Marcă. Acţiune în decădere pentru nefolosire. Calculul termenului de 5 ani. Data înregistrării mărcii
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 22m, art. 28[2], art. 45 alin. (1)m
Din perspectiva titularului de marcă, intervalul scurs între momentul constituirii depozitului şi momentul la care marca a fost acceptată la înregistrare, după parcurgerea procedurii instituite prin dispoziţiile art. 19-28 din Legea nr. 84/1998 reprezintă, cu referire la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege, o durată în cadrul căreia neutili-zarea este justificată tocmai de incertitudinea care vizează acordarea protecţiei.
în procedura de înregistrare a mărcii, momentul publicării şi cel al înregistrării acesteia sunt două momente diferite. Astfel, potrivit art. 22 din Legea nr. 84/1998, dacă în urma examinării cererii se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, O.S.I.M. decide înregistrarea mărcii şi publicarea ei în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală. De la data publicării mărcii curge termenul în care orice persoană interesată poate face opoziţie; prin urmare, solicitantul nu are încă certitudinea că marca va fi înregistrată. Conform art. 28 din lege, abia când decizia de înregistrare a mărcii a rămas definitivă, marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3730 din 15 iunie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă, la data de 28.11.2008 sub nr. 45667/3/2008, reclamanta S.G C.A. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii SC G. SA şi O.S.I.M., ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună decăderea titularului SC G. SA din drepturile conferite de marca individuală verbală „BRIO” nr. 058363/20.05.2003, pentru clasa 2 şi să dispună radierea mărcii menţionate, pentru clasa 2, din Registrul Naţional al Mărcilor, ţinut de O.S.I.M., cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 20.05.2003 pârâta G. a depus la O.S.I.M. cerere pentru înregistrarea mărcii individuale verbale „BRIO”, pentru clasele de servicii/produse nr. 2, 5, 38 şi
43, O.S.I.M. dispunând înregistrarea cu nr. 058363 din 20.05.2003. La data de 30.06.2008, reclamanta a depus cerere de înregistrare a mărcii individuale combinate „BRIO”, pentru clasa 2 (vopsele, firnisuri, lacuri, substanţe de protecţie contra ruginii şi /contra deteriorării lemnului, materiale colorante, mordanţi, răşini naturale în stare brută, metale sub formă de foiţă şi sub formă de pudră pentru pictori, dccoratori, tipografi şi artişti), nr. depozit reglementar M 05806/20.06.2008.
A mai arătat reclamanta că pârâta nu a folosit marca în ultimii 5 ani, aşa încât este decăzută din drepturile sale, iar potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. a) se poate solicita dccăderea de către orice persoană interesată, reclamanta justificând în cauză interesul, aşa cum s-a menţionat, prin formularea cererii de înregistrare la O.S.I.M.
Prin sentinţa civilă nr. 519/8.04.2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei de interes a acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC G. SA, a admis acţiunea reclamantei SC C.A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii SC G. SA, O.S.I.M. şi H.P., a dispus decădcrea pârâtului H.P. din drepturile asupra mărcii „BRIO” nr. 058363, cu privire la produsele din clasa 2, pe teritoriul României şi radierea mărcii din Registrul naţional al mărcilor, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de SC G. SA şi H.P., prin decizia nr. 162/15.10.2009, a respins căile de atac ca nefondate pentru considerentele ce urmează.
Critica privind necompetenţa funcţională a secţiei civile, decurgând din caractcrul comercial al raportului juridic dedus judecăţii, este nefondată faţă de prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, Regula nr. 32 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, aprobat prin H.G. nr. 833/1998, ce a prevăzut expres competenţa secţiei civile a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cererii de decădere din marcă. O asemenea reglementare nu este contrară legii ci, constituind o problemă administrativă, poate fi cuprinsă în normele de aplicare a legii, nepu-tându-se considera că adaugă la lege, deoarece norma de competenţă materială (care prevede soluţionarea cererii de tribunal) este cuprinsă în lege şi este respectată de regulament.
Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica privind caracterul comercial al pricinii, având în vedere că înregistrarea mărcii dă naştere unui drept de proprietate intelectuală, a cărui valorificare este dată în competenţa instanţei civile, iar simpla calitate de comerciant a titularului mărcii nu este suficientă pentru a impune caracterul de faptă de comerţ subiectivă.
în consecinţa acestui raţionament, Curtea a constatat ca nefondat şi argumentul privind încălcarea dispoziţiilor art. 7201 şi următoarele
C. proc. civ., deoarece aceste dispoziţii sunt specifice litigiilor comerciale şi nu sunt aplicabile în speţă.
A fost înlăturată şi critica legată de modul de calcul al termenului de 5 ani după care intervine decăderea din drepturile conferite de marcă în cazul nefolosirii acesteia, raţionamentul primei instanţe fiind corect.
Astfel, dacă de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii se naşte şi protecţia oferită de lege titularului acesteia (sub condiţia suspensivă a înregistrării ulterioare, condiţie îndeplinită în speţă), atunci se impune şi recunoaşterea obligaţiei corelative de a folosi marca, împrejurare în care de la această dată curge şi termenul avut în vedere la examinarea decăderii.
