Momentul constatării faptei contravenţionale de a edifica un imobil fără a deţine autorizaţie de construire
Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 10184/2014 din data de 19.10.2016
MOMENTUL CONSTATĂRII FAPTEI CONTRAVENȚIONALE DE A EDIFICA UN IMOBIL FĂRĂ A DEȚINE AUTORIZAȚIE DE CONSTRUIRE
Este adevărat ca fapta de construire este prin natura sa o fapta în forma continuă, nefiind de admis ca ar putea fi executate lucrările dintr-o data, ceea ce presupune o perioada mai scurta sau mai lunga de timp în care lucrările specifice sunt finalizate si în acest interval de timp(de la data începerii lucrărilor de construcție și până la terminarea lor în sensul că nu mai sunt alte lucrări de efectuat pentru a se locui în casă) data săvârșirii faptei contravenționale este considerata data constatării. Momentul finalizării nu poate fi însa legat de cel al recepției lucrărilor de către reprezentanții administrației locale, astfel cum încearcă intimata sa susțină în apărare; o astfel de interpretare ar lipsi practic de efecte dispozițiile art. 31 din Legea nr.50/1991 întrucât recepția lucrărilor nu poate avea loc în lipsa autorizației de construire, ceea ce ar însemna ca săvârșirea faptei contravenționale ar putea fi constată oricând , dând naștere unei contravenții care nu se prescrie niciodată, lipsind de efecte juridice dispozițiile privind prescrierea din legea 50/1991 și din OG 2/2001.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 10184/2014, pronunțată în dosarul nr. 3708/190/2014.
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta C.A.G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații P.L. a M. B. și P.M.B., să dispună, în principal, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției nr. 25414 încheiat la data de 19.03.20……având în vedere că dreptul de constatare și sancționare a contravenției este prescris și, pe cale de consecință, să dispună restituirea sumei achitate cu titlu de amendă iar, în subsidiar, să dispună anularea procesului verbal atacat ca fiind nelegal și netemeinic, sau reducerea amenzii de la 5.000 lei la minimul prevăzut de legiuitor, respectiv 1.000 lei, și restituirea diferenței de 4.000 lei din suma achitată; cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că, prin procesul verbal atacat a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei și măsura intrării în legalitate în baza unei expertize tehnice, dispusă de agentul constatator pentru fapta constând în construirea unei "case de locuit în regim de înălțime P+M, fără a deține Autorizație de construire, eliberată de P. mun. B.";.
Petenta învederează că, împreună cu soțul ei, a cumpărat în anul 2008 un imobil teren în suprafață de 7000 mp situat în extravilanul loc. Unirea, cu scopul de a edifica o casă de vacanță, sens în care a efectuat demersurile necesare pentru eliberarea certificatului de urbanism iar, ulterior, pentru întocmirea documentației necesare în vederea eliberării autorizației de construire.
În drept, a invocat prev. art. 181 alin. 1 pct. 2 și alin. 2, art. 194-195, art.204, art.237 alin. 2 pct. 7, art. 249-250, art. 260 C.pr.civ., art. 26 lit. a, art. 31 din Legea nr. 50/1991, art. 25 alin. 1 din Legea nr. 350/2001, art. 16 alin. 1 și 7, art. 17, art.31 alin. 1, art. 32, art.33 alin. 1, 34 alin. 1, art. 47 din OG 2/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 25414 încheiat la data de 19.03.20… (f. 5); plicul cu ștampila poștei care confirmă primirea procesului verbal (f. 6), copie CI (f. 7); certificat de urbanism nr. 50825/2360/29.08.2008 (f. 16-17); lista cu proprietarii de teren care au acceptat participarea la întocmirea PUZ-ului - Anexă la convenția 32/12.02.2010 (f. 18); lista cu proprietarii care au contribuit la realizarea PUZ-ului (f. 19); Ortofotoplan mun. B. (f. 20); Aviz de oportunitate nr. 1/85704/26.01.2012 (f. 21-22); plan de încadrare în zonă (f. 23); HCL nr. 78/27.06.2013 (f. 24-26); plan urbanistic zonal (f. 27); Adresa nr. 2209325.03.2014 (f. 28); Autorizația de construire nr. 33313/217/18.04.2014 (f. 29); raport de expertiză tehnică (f. 30-32); proiectul tehnic nr. 11/2013 și documentația pentru autorizare (f. 33-77).
Legal citați, intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale.
În motivare arată că, petenta a fost sancționată contravențional pentru realizarea unei construcții fără a deține Autorizație de construire eliberată de P. B. Sancțiunea aplicată prin rezoluția P. a fost amenda în cuantum de 5.000 lei și s-a dispus sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate în baza unei expertize tehnice.
