovarea produsului purtând marca respectivă, transportul produsului purtând marca respectivă) şi prestarea unor servicii din clasele 35 şi 39 sub aceeaşi marcă.
Astfel, ceea ce protejează înregistrarea mărcii pentru clasele 35 şi 39 nu este promovarea sau transportul produselor din clasa 33 înregistrate sub aceeaşi marcă, ci prestarea unor servicii în sine, sub marca respectivă.
I .b.2. S-a soluţionat greşit cxcepţia pentru aceleaşi clase şi în ceea ce îi priveşte pe reclamant şi intervenient, care nu au putut justifica existenţa unui drept asupra unei mărci protejând clasele respective, folosirea unei mărci pentru servicii din clasa respectivă şi nici calitatea de comerciant care să desfăşoare un comerţ sub mărci înregistrate pentru servicii din clasele 35 şi 39.
2. Hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a fondului cauzei.
A. O mare parte dintre elementele obiective identificate şi stabilite ca atare de instanţă, ca premisă a stabilirii existenţei relei-credinţe a pârâtei la înregistrarea mărcii, sunt eronate şi contrazise de probele administrate, din care rezultă tocmai contrariul celor reţinute de instanţa de apel.
a.l. Contrar celor reţinute de instanţă, la momentul înregistrării mărcii de către pârâtă, intervenienta nu era titulară de drepturi asupra unor mărci „SERKOVA” în alte state europene, decât Grecia; dimpotrivă, mărcile din celelalte state europene au fost înregistrate după înregistrarea mărcii în România de către pârâtă şi nu au fost folosite în aceste ţări anterior înregistrării mărcii pârâtei în România.
Mai mult decât atât, înregistrarea în România a mărcii „SERKOVA” de către pârâta-recurentă a fost făcută anterior chiar şi faţă de momentul dobândirii drepturilor asupra mărcii în Grecia de către intervenient.
In continuarea criticii se face referire la probele relevante sub acest aspect - administrate sau cu privire la care se invocă inexistenţa la dosar.
a.2. Contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu există nicio probă care să dovedească faptul că, pe lângă comercializarea unor cantităţi reduse de produse „SERKOVA”, intervenienta ar fi desfaşurat şi activităţi de promovare a mărcii „SERKOVA” în Grecia, anterior momentului înregistrării mărcii în România de către pârâtă.
a.3. In contradicţie cu probele administrate, instanţa de apel a reţinut împrejurarea eronată că la momentul înregistrării mărcii „SERKOVA” de cătrc pârâtă, reclamanta ar fi comercializat în România produse sub acelaşi semn.
B. S-au aplicat greşit dispoziţiile legale în raport de elementele subiective reţinute de instanţa de apel ca fiind manifestări de rea-crcdinţă din partea pârâtei.
b. I. împrejurarea că marca nu cuprinde noţiuni uzuale nu este o dovadă în sensul atitudinii de rea-crcdinţă; dimpotrivă, o denumire uzuală sau care ar fi indus consumatorilor ideea unei legături cu reclamantul ori cu intervenientul ar fi putut constitui o indicaţie asupra intenţiilor ilicite ale pârâtului de a-şi apropria un semn folosit de reclamant/intervenient pentru a indica consumatorilor apartenenţa produselor.
b.2. Cetăţenia şi domiciliul unora dintre acţionari nu pot constitui un element probator al manifestărilor de voinţă ale persoanei juridice înseşi, care este un subiect de drept distinct şi care se manifestă exclusiv prin mijlocirea organelor sale de conducere.
Trebuie să se demonstreze şi legătura de cauzalitate dintre aceasta şi înregistrarea mărcii pe numele societăţii pârâte.
b.3. Deşi a reţinut calitatca părţilor de comercianţi şi competitori pc aceeaşi piaţă de băuturi alcoolice, instanţa de apel a omis să preci-
zczc că este vorba de piaţa băuturilor alcoolice din România, întrucât pârâta nu activcază pe piaţa băuturilor alcoolice din Grecia.
