Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU -Secţia Penală Rezoluţie nr. 859 din data de 30.06.2016
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ ,
Examinând prezenta cauză penală sub aspectul legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. X din data de Y al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, conform prevederilor art.3 al.6, art.54 și art.342-348 C.P.P., constată următoarele:
Inculpata BB a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 Cp. ce constă în fapta inculpatei care la data de A, fiind de gardă în cadrul Secției T a Spitalului Județean de Urgențe Z, deși a luat la cunoștință din fișa R întocmită pe numele pacientei DD, de modul de producere a leziuni,i nu a recomandat un consult și un tratament de specialitate Boli Infecțioase, pentru protecția antirabic, (inculpata fiind răspunzătoare de primirea pacienților, de evaluarea și recomandarea investigațiilor și tratamentului, fiind în măsură să își dea acordul final de externare la domiciliu sau de transfer la alte instituții, de completarea a fișelor pacienților aflați în UPU SMURD și a formularelor necesare, de contrasemnarea acestora și de asigurarea completării corecte de către restul personalului a fișelor și a documentelor medicale și medico-legale pe care nu le completează personal), omisiune ce a condus la decesul pacientei DD din data de G, cu diagnosticul de rabie, fără profilaxie postexpunere, confirmată prin imunoinflorescență, Encefalită rabică, insuficiență cardiorespiratorie de tip central, plagă veche mușcată (câine necunoscut) regiunea palpebrală dreaptă; fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. 1 Cp. ce constă în fapta inculpatei care în cursul lunii N, după decesul minorei DD, a completat în fals fișa UPU întocmită la data de Ș pe numele minorei DD, cu mențiunea că la ora O a consultat-o pe pacientă și a solicitat examen chirugie infantilă, precum și faptul că avea TA (tensiunea arterială) de 90/50 și PS(puls) 120 b/min, deși nu a efectuat o astfel de consultație, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.
Inculpatul AA a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 Cp., ce constă în fapta inculpatului, care în data de A, a procedat la examinarea pacientei DD, în Unitatea de Primiri Urgențe a S.J. U. Z și deși a constatat mecanismul de apariție al plăgii, nu a recomandat un consult și un tratament de specialitate Boli Infecțioase, pentru protecția antirabică, nu a contactat medicul de gardă UPU, căruia să-i aducă la cunoștință despre diagnosticul stabilit și despre faptul că pacienta minoră a fost trimisă din UPU la un consult oftalmologie la un cabinet privat, omisiuni ce au condus la decesul pacientei DD din data de N, cu diagnosticul de Rabie, fără profilaxie postexpunere, confirmată prin imunoinflorescență. Encefalită rabică, insuficiență cardiorespiratorie de tip central, plagă veche mușcată (câine necunoscut) regiunea palpebrală dreaptă.
Inculpatul BB a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă , prev. de art. 192 alin. 2 Cp., ce constă în fapta inculpatului, care la data de / I, fiind de gardă la domiciliu, a procedat la examinarea pacientei DD la cabinetul medical R, din mun. P și, deși a constata mecanismul de apariție al plăgii și a luat la cunoștință despre prezența paciente în secția UPU a SJU Bacău, nu a completat fișa UPU și nu a consemnat în aceasta în timp real orele consultului, nu a contactat medicul de gardă UPU căruia să-i aducă la cunoștință despre diagnosticul stabilit și nu a recomandat consult și un tratament de specialitate Boli Infecțioase, pentru protecții antirabică, omisiuni ce au condus la decesul pacientei DD di. data de N, cu diagnosticul de Rabie, fară profilaxie postexpunere confirmată prin imunoinflorescență. Encefalită rabică, insuficient cardiorespiratorie de tip central, plagă veche mușcată (câine necunoscut) regiunea palpebrală dreaptă.
Situația de fapt mai sus menționată a fost stabilită de către procuror în baza următoarelor mijloace de probă:
- declarația inculpatei CC - filele nr. X
- declarația inculpatului AA - filele nr. X
- declarația inculpatului BB - filele nr. X
- declarațiile persoanei vătămate II - filele nr. X
- declarația persoanei vătămate HH - filele nr. X
- declarațiile martorilor - filele nr. X
- proces verbal de constatare a decesului martorului VV. - fila nr.
