Motiv de anulare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare, prin prisma prevederilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 420/A din data de 08.10.2015
Prin sentința civilă nr. 2671 din data de 12.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr.654/307/2014 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta R I în contradictoriu cu pârâtul B R F și s-a desfăcut căsătoria părților încheiată la data de 11.05.2002, înregistrată în Registrul Stării Civile al Primăriei Roma, Italia, din culpa exclusivă a pârâtului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta R I a chemat în judecată pe pârâtul B R F, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 11 mai 2002 în Italia, Roma din culpa exclusivă a pârâtului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că deși la început bune, în prezent relațiile dintre soți sunt iremediabil compromise, motiv pentru care reclamanta a fost nevoită să părăsească reședința din Italia unde locuia cu pârâtul. Apreciază că nu mai este posibilă conviețuirea părților. Acțiunea nu a fost motivată în drept.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 11 mai 2002 căsătoria lor fiind înregistrată în registrul Primăriei Roma, Italia. Din căsătoria părților nu au rezultat copii.
În drept, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 373 alin.1 lit. b) Cod Civil, căsătoria poate fi desfăcută prin divorț atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În cauză, din analiza probelor administrate, instanța a apreciat că s-a făcut dovada motivelor temeinice de divorț, potrivit considerentelor ce urmează a fi expuse.
Din depoziția martorului R C audiat în cauză rezultă că părțile nu mai conviețuiesc împreună fiind despărțite în fapt, deoarece pârâta s-a întors în România, fiind determinată de caracterul violent al pârâtului. ( f. 32)
Față de cele reținute și având în vedere și disp. art. 373 lit. b C.civ. instanța a apreciat că părțile sunt separate în fapt și există motive temeinice care au determinat vătămarea gravă a relațiilor dintre soți din culpa exclusivă a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B R F, solicitând a se dispune admiterea apelului si pe cale de consecință, în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de R I ca neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, fără a motiva hotărârea dată, fără a analiza probele existente în dosar și apărările formulate. Instanța de fond avea obligația de a menționa în considerentele hotărârii pronunțate motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției date, în conformitate cu art. 425 din noul Cod procedură civilă. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Cele câteva rânduri ce le conține hotărârea pronunțată sunt contradictorii și străine de natura pricinii.
Apelantul a arătat că, cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept, instanța stabilind, fără a pune în discuția părților, că sunt aplicabile dispozițiile art. 373 lit. b) din noul C.civ., care prevăd că "Divorțul poate avea loc: b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. " În mod greșit instanța de fond a interpretat și aplicat acest text de lege, având în vedere faptul că din probele administrate nu rezultă nici motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei și nici faptul că raporturile dintre soți au fost grav și iremediabil vătămate, astfel încât continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă. Acțiunea nu este motivată în fapt, reclamanta neputând indica în conținutul cererii de chemare în judecată nici măcar un singur motiv concret pentru care solicită desfacerea căsătoriei.
S-a mai relevat că pe tot parcursul căsătoriei nu au existat probleme, reclamanta recunoaște chiar prin cererea de chemare în judecată că relațiile dintre soți au fost armonioase, se respectau și împărțeau toate întâmplările vieții. Traiul lor era unul bun, datorită faptului că aveau venituri, nu au avut nemulțumiri sau neajunsuri din cauza lipsurilor. Spre finalul anului 2012, soția sa motivând că mama sa este bolnavă a venit în România să o ajute, nu au fost nici un fel discuții, în acel moment i s-a părut cel mai normal lucru. În apropierea sărbătorilor, apelantul a decis să vină și el acasă, iar când a ajuns, soția i-a adus la cunoștință că: "vreau să stau un pic cu mama, dacă mă găsesc bine cu ea rămân cu ea, dacă mă găsesc rău mă întorc la tine." Toate încercările sale de a o convinge că nu este bine pentru viitorul lor acest lucru au fost zadarnice.
Apelantul a arătat că în aprilie 2000 a plecat în Italia, iar în august 2000 a luat-o și pe ea, în mai 2002 s-au căsătorit, iar în toată această perioadă au locuit împreună în Italia. Nu s-au certat, nu au avut probleme majore, au trăit în relații bune cu prietenii și vecinii din comunitatea unde s-au stabilit. Apelantul este zidar de meserie și în concediile petrecute în tară, în perioada 2007-2011, au construit împreună o casă în care au investit peste 150.000 Euro, toți banii câștigați în toata această perioadă în străinătate.
Apelantul a solicitat a se cenzura declarația martorului R C audiat în cauză. Este adevărat că în procesele de divorț se prezumă că rudele sunt cele care cunosc cel mai bine relațiile dintre soți, dar analizarea acestei probe trebuie corelată și cu alte probe, cu conținutul cererii de chemare în judecată și cu situația în fapt specifică fiecărei spețe. Astfel, în mod greșit instanța de fond a apreciat declarația martorului audiat, de altfel singura probă administrată în cauză, în contextul în care socrul său trăia în România și nu a perceput în mod direct faptele, modul în care își duceau viața în comun în Italia. Subliniază faptul că mărturia lui nu este susținută nici măcar de cererea de chemare în judecată, declarația martorului audiat în cauză este subiectivă. Întreaga conduită a reclamantei nu poate fi interpretată decât ca o consecință a faptului că s-a lăsat influențată de nevoile părinților.
