Neacordarea priorităţii la punerea în mişcare de pe loc

Judecătoria ORŞOVA Sentinţă civilă nr. 260 din data de 08.05.2014

Prin plângerea înregistrată la 14.02.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei O. sub nr. 120/274/2014, petentul S.V., în termen legal, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție seria CP nr. 5226605 încheiat la 13.02.2014 de către un agent constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului M..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la 13.02.2014 a condus autoturismul proprietatea sa cu nr. de înmatriculare X pe strada Eroilor din O., iar la plecarea de pe loc a semnalizat stânga, intenționând să intre pe sensul de mers, după ce în prealabil s-a asigurat în oglinda retrovizoare stânga, pentru a nu periclita circulația rutieră. După aproximativ 300 m distanță din locul de unde a plecat a fost oprit de agentul C.E. care i-a adus la cunoștință că îi va lua permisul de conducere pe motiv că nu a acordat prioritate autovehiculului cu nr. de înmatriculare X.

În dovedire a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție seria CP nr. 5226605 încheiat la data de 13.02.2014, copie CI petent, dovada seria CU nr. 0281897..

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei potrivit art. 19 din OUG nr.80/20013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin serviciul registratură la data de 03.03.2014, intimatul legal citat, a depus în termenul legal de 25 zile de la comunicarea cererii introductive întâmpinare conform art.201 Cod proc. civilă, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că la 13.02.2014, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare X pe strada Eroilor din municipiul O. și la punerea în mișcare de pe loc nu a acordat prioritate de trecere auto cu nr. X care circula regulamentar.

În dovedire a depus la dosar înregistrarea pe suport CD, raportul agentului constatator din 13.02.2014.

Prin încheierea de ședință din 07.05.2014 instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii J.I. și G.P., iar pentru intimat proba cu înscrisuri și mijloacele materiale de probă reprezentate de înregistrarea video a contravenției reținute în sarcina petentului.

Examinând actele si lucrările dosarului și având în vedere dispozițiile art.34 din O.G.2/2001 care instituie o procedura cu dispoziții derogatorii de la cea de drept comun, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 5226605 încheiat la 13.02.2014 de către un agent constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului M., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei pentru fapta prevăzută și sancționată de art. 100 alin.(3) lit. c) din OUG nr. 195/2002.

Astfel, s-a reținut în sarcina sa, că în 13.02.2014 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare X pe strada Eroilor din municipiul O., și la punerea în mișcare de pe loc nu a acordat prioritate de trecere auto cu nr. X care circula regulamentar. Abaterea fiind filmată cu aparatul video-radar AutoVision pe folder 11063, montat pe bordul autospecialei poliției nr. X.

Împotriva procesului verbal menționat, petentul a formulat plângere contravențională la 14.02.2014, în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.(1) din OG nr. 2/2001.

Instanța reține că, potrivit art. 100 alin. (3) lit. c) din O.U.G. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.

În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (Anghel c. României, par. 66).

Verificând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria CP nr. 5226605 încheiat la 13.02.2014 de un agent constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului M., instanța constată că acesta este legal încheiat.

Potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție seria CP nr. 5226605 încheiat la 13.02.2014, se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001.

Astfel, procesul verbal cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale fiind indicate data, ora și locul în care a fost săvârșită, și semnătura agentului constatator.

Totodată, se constată că sancțiunea este întemeiată și aplicată pe dispozițiile art. 100 alin.(3) lit. c) din O.U.G. 195/2002 care instituie obligarea conducătorilor auto de a acorda prioritate de trecere vehiculelor care au acest drept.

Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, instanța constată că cele reținute în procesul verbal nu corespund realității, petentul făcând dovada cu înregistrarea video depusă de intimat, și depozițiile martorilor direcți J.I., G.P., că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

Din vizionarea CD - ului depus de intimat, instanța observă că autoturismul condus de petent s-a pus în mișcare după ce s-a asigurat, având suficient timp pentru a se încadra pe banda de circulație după plecarea de pe loc.

Înregistrarea video se coroborează cu depoziția martorului J.I., conducătorul autoturismului WV Passat cu nr. de înmatriculare X, căruia agentul constatator a apreciat că petentul nu i-a acordat prioritate de trecere la momentul plecării de pe loc, acesta declarând că nu a fost stânjenit de autoturismul petentului, el găsindu-se la o distanță suficient de mare care permitea petentului să intre în circulație fără pericol.(f.23).

Depoziția martorului J.I. este confirmată și de martorul G.P., care apare și în înregistrarea video, acesta afirmând că petentul nu a pus în pericol circulația, având suficient timp pentru a intra pe banda de mers, față de autoturismul ce se deplasa dinspre PECO.

Având în vedere că starea de fapt reținută în procesul verbal este contrară celei relevate de înregistrarea video și depozițiile martorilor, instanța apreciază întemeiată plângerea petentului, urmând să o admită, să anuleze procesul verbal de contravenție seria CP nr. 5226605 încheiat la 13.02.2014, și să exonereze petentul de la plata amenzii contravenționale și executarea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Neacordarea priorităţii la punerea în mişcare de pe loc