Condiţiile legale privitoare la reţinerea contravenţiei prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e codul muncii
| Comentarii |
|
Judecătoria BISTRIŢA Sentinţă civilă nr. 1641/2015 din data de 19.10.2016
CONDIȚIILE LEGALE PRIVITOARE LA REȚINEREA CONTRAVENȚIEI PREVĂZUTE DE ART. 276 ALIN. 1 LIT. E CODUL MUNCII
Instanța reține că faptele consemnate în procesul verbal contestat sunt reale, astfel că agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională în mod corect, întrucât deși s-a administrat proba cu martorii propuși de petentă, ale căror declarații s-au atașat la filele 38-39 și 46-47, acestea nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat, iar situația de fapt reținută prin acesta și redată mai sus corespunde realității. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4036 din 01.06.2012, pronunțată în soluționarea unui conflict negativ de competență, arătând că, potrivit art. 276 alin.(1) lit. e) din Codul muncii, contravenția constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă.
Ca atare, contravenția nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art. 16 alin. 1 din Codul muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absența contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 din Codul muncii) constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege. A proceda altfel înseamnă a deplasa nepermis conținutul contravenției de la folosirea muncii fără contract de muncă la obligația încheierii contractului de muncă, obligație care privită în sine nu atrage nicio consecință juridică dacă nu are ca rezultat și folosirea muncii. De aici rezultă că legiuitorul nu a sancționat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiții, și, în consecință, contravenția se săvârșește, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.
Judecătoria Bistrița - secția civilă, Sentința civilă nr. 1641/2015, pronunțată în dosarul nr. 1678/190/2014.
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, petenta SC B.E.C. CAFE SRL a solicitat, în principal, anularea procesului verbal de contravenție seria BN, nr. X, încheiat la data de 06.02.2014 de intimatul I.T.M. BN iar, în subsidiar, reducerea amenzii sub minimul special sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În motivare arată că, prin procesul-verbal atacat, s-a reținut că în urma controlului efectuat în data de 05.02.2014 ora 11.30 la punctul de lucru al SC B.E.C. SRL situat în B. a fost găsită prestând activitate în bucătărie numita B.V., încă din 31.01.2014, fără să fi semnat contract individual de muncă. Apreciindu-se că prin săvârșirea acestei fapte, petenta a încălcat dispozițiile art.16 alin. l, din Legea nr.53/2003, organul constatator i-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 10000 lei. De asemenea, în legătură tot cu aceeași persoană, pentru faptul că petenta nu a trimis în Revisal înainte cu o zi contractul individual de muncă, s-a reținut în sarcina sa contravenția prevăzută de art.4 alin. l lit. a din HG 500/2011, fiindu-i aplicată sancțiunea avertisment.
In principal, având în vedere împrejurările în care s-au desfășurat faptele reținute în procesul verbal atacat precum și sancțiunea mare care i-a fost aplicată, petenta se consideră vătămată prin procesul verbal atacat, apreciind că acesta a fost întocmit în mod abuziv, fiind nelegal și netemeinic.
In ce privește nelegalitatea procesului verbal atacat, apreciază că procesul verbal contestat este lovit de nulitate relativă, deoarece nu sunt respectate prevederile art.19 alin. l din O.G. nr.2/2001. Astfel, nefiind semnat de contravenient, procesul verbal nu este semnat de un martor asistent care să confirme împrejurarea în care s-a ajuns la nesemnarea procesului verbal de contravenient.
Mai mult decât atât, cu toate că reprezentantul legal al petentei a fost prezent la momentul constatării faptei, procesul verbal nu cuprinde acest aspect nefiind întocmit la acel moment, ci într-o altă zi, în biroul organului constatator.
De asemenea, arată că se încalcă dispozițiile art.16 alin.7 din O.G. nr.2/2001, fiindu-i încălcat ostentativ dreptul la apărare, în sensul că deși reprezentanta petentei a formulat oral obiecțiuni, acestea nu au fost consemnate în procesul verbal.
Mai mult decât atât, în data de 06.02.2014 când reprezentantul petentei a fost convocat la sediul organului constatator în vederea semnării procesului verbal de contravenție, petenta a trimis o persoană împuternicită să reprezinte interesele sale, deoarece reprezentantul legal a trebuit din motive obiective să plece din localitate. Mandatarului petentei nu i s-a permis să își ducă la îndeplinire mandatul, iar organul constatator a refuzat ca acesta să semneze cu obiecțiuni procesul verbal.
