Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Rea-credinţă. Semn identic cu sigla reclamantului (CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR)
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 294 Legea nr. 84/1998, art. 48 alin. (1) lit. c)!)
Legea nr. 360/2002, art. 49
H.G. nr. 1305/2002
Atitudinea subiectivă a solicitantului anulării înregistrării mărcii a fost analizată prin raportare la data formulării cererii de înregistrare a mărcii, dată la care un semn similar - într-un grad de similaritate foarte ridicat - fusese deja adoptat în mod legal ca siglă oficială a reclamantului.
Având în vedere calitatea de poliţişti a membrilor persoanei juridice (sindicat) care a înregistrat marca, este de presupus că aceştia cunoşteau sau cel puţin aveau datoria să cunoască despre existenţa reclamantului, ca persoană juridică şi structură organizatorică la care poliţiştii dobândeau apartenenţă prin efectul legii (Corpul Naţional al Poliţiştilor).
în atare situaţie, aproprierea în cunoştinţă de cauză a unui semn aparţinând altei persoane nu poate fi caracterizată prin bună-credinţă, dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 fiind corect aplicate prin anularea înregistrării mărcii.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4840 din 10 aprilie 2009, nepublicată
Prin cercrca de chemare în judceată înregistrată la data de 12 ianuarie 2007 la Tribunalul Bucureşti, Sccţia a IlI-a civilă, reclamantul Corpul Naţional al Poliţiştilor a chemat în judecată pe pârâţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci - O.S.l.M., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea înregistrării mărcii „COR-
l) Art. 48 alin. (1) partea introductivă din Legea nr. 84/1998 prevedea: „Oriec persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricarc dintre motivele următoare: (...)”.
Prin Legea nr. 66/2010 (M. Of. nr. 226 din 9 aprilie 2010), la art. 48 alin. (1), partea introductivă se modifică, având următorul cuprins: „Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către oriec persoană interesată, pentru oricarc dintre următoarele motive: Practic, s-a operat doar o reformula-
re, iar motivul de anulare privitor la reaua-credinţă prevăzut la lit. c) a fost menţinut.
PUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR”, reprodusă în certificatul de înregistrare a mărcii nr. 72313/2006, pentru clasele de servicii 42 şi 45.
In drept, a invocat dispoziţiile Legii nr. 84/1998, Legii nr. 360/2002 şi
H.G. nr. 1305/2002.
In motivare, a arătat că este persoană juridică de drept public, organizarea şi funcţionarea fiind prevăzute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi H.G. nr. 1305/2002 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Naţional al Poliţiştilor. După ce a fost emis certificatul de înregistrare a mărcii, pârâtul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor şi-a modificat statutul, prevăzând că, în cadrul său, Corpul Naţional al Poliţiştilor funcţionează ca departament, iar prin înregistrarea la O.S.I.M. se urmăreşte cu rea-credinţă crearea impresiei că persoana juridică de drept public Corpul Naţional al Poliţiştilor a devenit un simplu departament în cadrul unei persoane juridice de drept privat.
Pârâtul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor a formulat cererc reconvenţională, solicitând instanţei să se constate lipsa dreptului de proprietate intelectuală a reclamantului asupra mărcii reproduse în certificatul de înregistrare a mărcii nr. 72313/2006 pentru clasele de servicii nr. 42 şi nr. 45, susţinând că elementul figurativ folosit ca siglă de cătrc Corpul Naţional al Poliţiştilor este asemănător cu ccl al mărcii pentru carc Sindicatul Naţional al Poliţiştilor are un drept de proprietate intelectuală. Acest element figurativ, folosit ca siglă, nu constituie marcă în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 48/1998 şi nici nu este rezervat ca marcă pentru celelalte clase de produse sau servicii neprotejate de cătrc pârât.
Confuzia poate afecta doar pc cel ce are un drept legal asupra mărcii, nu o asociaţie care îşi stabileşte sigla prin hotărâri ale organelor de conducere, riscul confuziei existând doar în cazul folosirii exclusive.