X
- raport de expertiză medico-legală nr. B - filele nr. X
- avizul comisiei de avizare și control al actelor medico-legale nr. S - fila nr. X
- raport de nouă expertiză medico-legală nr. M - filele nr. X
- avizul comisiei de avizare și control al actelor medico-legale nr. H-fila nr. X
- avizul comisiei de avizare și control al actelor medicale lași nr. D prin care se comunică că se mențin avizele nr. Y și B și se face precizarea privind conduita pe care medicii trebuiau să o aibă în cazul minorei DD. - filele nr X
- înscrisuri în xerocopie (rețetă medicală cu medicamente prescrise de dr. BB semnată și ștampilată de acesta, un formular de rețetă medicală cu nr. de telefon, numele dr. A și adresa X -filaX
- scrisoare medicală eliberată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase H - T - fila 54
-Certificat Medical Constatator al decesului eliberat de Spitalul de boli infecțioase T ) puse la dispoziție de partea vătămată II - fila X adresa Spitalului Clinic de Boli Infecțioase H - T din care reiese că se constituie parte civilă cu suma de 396.21 lei - fila nr. X,
- înscrisuri în xerocopie (foaia de observație clinică a minorei DD întocmită eu ocazia internării în Spitalul de Boli Infecțioase T, fișa UPU întocmită de Spitalul Clinic de Urgență TI, protocolul întocmit cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului minorei DD, Buletin Histo-patologic emis de Spitalul de Boli Infecțioase T) - filele X
-fișa UPU a pacientei DD întocmită cu ocazia prezentării la S.JU Z) din dosar de la filele nr. X,
- Decizia nr. TZ a Comisiei de Disciplină întrunită la Colegiul Medicilor Z din dosar de la filele nr. X,
- proces verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare întocmit de Direcția de Sănătate Publică Z după decesul minorei DD) din dosar de la filele nr. X,
-tabel nominal cu personalul medical care a fost de serviciu în data de Z și tabel nominal cu medicii care au efectuat serviciul de gardă în data de Y - filele nr. X,
-Protocol de Colaborare între Spitalul de Pediatrie Z și Spitalul Județean de Urgențe Z - filele nr. X,
-fișe UPU a tuturor pacienților minori care s-au prezentat la UPU Z cu plăgi mușcate în cursul anului D din care reiese modul cum s-a efectuat actul medical în comparație cu cel efectua la pacienta DD - filele nr. X,
-proces verbal îndeplinire procedură citare inculpata CC - fila X
-proces verbal aducere la cunoștință a ordonanței de extindere a acțiunii penale a apărătorului ales al inculpatei CC - fila X.
Judecătorul de cameră preliminară constată că s-au îndeplinit prevederile art.344 C.P.P. referitoare la comunicarea către inculpați a unei copii a rechizitoriului și respectiv înștiințarea inculpaților și a avocaților acestora, a persoanelor vătămate și părților civile cu privire la obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Nu se impun a fi invocate din oficiu excepții de către judecătorul de cameră preliminară.
Însă judecătorul de cameră preliminară constată că inculpatul BB a solicitat anularea și excluderea probelor administrate în cursul urmăririi penale și anume a avizelor Comisiei de avizare și control al actelor medico - legale din cadrul I.M.L. T, apreciind că sunt emise cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează atribuțiile comisiilor de avizare și control al actelor medico - legale, respectiv art. 25 alin. 1, lit. ași b din OG 1/2000 și art. 19 din HG 774/2000, cu precizarea că avizarea din punct de vedere științific a rapoartelor medico - legale trebuia efectuată strict de către Comisia superioară medico - legală.
Inculpata CC a solicitat restituirea cauzei la procuror ca o consecință a neregularității rechizitoriului, dat fiind că inculpata a fost trimisă în judecată pentru două infracțiuni care se exclud reciproc, astfel încât ar putea fi privată de dreptul de a se prevala de procedura simplificată. A solicitat și refacerea raportului de expertiză medico-legală din anul RT întrucât nu s-a răspuns la unul dintre obiective, cel mai important pentru inculpata CC, anume :"să se stabilească la nivel de principiu răspunderea medicului UPU, dacă răspunderea medicului UPU poate fi antrenată pentru prejudicii aduse vieții sau integrității corporale a unui pacient, care nu a fost prezentat medicului UPU în vederea examinării medicale";.