In aceste condiții apreciază că mențiunile din procesul verbal privitoare la faptul că nu a existat nici o persoană care să poată avea calitate de martor semnatar al procesul ui-verbal nu corespunde adevărului, întrucât organul constatator a refuzat expres ca mandatarul să semneze procesul verbal atacat. De asemenea, tot organul constatator a refuzat să consemneze contravenția în Registrul unic de control, cu toate că acesta i-a fost pus la dispoziție de petentă prin reprezentant și prin mandatar.
In ce privește netemeinicia procesului verbal atacat relevă faptul că atât sancțiunea avertisment cât și sancțiunea amenzii i-au fost aplicate fără analizarea susținerilor sale, prin reprezentat și a persoanei verificate B.V.
Astfel, B.V. nu presta muncă în favoarea petentei deoarece în acea perioada, aceasta era în șomaj. Motivul pentru care acesta a fost găsită la punctul de lucru al petentei s-a datorat unor discuții în vederea unei angajări viitoare, însă doar dacă aceasta s-ar fi putut plia pe cerințele petentei. Mai mult decât atât, aceasta asista doar la ce se petrecea în bucătărie, solicitând în mod expres să nu fie scoasă din șomaj până nu știe sigur că va putea lucra la petentă.
Motivat de faptul că bucătăreasa G.L.M. era în perioada de preaviz până în data de 07.02.2014, petenta urma să se decidă la sfârșitul acestei perioade care ar fi fost persoana potrivită pentru a fi angajată pe postul de bucătar.
În subsidiar, solicită reducerea amenzii stabilită potrivit art.260 alin. 1, lit. e din Legea nr.53/2003 sub minimul special sau înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
Având în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina petentei precum și faptul că neîncheierea contractului individul de muncă s-a datorat solicitării numitei B.V. care a dorit să își păstreze șomajul până se decide dacă dorește să fie angajata sa, apreciază că se impune aplicarea unei sancțiuni cât mai puțin severe, respectiv reducerea amenzii sau sancțiunea avertisment.
Coroborând prevederile art. 5, și art.7 din O.G.2/2001, concluzionează faptul că unul din imperativele aplicării unei sancțiuni contravenționale constă tocmai în proporționalitatea acesteia cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, astfel încât o sancțiune mai blândă ar fi direct proporțională cu pericolul social concret al faptei comise.
In drept invocă prev. art. 3, art.5 art.7, ar.l6, art.l9, art.21 din O.G 2/2001, art. 16, art.260 din Legea nr.53/2003, art. 148, art. 194 din NCPC.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 6-12) și a solicitat proba cu martori.
Legal citat, intimatul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În motivare arată că, în data de 05.02.2014, ora 11,30, cu ocazia controlul efectuat la un punct de lucru, aparținând petentei din B., restaurant-bar, inspectorii de munca din cadrul ITM BN au găsit o persoana care a fost primita la muncă, prestând în contul și pentru petentă, fără să i se fi întocmit în forma scrisă, contract individual de muncă, anterior începerii raporturilor de muncă, cu fișa de identificare depusă la dosarul cauzei, respectiv pe B.V.
Acesta persoana a declarat, în 05.02.2014, ca prestează în contul și pentru firma numita mai sus,cel puțin din data de 31.01.2014, cu ocupația de bucătar. Menționează scris faptul că a negociat programul de lucru, dar nu a negociat salariul și lucrează fără să fi semnat contract de muncă, fiind în probă.
Pentru acest motiv s-a finalizat controlul și încheiat procesul verbal de contravenție în data de 06.02.2014, iar petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 10.000 ron, minimul special al amenzii prevăzute de Codul muncii, precum în cazul de față, fiind găsita o persoana fără forme legale de munca.
Obligația încălcată este prevăzuta de art. 16 din Legea 53/2003, și îi revine angajatorului, nerespectarea sa având un accentuat grad de pericol social, prin nerespectarea dreptului la negociere, afectarea drepturilor privind raporturile de munca, evaziune fiscala, neachitarea fondurilor de asigurări sociale de stat (pensii, șomaj, sănătate, impozit pe venit, etc.).
Contravenția/fenomenul social se definește drept "munca netaxată";, nefiscalizată, necontabilizata, conform reglementarilor legale și numita, mai nou, "munca nedeclarată";.
Accesul creat de angajator la punctul de lucru și faptul că persoanele prestau în contul angajatorului cel puțin din datele declarate în fisa de identificare, fără să fi semnat în prealabil contract individual de muncă, sunt decisive pentru caracterizarea faptei drept contravenție continuă, cu ridicat grad de pericol social.
