Modificare program vizitare minor. Jurisprudență Minori
Comentarii |
|
Judecătoria NOVACI Sentinţă civilă nr. 1146/2013 din data de 21.10.2013
JUDECĂTORIA NOVACI, JUDEȚUL GORJ
Sentința Civilă Nr. 1146/2013
Ședința publică de la 21.10.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:
Grefier:
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect modificare măsuri privind copilul formulată de reclamantul R.V., domiciliat în orașul Tg. Cărbunești, str........, bl..., sc..., et..., ap...., județul Gorj, cu reședința în comuna........, sat.........., județul Gorj, împotriva pârâtei P.A, domiciliată în comuna......., sat......., județul Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta asistată de avocat M.L și reclamantul fiind asistat de avocat L.M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se pune în discuție motivul repunerii pe rol a cauzei, respectiv dacă reclamantul este de acord cu solicitarea pârâtei formulată prin întâmpinare (fila 33) de a fi stabilit un loc comun pentru a fi realizate legăturile personale cu minora.
Față de această solicitare, reclamantul a precizat că solicită ca vizitarea minorei să fie stabilită conform celor precizate în acțiune și că nu este de acord cu solicitarea pârâtei din întâmpinarea formulată, luându-se în acest sens o declarație, care după citire și semnare s-a atașat la dosar (fila 55).
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond.
Avocat L.M, pentru reclamant, solicită să se dispună modificarea programului de vizitare minor stabilit prin s.c. nr. 1000/27 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr. 833/267/2012, în sensul de a se dispune ca pârâta să-i permită să aibă legături personale cu minora la locuința sa, în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 16, până luni dimineața la ora 07, revenindu-i obligația reclamantului de a lua minora de la domiciliul pârâtei și de a o aduce. A precizat de asemenea, că ora stabilită de instanță, adică 07,30 dimineața este extrem de nepotrivită pentru vizitarea fetiței și total în detrimentul acesteia și că prin atitudinea pârâtei și a părinților acesteia îi sunt încălcate drepturile părintești stabilite prin hotărâre judecătorească, de a avea legături personale cu minora. Din depozițiile martorilor rezultă faptul că reclamanta a adus fetița să o vadă pârâtul și a ținut-o în spatele porții, astfel că a văzut-o de la 5 m distanță, moment în care și-au făcut apariția părinții pârâtei și împreună i-au adus cuvinte și expresii jignitoare, ulterior mama pârâtei sesizând poliția, a formulat plângere pentru agresare verbal, aspect ireal.
Avocat M.L, pentru pârâtă, solicită respingerea acțiunii întrucât interesul superior al minorei este acela de a locui împreună cu pârâta, datorită vârstei și stării de sănătate a acesteia, că dezvoltarea normală a minorei se poate realiza alături de mamă, tatăl având dreptul de a o vizita pe minoră la domiciliul său. Consideră de asemenea că prezenta acțiune este pur șicanatorie, în sensul de a-i crea supărări și necazuri, nu acela de a fi împreună cu minora și că interesul minorei de a fi alături de mamă este determinat și de dezvoltarea psihico-socială a acesteia, de vârsta care la 2 ani și jumătate are greutăți de vorbire, neavând format până la momentul actual un limbaj și cunoscând situația fetiței mama se poate înțelege foarte bine cu aceasta, ori în situația în care este dusă într-o altă familie, adaptarea și comunicarea acesteia ar fi stopate.
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 25.03.2013 sub nr. dosar..........., reclamantul R.V, a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâta P.A, pentru modificare program vizitare minor, solicitând ca în urma probelor ce vor fi administrate, instanța să dispună modificarea programului de vizitare minor stabilit prin s.c. nr.1000/27 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr...........
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr.1000/27 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr............, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de el și s-a dispus ca pârâta să-i permită să aibă legături personale cu minora C.M, născută la data de 31 decembrie 2010, lunar în prima și ultima săptămână a fiecărei luni în zilele de sâmbătă și duminică.
Prin sentința civilă nr.1110 din 29.08.2012, pronunțată în dosarul nr. ...........a fost modificat dispozitivul sentinței în sensul că s-a dispus ca pârâta să-i permită exercitarea drepturilor părintești asupra minorei la domiciliul pârâtei, lunar, în prima și ultima săptămână a fiecărei luni, în zilele de sâmbătă și duminică între orele 7,30 și 11,30, dar pârâta de la pronunțarea hotărârii judecătorești, aceasta nu i-a permis să aibă legături personale cu minora.
Că a contactat-o pe pârâtă, telefonic, în repetate rânduri, rugând-o să se conformeze dispozitivului sentinței indicate, și să-i permită să viziteze minora și de fiecare dată aceasta a refuzat afirmând că nu scoate fetița din casă pentru a o vedea.