Reclamantul-pârât a mai formulat o cerere completatoare a motivelor de fapt şi de drept, arătând că înregistrarea mărcii nr. 72313 din 6 ianuarie 2006 încalcă prevederile art. 5 din Legea nr. 84/1998 cu referire la lit. a) şi k), întrucât nu poate fi înregistrată o marcă, în condiţiile în care aceasta nu serveşte la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altei persoane.
Prin sentinţa civilă nr. 573 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, a admis acţiunea, a dispus anularea înregistrării mărcii „CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR” reprodusă în certificatul de înregistrare a mărcii nr. 72313/2006 pentru clasele de servicii 42 şi 45; a respins cererca reconvenţională a pârâ
tului, obligându-1, totodată, la cheltuieli de judecată către reclamant în valoare de 39,3 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pârâtul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” a înregistrat la O.S.I.M. marca verbală „CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR'’, culorile revendicate fiind roşu, galben, albastru, negru, pentru clasele de servicii 42 şi 45, durata de protecţie fiind de 10 ani cu începere de la 6 ianuarie 2006.
In cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 lit. d) din Legea nr. 48/1998, invocate de reclamant, deoarece textul de lege menţionat se referă la conflictul cu o marcă identică sau similară, care protejează produse identice sau similare şi a devenit notorie în România, or, reclamantul nu este titularul unei atare mărci.
In schimb, sunt incidente dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, marca fiind înregistrată cu rea-credinţă.
Reclamantul Corpul Naţional al Poliţiştilor este, conform art. 49 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, o persoană juridică de drept public.
Potrivit H.G. nr. 1305/2002, aceasta funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi calitatea de membru al acesteia o dobândesc de drept toţi poliţiştii cărora li se aplică prevederile art. 49 din Legea nr. 360/2002.
Prin aceeaşi hotărâre de Guvern, art. 52, s-a stabilit şi deviza corpului, precum şi dreptul de a avea ştampilă şi siglă proprii.
Sigla C.N.P., astfel adoptată prin hotărârea nr. 4 din 19 martie
2004, poartă inscripţia România - Corpul Naţional al Poliţiştilor, scrisă cu negru pe fond alb şi mai cuprinde două ramuri de măslin de culoare verde şi deviza UNITAS PER VERITAM.
Marca pârâtului reproduce aproape identic această siglă, cu excepţia celor două ramuri de măslin.
La data înregistrării mărcii această siglă era deja cunoscută, unii membri ai reclamantului devenind membri ai pârâtului.
Mai mult, pârâtul a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti să ia act de înfiinţarea departamentului C.N.P. în cadrul sindicatului, deşi acest corp exista, cu aceeaşi denumire, încă din 2004.
In realitate, pârâtul nu a urmărit decât să stabilească un raport de subordonare între el şi reclamant, pentru obţinerea de venituri aparent legale, în acest sens formulând şi cerere reconvenţională, prin care solicită ca reclamantului să i se interzică utilizarea propriei sigle.
Cu toate că nu este titularul unui drept de proprietate intelectuală, reclamantul are un drept legal de avea propria siglă, ceea ce face ca acţiunea sa să fie întemeiată, iar cererea reconvcnţională lipsită de temei.
Fiind suficient ca pentru anularea înregistrării mărcii să se reţină reaua-credinţă a titularului, tribunalul a arătat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nulitate.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.”, solicitând respingerea acţiunii principale şi admiterea cererii reconvenţionale, astfel cum a fost formulată.
La data de 18 octombrie 2007 a formulat cerere de intervenţie în interesul apelantului Corpul Naţional al Poliţiştilor, persoană juridică de drept privat, înfiinţată prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Prin decizia civilă nr. 94 A din 24 aprilie 2008, astfel cum a fost rectificată prin încheierea din 26 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât, luând act în prealabil că a avut loc o transmisiune a calităţii procesuale de apelant de la pârât către intervenientă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, reclamantul a învestit instanţa să analizeze şi să constate nulitatea mărcii înregistrate de către pârâta-apelantă, conform certificatului de înregistrare nr. 72313/2006, emis de către O.S.l.M., invocând mai multe motive de nulitate referitoare la condiţiile concrete în care acesta din urmă a obţinut înregistrarea mărcii respective.
In condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că unul dintre motivele astfel invocate atrage, conform prevederilor legii speciale, nulitatea înregistrării mărcii, efectul produs este cel specific acestei sancţiuni juridice, şi anume desfiinţarea actului de înregistrare şi, implicit, a tuturor drepturilor şi obligaţiilor conferite de acesta.
Altfel spus, odată reţinută nulitatea certificatului de înregistrare a mărcii pe temeiul unuia dintre motivele de nelegalitate invocate de către reclamant, actul juridic a încetat să mai existe, astfel încât nu mai există suportul necesar analizării incidenţei unor alte motive, care ar fi fost de natură a conduce la desfiinţarea unui act juridic aflat în fiinţă.
Este eronată concluzia dedusă de către apelantă, în sensul că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere din acţiune, în condiţiile în carc instanţa fondului a arătat în mod clar
raţiunea pentru care a apreciat că nu mai este necesar să analizeze existenţa şi a celorlalte motive de nulitate invocate. O situaţie precum cea susţinută de cătrc apelantă s-ar fi conturat în măsura în care instanţa nu ar fi făcut nicio referire la celelalte motive de nulitate invocate de către reclamant, ceea ce ar fi echivalat cu omisiunea oricărei analize a lor, însă aprecierea instanţei potrivit căreia nu mai este necesară o analiză distinctă în privinţa lor are valoarea unei reale judecăţi asupra aspectelor menţionate.
De altfel, nu s-ar putea reţine vreo vătămare produsă apelantei-pârâte prin acest mod de soluţionare a acţiunii principale, atâta vreme cât nu a fost titulara acestei din urmă cereri.
In ceea ce priveşte calitatea de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, respectiv numitul C.V., în calitate de preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor, curtea a constat că aceasta este pe deplin justificată faţă de prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora: „Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi”, şi de conţinutul înscrisurilor depuse la dosarul instanţei de recurs, care atestă faptul că funcţia de preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor este deţinută de către C.V. din anul 2004. Procesul-verbal al primului Congres Naţional al Corpului Naţional al Poliţiştilor din 19 martie 2004 relevă împrejurarea că pe ordinea de zi a respectivului Congres s-a aflat şi chestiunea alegerii organelor de conducere, iar preşedinte al Corpului a fost ales C.V. Astfel fiind, apare ca evident faptul că, atât la data la carc s-a promovat acţiunea ce face obiectul prezentei pricini, cât şi în prezent, semnatarul cererii de chemare în judecată facea parte din structura organelor de conducere ale persoanei juridice şi, în consecinţă, avea abilitatea conferită prin art. 35 din Decretul nr. 31/1954 de a semna cererea de chemare în judecată în numele respectivei persoane juridice.
Cererea de chemare în judecată nu a fost făcută prin reprezentant legal, ci a fost formulată de însuşi titularul dreptului de chemare în judecată - reclamantul, prin organele de conducere cărora legea le recunoaşte abilitarea de a angaja persoana juridică prin actele juridice pe care le îndeplinesc în exercitarea funcţiei de conducere deţinute, prevederile art. 83 alin. (3) C. proc. civ. nefiind aplicabile unei astfel de situaţii.
Aprecicrca referitoare la poziţia subiectivă a pârâtului Sindicatul Liber al Poliţiştilor şi Vameşilor P.L., respectiv reaua-credinţă a acestuia la momentul înregistrării mărcii a cărei anulare s-a solicitat, a fost făcută prin raportare la conţinutul de ansamblu al siglei aparţinând reclamantului-intimat - conţinut în care se regăseşte şi denumirea lui, „CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR" - instanţa de fond având în vedere această situaţie în complexitatea ei, corespunzător celor susţinute prin cererea de chemare în judecată.
împrejurarea înfiinţării, de către Sindicatul pârât, a unui departament cu denumirea „CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR" -deci o denumire identică cu cea sub care reclamantul s-a constituit şi fiinţează - nu este una care să fi fost avută în vedere de către instanţa de fond.
Ceea ce a avut în vedere prima instanţă, ca element de fapt apreciat relevant în conturarea relei-credinţe a pârâtului, reprezintă o situaţie distinctă, şi anume aceea că pârâtul a intenţionat să transforme într-un departament subordonat lui chiar persoana juridică de drept public constituită în Corpul Naţional al Poliţiştilor, adică reclamantul însuşi.