Or, anterior înregistrării mărcii în România de către pârâtă, intervenienta s-a manifestat exclusiv pc piaţa băuturilor alcoolice din Grecia, iar nu şi pe piaţa din România.
b.4. Instanţa de apel a reţinut intenţia frauduloasă a pârâtei prin aprecierea unor manifestări la care aceasta era îndrituită în baza legii şi care reprezintă un comportament licit. Este reglementat un termen de 5 ani în care legea îi permite titularului să nu folosească marca.
Pe lângă faptul că nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă cunoaşterea de către pârâtă a existenţei unei mărci identice, celelalte două elemente care i se impută pârâtei reprezintă de fapt manifestări legitime şi normale ale titularului unei mărci înregistrate.
3. Hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere că soluţia corectă care se impune în cauză este respingerea acţiunii, fie carc urmare a admiterii excepţiei lipsei interesului, fie pe fond, acordarca cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod nelegal, pârâta-recurentă fiind îndreptăţită la acordarca acestora.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succcd:
1. In cauză s-a făcut o corectă soluţionare a excepţiei lipsei interesului.
l.a. In ceea ce priveşte interesul intimatului cesionar (al reclamantei) P.R. România SRL.
Intimatul cesionar cu privire la care se pune problema lipsei interesului procesual a fost introdus în cauză în urma contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu reclamanta.
Esenţial pentru acest tip de contract este faptul că are ca obiect şansele câştigări i/predării procesului, contractul având un caracter aleatoriu, cedentul negarantând existenţa dreptului cedat pentru că acest lucru ar reprezenta garantarea câştigării procesului, ceea ce nu se poate.
Faţă de aceste elemente ce conturează actul în discuţie, în cazul cesiunii de drepturi litigioase nu este necesar a se verifica în persoana cesionarului existenţa interesului în formularea acţiunii, întrucât condiţiile de exerciţiu ale acesteia se verifică numai în persoana ceden-tului, rcspectiv părţii de la care s-a dobândit dreptul litigios.
Ceea ce cumpără cesionarul în cauză este şansa de a câştiga procesul împotriva recurentei-pârâte, proces pornit însă de către reclamanta iniţială, singura care este ţinută a declanşa procesul cu îndeplinirea condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii; numai în cazul în care ccdenta îndeplineşte aceste condiţii, există pe rol un proces, respectiv un drept litigios, pe care îl poate ceda.
Contractul de cesiune a drepturilor litigioase nu reprezintă decât un caz de transmitere convenţională a calităţii procesuale a uneia dintre părţi.
Pentru argumentele reţinute mai sus cu privire la contractul de cesiune de drepturi litigioase şi, în special, efectele acestuia, în mod corect s-a apreciat de instanţa de apel că actul încheiat între cele două părţi justifică pe deplin interesul cesionarului-intimat şi că impunerea existenţei unui drept asupra mărcii sau folosirea efectivă a acesteia l-ar lipsi de consecinţele legale.
Cum pârâta-recurentă a contcstat îndeplinirea cerinţelor interesului cesionarului-intimat, iar cu privire la reclamanta-cedentă s-a invocat sub pct. l.b.2. lipsa interesului faţă de produsele/serviciile din clasele nr. 35 şi 39, dezlegarea dată de instanţa de apel lipsei interesului reclamantei-cedente (transmis ulterior prin contractul de cesiune) cu privire la restul claselor protejate prin marca în discuţie se bucură de putere de lucru judecat.
l.b. In ceea ce priveşte excepţia lipsei interesului pentru clasele 35 şi 39.
l.b.l. Relativ la interesul intimatului-cesionar (al intervenientei) P.R.H.A.
Argumentele din decizia de apel redate în susţinerea criticii, carc susţin respingerea excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii pentru clasele nr. 35 şi 39 protejate prin marca deţinută de către pârâta-recurentă, o vizează pe intimata-intervenientă de la care intimatul-cesionar P.R. H.A. a dobândit poziţia procesuală printr-o cesiune de drepturi litigioase şi a calităţii de titular al mărcii „SERKOVA" în Grecia şi în alte state.
Excepţia lipsei interesului intimatului-cesionar pentru clasele 35 şi 39, cu privire la care instanţa de apel nu s-a pronunţat, dar care poate fi însă invocată în orice fază procesuală având natura unei excepţii de ordine publică, nu este fondată.
