Nesocotirea principiului disponibilităţii de către prima instanţă
| Comentarii |
|
Tribunalul PRAHOVA Decizie nr. 591 din data de 25.04.2017
DECIZIA CIVILĂ NR.591
Data: 25.04.2017
Autor - CÎRCIOIU MONICA
Domeniu asociat: procedură civilă și penală
Titlu: nesocotirea principiului disponibilității de către prima instanță
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr.1148/259/16.06.2016 la Judecătoria Mizil, reclamanta SC XSRL Ploiești a chemat în judecată pe pârâta Y, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate, prin intermediul accesiunii imobiliare, că este proprietara imobilelor situate în com. XXX, sat XXX de jos, jud. Prahova, compuse din diferite construcții și anume birouri în suprafață de 81 mp., atelier de reparații în suprafață de 83 mp., atelier în suprafață de 142 mp., fierărie în suprafață de 26 mp., depozit de carburanți în suprafață de 28 mp., construcții edificate pe terenul proprietatea sa de 6739 mp., precum și înscrierea în favoarea sa a dreptului de proprietate asupra acestor construcții.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este proprietara terenului de 6739 mp. T.46, P.1990 situat în com. XXX, sat XXX de Jos, jud. Prahova, în baza contractului de vânzare cumpărare nr.YYY, teren pe care pârâta a edificat începând cu anul 2008 construcțiile sus menționate fără să dețină autorizație, pe anumite fundații existente încă din anii 1968-1979, efectuând și diferite lucrări de îmbunătățire, astfel încât se impune recunoașterea în favoarea sa a unui drept de proprietate asupra acestor construcții în temeiul accesiunii imobiliare, reglementată de codul civil în vigoare la data edificării construcțiilor și modificat ulterior.
După administrarea probelor cu acte, expertiză tehnică construcții, prin sentința civilă nr.1043/15.12.2016 a Judecătoriei Mizil a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată formulată de reclamantă împotriva pârâtei.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, dispozițiilor Legii nr. 31/1990 modificată, statutului reclamantei, pârâta și fiica acesteia, Răducan Doina Ioana, au calitatea de asociate în cadrul societății reclamante, aspect confirmat de actele constitutive existente la dosar, motiv pentru care pârâta, în calitate de asociat al societății, avea posibilitatea să aducă ca aport în natură în cadrul capitalului social al societății, construcțiile în litigiu pe care pretinde că le-a edificat în urma modificării actului constitutiv, sub condiția constatării în prealabil a calității pârâtei de constructor de bună credință al bunurilor respective, condiție neîndeplinită în cauză, astfel încât, în cazul în care s-ar admite acțiunea, ar avea loc o vidare a patrimoniul pârâtei, chiar dacă aceasta are calitatea de constructor al imobilelor.
S-a menționat că singura operațiune privind aducerea construcțiilor în litigiu în patrimoniul societății, din punct de vedere juridic, o reprezintă aportul în natură al acestora, în condițiile în care pârâta deține un patrimoniu distinct, fiind singura care-și poate da acordul cu privire la majorarea capitalului social al reclamantei, ținându-se seama de legislația în materia societăților comerciale cu răspundere limitată, cu condiția ad validitatem în ceea ce privește încheierea actului constitutiv în formă autentică, urmată de schimbarea valorii părții acestui asociat la beneficii și pierderi, în urma transferării drepturilor corespunzătoare, predării efective către societate a bunurilor aflate în stare de utilizare, mai ales că, în cazul în care pârâta ar obține o consfințire a dreptului de creanță egal cu c/valoarea imobilelor în litigiu, aceasta are obligația să respecte dispozițiile legale cu privire la aportul în natură, astfel încât a fost respinsă acțiunea, considerându-se că nu pot fi eludate condițiile legale restrictive privind mărirea capitalului social al reclamantei, care au un caracter special derogatoriu de la dreptul comun, în caz contrar , având loc o încălcare a drepturilor patrimoniale ale pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, constatarea nulității absolute a sentinței, reanalizarea pretențiilor deduse judecății, motivându-se că eronat au fost analizate instituții juridice neinvocate de către părți referitoare la aportul în natură în cadrul capitalului social al societății, fără să se țină seama de inexistența unor titluri de proprietate ale părților cu privire la construcțiile în litigiu, nefiind posibilă realizarea unui aport în natură a acestora în lipsa unor titluri de proprietate și că nu a fost analizată cererea în raport de probele administrate în cauză, de obiectul acesteia, impunându-se constatarea nulității absolute a sentinței, mai ales că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, asupra construcțiilor atât timp cât nu există o terță persoană care să invoce un drept de proprietate asupra acestora.