Din perspectiva aprecierii concrete privind reaua-credinţă a pârâtului în legătură cu condiţiile în care a obţinut înregistrarea mărcii, nu este relevantă intenţia reclamantului de a comercializa în România produse proprii sub aceeaşi marcă.
Interesul promovării, în speţă, a acţiunii în anularea mărcii a fost argumentat de către reclamant prin aceea că marca înregistrată de către pârâtă este identică cu sigla acestuia, siglă care constituie un clement de identificare a Corpului Naţional al Poliţiştilor, potrivit art. 52 din H.G. nr. 1305/2002.
Cum dreptul la siglă astfel dobândit de către reclamant este în mod neechivoc unul care îl îndreptăţeşte pe titular să pretindă terţilor să se abţină de la orice acţiune ori inacţiune de natură a duce atingere respectivului drept subiectiv civil, interesul lui în iniţierea demersului judiciar prin care se solicită anularea mărcii înregistrate de către sindicatul pârât este deplin justificat.
Interesul promovării unei acţiuni în anularea unei mărci nu este condiţionat de invocarea de către reclamant, în mod necesar, a unei vătămări legate de un drept similar, decurgând din deţinerea unei mărci sau utilizarea unui semn identic/similar cu marca a cărei nulitate se invocă, iniţierea unei astfel de acţiuni fiind permisă - în lumina dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 - oricărei
persoane interesate, fiind deci indiferentă natura dreptului subiectiv prin raportare la care s-ar argumenta un asemenea interes.
Modalitatea în care s-a reţinut aplicabilitatea art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 în decizii de speţă pronunţate de instanţa supremă nu poate constitui un impediment în cercetarea incidenţei aceleiaşi norme juridice în cauza pendinte, în care s-a invocat şi s-a dovedit existenţa unei vătămări aduse, prin înregistrarea mărcii, dreptului la siglă anterior dobândit de către reclamant, marca înregistrată fiind constituită dintr-un semn ce reproduce întru totul respectiva siglă.
Corect a reţinut prima instanţă că dreptul la siglă al reclamantului-intimat este instituit prin lege, această concluzie fiind în coerenţă cu prevederile art. 52 din H.G. nr. 1305/2002, prin care s-a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare al Corpului Naţional al Poliţiştilor, abilitarea elaborării acestui Regulament prin hotărârea Guvernului fiind stabilită de autoritatea legislativă prin art. 52 din Legea nr. 360/2002.
Alegerea siglei, de către organele de conducere ale reclamantului, s-a realizat în acord cu drepturile ce i-au fost conferite de către legiuitor şi, în consecinţă, semnul apropriat cu acest titlu este generator de drepturi şi obligaţii pentru titular şi, corelativ, pentru terţi, conform legislaţiei în vigoare.
Relevantă în speţă este calitatca reclamantului de persoană juridică, calitate în care acesta - ca orice subiect de drept - este titular de drepturi şi obligaţii, adoptarea siglei de către organele de conducere proprii facându-se corespunzător abilitărilor avute de acestea. Astfel, dreptul lui de a deţine şi utiliza sigla adoptată potrivit propriului interes este opozabil terţilor ce ar intenţiona să îşi însuşească acelaşi semn spre a-1 utiliza cu un alt scop şi se bucură de protecţia generală conferită de lege oricărui drept subiectiv civil.
Prejudiciul suferit de către reclamant, în calitate de titular al dreptului la siglă, ca urmare a înregistrării de către pârât a aceluiaşi semn cu titlu de marcă, este evident, în condiţiile în care acesta din urmă tinde a avea un drept exclusiv de utilizare a semnului înregistrat ca marcă, corespunzător prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, chiar prin cererea reconvenţională formulată în speţă solicitând ca recla-
mantului să i se impună anumite limite în utilizarea siglei. In acelaşi sens, este relevantă şi împrejurarea că pârâtul a iniţiat demersuri care aveau ca finalitate transformarea reclamantului într-un departament subordonat, iar înregistrarea ca marcă a semnului ce constituie sigla acestuia din urmă, după eşecul respectivelor demersuri, nu facc
altccva decât să aducă un prejudiciu de imagine Corpului Naţional al Poliţiştilor, fiind crcată aparenţa - prin includerea chiar a acestei denumiri în conţinutul mărcii - potrivit cărcia cclc două structuri ar conlucra în realizarea scopurilor pentru care au fost constituite, aparenţă ce este contrară realităţii, în condiţiile în care părţile se contestă reciproc sub diverse aspecte ale activităţii lor.
