Nerespectarea dispoziţiei instanţei de apel ce vizează plata unei taxe de timbru. Sancţiunea aplicabilă – anularea cererii de apel. Respectarea dreptului la un proces echitabil
| Comentarii |
|
În accepţiunea jurisprudenţei contenciosului european „dreptul la justiţie nu este absolut. El se pretează la limitări, pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop” (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, hotărârea din 13.07.1995). CEDO nu exclude posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiţiei să poată justifica impunerea unei restricţii financiare în privinţa accesului unei persoane la justiţie, dar numai cu respectarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat (cauza Weissman ş.a contra României, hotărârea din 24.05.2006).
Secţia civilă, Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. 588/256/2006, reclamanta S.C. N.E. - Sucursala C.N.E. PROD Cernavodă a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.A., C.I.M. și C.S., evacuarea pârâților din apartamentul nr. 10, situat în Cernavodă, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii s-a arătat că pârâții ocupă apartamentul în litigiu fără un titlu legal. S-a mai reținut că pârâții sunt membrii familiei lui C.N., fost angajat al reclamantei până în anul 2005 și titularul unui contract de închiriere pentru locuința în litigiu, pe parcursul derulării raporturilor de muncă. După încetarea acestor raporturi de muncă, reclamanta a formulat acțiune în evacuare împotriva titularului contractului de închiriere, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 467 din 2.03.2006 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia civilă nr. 53 din 25.01.2007 a Tribunalului Constanța.
Prin cerere reconvențională pârâții au solicitat obligarea reclamantei să le înstrăineze locuința în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 494 din 2.03.2007 Judecătoria Medgidia a admis cererea principală și a respins cererea reconvențională, dispunând evacuarea pârâților din locuință, pentru lipsa titlului locativ.
Pentru a pronunța această soluția prima instanță a reținut că locuința în litigiu este o locuință de intervenție, destinată cazării personalului ce deservește această unitate economică, iar ca urmare a încetării contractului de muncă al numitului C.N. a intervenit și rezilierea contractului de închiriere, conform dispozițiilor art. IV lit. d) din contractul de închiriere nr. 8363 din 13.11.2001.
Reclamanții în calitate de membri ai familiei salariatului C.N. au dobândit un drept de folosință asupra locuinței pe perioada cât titularul contractului a fost salariatul unității reclamante, ulterior acestei date încetând aceste drepturi.
împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 375 din 20.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, instanța a anulat apelul reclamanților ca netimbrat.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanța a reținut că în sarcina apelanților reclamanți a fost stabilită o taxă de timbru în valoare de 5 lei și un timbru judiciar de 0,30 lei, iar reclamanții nu au achitat această taxă de timbru până la termenul de judecată din 20.09.2007, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții C.A., C.I.M. și C.S. care au criticat-o pentru nelegalitate.
Recurenții au susținut că au avut convingerea că apelul va fi timbrat, cu ocazia declarării de către apărătorul angajat în cauză. Mai mult au considerat că termenul de judecată din 20.09.2007, pentru care primiseră citație era cunoscut și apărătorului, dar după anularea cererii au aflat că apărătorul nu mai ajunsese la proces. Recursul nu este motivat în drept.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de susținerile reclamanților se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru cauzele reglementate de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., pentru motive de nelegalitate a hotărârii supuse căii de atac.
în cauză se reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, reținând că reclamanții nu s-au conformat dispoziției de plată a taxei de timbru în valoare de 5,3 lei. Reclamanții nu au contestat împrejurarea că aveau cunoștință de această sarcină și au susținut că mandataseră un apărător calificat pentru timbrarea și susținerea cererilor lor în apel. Pe de altă parte nu au dovedit că taxa de timbru era exorbitantă în raport de posibilitățile lor materiale și dreptul subiectiv a cărui protecție o solicitau.
Curtea Europeană de Justiție a reținut în mod constant în jurisprudența sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție, că „dreptul la justiție nu este absolut. El se pretează la limitări, pentru că el comandă, chiar prin natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop” (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, hotărârea din 13.07.1995).
Curtea nu a exclus niciodată posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unei restricții financiare în accesul unei persoane la justiție, dar este necesar să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (cauza Weissman ș.a. contra României, hotărârea din 24.05.2006).
în cauză, se reține că s-a păstrat un echilibru just între, pe de o parte interesul statului în a percepe costurile procedurii și, pe de altă parte, interesul apelanților reclamanți de a le fi evaluate pretențiile în fața justiției.
Suma de 5,3 lei stabilită în sarcina apelanților nu este exorbitantă în raport cu posibilitățile materiale ale acestora, și nici nu aduce atingere dreptului reclamanților la de acces la instanță, anularea cererii intervenind în apel, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești cererea reclamanților fiind supusă cercetării unei instanțe judecătorești.
De altfel, recurenții reclamanți nici nu au invocat imposibilitatea achitării acestei taxe de timbru datorită insolvabilității materiale, ci datorită unei neînțelegeri pe care au avut-o cu apărătorul angajat.
Analizând lucrările dosarului din apel se constată că la dosar nu există delegația vreunui avocat angajat care să apere interesele apelanților, susținerea recurenților fiind lipsită de fundament.
în ceea ce privește chitanțele depuse în recurs de apărătorul recurenților, se reține că deși acestea confirmă plata unei taxe de timbru în valoare de 10 lei la data de 18.09.2007, aceste chitanțe nu conțin mențiunea numărului dosarului pentru care au fost achitate, iar numele menționat la rubrica „elemente de identificare a contribuabilului” este S.G., avocatul angajat de reclamanți în recurs, dar care nu a dovedit că a fost angajat de reclamanți și pentru susținerea drepturilor lor în apel, anterior achitării acestor taxe de timbru. în atare situație nu se poate reține ca satisfăcută obligația apelanților de plată a taxei de timbru aferentă apelului, anterior soluționării acestuia.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C.proc.civ. se va respinge ca nefondat recursul reclamanților.
| ← Obligaţia utilizatorului de opere muzicale de a obţine din... | Nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al... → |
|---|