Inculpatul AA nu a formulat cereri/excepții cu privire la obiectul camerei preliminare, însă avocatul acestuia a susținut excepțiile invocate de ceilalți inculpați.
Potrivit art.342 C.P.P., obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Analizând actul de sesizare a instanței, probele și actele de urmărire penală efectuate in dosarul nr. U al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z, judecătorul constată că acestea au fost îndeplinite cu respectarea prevederilor legale. Astfel, rechizitoriul întrunește condițiile prevăzute de art.328, art.329 C.P.P., mijloacele de probă au fost administrate cu respectarea prevederilor Titlului IV al codului de procedură penală și nu există vreunul din cazurile de nulitate a actelor de urmărire penală.
Judecătorul reține că în cuprinsul rechizitoriului nu sunt cuprinse dispoziții echivoce în ceea ce privește fapta și persoana pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Date fiind cele antemenționate, se observă că rechizitoriul îndeplinește condițiile de formă și de fond, astfel cum acestea sunt reglementate de art.328-art.331 C.p.p., neputându-se reține incidența vreunei nulități absolute, astfel cum acestea sunt prevăzute expres și limitativ prin art.281 C.p.p. ori a vreunei nulități relative conform art.282 C.p.p.
Raportat la excepțiile invocate de către inculpatul BB, judecătorul de cameră preliminară constată că la filele X, X și X d.u.p. sunt atașate avizele nr. SS, nr.SD, nr. SF, emise de Comisia de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul I.M.L. T, cu privire la rapoartele de expertiză medico-legală cu nr. D și nr. E, întocmite de I.M.L. T.
Conform art. 15 din ordonanța Nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, Institutul Național de Medicină Legală G, precum și celelalte institute de medicină legală, în limitele competenței lor teritoriale, au, ca atribuții principale, și efectuarea de expertize medico-legale, din dispoziția organelor de urmărire penală, a instanțelor judecătorești. Drept urmare, I.M.L. T a fost competent a efectua expertiza medico-legală și noua expertiza medico-legală, respectiv rapoartele de expertiză medico-legală cu nr. S și nr. D.
Din prevederile art.17 din HG 774/2000 rezultă că instituțiile de medicină legală funcționează cu respectarea, printre altele, și a principiilor de competență teritorială și științifică.
Potrivit art.5 alin.3, art.25 alin.1, art.24 din ordonanța Nr. 1 din 20 ianuarie 2000 și art.4 alin. (2) și art.19 din hotărârea Nr. 774 din 7 septembrie 2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legal, în cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare, precum și în cadrul Institutului Național de Medicină Legală G funcționează comisii de avizare și control al actelor medico-legale. Comisiile de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală examinează și avizează actele de constatare sau de expertiză medico-legală, efectuate de serviciile de medicină legală județene, în cazurile în care organele de urmărire penală sau instanțele judecătorești consideră necesară avizarea. Comisiile de avizare și control al actelor medico-legale, care funcționează în cadrul institutelor de medicină legală, verifică, evaluează, analizează și avizează din punct de vedere științific conținutul și concluziile diverselor acte medico-legale realizate de serviciile de medicină legală județene, conform competenței teritoriale.
Conform art. 24 din ordonanța nr. 1 din 20 ianuarie 2000, Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală G verifică și avizează, din punct de vedere științific, la cererea organelor în drept, concluziile diverselor acte medico-legale și se pronunță asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertizei cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale altor acte medico-legale. Potrivit art.23 din hotărârea nr. 774 din 7 septembrie 2000, Comisia superioară medico-legală funcționează pe lângă Institutul de Medicină Legală G, reprezentând autoritatea științifică supremă în domeniul medicinei legale, care verifică, evaluează, analizează și avizează din punct de vedere științific, la cererea organelor judiciare, conținutul și concluziile diverselor acte medico-legale. Comisia superioară medico-legală se poate pronunța, verificând și avizând din punct de vedere științific, și în situațiile în care au fost efectuate noi expertize sau au fost date avize de către comisiile de avizare și control al actelor medico-legale competente teritorial.