în aprecierea vătămării aduse dreptului la siglă al reclamantului prin înregistrarea aceluiaşi semn de către pârât, ca marcă, nu este relevantă împrejurarea dacă respectiva siglă este sau nu utilizată de către titular, pentru identificare, în mod singular sau în asociere cu alte elemente, după cum nu prezintă relevanţă nici frecvenţa utilizării ei în acest scop, pentru că, astfel cum s-a reţinut anterior, terţii sunt obligaţi să se abţină de la orice act sau fapt juridic de natură a aduce atingere dreptului ce decurge din aproprierea în condiţiile legii, de către reclamant, a semnului respectiv, cu titlu de siglă.
Apartenenţa persoanei juridice respective la domeniul dreptului public nu este relevantă, însă, în soluţionarea prezentei cauze, nu s-a dat vreo eficienţă acestui din urmă aspect. Astfel, criticilc prin carc apelanta susţine că prima instanţă ar fi reţinut reaua-credinţă a pârâtului-apelant ca o consecinţă directă a faptului că reclamantul este persoană juridică de drept public nu îşi găsesc suport în sentinţa apelată.
Faţă de considerentele expuse, şi teza prin carc apelantul susţine că dreptul său născut prin înregistrarea mărcii ar fi prioritar faţă de dreptul la siglă deţinut de către reclamant apare ca fiind lipsită de fundament.
în condiţiilc în care, prin hotărârea instanţei de fond nu s-a reţinut drept cauză de nulitate a înregistrării mărcii pârâtului încălcarea prevederilor art. 5 lit. a) coroborat cu art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, iar curtea a apreciat, potrivit considerentelor expuse anterior, ca fiind corectă concluzia primei instanţe în sensul că nu se mai impunea analiza unor motive distincte de nulitate după ce s-a constatat că sancţiunea nulităţii a operat în puterea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, instanţa de apel a constatat că sunt lipsite de fundament criticile prin care apelanta susţine inaplicabilitatea în speţă a respectivelor norme.
In ce priveşte critica apelantei că nu sunt incidente prevederile art. 48 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 6 lit. d) şi e) din Legea nr. 84/1998 şi, respectiv, prevederile art. 3 lit. k) din aceeaşi lege, instanţa a reţinut că instanţa de fond nu a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale spre a dispune anularea înregistrării mărcii pârâtului.
împotriva acestci decizii au declarat recurs pârâtul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” şi intervenienta asociaţia profesională „Corpul Naţional al Poliţiştilor".
1. In recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” critică decizia pentru următoarele motive:
Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 294 C. proc. civ., care statuează că „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor”. Recurentul susţine că a fost scos în mod ilegal din cauză, fiind prejudiciat, nu i s-a permis să-şi apere dreptul de proprietate asupra mărcii pe care a cesionat-o şi pentru care sunt garantaţi faţă de cesionar pentru evicţiune. Pe de altă parte, obiectul cauzei îl constituie invocarea unor cauze de nulitate existente la data înregistrării mărcii, strâns legate de persoana recurentului. Se analizează reaua-credinţă, motiv pentru care au calitate procesuală pasivă.
Deşi instanţa a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată prin care se invocau mai multe cauze de nulitate a mărcii, au fost analizate doar două dintre nulitătile invocate.
Nu este pertinentă susţinerea instanţei de apel în sensul că şi dacă s-ar găsi în situaţia unei nepronunţări, recurentul nu este prejudiciat, deoarece se naşte o contradicţie între dispozitiv şi considerente.
Este greşită susţinerea instanţei de fond, reluată de instanţa de apel, în sensul că recurentul a încercat înfiinţarea unui departament cu denumirea „CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR”.