Astfel cum s-a arătat în doctrină, după înregistrarea mărcii, nimic nu mai poate reţine pe titularul mărcii să o folosească efectiv pentru produsele/serviciile pentru care a fost înregistrată. Dacă titularul mărcii nu foloseşte, în mod nejustificat, marca înregistrată, ulterior înregistrării acesteia, sancţiunea de drept substanţial a decăderii trebuie aplicată potrivit scopului şi naturii sale, în raport de data până la care urcă protecţia consolidată de înregistrare, respectiv data depozitului reglementar.
împotriva deciziei au declarat recurs apelanţii, criticând-o în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, se invocă necompetenţa secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, deoarece cererile având ca obiect anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute de art. 48 din Legea nr. 84/1998 sunt de natură comercială, ceea ce atrage temeinicia excepţiei de prematuritate a cererii de chemare în judecată motivată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Se mai arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate dispoziţiile imperative ale dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu sunt analizate distinct criticile formulate de societatea comercială.
Cu privire la calculul termenului de 5 ani, în vederea decăderii din dreptul de marcă se arată că acesta începe să curgă de la data înregistrării în Registrul Naţional al Mărcilor, căci de la acea dată titularul nu mai poate avea niciun fel de incertitudine referitoare la apropierea mărcii.
Intimata-reclamantă, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare conform dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a pro-batoriilor administrate şi a temeiurilor de drept aplicabile cauzei, reţine caracterul fondat al recursurilor, în limitele şi pentru argumentele ce succed.
înregistrarea mărcii dă naştere unui drept de proprietate intelectuală, a cărui valorificare ori contestare este dată expres în competenţa
instanţei civile, conform art. 45 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, a Regulii nr. 32 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998, aprobat prin H.G. nr. 833/1998.
Dată fiind competenţa exclusivă a Secţiei civile a Tribunalului Bucureşti în materia decăderii din drepturile conferite de marcă, calitatea de comerciant a reclamantei şi a pârâtei SC G. SA este lipsită de relevanţă.
în consecinţă, nu devin incidente nici dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. referitoare la obligativitatea concilierii directe prealabile formulării cererii de chemare în judecată.
Decizia pronunţată în apel cuprinde motivele de fapt şi de drept ce i-au format convingerea, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., deoarece pentru ca o hotărâre judecătorească să fie motivată este necesar ca judecătorul să motiveze soluţia dată fiecărui motiv de apel şi nu să răspundă separat motivelor de apel identice. Cu alte cuvinte, decizia pronunţată în apel este motivată şi sub aspectul criticilor formulate de SC G. SA, întrucât argumentele sale de nele-galitate şi netemeinicie nu sunt distincte de cele ale persoanei fizice.
Este fondată însă critica referitoare la modul de calcul al termenului de 5 ani.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la 28.02.2008, după aderarea României la spaţiul Comunităţii Economice Europene.
Potrivit dispoziţiilor Directivei nr. 89/104/EEC - art. 10 alin. (1), la data soluţionării apelului Directiva nr. 2008/95/CE din 22.10.2008, începerea duratei de 5 ani are loc după momentul la care procedura de înregistrare este terminată (Directiva nr. 2008/95/CE a fost implementată prin Legea nr. 66/2010).
Legea nr. 84/1998 a fost republicată în Monitorul Oficial din 27.05.2010.
Potrivit art. 46 alin. (1) lit. a) din lege, calculul termenului începe să curgă de la data înregistrării mărcii în Registru, întrucât din acest moment este recunoscut titularul unui drept exclusiv, conform art. 35 alin. (1) din lege şi nu de la constituirea depozitului reglementar, chiar dacă înregistrarea are efecte retroactive de la data depunerii cererii.
Dispoziţiile legii interne în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată conduc la aceeaşi soluţie.
Din perspectiva titularului de marcă, intervalul scurs între momentul constituirii depozitului şi momentul la care marca a fost acceptată la înregistrare, după parcurgerea procedurii instituite prin dispoziţiile art. 19-28 din Legea nr. 84/1998, reprezintă, cu referire la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege, o durată în cadrul căreia neutilizarea este justificată tocmai de incertitudinea care vizează acordarea protecţiei.
Astfel în procedura de înregistrare a mărcii, momentul publicării şi cel al înregistrării acesteia sunt două momente diferite. Astfel, potrivit
art. 22 din Legea nr. 84/1998, dacă în urma examinării cererii se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, O.S.I.M. decide înregistrarea mărcii şi publicarea ei în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală. De la data publicării mărcii curge termenul în carc orice persoană interesată poate facc opoziţie; prin urmare, solicitantul nu arc încă certitudinea că marca va fi înregistrată. Conform art. 28 din lege, abia când decizia de înregistrare a mărcii a rămas definitivă, marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor.
In condiţiile calificării duratei scurse între momentul constituirii depozitului reglementar - 20.05.2003 şi cel al admiterii cererii de înregistrare al mărcii - 2004, ca reprezentând o durată de neutilizare a mărcii justificată, cererea de chemare în judecată este nefondată, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 45 alin. (1) lit. a).
înalta Curte, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica decizia în sensul admiterii apelurilor declarate de pârâţi. Drept consecinţă, sentinţa va fi schimbată în parte în sensul că acţiunea va fi respinsă. Vor fi menţinute dispoziţiile referitoare la respingerea excepţiilor lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C G. S.A.
| ← Marcă. Acţiune în decădere pentru nefolosire. Calculul... | Marcă. Acţiune în decădere pentru nefolosire. Folosire... → |
|---|
