Pretenţii -obligaţia de a face. Jurisprudență Plângeri prealabile
| Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 4451 din data de 28.06.2016
Asupra cauzei civile de față,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub numărul 6188/291/2014( prin strămutare de la Jud.R.) reclamantul B.C.D. în contradictoriu cu pârâții S. N.A. P. DIN ROMÂNIA - prin reprezentantul său legal -PREȘ. S.I. și C. I. a solicitat următoarele: obligarea pârâților să înceteze a mai emite cu încălcarea prezumției de nevinovăție comunicate de presă privitoare la reclamant, obligarea pârâților, în solidar la pata către reclamant a sumei de X lei daune morale, obligarea pârâților la publicarea hotărârii judecătorești ca urmează a fi pronunțată în cauză,pe cheltuiala lor, într-un ziar central de largă circulație în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că deține funcția de șef al P.M.R. Jud. NȚ iar pârâții i-au adus, în cursul anului 2012-2013 și cu precădere în anul 2014, grave prejudicii morale,proferând la adresa sa injurii care i-au lezat onoarea,demnitatea,știrbindu-i autoritatea în funcția pe care o deține.
S-au exemplificat în acest sens comunicatele de presă intitulate ,, Starea de normalitate impusă prin plângeri penale la IPJ Nț";, ,, Cum trag unii șefi cu dinții de funcții";, ,, Ultragierea agenților, povara șefilor";,afirmațiile liderului de sindicat susținute în emisiunea ,, N"; la postul de televiziune R..TV, articolul publicat în ziarul local ,, Monitorul de Roman " intitulat ,, Polițistul C. cere demisia șefului P.";.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349-1395 NCC, art 451-455 NCPC,art 30 din Constituția României, art 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului .
În dovedirea cererii reclamantul a depus acte la dosarul cauzei solicitat proba cu înscrisuri,martori, interogatoriul pârâților.
Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii motivat de faptul că prin conținutul comunicatelor emise de către aceștia nu reiese faptul că reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu cert,raportat la afectarea reputației, că nu s-au depășit limitele dreptului oricărei persoane la liberă exprimare, că prejudiciul moral invocat în cauză nu este dovedit, că aceste comunicate vizează activitatea managerială a reclamantului și privesc situații de fapt petrecute în realitate , că între reclamant și sindicat există o stare de polemică generată de atitudinea de desconsiderare a muncii sindicale de către reclamant.
În drept, pârâții au invocat dispozițiile art 205 CPC.
În dovedirea întâmpinării, pârâții au depus înscrisuri la dosarul cauzei și au solicitat proba cu martori, înscrisuri, interogatoriu.
Ulterior, pârâtul C. I. a invocat în instanță excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Cu privire aspectele invocate de pârât intitulate excepția lipsei calității de organ de conducere și de reprezentant legal al P. M. R. reclamantului,prin Încheierea de ședință publică din data de 13.04.2016 instanța apreciind că acestea nu au caracterul de veritabile excepții procesuale, nu vizează condițiile de exercitare ale acțiunii civile, ci privesc o chestiune de fond în legătură cu funcția deținută de reclamant,urmând a fi analizată pe fondul cauzei.
La dosarul cauzei au fost depuse de asemenea înregistrări pe suport informatic (CD).
În cauză au fost audiat patru martori și s-a administrat proba cu interogatoriu .