2. Asociaţia profesională „Corpul Naţional al Poliţiştilor” îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
In motivarea cererii, invocă cxcepţia autorităţii de lucru judecat în privinţa existenţei unei cauze licite şi morale şi, implicit a bunei-credinţe a membrilor fondatori, care a stat la baza semnării statutului asociaţiei recurente, în conformitate cu încheierea devenită irevocabilă nr. 1/26 februarie 2007, pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale şi decizia civilă nr. 439 din 18 august 2007, pronunţată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. 539/192/2007.
Reaua-credinţă a primului titular al mărcii reproduse în certificatul de înregistrare a mărcii nr. 72313/2006, emis de O.S.I.M., a fost apreciată de instanţa de fond şi de apel doar în raport de o presupusă atitudine subiectivă pe care ar fi avut-o reprezentanţii sindicatului ulterior momentului depunerii cererii de înregistrare, bazată pe trei „piloni” argumentativi: membrii sindicatului sunt poliţişti, deci foşti presupuşi membri ai intimatei Corpul Naţional al Poliţiştilor, care cunoşteau
sigla aflată în litigiu, o cercrc adresată intimatei de a nu mai folosi marca înregistrată şi protejată, o încercare nereuşită de a înfiinţa un departament nou în cadrul sindicatului, respinsă prin sentinţa nr. 332 din 17 ianuarie 2007 a Judecătoriei Sector 2 Bucurcşti.
In faţa instanţei de apel au fost invocate încă două motive, care nu figurau explicit: răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă a sindicatului şi reţinerea presupusei relei-credinţe în demersul de obţinere a certificatului de înregistrare a mărcii nr. 0723313 cu denumirea „CORPUL NATIONAL AL POLIŢIŞTILOR UNITAS PER VERITATEM” cu o durată de protecţie de 10 ani.
Atitudinea subiectivă a solicitantului înregistrării trebuie verificată în primul rând în raport de data cererii de înregistrare, de posibilitatea de a desfăşură activităţi comerciale şi de intenţia reală a Sindicatului „P.L.” de a înfiinţa o organizaţie non-guvernamentală care să se distingă de organizaţia guvernamentală.
în art. 51 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CEE nr. 40/1993 se
enumeră un caz de nulitate a mărcii comunitare: „In cazul în care solicitantul era de rea-crcdinţă în momentul depunerii cererii de marcă” şi o condiţie esenţială la alin. (3): „Dacă motivul nulităţii nu exista decât pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care marca comunitară a fost înregistrată, nulitatea mărcii nu poate fi declarată decât pentru produsele sau serviciile respective”.
însăşi existenţa asociaţici demonstrează că notorietatea asigurată de publicarea Statutului poliţiştilor prin Legea nr. 360/2002 nu este percepută ca un monopol profesional absolut. Reglementările comunitarc impun solicitantului unei declaraţii de anulare a unei mărci comunitarc notorii să furnizeze: informaţii cu privire la zona geografică de protecţie, adică statul membru în care marca beneficiază de notorietate; o reprezentare a mărcii; o indicaţie a produselor sau serviciilor pentru care este notorie, motivul pe care se întemeiază cererea pentru o declaraţie de anulare, o explicaţie a motivelor.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate
formulate, înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
1. Primul motiv de recurs formulat de pârât vizează un incident procedural premergător dezbaterilor pe fondul cererii de apel - privitor la modul în care curtea de apel a stabilit cadrul procesual - şi este nefondat.
Astfel, chiar pârâtul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „P.L.” a fost cel care, la data de 16 aprilie 2008, a depus la dosarul
instanţei de apel o cererc impropriu intitulată „cerere de intervenţie” -dat fiind că, la acel moment avea calitatea de parte, intervenţia fiind specifică unui terţ faţă de proces - prin care a adus la cunoştinţa instanţei că a cesionat dreptul asupra mărcii în litigiu asociaţiei Corpul Naţional al Poliţiştilor, intervenienta în interesul său.
Această cesiune a fost dovedită prin depunerea la dosar a copiei Buletinului Oficial de Proprietate Intelectuală, Secţiunea mărci nr. 1/2008, în care a fost publicată cesiunea.
In atare situaţie, în mod legal curtea de apel a dat eficienţă cererii de a se lua act de cesiune, cu consecinţa transmiterii inclusiv a calităţii procesuale de la cedent la cesionar, noul titular al dreptului la marcă disputat.