Temeiul juridic al anulării mărcii „SERKOVA" deţinută de către pârâta-recurentă este reprezentat de dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, carc
prevăd că se poate formula acţiune în anulare pentru ipoteza în care marca a fost înregistrată cu rea-credinţă.
In aceste condiţii, nu se justifică analizarea condiţiei interesului prin raportul auxiliaritate/complementaritate între produsele/serviciile protejate prin clasele 35 şi 39 - analiză care poate fi făcută în contextul analizării motivului de nulitate prevăzut, distinct, de art. 48 alin. (1) lit. b) din lege.
Interesul său este pe deplin justificat şi întruneşte toate cerinţele legale, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase şi a calităţii de titular al mărcii, urmând a fi avute în vedere şi cele arătate în cele ce urmează.
1.b.2. Faţă de dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din lege, numai prin adăugarea la lege a unor condiţii pe care aceasta nu le prevede, se solicită ca reclamanta şi intervenienta să facă dovada folosirii unei mărci pentru produse/servicii din clasele 35 şi 39. Se impută astfel acestora că nu desfaşoară activităţi ilicite, în lipsa unei mărci înregistrate, şi expunerea astfel unei acţiuni în contrafacere din partea titularului mărcii.
Interesul acestora a fost pe deplin justificat în cauză în condiţiile în carc şi-au afirmat dreptul de a utiliza nestingherite semnul în legătură cu produsele pe care le comercializează (pentru reclamantă folosirea pe teritoriul României cu acordul titularului) şi a împiedica un alt comerciant de a profita de bunul renume al mărcii folosite.
Nu trebuie omisă situaţia conflictuală dintre reclamanta-cedentă şi pârâta-recurentă cu privire la oferirea spre comercializare şi deţinerea în acest scop, precum şi importul şi exportul produselor purtând semnul „SERKOVA”, pentru care aceasta din urmă a chemat-o în judecată într-o acţiune în contrafacere, înregistrată la data de 5 septembrie
2005, prin care se urmăreşte practic blocarea accesului pe piaţa românească a unui produs aparţinând celorlalte părţi. Anterior declanşării acestui litigiu, reclamanta-cedentă a şi fost somată la data de 17 august 2005 să-şi înceteze activitatea comercială având ca obiect produsele cu marca „SERKOVA”.
2. Decizia de apel este legală, din perspectiva art. 304 pct. 9
C. proc. civ., şi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cauzei pe fond.
A. Cu privire la elementele obiective reţinute de instanţă în stabilirea relei-credinţe a pârâtei-recurente la înregistrarea mărcii.
a.l. Se arată că, la momentul înregistrării mărcii de către pârâta-recurcntă, intervenienta nu era titulară de drepturi asupra unor
mărci „SERKOVA" în alte state europene decât Grecia şi că mărcile din celelalte state europene au fost înregistrate şi folosite ulterior înregistrării mărcii în România. Făcându-se referire la probele relevante, se mai arată că inclusiv înregistrarea mărcii în România de cătrc pârâta-recurentă a fost făcută anterior dobândirii drepturilor asupra mărcii în Grecia de către intervenient.
Cu privire la aceste aspecte, prin decizia de apel s-a reţinut că s-au dovedit în cauză elementele obiective reprezentate de: calitatea intervenientei de titulară a patru mărci înregistrate internaţional conţinând cuvântul „SERKOVA" la momentul formulării cererii de înregistrare a mărcii de către pârâta-recurentă; folosirea celor patru mărci de către intervenientă în Grecia şi alte state europene, raportat la aceeaşi dată de înregistrare a mărcii în România.
Pe lângă faptul că esenţiale în raţionamentul instanţei sunt înregistrarea anterioară a mărcii în Grecia, coroborată cu alte aspecte printre care şi cetăţenia greacă, alături de domiciliul în această ţară, a majorităţii acţionarilor pârâtei-recurente, critica formulată de către pârâta-recurentă presupune rcaprecierea probelor administrate, lucru ce nu mai este posibil în faţa instanţei de recurs, în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.
a.2. Se mai susţine de către pârâta-recurentă că nicio probă din dosar nu dovedeşte faptul că, pe lângă comercializarea unor cantităţi reduse de produse „SERKOVA", intervenienta ar fi desfăşurat şi activităţi de promovare a mărcii în Grecia, anterior înregistrării mărcii în România.
