Contestaţie în anulare. motivul prevăzut de art. 503 alin.1 privind citarea nelegală în materia insolvenţei potrivit legii nr.85/2014.
Comentarii |
|
Curtea de Apel CRAIOVA-Sectia II-a civila Decizie nr. 513 din data de 20.06.2017
Potrivit art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă 2013 hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
În materia insolvenței, citarea și comunicarea actelor de procedură se efectuează de regulă prin BPI conform art. 42 alin.1 din Legea nr.85/2014.
De la regula citării și comunicării actelor prin BPI legiuitorul a prevăzut excepția comunicării actelor de procedură anterioar deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii, care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă ( art. 42 alin.3) și excepția primei citări și comunicări a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune în temeiul Legii insolvenței ulterior deschiderii procedurii, care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă și prin BPI ( art. 42 alin.4).
Atât regula, cât și excepțiile prevăzute în articolul 42, sunt aplicabile pentru judecata în primă instanță. Pentru judecata în apel, s-a prevăzut, în mod expres, în art. 43 alin.2, că citarea apelanților, a administratorului judiciar/ lichidatorului și a intimaților și comunicarea deciziilor pronunțate se fac prin BPI.
Lipsa citării potrivit Codului de procedură civilă pentru termenul de judecată a apelului nu reprezintă citarea nelegală pentru a atrage incidența art. 503 alin.1 Cod procedură civil, în condițiile în care citarea pentru termenul când a avut loc judecata în apel s-a realizat prin BPI.
Prin sentința nr. 16/2017 din data de 16 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.3165/104/2015/a1, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul IGFECIPURL și s-a dispus antrenarea răspunderii administratorului social AT, pentru pasivul debitoarei falite SCASRL în cuantum de 212.768 lei, sumele rezultate în urma executării silite urmând a fi destinate plății creanțelor debitoarei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel AT, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate cu consecința respingerii cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale ca fiind neîntemeiată.
Prin decizia nr.232 din data de 21.03.2017, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă a respins apelul declarat de apelantul pârât AT împotriva sentinței nr. 16/2017 din data de 16 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Olt Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.3165/104/2015/a1, în contradictoriu cu intimatul l IGF ECIPURL, lichidator al debitoarei SCASRL, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Criticile aduse sentinței apelate vizează, în esență, greșita apreciere a judecătorului sindic asupra condițiilor antrenării răspunderii delictuale a apelantului pârât în contextul inexistenței unui probatoriu adecvat administrat în cauză.
Acțiunea în antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale unei debitoare este o acțiune în antrenarea unei răspunderi civile delictuale ce presupune verificarea îndeplinirii mai multor condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege în art.169 din Legea 85/2014, existența prejudiciului, a unei legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde.
Printre faptele enumerate limitativ în art. 169 din Legea 85/2014 sunt și utilizarea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; dispunerea, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; ținerea unei contabilități fictive, sustragerea, dispariția unor documente contabile sau ținerea unei contabilități neconforme cu legea, deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea fictivă a pasivul acesteia;
În raport de aceste dispoziții, Curtea a apreciat că motivele de apel vizând greșita apreciere asupra îndeplinirii condițiilor impuse prin art. 169 din Legea 85/2014 sunt nefondate.
Astfel, evidențierea în contabilitate a unor elemente de activ pe care apelantul pârât, în calitate de administrator, nu le-a putut prezenta lichidatorului judiciar echivalează cu o dispunere în interes propriu de aceste elemente de activ, respectiv de o deturnare a lor.
În condițiile contestării acestei concluzii deduse din evidența contabilă, apelantului îi revenea sarcina prezentării unei probe contrarii, înscrisurile depuse în scop probator de către acesta nefiind relevante în raport de obiectul cauzei deduse judecății, existența unui litigiu dedus instanțelor franceze spre soluționare și privind aspecte ale desfășurării activității sale pe teritoriul acestui stat nefiind de natură să înlăture deficiențele constatate în activitatea desfășurată de apelant în calitate de administrator al societății debitoare.
Totodată, faptul imposibilității justificării unei sume substanțiale de bani înregistrată în contul 461 debitori diverși și enumerată în cadrul elementelor de activ ale societății debitoare, justificare ce se impunea a fi realizată prin prezentarea către lichidatorul judiciar a documentelor contabile vizând existența, certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea acestor creanțe, reprezintă o dovadă a unor deficiențe în ținerea contabilității, faptă ilicită prevăzută de art. 169 lit. d) din Legea 85/2014.