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, a reclamantului, având în vedere faptul că acesta invocă faptul că i-au fost produse de către pârâți prejudicii personale morale,proferându-se la adresa sa injurii care i-au lezat onoarea,demnitatea,știrbindu-i autoritatea în funcția pe care o deține, rezultă existența unei identități între reclamant și subiectul raportului juridic litigios dedus judecății, conform dispozițiilor art 36 CPC, astfel încât va fi respinsă această excepție ca nefondată.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că prin mai multe comunicate de presă și emisiuni televizate au fost susținute de către pârâți mai multe afirmații conform cărora reclamantul , în calitate de șef al P. M. R., ar considera că subalternii sunt la cheremul său dacă îndrăznesc să nu se prezinte din timpul liber la ședințele de bilanț, pentru a fi sala plină și a aplauda reușitele conducerii, că acesta își asumă meritele altor polițiști, ,, trage cu dinții de funcții";, că acesta a încercat să mușamalizeze o infracțiune de ultraj, că a obligat subalternii să desfășoare activități polițienești cu mijloace proprii,că starea de normalitate este impusă prin plângeri penale la IPJ Nț, că acesta a afirmat că polițiștii sunt ,,simpli purtători de bastoane.";
Din declarația martorului S. V.T. rezultă că au existat discuții între reclamant și pârât, că nu are cunoștință și nu a auzit ca reclamantul să fi mușamalizat vreun dosar, că nu are cunoștință de evenimentul din data de X , nu cunoaște ca reclamantul să fi afirmat în mass-media că polițiștii sunt proști, că martorul și-a mai luat mașina personală la serviciu din lipsă de autovehicule, dar nu i s-a impus așa ceva, că a văzut că reclamantul și familia acestuia erau abătuți, însă nu i-a întrebat din ce cauză.
Martorul S.C.L. având calitatea de agent de poliție în M. R.Jud. Nț, afirmă că între reclamant și pârât există o stare conflictuală,că s-au făcut mai multe plângeri de către pârât la adresa reclamantului în urma unei acuzații de ultraj în care pârâtul C. I. a fost parte vătămată, că au fost emise comunicate de presă de către ambii pârâți, prin care era denigrată persoana reclamantului, îi era menționat numele greșit, că reclamatul nu a dispus o cercetare împotriva nimănui pe motiv că ar fi părăsit sala de ședință și s-ar fi deplasat la grupul sanitar, că reclamantul nu a obligat niciodată agenții de poliție să își folosească mașinile personale în interes de serviciu, că nu s-au folosit de către pârâtul C. I. injurii la adresa reclamantului.
Din depoziția martorului B. G. reiese că acesta a luat cunoștință de comunicatele de presă emise de sindicat iar acestea nu conțineau expresii denigratoare, injurii de natură a afecta imaginea reclamantului, acestea făcând doar referire la activitățile sale în calitate de șef de poliție și la unele lacune manageriale , că martorul a fost sancționat disciplinar fiindcă nu a participat la o ședință de bilanț de analiză profesională ținută într-o zi liberă, că existat o acțiune cu hoții de locuințe iar martorul crede că s-a dispus să se folosească mașinile personale, dar nu-și aduce aminte exact, că martorul deține funcția de prim -vicepreședinte al noului sindicat înființat, că a văzut un interviu la o televiziune locală în care reclamantul a afirmat că polițiștii sunt simpli purtători de bastoane, că nu este contestată de către colegi calitatea de bun polițist a reclamantului, ci doar activitatea managerială care ar suferi unele influențe externe și interne și că nu există personal suficient la compartimentul de siguranță .
Martorul R. I., de profesie agent de siguranță publică, declară că acțiunile sindicale s-au desfășurat în limita legalității, că anumiți ofițeri făceau controale la agenții de siguranță publică cu mașina personală, dar nu cunoaște dacă s-a impus acest lucru de către reclamant, că se afla în sala de ședință în urmă cu aproximativ X ani, când locțiitorul IPJ Nț a propus sancționarea numitului B. G. pe motiv că acesta a lipsit la o ședință de bilanț la care nu era obligatorie prezența, că nu cunoaște ca reclamantul să fi mușamalizat vreun caz de ultraj sau să vi favorizat vreun suspect în dosarele cercetate,că în prezent imaginea reclamantului este una corectă, dar la început au existat unele abuzuri, că reclamantul l-a obligat pe martor în anul X să ia un câine de serviciu în dotare.
În drept, potrivit dispozițiilor art 1349 CPC:
(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.
(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.
ART. 1357 CPC prevede următoarele:
,, Condițiile răspunderii
(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Potrivit ART. 1358 CPC , pentru aprecierea vinovăției se va ține seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.
Art. 1357 Cod pr. Civ prevede că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare iar autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă iar art 1381 consacră dreptul la reparație pentru orice fel de prejudiciu cauzat de o faptă ilicită.