În continuare, reclamanta a arătat că eronat nu s-a ținut seama de dispozițiile Codului civil care reglementează accesiunea, de prezumția care operează în favoarea sa privind recunoașterea unui drept de proprietate asupra construcțiilor în litigiu edificate de către pârâtă pe terenul său, care nu pretinde un drept de proprietate asupra construcțiilor, fiind imposibilă efectuarea unui aport în natură din partea acesteia cu privire la construcții în lipsa unui titlu de proprietate, mai ales că instanța de fond avea obligația să analizeze pretențiile deduse judecății prin prisma dispozițiilor legale invocate în cuprinsul acțiunii, având loc o încălcare a drepturilor sale procesuale, iar inexistența unei autorizații de construcție, amenajarea construcțiilor atestă modalitatea de edificare a acestora, singurul mijloc procedural privind valorificarea pretențiilor deduse judecății reprezentând-o acțiunea în accesiune imobiliară.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată cu nr. 1148/259/2016 la data de 07.02.2017.
La data de 23.02.2017 pârâta a formulat o întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu admiterea apelului, formulând și un apel incident prin intermediul căruia a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii, motivându-se că a recunoscut pretențiile reclamantei, recunoaștere ignorată eronat de către instanța de fond, fiind imposibilă aducerea construcțiilor în patrimoniul societății în lipsa unui act de proprietate și că eronat nu a fost analizată situația de fapt în raport de temeiul juridic dedus judecății, de probele administrate în primă instanță.
La data de 06.03.2017 reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei și la apelul incident declarat de către aceasta, solicitând să se țină seama de împrejurările invocate de către pârâtă care a recunoscut pretențiile societății, iar la data de 24.04.2017 pârâta a formulat o notă de ședință prin care a arătat că este de acord cu admiterea apelului formulat de către reclamantă, menționând că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 1075 lei în ceea ce privește apelul incident pe care l-a declarat în prezenta cauză.
În ședința publică din data de 25.04.2017, instanța, având în vedere că pârâta a refuzat să achite taxa judiciară de timbru de 1075 lei, a invocat din oficiu excepția netimbrării apelului incident, excepție pe care a pus-o în discuția părților și în raport de care a rămas în pronunțare, inclusiv în ceea ce privește și apelul declarat de apelanta - reclamantă.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul declarat de apelanta - reclamantă este fondat, în timp ce apelul declarat de apelanta- pârâtă este netimbrat pentru următoarele considerente:
Conform actelor de procedură existente la dosar, reclamanta a formulat pretenții împotriva pârâtei invocând recunoașterea în favoarea sa a unui drept de proprietate asupra unor construcții care ar fi fost edificate la un moment dat de către pârâtă, fără autorizație de construcție, în temeiul instituției juridice a accesiunii imobiliare reglementată de vechiul cod civil și de noul cod civil, în scopul reglementării din punct de vedere juridic a situației acestor construcții, a raporturilor existente între părți, menționându-se că imobilele respective ar fi fost edificate de către pârâtă ulterior anului 2008, pe baza unor fundații care ar fi existat în perioada 1968-1979, pe terenul care i-ar aparține în proprietate în temeiul contractului de vânzare - cumpărare nr.YYY.
În baza disp. art. 175 c.pr.civ. actul de actul de procedură este lovit de nulitate dacă, prin nerespectarea cerinței legale, s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.
Potrivit disp. art.22 alin.5, 6 c.pr.civ. judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în vitutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora, iar judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
De asemenea, în temeiul disp.art. 480 alin. 3 C.pr.civ. în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că pretențiile deduse judecății formulată de către reclamantă împotriva pârâtei au vizat recunoașterea în favoarea societății reclamante a unui pretins drept de proprietate asupra unor construcții care ar fi fost edificate de către pârâtă în diferite perioade de timp, pe terenul care ar aparține în proprietate reclamantei, invocându-se contractul de vânzare cumpărare nr.YYY, instituția juridică a accesiunii imobiliare reglementată de vechiul cod civil și de noul cod civil, însă, în cuprinsul considerentelor sentinței civile atacată în prezenta cauză în calea de atac a apelului, au fost analizate situații de fapt în raport de dispozițiile Legii nr. 31/1990 modificată care reglementează regimul juridic al societăților comerciale cu răspundere limitată, considerându-se că singurul mijloc prin care părțile au posibilitatea să reglementeze regimul juridic al construcțiilor în litigiu o reprezintă aportul în natură al acestora de către pârâtă în patrimoniul societății, în calitate de asociat al reclamantei, după ce, în prealabil, pârâta ar obține pe cale judecătorească o recunoaștere a dreptului său de proprietate asupra construcțiilor respective.