Cu privire la motivele invocate de petentă arată că, dacă nu ar fi trecut pe acolo controlul, este puțin probabil că s-ar pus fi problema sa se fi întocmit contract în forma scrisa și sa se fi declarat munca, legal, întrucât nici ulterior nu s-a făcut aceasta; contractul de munca a fost întocmit post festum și depus pro causa; fapta sancționată a fost "primirea la munca, fără întocmire în forma scrisa a cim anterior începerii muncii";, in concurs cu nedeclararea contractului, în termenul legal, (cel târziu în ultima zi lucrătoare dinaintea începerii activității), pe serverul IM; conform art. 29 alin. 2 din Codul muncii, modalitatea de realizare prealabila a verificării aptitudinilor profesionale se stabilește prin contractul colectiv de munca aplicabil si regulamentul intern, in măsura in care legea nu dispune altfel, dar legea spune altfel la art. 31, respectiv că pentru verificarea aptitudinilor profesionale, la încheierea cim se poate stabili o perioada de probă, in speța, fiind o funcție de execuție, era posibila de cel mult 90 zile, dar sub contract, nu fără contract scris; în speță e vorba de o pluralitate de fapte contravenționale; declarația depusa la dosar, în probațiune, a fost manifestarea libera de voința a numitei B. este o contravenție continua, cu grad ridicat de pericol social; faptul ca inspectorul a sancționat pecuniar doar neîntocmirea în forma scrisa a cim, anterior începerii muncii, evidențiază faptul că, aplicând amenda la minimul special, a individualizat corect fapta, pentru celelalte fapte aplicând avertismentul; mai erau sancționabile contravențional încă și nerespectarea art. 16/3, dar echilibrat, inspectorul de munca a individualizat sancțiunea.
In aceste condiții, legal și temeinic, opinează intimatul că s-a încheiat actul de control și corect a fost individualizata fapta, aplicându-se amenda la minimul special, prin prisma gradului de pericol social al faptei.
În aceste împrejurări consideră intimatul că nu subzista cererea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, nefiind întrunite condițiile legale, cu atât mai puțin de anulare a procesului verbal.
Chiar dacă după 01.01.2011, contractele individuale de munca nu se mai înregistrează și depun la ITM în forma scrisa, ci doar se declara electronic, ele trebuie obligatoriu întocmite în forma scrisa și semnate, anterior începerii muncii și înmânat un exemplar angajatului sub sancțiune, conform prevederilor Codului muncii; adică un exemplar trebuie sa fie înmânat angajatului din prima zi de munca, iar declararea pe serverul Inspecției muncii se face conform prevederilor HG 500/2011.
În drept a invocat prevederile art. 260,alin flit. e) coroborat cu art. 16 alin 1,2,3 și 4,art. 17 și art. 31 și art.34 din Legea 53/2003, modificata și republicata,HG 500/2011, pe prevederile art. 21/3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 30).
Petenta a depus la dosarul cauzei și Note scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal atacat, s-a reținut că în urma controlului efectuat în data de 05.02.2014 ora 11.30 la punctul de lucru al SC B.E.C. SRL situat în B., a fost găsită prestând activitate în bucătărie numita B.V., încă din 31.01.2014, fără să fi semnat contract individual de muncă. Astfel, petenta a încălcat dispozițiile art.16 alin. l, din Legea nr.53/2003, iar organul constatator i-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 10000 lei. De asemenea, în legătură tot cu aceeași persoană, pentru faptul că petenta nu a trimis în Revisal înainte cu o zi contractul individual de muncă, s-a reținut în sarcina sa contravenția prevăzută de art.4 alin. l lit. a din HG 500/2011, fiindu-i aplicată sancțiunea avertisment.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.
Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.
Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.
Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.
Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.
În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului - verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare.
Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul - verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor - verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 - 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul - verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dat fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 Cod procedură civilă, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 250 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.
Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin ceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.
În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal";.
Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o serie de criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul "lipsei de antecedență contravențională";, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.
Înainte de toate, din punctul de vedere al legalității procesului-verbal contestat, trebuie menționat faptul că petenta nu a făcut dovada că a trimis o persoană "împuternicită"; să semneze procesul-verbal de contravenție ( în condițiile în care împuternicirea atașată la dosar la fila 10 nu este valabilă, nici din punct de vedere formal și nici material, întrucât nu are dată certă, pentru a se putea elimina suspiciunea că ar fi putut să fie întocmită pro causa), pentru a se putea considera că petenta ar fi avut de fapt reprezentant legal la momentul încheierii actului sancționator și că acest aspect nu ar fi fost relevat în cuprinsul actului sancționator, care nu a fost semnat nici de un martor asistent care să confirme această împrejurare.