În ceea ce privește drepturile invocate de către reclamant că ar fi fost încălcate prin faptele pârâților art 71, 72 și 73 din Codul civil consacră dreptul la viață privată, dreptul la demnitate , dreptul la propria imagine.
Potrivit art 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la liberă exprimare este garantat, însă exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități,poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecția reputației sau a drepturilor altora, cu referire la aspectele ce vizează speța de față.
În ceea ce privește conținutul libertății de exprimare, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie , acesta cuprinde două componente, respectiv libertatea de opinie și libertatea de exprimare.
Un aspect foarte important cu privire la libertatea de opinie pe care reclamantul susține că pârâții și-au exercitat-o în mod excesiv, păgubitor și defăimător față de acesta, este acela că, potrivit jurisprudenței CEDO( cauzele Oberschlick împotriva Austriei, De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, Harlanova împotriva Letoniei, Cumpănă și Mazăre împotriva României) , exprimarea unei opinii semnifică, în ultimă analiză, formularea unei judecăți de valoare cu privire la un anumit fapt social și nu trebuie să fie confundată cu relatarea unor activități umane sau a unor împrejurări sau fapte ce se petrec în viața de zi cu zi, consecința fiind că , dacă materialitatea faptelor poate fi probată, judecățile de valoare nu se pretează la demonstrarea exactității lor și, mai mult, a pretinde o asemenea demonstrație înseamnă a aduce o atingere însăși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de articolul 10 din Convenție.
Din perspectiva celei de-a doua componente a dreptului la liberă exprimare, libertatea de informare ( comunicare)nu presupune numai libertatea de a difuza informații, ci luarea în considerare, de asemenea, a libertății cititorului , auditoriului, publicului în general, de a primi informații în mod liber și din diverse surse , aceasta trebuind să fie exercitată, de principiu, fără nicio ingerință din partea autorităților publice într-o societate democratică.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, reclamantul exercită și a exercitat o funcție publică, respectiv aceea de șef al P.M. R. iar pârâții au calitatea de S. N. al A.P.din România și respectiv vicepreședinte al sindicatului, criticile admisibile cu privire la comportamentul funcționarilor publici fiind , din perspectiva articolului 10 și interpretarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, mai largi la adresa funcționarilor decât pentru un simplu particular iar ingerințele în exercițiul dreptului de exprimare trebuind să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporționale cu scopul urmărit.
Instanța apreciază că afirmațiile publice făcute prin comunicate de presă și emisiuni televizate la adresa reclamantului sunt în legătură directă cu funcția publică deținută de acesta și de managementul realizat la conducerea P. M. R. în raport de angajații acestora ale căror interese sunt susținute în mod public de sindicatul legal constituit din care aceștia fac parte iar jurisprudența CEDO a considerat că, în cadrul unor dezbateri publice privitoare la o problemă de interes general în care erau în joc reputații profesionale, o anumită doză de exagerare avea a fi tolerată( cauza Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei) , aceste polemici , pe alocuri virulente, la adresa reclamantului, în calitatea menționată anterior, situându-se însă în limitele interne și externe ale dreptului la liberă exprimare garantat de articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Aceste afirmații publice reprezintă judecăți de valoare cu privire la anumite fapte sociale legate de modul în care se desfășoară activitatea P. M.R. de felul în care sunt respectate regulile de conduită în raport de agenții de poliție de către conducerea acestei instituții, judecățile de valoare nepretându-se la demonstrarea exactității lor și, mai mult, a pretinde o asemenea demonstrație înseamnă a aduce o atingere însăși libertății de opinie, element fundamental al dreptului garantat de articolul 10 din Convenție.
Instanța reține că în cauza de față nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite săvârșite de către pârâți prin exercitarea dreptului acestora la liberă exprimare și, pe cale de consecință, nici a celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale , că afirmațiile publice proferate de către pârâți nu au fost de natură să lezeze onoarea și demnitatea reclamantului astfel că , având în vedere toate aspectele expuse în precedent, urmează a fi respinsă acțiunea ca nefondată.
| ← Ordin de protecţie. Jurisprudență Ordonanţă Preşedinţială | Suspendare executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