Cu privire la excepția prescrierii constatării și sancționării faptei arată că în cazul de față nu sunt aplicabile prev. art. 31 din Legea nr. 50/1991, fiind o contravenție continuă.
Totodată, arată că petenta a ignorat mențiunile din certificatul de urbanism unde se prevede expres că terenul are destinația de teren agricol, și nu se află în una din zonele cu destinație de case de vacanță.
În drept a invocat prev. art. 205 NCPC, Legea nr. 50/1991, Legea nr. 350/2001.
În probațiune s-au anexat înscrisuri: fotografia realizată la data efectuării controlului (f. 86); dovada comunicării procesului verbal (f. 87).
În ședința publică din data de 18.11.2014, instanța a procedat la audierea martorilor I.V. și D.C.D., declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei (f. 114-115).
În data de 12.12.2014, petenta a depus la dosar note prin care arată că lucrările de construire au fost efectuate și finalizate în perioada 2008-2010, astfel că fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției, împrejurare ce atrage nulitatea procesului verbal întrucât dreptul era prescris.
În data de 16.12.2014, intimații au depus la dosar note scrise prin care arată că fapta petentei este o contravenție continuă, astfel că data săvârșirii este identică cu data constatării contravenției de către agentul constatator, moment de la care începe să curgă termenul de prescripție prev. de art. 31 din Legea nr. 50/1991.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor Nr. 25414/19.03.2014, în baza art.26 lit. a"; din Legea nr.50/1991 republicată, privind autorizarea lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare, petentei C.A.G. i s-a aplicat amenda în cuantum de 5.000 lei de către P. M.B. pentru construirea unei "case de locuit în regim de înălțime P+M, fără a deține Autorizație de construire, eliberată de P. mun. B.";.
Contravențiile prevăzute la art.26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h) - l), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare.
Procesele-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului București în a cărui rază s-a săvârșit contravenția.
În cauza pendinte cel care a aplicat sancțiunea a fost primarul municipiului B.
În ceea ce privește susținerile petentei în sensul că la momentul constatării si a aplicării sancțiunii contravenționale era prescris dreptul de constata săvârșirea faptei contravenționale si de a aplica sancțiunea în mod corespunzător, acestea sunt întemeiate față de prevederile art.31 din Legea nr. 50/1991 republicata.
Este adevărat ca fapta de construire este prin natura sa o fapta în forma continuă, nefiind de admis ca ar putea fi executate lucrările dintr-o data, ceea ce presupune o perioada mai scurta sau mai lunga de timp în care lucrările specifice sunt finalizate si în acest interval de timp(de la data începerii lucrărilor de construcție și până la terminarea lor în sensul că nu mai sunt alte lucrări de efectuat pentru a se locui în casă) data săvârșirii faptei contravenționale este considerata data constatării. Momentul finalizării nu poate fi însa legat de cel al recepției lucrărilor de către reprezentanții administrației locale, astfel cum încearcă intimata sa susțină în apărare; o astfel de interpretare ar lipsi practic de efecte dispozițiile art. 31 din Legea nr.50/1991 întrucât recepția lucrărilor nu poate avea loc în lipsa autorizației de construire, ceea ce ar însemna ca săvârșirea faptei contravenționale ar putea fi constată oricând , dând naștere unei contravenții care nu se prescrie niciodată, lipsind de efecte juridice dispozițiile privind prescrierea din legea 50/1991 și din OG 2/2001.
Din declarațiile martorilor audiați, coroborate cu fotografia depusă de intimat (fila 86) în cauza rezultă că finalizarea imobilului casă de locuit a avut loc în anul 2010, respectiv că la momentul controlului casa de locuit era finalizată, astfel încât termenul legal de 2 ani în care poate fi făcuta constatarea si aplicata sancțiunii contravenționale a fost depășit si ca urmare constatarea si sancționarea faptei contravenționale apare ca prescrisă.
Martorii I.V. (f. 114), D.C.S. (f. 115) sunt persoane care o cunosc pe petentă, primul fiind cel care i-a vândut terenul pe care a construit iar cel din urmă fiind vecin cu aceasta, astfel că au avut posibilitatea obiectivă să constate stadiul efectuării extinderii și momentul finalizării, astfel declarațiile lor sunt relevante în cauză cu privire la momentul finalizării construcțiilor în cauză și a consumării activității contravenționale.
In considerarea celor astfel expuse instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal apelanții P.M.B., O.T.C. și P.L. mun. B., prin care solicită admiterea apelului, rejudecarea fondului și modificarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulate de petenta C.A.G. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr. 25414/19.03.2014.
Tribunalul, analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, constată că este nefundat.
← Condiţia exercitării de violenţe asupra persoanei care... | Sancţionarea conducătorului auto pentru că nu a respectat... → |
---|