Văzând dispozițiile normative antemenționate, judecătorul observă că Institutul de Medicină Legală G și celelalte institute de medicină legală au competență științifică egală, în cadrul acestora funcționează comisii de avizare și control al actelor medico-legale. În plus, în cadrul Institutului de Medicină Legală G funcționează Comisia superioară medico-legală, în competența căreia nu se regăsește și avizarea actelor medico - legale, emise de institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, cum este și I.M.L. T. Rezultă că examinarea și avizarea actele de expertiză medico-legală poate fi efectuată de Comisiile de avizare și control al actelor medico-legale din cadrul institutelor de medicină legală, această activitate științifică neregăsindu-se printre competențele Comisiei superioare medico-legală. Se observă că referiri la competența institutelor de medicină legală a făcut și Institutul de Medicină Legală G. Astfel, prin adresa de la fila X d.u.p. se reține că institutele de medicină legală au statut egal cu Institutul de Medicină Legală G și, după epuizarea etapelor privind normele de funcționare ale medicinei legale la nivelul I.M.L. T și obținerea avizului Comisiei de control și avizare, organele judiciare pot solicita avizul Comisiei superioare medico-legală.
Conclusiv, se reține că avizele Comisiei de avizare și control al actelor medico - legale din cadrul I.M.L. T au fost întocmite cu respectarea normelor de funcționare ale medicinei legale, astfel încât, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. penală, va respinge cererile invocate de către inculpatul BB având ca obiect excluderea/anularea de probe.
Cu privire la cererea inculpatei CC, judecătorul reține că inculpata a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art.192 alin.2 C.pen. și fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.320 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., ceea ce nu echivalează cu neregularitatea rechizitoriului pe motivul că aceste infracțiuni s-ar exclude reciproc. Se observă că aspectele invocate de către inculpată vizează temeinicia rechizitoriului, aspecte ce nu pot fi verificate în procedura de cameră preliminară, obiectul procedurii fiind strict și limitativ prevăzut în art. 342 C.p.p. Temeinicia probelor și a actului de sesizare a instanței nu pot fi contestate în cadrul procedurii de cameră preliminară, obiectul acesteia fiind prevăzut expres și limitativ la art.342 C.p.p. Aspectele ce țin de modalitatea de comitere a presupusei fapte, de procedura de judecată aplicabilă, învederate de către inculpată, vor fi analizate și avute în vedere de către instanța de judecată. Pentru aceste motive, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. penală, se vor respinge cererile și excepțiile invocate de către inculpata CC, vizând restituirea cauzei la procuror pentru neregularitatea actului de sesizare al instanței. Judecătorul de cameră preliminară va respinge și cererea de trimitere a cauzei la procuror pentru refacerea raportului de expertiză medico-legală din anul X întrucât nu s-a răspuns la unul dintre obiectivele cele mai importante pentru inculpata, avându-se în vedere că în prezenta cauză s-a efectuat atât expertiză medico-legală, cât și o nouă expertiză medico-legală, conform art. 177, art.181 C.p.p., iar o eventuală suplimentare a acestora, inclusiv a obiectivelor, poate fi solicitată în fața instanței de judecată, potrivit art.180 C.p.p. și art.100 C.p.p.
Se constată că instanța sesizată în prezenta cauză este competentă să judece cauza penală, conform art.35 și art.41 C.P.P.
Se mai reține că rechizitoriul cuprinde date referitoare la faptă, încadrarea juridică, persoana fiecărui inculpat, precum și dispoziția de trimitere în judecată a inculpatului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. penală, se vor respinge cererile și excepțiile invocate de către inculpații BB, CC, vizând restituirea cauzei la procuror, excluderea/anularea de probe și neregularității actului de sesizare al instanței.
În baza art. 346 alin. (2) C. proc. penală, se va constata legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. X din data de Y al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z prin care a fost trimis în judecată inculpata CC sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.192 alin.2 C.pen., fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.320 alin.1 C.pen., ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen., inculpatul AA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.192 alin.2 C.pen., inculpatul BB sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.192 alin.2 C.pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Se va dispune începerea judecății în cauză.
Prezenta încheiere se va comunica
← Stabilire program vizită minor. Jurisprudență Minori | Pretenţii. Jurisprudență Plăţi → |
---|