Subliniind dovedirea în cauză, cu trimitere la probele relevante, instanţa de apel a reţinut că s-au comercializat băuturi alcoolice în Grecia purtând marca „SERKOVA", intervenind şi o activitate de promovare a acestei mărci, anterior momentului formulării cererii de înregistrare a mărcii de către pârâtă.
In aceste condiţii, critica formulată vizează de fapt temeinicia hotărârii de apel, aspect ce nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, după cum s-a arătat mai sus.
a.3. Şi ultima critică referitoare la elementele obiective ale relei-credinţe vizează tot temeinicia hotărârii, în condiţiile în care instanţa de apel a reţinut ca situaţie de fapt, ce nu mai poate fi reapreciată în recurs, că la momentul înregistrării mărcii în România, reclamanta-cedentă comercializa deja în ţară băuturi alcoolice purtând marca „SERKOVA".
B. Cu privire la elementele subiective reţinute de instanţă în stabilirea relei-credinţe a pârâtei-recurente la înregistrarea mărcii.
b. 1. Unul dintre elementele reţinute de instanţă vizează natura termenului cuprins în conţinutul mărcii în discuţie.
După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, faptul că marca este formată dintr-un cuvânt inventat, fantezist şi care este astfel destul de greu de găsit în limbajul uzual, dacă nu imposibil, demonstrează că pârâta-recurcntă nu a făcut decât să foloscască denumirea unei mărci pe care o cunoştea.
Marca în discuţie este o marcă fantezistă, arbitrară, care nu evocă în niciun fel caracteristici sau calităţi ale produsului şi care ar putea reprezenta o sursă de inspiraţie pentru constituirea unei alte mărci; totodată, nu s-au formulat apărări cu privire la modul de concepere a acestei mărci, elementele avute în vedere în acest sens, care să susţină „originalitatea" constituirii acesteia.
Contrar celor invocate de către pârâta-recurentă, folosirea în constituirea mărcii a unor cuvinte din limbajul curent, necompletată cu alte elemente subiective care să contureze o rea-credinţă la înregistrare, nu ar fi de natură ca, prin ca însăşi, să ducă la anularea mărcii în temeiul art. 48 alin. (1) lit. c) din lege. Tocmai natura unui asemenea cuvânt, apreciată singular, ar face ca titularul mărcii să fie protejat în faţa imputării unei rele-credinţe.
b.2. Prin critica formulată se transferă analiza elementelor subiective la societatea pârâtă-recurentă, omiţându-se faptul că acestea nu se pot aprecia faţă de persoana juridică „însăşi", ci ţin de latura umană.
In egală măsură, persoana juridică este constituită şi funcţionează prin persoane fiziec şi tocmai faţă de acestea s-a apreciat în cauză că cetăţenia lor reprezintă un alt element important subiectiv în stabilirea relei-credinţe.
S-a reţinut astfel că majoritatea acţionarilor societăţii-pârâte sunt cetăţeni greci şi au şi domiciliul în Grecia - ţară în care marca era înregistrată, erau comercializate produse sub această marcă şi s-a făcut o intensă activitate de promovare a mărcii, toate acestea anterior înregistrării celei din România.
b.3. In analiza elementelor subiective reţinute de instanţa de apel, s-a apreciat că dată fiind natura cuvântului ce constituic marca şi cetăţenia, precum şi domiciliul majorităţii acţionarilor pârâtei-recurente, nu poate reprezenta o simplă coincidenţă alegerea aceluiaşi
cuvânt drept marcă în România, cu atât mai mult cu cât părţile în cauză sunt comercianţi şi competitori pe aceeaşi piaţă, a băuturilor alcoolice.
Esenţiale în raţionamentul instanţei sunt calitatea de comerciant a părţilor şi produsele comercializate, care presupun obligaţia desfăşurării unei activităţi cu respectarea regulilor concurenţei loiale şi cunoaşterea pieţei în care se desfăşoară activitatea, piaţă ce o include şi pe cea din ţara natală în ipoteza în carc activitatea comercială este desfăşurată în alt stat.
b.4. Elementele obiective şi subiective reţinute de instanţa de apel, la care s-a făcut referire mai sus în analiza criticilor aferente, reprezintă probe care susţin reaua-credinţă a pârâtei-recurente la înregistrarea mărcii „SERKOVA” şi constituie o manifestare a acesteia sub forma fraudei în dauna intereselor unui terţ.