Apelantul a mai arătat că tot în mod greșit instanța de fond a înțeles să îl decadă din proba cu martori, justificat de faptul că acesta nu a fost prezent la termenul din data de 12.11.2014. Mandatarul său nu i-a comunicat termenul la care trebuia să se prezinte martorul propus de dânsul. Singura modalitate de a comunica cu domnia sa era telefonul, dar de la începutul lunii noiembrie, înainte de termenul de judecată, nu a mai răspuns la telefon, astfel fiind în imposibilitatea de a lua la cunoștință de actele și lucrările dosarului, fiind în imposibilitate de a părăsi Italia.
Intimata R I a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, învederând că nu există nici o scuză pentru apelant sau pentru avocatul acestuia deoarece a avut două termene de judecată în care a avut posibilitatea de a-și prezenta martorii. Nicio lege nu o poate obliga să mai stea cu o persoană care consumă băuturi alcoolice, devine agresiv, care o înjură zilnic folosind cuvinte vulgare, o trimitea la părinții ei din România. Apelantul i-a relatat că a întreținut "relații"; cu femei de companie (femei de stradă) pe care le-a plătit. Părinții ei nu au vrut niciodată ca ea să se despartă de soțul ei.
Analizând sentința apelată, Tribunalul reține următoarele:
Deși extrem de succintă, motivarea primei instanțe relevă raționamentul judiciar și permite exercitarea controlului de către instanța de apel de o manieră rezonabilă, sens în care nu poate fi reținută ipoteza necercetării fondului pricinii, ca motiv de anulare a hotărârii și trimitere a cauzei spre rejudecare, prin prisma prevederilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă. Instanța a apreciat că există motive temeinice de divorț întrucât părțile sunt despărțite în fapt, pârâta s-a întors în România, fiind determinată de caracterul violent al pârâtului.
De asemenea, instanța de apel a procedat la complinirea probațiunii testimoniale, conform solicitării apelantului. De altfel, disfuncționalitățile de comunicare în relația avocat-client nu sunt de natură a atrage nelegalitatea hotărârii primei instanțe.
În ce privește culpa în desfacerea căsătoriei, se relevă următoarele aspecte:
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat a se dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, iar prin cererea depusă la filele 17-18 din dosarul primei instanțe, pârâtul B R F a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soției sale. Cu toate acestea, în cadrul dezbaterilor reprezentantul pârâtului a învederat că nu se opune admiterii acțiunii, din culpa comună a părților. Ulterior, ca petit subsidiar în apel s-a solicitat totuși schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantei.
În acest context, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 379 Cod civil, divorțul în cazul prevăzut de art. 373 lit. b se poate pronunța dacă instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți, instanța poate pronunța divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț. În același sens sunt și prevederile art. 934 alin. 2 Cod procedură civilă.
Raportat la modalitatea în care a fost prezentată situația de fapt prin cererea introductivă, reclamanta învederând culpa soțului său, în mod corect prima instanță s-a raportat la dispozițiile art. 373 lit. b Cod civil.
Depoziția martorului R C, tatăl intimatei, a relevat că pârâtul a fost agresiv cu reclamanta, a dat-o afară din casă, le-a lipit afișe pe ferestrele casei. Declarația sa este completată prin înscrisul depus la fila 56 din dosarul de apel, necontestat de către apelant, al cărui conținut relevă cel puțin o atitudine de desconsiderare a apelantului față de soția sa, prin abordarea unui limbaj incompatibil cu respectul care trebuie să existe între soți.
De asemenea, fotografiile depuse în probațiune de către intimată atestă că încă din vara anului 2013 (anterior cu aproape 9 luni introducerii acțiunii de divorț) apelantul avea o relație de intimitate cu o altă femeie.
Pe de altă parte, prin prisma depoziției martorei GM se reține că și reclamanta a avut o culpă în eșecul relației de cuplu, alegând să revină în România, fără a mai accepta întoarcerea în Italia la soțul său, deși cei doi locuiau în respectiva țară de o perioadă îndelungată.
Dincolo de motivele care au determinat această revenire, preponderent afirmate de intimată, se constată că separarea soților s-a prelungit urmare a opțiunii reclamantei, devenind incompatibilă cu relația maritală a cărei desfacere aceasta a solicitat-o finalmente, reclamanta refuzând să coopereze efectiv cu apelantul în vederea salvării relației conjugale.
Raportat la aspectele evocate, se apreciază întrunite condițiile prevăzute de art. 373 lit. b Cod civil, raporturile dintre soți fiind grav vătămate și continuarea căsătoriei, imposibilă, însă din culpa concurentă a soților (fără o cuantificare exactă a acesteia).
| ← Procedura specială a evacuării. Domeniul de aplicare a... | Citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales... → |
|---|