Nu se poate reţine vreo încălcare a dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. referitoare la interdicţia introducerii de părţi noi în apel şi nici încălcarea dreptului la apărare al pârâtului, care să atragă incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi casarea deciziei.
Nemaiavând calitatea de parte, ca urmare a transmisiunii dreptului litigios şi continuării judecăţii în contradictoriu cu noul titular al mărcii incriminate, pârâtul nu poate valorifica motive de recurs legate de fondul pricinii.
In baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte va respinge acest recurs ca nefondat.
2. Recursul declarat de intervenienta - devenită pârâtă - este, de asemenea, nefondat.
Critica referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat nu poate fi primită, în cauză nefiind întrunită condiţia triplei identităţi: de obiect, de cauză şi de părţi.
Comparând cele două litigii la care se referă recurenta, rezultă că nu au acelaşi obiect. Astfel, prin încheierea din data de 26 februarie 2007 Judecătoria Bolintin Vale a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2007 la Judecătoria Bolintin Vale s-a solicitat dobândirea personalităţii juridice privind asociaţia profesională „Corpul Naţional al Poliţiştilor”, or, prin acţiunea de faţă reclamantul Corpul Naţional al Poliţiştilor solicită anularea mărcii înregistrate conform certificatului de înregistrare a mărcii nr. 72.313.
înregistrarea mărcii s-a făcut cu rea-credinţă, aşa cum corect au reţinut cele două instanţe anterioare, criticile formulate pe acest aspect fiind nefondate.
Atitudinea subiectivă a solicitantului a fost analizată prin raportare la data formulării cererii de înregistrare a mărcii, dată la care un semn
similar - într-un grad de similaritate foarte ridicat - fusese deja adoptată în mod legal ca siglă oficială a reclamantului.
Având în vedere calitatea de poliţişti a membrilor persoanei juridice care a înregistrat marca, este de presupus, aşa cum au statuat corect instanţele anterioare, că aceştia cunoşteau sau cel puţin aveau datoria să cunoască despre existenţa reclamantului, ca persoană juridică şi structură organizatorică la care poliţiştii dobândeau apartenenţă prin efectul legii.
In atare situaţie, aproprierea în cunoştinţă de cauză a unui semn aparţinând altei persoane nu poate fi caracterizată prin bună-credinţă, dispoziţiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 fiind corect aplicate, iar susţinerile recurentei referitoare la intenţiile cu care a fost înregistrată marca nerelevante.
Cât priveşte restul criticilor, şi acestea se privesc ca nefondate.
Din analiza deciziei recurate rezultă în mod neechivoc tratarea tuturor motivelor de apel, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Faptul că instanţa de fond a respins cererea reconvenţională, ca o consecinţă a admiterii acţiunii principale, soluţie menţinută de instanţa de apel, nu duce la concluzia neanalizei criticilor şi apărărilor invocate de aceasta.
In condiţiile în care, prin hotărârea instanţei de fond, nu s-a reţinut drept cauză de nulitate a înregistrării mărcii pârâtului încălcarea prevederilor art. 5 lit. a) coroborat cu art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998, iar curtea de apel a apreciat ca fiind corectă concluzia primei instanţe, în sensul că nu se mai impunea analiza unor motive distincte de nulitate, după ce s-a constatat că sancţiunea nulităţii a operat în puterea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) lit. c), nu se mai pune problema neres-pectării limitelor învestirii instanţei.
De altfel, aşa cum corect a arătat şi curtea de apel, recurenta nici nu justifică interesul formulării unei asemenea critici, prin care tinde la analizarea şi a altor motive de nulitate privitoare la înregistrarea propriei mărci. Găsirea ca nefondate a celorlalte motive nu ar schimba cu nimic situaţia, marca rămânând anulată pentru rea-credinţă, iar găsirea lor ca fondate nu ar aduce niciun folos practic recurentei, ci, dimpotrivă, ar confirma, pe noi temeiuri, soluţia de anulare a mărcii.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile au fost respinse.
| ← Marcă. Acţiune în anularea înregistrării. Rea-credinţă.... | Invenţie. Drepturi băneşti cuvenite autorului unei invenţii... → |
|---|