Deşi elementele avute în vedere sunt suficiente în a confirma anularea mărcii dispusă în cauză, pe baza lor şi în coroborare cu cele ce urmează, se poate reţine în sarcina pârâtci-recurcnte şi abuzul de drept ca formă de manifestare a relei-credinţe.
Este adevărat că la soluţionarea unei cereri de anulare a înregistrării unei mărci interesează atitudinea subiectivă a titularului la data cererii de înregistrare, dar comportamentul acestuia ulterior acestei date poate fi în măsură să confirme reaua-credinţă la data formulării cererii.
Sub acest aspect s-a reţinut de instanţa de apel că pârâta-recurentă a recunoscut la interogatoriu că nu a comercializat şi nu comercializează produse sub marca „SERKOVA”, motivând că această situaţie nu îi este imputabilă, ci s-ar datora situaţiei create prin introducerea acţiunii în anulare.
După cum în mod corect s-a apreciat în cauză, cererea ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată la trei ani de la data înregistrării mărcii de către pârâtă, fără ca în această perioadă să intervină vreun act de folosire efectivă a mărcii în sensul realizării funcţiei ei,
astfel cum este definită de art. 3 din Legea nr. 84/1998. încheierea unui contract de licenţă, care oricum nu a fost urmat de executare -aspect de fapt reţinut de instanţa de apel nu se circumscrie scopului mărcii în sensul relevat.
Mai mult, reclamanta-cedentă a fost notificată de cătrc pârâta-recurentă la data de 17 august 2005 să înceteze folosirea mărcii „SERKOVA” şi să renunţe la orice activităţi de marketing cu privire la vodca
„SERKOVA”, pentru ca la data de 5 septembrie 2005 să o cheme în judecată într-o acţiune în contrafacere întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998; în aceeaşi perioadă s-a încheiat şi contractul de licenţă, 17 iunie 2005, admisă fiind înscrierea în R.N.M. la data de 11 octombrie 2005, iar publicarea în Monitorul Oficial la data de 31 octombrie 2005.
Reţinerea de la folosirea mărcii, justificată de pârâta-recurentă pe aspectele conflictuale sesizate, nu arc temei în contextul analizat, inclusiv pentru beneficiarul licenţei (care oricum este neexclusivă şi priveşte doar produsele/serviciile din clasa 33), faţă de perioada de timp avută în vedere şi de faptul că titularul mărcii beneficiază de un drept exclusiv de exploatare, care implică inclusiv interzicerea unei activităţi vătămătoare din partea unui terţ, respectiv o acţiune în contrafacere, la care s-a şi apelat.
Intr-adevăr, art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 sancţionează titularul cu decăderea din drepturile asupra mărcii pentru nefo-losirca acesteia pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile stipulate în text,
însă nu acesta este obiectul litigiului de faţă. In cauză este vizată atitudinea titularului unei mărci în contextul analizării bunei/relei sale credinţe în înregistrarea unei mărci, iar folosirea acesteia, în scopul definit prin lege, reprezintă unul dintre criterii.
In raport de situaţia de fapt reţinută şi carc denotă că depozitul nu a fost efectuat pentru a se apropria un semn distinctiv, instanţa de apel a apreciat în mod corect şi sub acest aspect că sunt aplicabile dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, confirmând soluţia de anulare a mărcii.
3. Ultima critică de recurs nu reprezintă, în sens procedural, o critică la adresa hotărârilor pronunţate în cauză, ci urmarea unei soluţionări favorabile a cauzei pentru pârâta-recurentă.
Constatând astfel că nu sunt fondate criticile formulate, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente, din
perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a dispus respingerea recursului, ca nefondat. S-a făcut aplicarea, totodată, şi a art. 274 C. proc. civ., recurenta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul-cesionar SC P.R. România SRL.
| ← Marcă. Acţiune în contrafacere. Reproducere neautorizată a... | Drept de autor. Programe pentru calculator. închiriere de... → |
|---|