În acest context, instanța reține că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat se face mențiunea că la ora la care trebuia să se prezinte contravenienta în data de 06.02.2014 (data întocmirii actului sancționator), "nu erau prezenți la sediul ITM BN decât inspectori de muncă ce nu pot avea calitatea de martori, fapt pentru care s-a procedat la încheierea lui în aceste condiții";.
Prin prisma invocării de către petentă a prev. art. 19 alin.1 din OG 2/2001, verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție sus menționat, instanța va constata că acesta a fost legal întocmit și face dovada deplină a datelor consemnate în el până la proba contrară, deoarece lipsa martorului la încheierea procesului-verbal, chiar și în lipsa contravenientului nu constituie motiv de nulitate, dacă, potrivit art.19 al.3 din O.G.nr.2/2001, în cuprinsul procesului s-au consemnat motivele care au dus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate reprezentat de pretinsul refuz de a consemna obiecțiunile formulate de reprezentantul petentei, instanța reține că art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "alte mențiuni";. Sub acest aspect, sancțiunea care intervine în cazul nerespectării dispoziției legale menționate este nulitatea relativă a procesului-verbal, condiționată de existența unei vătămări pentru petent, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii nr. 22/19.03.2007.
Instanța constată că în cauză petenta nu a făcut dovada unei asemenea vătămări, aceasta având posibilitatea de a formula obiecțiunile sale în cadrul prezentei plângeri contravenționale, deoarece dispozițiile art. 16 alin. 7 sunt aplicabile în situația în care contravenientul este de față la încheierea procesului-verbal, ori în speță acesta nu a fost prezent.
În speța pendinte, sub aspectul temeiniciei actului atacat, analizând probatoriul administrat, instanța reține că faptele consemnate în procesul verbal contestat sunt reale, astfel că agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională în mod corect, întrucât deși s-a administrat proba cu martorii propuși de petentă, ale căror declarații s-au atașat la filele 38-39 și 46-47, acestea nu au fost în măsură să răstoarne prezumția de care se bucură procesul-verbal de contravenție contestat, iar situația de fapt reținută prin acesta și redată mai sus corespunde realității.
În primul rând, față de redactarea art. 260 alin. 1 lit. e din Legea 53/2003, republicată, primirea la muncă […] fără încheierea unui contract individual de muncă, instanța apreciază că elementul material al contravenției în discuție este reprezentat de folosirea muncii, iar nu de neîncheierea contractului de muncă, iar contravenția menționată este una comisivă, iar nu omisivă.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4036 din 01.06.2012, pronunțată în soluționarea unui conflict negativ de competență, arătând că, potrivit art. 276 alin.(1) lit. e) din Codul muncii, contravenția constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă.
Ca atare, contravenția nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art. 16 alin. 1 din Codul muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absența contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 din Codul muncii) constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege. A proceda altfel înseamnă a deplasa nepermis conținutul contravenției de la folosirea muncii fără contract de muncă la obligația încheierii contractului de muncă, obligație care privită în sine nu atrage nicio consecință juridică dacă nu are ca rezultat și folosirea muncii. De aici rezultă că legiuitorul nu a sancționat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiții, și, în consecință, contravenția se săvârșește, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.
În consecință, instanța urmează să analizeze dacă petenta, în concret, a folosit munca unei persoane, fără a avea încheiat un contract de muncă în formă scrisă.
Instanța reține că în fișa de identificare completată olograf de numita B.V. în data de 05.02.2014 ora 11:15 (f. 30) se reține că aceasta prestează activitate pentru petentă începând cu data de 31.01.2014 în meseria de bucătar, 12 ore/zi, normă întreagă.
Instanța constată că petenta a încheiat contract individual de muncă cu numita B.V. la data de 06.02.2014, care este data încheierii procesului-verbal de contravenție atacat, astfel cum reiese din înscrisul de la fila 33, în niciun caz cu cel puțin o zi înainte de începerea activității, așa cum cer dispozițiile legale.