A precizat că, la scurt timp de la desfacerea căsătoriei, pârâta s-a recăsătorit, fiindu-i imposibil din acest punct de vedere să-și viziteze fetița, însă a manifestat continuu un interes deosebit față de minoră achitând obligația de întreținere dispusă de instanța de judecată, în sensul că a trimis cuantumul pensiei de întreținere stabilită lunar. Că, a dorit să contribuie cu mai mult, dar, de fiecare dată a fost împiedicat de pârâtă și de părinții acesteia, cu care este în relații tensionate,
Totodată, reclamantul a relatat că în toamna anului 2012, s-a deplasat împreună cu doi prieteni la locuința pârâtei în scopul de a vizita minora. Aceasta a adus fetița și a ținut-o în spatele porții, astfel încât a văzut-o de la distanța de 5 m, moment în care și-a făcut apariția părinții pârâtei și împreună i-au adus cuvinte și expresii jignitoare, iar ulterior mama pârâtei a sesizat poliția, formulând plângere pentru că a agresat-o verbal, aspect ireal.
Comportamentul pârâtei și al părinților acesteia este calificat de reclamant ca fiind în scopul de a-l șicana, aspect care influențează în mod negativ sănătatea fizică și psihică a minorei.
S-a solicitat să se aibă în vedere interesul superior al minorei, care trebuie să se dezvolte sub ocrotirea ambilor părinți, această ocrotire punându-și amprenta asupra întreții evoluții viitoare de comportament și caracter al minorei.
Totodată, reclamantul a precizat faptul că la o distanță de 1,5 km de domiciliul pârâtei și solicită modificarea programului de vizitare stabilit, în sensul de a se dispune ca pârâta să-i permită să aibă legături personale cu minora la locuința sa, în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri de la ora 16,00 până luni dimineața la ora 07,00, revenindu-i obligația de a lua minora de la domiciliul pârâtei și de a o aduce.
A mai precizat faptul că ora stabilită de instanță, adică 07,30 dimineața este extrem de nepotrivită pentru vizitarea fetiței și, total în detrimentul acesteia.
Că, prin atitudinea pârâtei și a părinților acesteia îi sunt încălcate drepturile părintești stabilite prin hotărâre judecătorească, de a avea legături personale cu minora.
Dovada acțiunii înțelegând să o facă cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială și alte probe necesare și utile soluționării cauzei.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.401 N.c.civ. și 403 N.c.civ..
A depus la dosar, în copie sentința civilă nr. 1000 din 27 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr. .........de Judecătoria Novaci, sentința civilă nr. 1110 din 29 august 2012, pronunțată în dosarul nr. 833/267/2012.
În cauză a formulat întâmpinare pârâta, P. A., prin care a arătat că nu este de acord ca minora să fie luată la domiciliul reclamantului.
În motivare a arătat că interesul superior al minorei este acela de a locui împreună cu ea, datorită vârstei și stării de sănătate a acesteia. Că dezvoltarea normală a minorei se poate realiza alături de ea, tatăl având dreptul de a o vizita pe minoră la domiciliul său, reclamantul având dreptul de a o vizita pe minoră în permanență din 27.06.2012, dar până la momentul actual nu a venit niciodată în scopul de a sta împreună cu minora, a se juca cu aceasta și a-i aduce cele necesare.
A precizat că o singură dată a venit, dar nu a intrat nici cel puțin în curte, nu a luat-o în brațe pe minoră, și nu a manifestat niciun fel de afecțiune față de aceasta, iar comportamentul de indiferență al acestuia este demonstrat de faptul că uneori trece cu autoturismul proprietate personală prin dreptul casei sale, ea fiind cu fetița la poartă și nici cel puțin nu și-a îndreptat privirea către ele, dar să oprească pentru a sta de vorbă cu minora.
Consideră pârâta, că prezenta acțiune este pur șicanatorie, în sensul de a-i crea supărări și necazuri ei, nu acela de a fi împreună cu minora. Că, condițiile care au fost avute în vedere de instanță atunci când s-au stabilit legăturile personale ale reclamantului cu minora, respectiv 27.06.2012 nu s-au schimbat, situație care ar fi de natură să schimbe și programul de vizitare al minorei.
Pârâta a precizat că locuiește împreună cu părinții săi și cu soțul său într-o casă P+1, dotată cu toate cele necesare, că este încadrată în muncă atât ea, cât și soțul său, unul dintre părinții săi este pensionar, iar celălalt realizează venituri din exercitarea unor profesii independente, interesul minorei de a fi alături de mamă, fiind determinat și de dezvoltarea psihico-socială a acesteia, de vârsta care la 2 ani și jumătate are greutăți de vorbire, neavând format până la momentul actual un limbaj.
Cunoscând situația fetiței, reclamanta a menționat că se pot înțelege foarte bine cu aceasta, ori în situația în care este dusă într-o altă familie, adaptarea și comunicarea acesteia ar fi stopate și chiar și medicul de familie recomandă prezența mamei în permanență alături de fiică.
În dovedirea acțiunii, a înțeles să se folosească de proba cu 2 martori cu care să demonstreze cele susținute, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul său și încuviințarea depunerii unui act medical care să ateste la starea fetiței.
Față de cele arătate a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.401-403 C.civ..
Că, în situația în care reclamantul are rezerve să vină la domiciliul său pentru a-și vedea fetița, personal fiind dispusă ca instanța să stabilească un loc comun unde să meargă împreună cu fetița pentru ca reclamantul să-și realizeze în acest mod legăturile cu minora.