Curtea a apreciat, așadar, că nu lichidatorului judiciar îi revenea obligația identificării debitorilor societății, ci apelantul pârât trebuia să prezinte intimatului lichidator documente contabile vizând creanțele pe care debitoarea le avea de încasat.
În egală măsură, Curtea a considerat că dovedirea celorlalte condiții cerute de lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a apelantului - existența unui prejudiciu, a unei legături de cauzalitate între fapte și prejudiciu și a culpei acestuia, a fost realizată tot prin prezentarea elementelor deduse din evidența contabilă, chiar dacă incompletă, furnizată lichidatorului.
Prejudiciul îl reprezintă, în mod evident, cuantumul masei credale a debitoarei, iar menținerea unei activități neprofitabile coroborată cu lipsa prezentării de înscrisuri contabile privind activitatea debitoarei în relațiile cu debitorii indică o legătură de cauzalitate între faptele ilicite sus-menționate și starea de insolvență a debitoarei, dar și o vinovăție a apelantului pârât, această din urmă condiție fiind îndeplinită chiar și în cazul reținerii simplei culpe, nu doar a intenției sale.
În consecință, considerând că în mod corect judecătorul sindic a interpretat probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile prezentate de către lichidatorul judiciar și a stabilit judicios că în cauză sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a pârâtului astfel cum acestea rezultă din art. 169 din Legea 85/2014, în raport de dispozițiile art. 480 C.pr.civ., criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatorul AT, invocând necitarea pentru termenul din 14.03.2017 și, în acest context, lipsa apărării, arătând că a indicat, pe lângă domiciliul din Franța, Chateauroux 20PL,Patauraud, Mirand, ap 83, ca domiciliul ales sediul avocatului ȘMD.
Analizând contestația prin prisma motivului invocat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit art. 503 alin. 1 Cod procedură civilă 2013 hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Contestatorul invocă nelegalitatea procedurii de citare pentru termenul din 14.03.2017 când s-a judecat apelul împotriva sentinței nr. 16 din 16.01.20117 a Tribunalului Olt - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, soluția fiind de respingere a apelului ca nefondat.
În materia insolvenței, citarea și comunicarea actelor de procedură se efectuează de regulă prin BPI conform art. 42 alin.1 din Legea nr.85/2014 ( aplicabil în speță având în vedere data la care s-a formulat cererea de deschidere a procedurii - 13.05.2015)
De la regula citării și comunicării actelor prin BPI legiuitorul a prevăzut excepția comunicării actelor de procedură anterioar deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii ( art. 42 alin.3), care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.
Tot ca excepție de la regula menționată legiuitorul a reglementat prima citare și comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune în temeiul Legii insolvenței ulterior deschiderii procedurii, care se realizează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă și prin BPI ( art. 42 alin.4).
Atât regula, cât și excepțiile prevăzute în articolul 42, sunt aplicabile pentru judecata în primă instanță. Pentru judecata în apel, s-a prevăzut, în mod expres, în art. 43 alin.2, că citarea apelanților, a administratorului judiciar/ lichidatorului și a intimaților în apel și comunicarea deciziilor pronunțate se fac prin BPI.
Din interpretarea coroborată a textelor de lege arătate mai sus rezultă că citarea și comunicarea în apel se realizează doar prin Buletinul Procedurilor Insolvenței fără ca excepțiile stabilite în cazul judecății în primă instanță să fie aplicabile.
Ca urmare, având în vedere că în speță se invocă lipsa citării potrivit Codului de procedură civilă pentru termenul de judecată a apelului din data de 14.03.2017 și că citarea pentru acest termen s-a publicat în BPI nr.4391 din 06.03.2017 conform dovezii privind îndeplinirea procedurii de publicare nr.61029/06.03.2017 ( fila 28 dosar apel), Curtea a constatat că procedura de citare pentru termenul din 14.03.2017 a fost legal îndeplinită.
Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 503 alin.1 2013 Cod procedură civilă pentru admisibilitatea contestației în anulare, Curtea a respins contestația.
← Cerere de înlocuire a practicianului în insolvenţă pentru... | încetare de drept mandat consilier local. . Jurisprudență → |
---|