Ca atare, atât timp cât obiectul pretențiilor deduse judecății a vizat în mod expres recunoașterea în favoarea reclamantei a unui pretins drept de proprietate asupra construcțiilor în litigiu, invocându-se instituția juridică a accesiunii imobiliare reglementată de vechiul cod civil, respectiv noul cod civil, iar în cuprinsul considerentelor sentinței civile pronunțată în primă instanță au fost analizate raporturile existente între părți, prin prisma dispozițiilor Legii nr.31/1990 care reglementează regimul juridic al societăților comerciale cu răspundere limitată, înseamnă că în realitate a avut loc o încălcare a drepturilor procesuale ale părților, inclusiv dreptul la apărare, la un proces echitabil, a principiului disponibilității exprimat de către reclamantă, deoarece instanța de fond avea obligația să analizeze pretențiile deduse judecății în modalitatea în care acestea au fost formulate, prin prisma instituției juridice invocată de către reclamantă, respectiv accesiunea imobiliară, a dispozițiilor celor două coduri civile care reglementează această instituție juridică.
De fapt, nu a existat nicio opoziție din partea pârâtei, a instanței de fond în ceea ce privește calificarea juridică a acțiunii, fiind administrate probe, având loc dezbateri, ținându-se seama de instituția juridică a accesiunii imobiliare, de dispozițiile Codului civil, nepunându-se niciodată în discuție modalitatea de aplicarea a dispozițiilor Legii nr.31/1990, astfel încât sentința pronunțată în primă instanță este lovită de nulitate absolută determinată de vătămarea gravă a drepturilor procesuale ale părților constând în dreptul la apărare, la un proces echitabil, de încălcarea principiului disponibilității reclamantei.
De altfel, în condițiile în care niciodată pe parcursul soluționării cauzei în primă instanță nu s-a pus în discuție calificarea juridică a acțiunii, temeiul juridic aplicabil în raport de obiectul pretențiilor deduse judecății, iar acțiunea a vizat în mod cert recunoașterea în favoarea reclamantei a unui drept de proprietate asupra construcțiilor în litigiu, invocându-se dispozițiile vechiului și noului Cod civil care reglementează instituția juridică a accesiunii imobiliare, înseamnă că instanța de fond avea obligația , potrivit disp. art.9, art. art.22 alin.5,6 c.pr.civ. să analizeze exclusiv situațiile de fapt, raportându-se strict la obiectul acțiunii, la instituția juridică invocată de către reclamantă, la dispozițiile celor două coduri civile care reglementează accesiunea imobiliară, să stabilească raporturile juridice care ar exista între părți cu privire la construcțiile în litigiu în raport de această instituție juridică și nicidecum să analizeze obiectul pretențiilor deduse judecății, invocând pur și simplu, din oficiu,cu ocazia deliberării și redactării sentinței, dispozițiile Legii nr. 31/1990 care exced obiectului pretențiilor deduse judecății, raporturilor juridice invocate de către reclamantă, instituției juridice a accesiunii imobiliare, a dispozițiilor celor două coduri civile care reglementează această instituție.
Astfel, în mod greșit s-a procedat la soluționarea în primă instanță a acțiunii cu nerespectarea disp. art.9, art. 13, art.22 alin.5,6 c.pr.civ. , respectiv a drepturilor procesuale ale reclamantei constând în dreptul la apărare,la un proces echitabil, a principiului disponibilității exprimat de către aceasta întrucât nu există o analiză a pretențiilor deduse judecății prin prisma obiectului propriu-zis al acestora, a raporturilor juridice invocate de către reclamantă, ținându-se seama de instituția juridică a accesiunii imobiliare, a situațiilor de fapt raportate la această instituție juridică, având loc o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părților, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării în concret a obiectului pretențiilor deduse judecății formulate de către reclamantă în raport de instituția juridică a accesiunii imobiliare, în caz contrar, având loc o încălcare a dublului grad de jurisdicție.