Pe parcursul judecării cauzei au fost încuviințate și administrate proba cu interogatoriul pârâtei, cu Ancheta socială la domiciliile părților și proba cu martorii B.P-C, R.V , G. E.G.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1000 din 27 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr........., s-a admis acțiunea reclamantului R.V, împotriva pârâtei C. A(fostă R), în contradictoriu cu Serviciul de autoritate tutelară de pe lângă Primăria comunei.........., județul Gorj, au încetat efectele Sentinței civile nr.273 din data de 21 februarie 2012 referitoare la exercitarea autorității părintești numai de către C A , s-a dispus ca pârâta să permită reclamantului R V, să aibă legături personale cu minora M A, născută la data de 31 decembrie 2010, lunar, în prima și ultima săptămână a fiecărei luni, în zilele de sâmbătă și duminică și să plătească reclamantului 500 lei, cheltuieli de judecată.
Sentința menționată a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 944 din 07.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 833/267/2012 unde s-a admis recursul declarat de recurenta pârâtă C A , împotriva deciziei civile nr. 407 din 05.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția I civilă în dosarul nr. 533/267/2012, în contradictoriu cu intimatul reclamant R V, autoritatea tutelară fiind Consiliul Local........... A modificat decizia în sensul că s-a admis apelul declarat de apelanta pârâtă. A schimbat în parte sentința civilă nr.1000/27.06.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.833/267/2012, în sensul că obligă pârâta către reclamant la 300 lei cheltuieli de judecată în primă instanță. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, astfel cum a fost lămurită prin sentința nr. 1110 din 29.08.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr.533/267/2012. Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei privind soluționarea apelului declarat de reclamant și obligat reclamantul către pârâtă la 300 lei cheltuieli de judecată în apel.
Potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză coroborat cu susținerile reclamantei, minora locuiește în prezent împreună cu pârâta la locuința bunicilor materni, unde este de asemenea și locuința reclamantei. Martorii au mai declarat că reclamantul a mers la pârâtă să o viziteze pe minoră, însă aceasta împreună cu părinții săi au început să se certe cu acesta, sesizând totodată organele de poliție.
De asemenea, din concluziile anchetei psihosociale efectuate în cauză a reieșit aceeași stare de fapt, constatându-se totodată că minora locuiește împreună cu pârâta și bunicii materni, veniturile familiei fiind constituite din salariul pârâtei în cuantum de 804 lei, pensie alimentară în cuantum de 100 lei, alocație pentru minoră în sumă de 42 lei, fiind ajutată material și de către părinții săi, bunica maternă având o pensie pe caz de boală de 375 lei, iar bunicul matern lucrează ocazional la diverși cetățeni.
Interesul superior al minorului reclamă menținerea acestuia cât mai mult timp posibil într-un mediu familial normal și echilibrat, în prezența ambilor părinți iar în situația în care prezența ambilor părinți nu este posibilă, în prezența părintelui care se preocupă în mod direct de creșterea și educarea copilului și față de care minorul manifestă afecțiune deosebită.
În acest sens, instanța apreciază că interesul superior al copilului este protejat de dispozițiile Codului civil, de dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 și art. 14 din același act normativ, texte de lege care stabilesc ca universal aplicabil principiul interesului superior al copilului, principiu ce prevalează în toate demersurile autorităților publice, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești și care consacră ca drept fundamental al minorului dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele precum și alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
În cauza de față instanța reține că, potrivit probelor administrate în cauză, a concluziilor anchetelor psihosociale și a declarațiilor martorilor audiați în cauză, rezultă că minora locuiește împreună cu reclamanta și bunicii materni, locuința bunicilor constituind și domiciliul reclamantei.
Se apreciază din cuprinsul probelor existente la dosar, că nu există opunere din partea pârâtei, în privința tatălui de a ține legătura cu copilul, pârâta neîngrădind acest drept.
Chiar prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat stabilirea unui loc comun unde să meargă împreună cu fetița, pentru ca reclamantul să-și realizeze legăturile cu minora, reclamantul nefiind de acord cu acest aspect, fiindu-i luată și o declarație în acest sens, ce se află atașată la dosar la fila nr.55.
În concluzie, având în vedere vârsta minorei, interesul superior al acesteia, distanța dintre domiciliile părților, relația de afecțiune dintre mamă și copil, că nu au fost modificate temeiurile avute în vedere la stabilirea programului de vizitare, urmează a se dispune respingerea prezentei acțiuni.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă având ca obiect modificare măsuri privind copilul, formulată de reclamantul R V, domiciliat în orașul Tg-Cărbunești, str. ........, bl......... sc..., et..., ap...., județul Gorj, cu reședința în comuna............, sat........, județul Gorj, împotriva pârâtei P. A., domiciliată în comuna..........., sat............, județul Gorj.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 Octombrie 2013.
Red.DE/Tehnored.AU
ex.4/ 4.11. 2013
← Pretentii. Jurisprudență Plăţi | Obligatia de a face. Jurisprudență Fondul funciar → |
---|