Instanța nu poate reține susținerile petentei din plângerea contravențională, reiterate cu ocazia dezbaterilor pe fond și prin notele scrise în sensul că numita B.V. la data de 05.02.2014, când s-a efectuat controlul de către inspectării ITM BN, a solicitat în mod expres să nu fie scoasă din șomaj până nu știe sigur că va putea lucra la petentă, în condițiile în care a doua zi, în data de 06.02.2014 s-a și întocmit contractul de muncă și s-a trimis pentru a fi înregistrat în REVISAL și nici faptul că numita B.V. a scris declarația pe care a dat-o în fața inspectorilor de muncă la sugestia acestora, în lipsa reprezentantului legal al petentei.
O declarație pe proprie răspundere nu poate fi sugerată de nimeni, întrucât persoana care o scrie trebuie să consemneze în ea o situație de fapt conformă cu realitatea, neputând să fie forțată în nici un fel. Mai mult, la sfârșitul declarației este inserată mențiunea "aceasta îmi este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez, cele de mai sus fiind adevărate, nefiind silit sau intimidat";.
Totodată, instanța reține că, deși fișa de identificare este standard, nimic nu a împiedicat-o pe numita Bărbos să declare situația de fapt conformă cu realitatea.
În ceea ce privește declarațiile martorilor audiați care au relevat faptul că numita Bărbos Victoria se afla în barul petentei cu intenția de a vedea ce ar avea de făcut dacă s-ar angaja acolo, însă martorul Avram Florin a mai văzut-o pe aceasta și anterior în bar de cel puțin 2 ori.
Totodată susținerile potrivit căreia d-na B.V. nu putea fi angajată întrucât o altă angajată se afla în perioada de preaviz, numita G.L.M. la care îi expira preavizul în data de 07.02.2014, potrivit actului depus în copie la dosar la fila 11, nu au nici un suport probator și se contrazic cu cele declarate de martorul P.R.O., întrucât d-nei B. i s-a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată la data de 06.02.2014, așa cum rezultă din REVISAL, o copie fiind atașată la fila 33 din dosar.
În privința celei de a doua contravenții prev. de art. 9 alin.1 litera a) din HG 500/2011 modif., instanța reține că este corectă starea de fapt expusă în procesul-verbal atacat, referitor la netransmiterea în REVISAL a contractului de muncă al numitei B.V., acesta fiind transmis abia în ziua următoare, respectiv data de 06.02.2014, adică la data încheierii procesului-verbal de contravenție și nu anterior, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității, care ar fi fost ziua de 05.02.2014, când au fost constatate cele două fapte de către inspectorii de muncă.
Așadar, în cauza de față, instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului-verbal atacat și întăresc astfel prezumția de temeinicie a procesului-verbal.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate, precum și sancțiunea avertisment pentru cea de a doua faptă reținută în actul sancționator.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Textul de lege în baza căruia petenta a fost sancționată prin procesul-verbal contestat în cauză instituie obligația angajatorului de a încheia contract individual de muncă anterior începerii activității, astfel cu cel puțin o zi înainte de data începerii activității, constatând că nivelul amenzii, ce reprezintă minimul prevăzut de lege, corespunde pericolului social al faptei și conduitei petentei. Instanța consideră că fapta acesteia de a folosi munca unei persoane, fără a avea încheiat un contract de muncă în formă scrisă, denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja raporturile de muncă. De altfel, instanța consideră că fapta de a folosi munca unei persoane fără a avea încheiat un contract de muncă nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a petentei, ci doar consecința unei lipse de interes vădite a acesteia față de dispozițiile legale ce reglementează raporturile de muncă.
Instanța consideră că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. De asemenea, aceste fapte contravenționale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că persoanele angajate în acest mod nu beneficiază de protecție socială, respectiv prestații de asigurări sociale, asigurări de sănătate, asigurări de șomaj, cele pentru accidente de muncă sau boli profesionale. Mai mult, perioada respectivă nu constituie perioadă contributivă în sistemul asigurărilor de șomaj.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petentă, constatând totodată că petenta a fost sancționat cu avertisment pentru fapta prev. de art. 4 alin.1 litera a) din HG 500/2011, sancțiune proporțională, de asemenea, cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).
Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petentul nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind neîntemeiată.
Instanța ia act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelanta SC B.E.C. SRL solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a hotărârii atacată și rejudecând se solicită admiterea plângerii formulate în sensul că în principal se solicită anularea procesului verbal atacat ca fiind nelegal și netemeinic, iar în subsidiar se solicită transformarea amenzii contravenționale în avertisment în conformitate cu prevederile art.7 din OUG 2/2001.
Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelant este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie, sens în care respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC B.E.C. SRL.
| ← Condiţiile stabilirii unei pensii de întreţinere pentru... | Modalitatea de comunicare a proceselor verbale contravenţionale → |
|---|