Susținerile apelantei reclamante privind analizarea eronată a unor instituții juridice neinvocate de către părți referitoare la aportul în natură în cadrul capitalului social al societății, fără să se țină seama de inexistența unor titluri de proprietate ale părților cu privire la construcțiile în litigiu, nefiind posibilă realizarea unui aport în natură a acestora în lipsa unor titluri de proprietate, sunt justificate în condițiile în care,într-adevăr, în cuprinsul considerentelor sentinței au fost analizate situații de fapt, de drept invocate din oficiu de către instanța de fond, cu ocazia deliberării și redactării sentinței, fără să se țină cont de obiectul pretențiilor deduse judecății, de obligația instanței de fond de a soluționa, de a analiza pretențiile deduse judecății, în raport de instituțiile juridice invocate de către reclamantă, cu respectarea principiului disponibilității exprimat de către aceasta, fiind imposibil din punct de vedere legal să se analizeze, în cuprinsul considerentelor sentinței, aspecte care exced obiectului pretențiilor formulate de către reclamantă, dispozițiilor legale menționate în mod expres în cuprinsul acțiunii.
Motivele invocate de către reclamantă referitoare la neanalizarea cererii în raport de probele administrate în cauză, de obiectul acesteia, la obligația instanței de fond de a analiza pretențiile deduse judecății prin prisma dispozițiilor legale invocate în cuprinsul acțiunii, având loc o încălcare a drepturilor sale procesuale, impunându-se constatarea nulității absolute a sentinței, sunt întemeiate deoarece, într-adevăr, instanța de fond avea obligația să respecte dispozițiile codului de procedură civilă și să analizeze pretențiile deduse judecății în raport de obiectul acestora, de instituția juridică invocată de către reclamantă, de dispozițiile celor două coduri civile care reglementează o asemenea instituție, ținându-se seama de situațiile de fapt deduse judecății, de perioada edificării construcțiilor și nicidecum să se rezume pur și simplu să analizeze situații de fapt și de drept invocate din oficiu care exced obiectului pretențiilor deduse judecății, având loc o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părților care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării acțiunii, în raport de obiectul propriu-zis al acesteia, de instituția juridică invocată de către reclamantă prin prisma celor două coduri civile, de situațiile de fapt invocate de către părți.
Apărările reclamantei privind existența în favoarea sa a unui drept de proprietate asupra terenului, asupra construcțiilor, în lipsa unei terțe persoane care să invoce un asemenea drept, a unei prezumții în acest sens, imposibilitatea efectuării unui aport în natură de către pârâtă cu privire la construcțiile în litigiu în lipsa unui titlu de proprietate, modalitatea de edificare a acestora, nu pot fi avute în vedere întrucât împrejurările sus menționate pun în discuție însuși fondul pretențiilor deduse judecății referitoare la modalitatea de edificare a construcțiilor, existența sau inexistența unui drept de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor în litigiu, împrejurări care nu pot face obiectul unei analize în prezenta cauză atât timp cât au fost analizate în primă instanță împrejurări total diferite față de cele invocate de către părți, urmând ca toate aceste situații de fapt să fie analizate și dezbătute cu ocazia rejudecării acțiunii de către instanța de fond.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că nu a existat o cercetare efectivă a fondului pretențiilor deduse judecății, procedându-se în mod eronat, în primă instanță, la soluționarea cauzei cu nerespectarea drepturilor procesuale ale părților, având loc o vătămare gravă a acestora care nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca părțile să beneficieze de respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, în baza disp. art.480 alin. 1, 2 , 3 cod pr. civilă, va admite apelul declarat de apelanta reclamantă, va anula în totalitate sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Mizil potrivit considerentelor prezentei decizii și anume în vederea soluționării pretențiilor deduse judecății, ținându-se seama în exclusivitate de obiectul propriu-zis al acestora, de instituția juridică a accesiunii imobiliare invocată de către reclamantă și de dispozițiile legale care reglementează această instituție juridică.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta pârâtă, tribunalul în baza disp. art. 33 din OUG nr. 80/2013, art.197, art.480 alin.1 c.pr.civ., va admite excepția netimbrării apelului incident declarat de către aceasta din urmă și va anula acest apel ca netimbrat, ținându-se seama de refuzul pârâtei de a achita taxa judiciară de timbru aferentă de 1075 lei, deși s-a dispus citarea acesteia în acest sens.
| ← îndreptăţirea la reconstituirea dreptului de proprietate | Condiţiile reconstituirii dreptului de proprietate privată... → |
|---|
