Natura juridică a înţelegerii verbale dintre părţi: schimb de folosinţă sau antecontract de schimb de proprietate. Admisibilitatea probei testimoniale
| Comentarii |
|
1. Faţă de dispoziţiile art. 1191 alin. (3) C. civ. 1864, în conformitate cu care părţile pot administra proba testimonială pentru dovedirea actelor juridice în valoare de peste 250 lei (ROL) dacă există acordul lor, iar drepturile supuse judecăţii au caracter disponibil, precum şi faţă de dispoziţiile art. 1198 pct. 4 C. civ. 1864 privind admisibilitatea probei cu martori în situaţia imposibilităţii morale a preconstituirii unui înscris, imposibilitatea morală rezultând, în speţă, din relaţia de rudenie a părţilor (reclamanta fiind fiica pârâţilor), în mod corect prima instanţă a administrat proba testimonială pentru toate părţile din cauză.
2. Pe baza probelor administrate atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel, tribunalul a reţinut imposibilitatea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de schimb, constatând că voinţa reală a părţilor, conform înţelegerii verbale, a fost în sensul unui schimb de folosinţă, şi nu al încheierii unui contract de schimb de proprietate.
Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 951 din 16 noiembrie 2011, nepublicată, irevocabilă prin constatarea ca nul a recursului prin dec. nr. 1374R din 2 iulie 2012 a C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 10.03.2009, reclamanţii O.M. şi O.A.D. au chemat în judecată pe reclamanţii J.N. şi J.S., pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate schimbul intervenit între aceştia, să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de schimb, obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat în esenţă că au dat în schimb apartamentul nr. 17 pârâţilor, care, la rândul lor, au dat la schimb apartamentul nr. 15 reclamanţilor. Ambele apartamente sunt situate în Bucureşti, Bd. R.M. (...) sector 4. Reclamanţii, având intenţia de a se muta într-o locuinţă mai spaţioasă, i-au contactat pe B.S. şi
B.D.T., despre care aflaseră că vor să îşi vândă apartamentul nr. 15 din acelaşi imobil. B.S. voia să vândă apartamentul cu intenţia de a se muta însă în altă zonă a oraşului, dorind să obţină şi un surplus de preţ, bani necesari pentru creşterea şi educarea fiicei sale. Reclamanţii s-au înţeles cu pârâţii ca aceştia din urmă să efectueze schimbul apartamentului lor din Bd. T.P. cu apartamentul familiei B., diferenţa de valoare fiind acoperită cu o sultă în sumă de 294.800.000 lei (ROL), diferenţă plătită de reclamanţi. Aceştia s-au înţeles cu pârâţii, părinţii reclamantei O.A.D., să facă schimb între apartamentele nr. 15, de trei camere, al familiei B. după obţinerea lui de către pârâţi şi cel cu nr. 17, de două camere, pe care îl aveau în
proprietate reclamanţii. In acest sens, B.S. şi B.D. au încheiat un contract de schimb al imobilelor cu pârâţii. Cheltuielile ocazionate de perfectarea contractului de schimb, respectiv taxele şi onorariul pentru efectuarea dosarului cadastral, taxele şi onorariul de notar au fost suportate integral de către reclamanţi, aceştia plătind şi sulta ce trebuia achitată de pârâţi. Reclamanţii s-au mutat în fapt în apartamentul nr. 15 după ce anterior l-au renovat în totalitate, costurile fiind suportate de ei, oferind la schimb pârâţilor apartamentul lor nr. 17, care era într-o stare foarte bună. încă din anul 2001 şi până în prezent, reclamanţii au locuit în apartamentul nr. 15, pârâţii locuind în apartamentul reclamanţilor, urmând a face formalităţile celui de la doilea schimb. Reclamanţii, aflând de intenţia pârâţilor de a părăsi ţara o perioadă de timp, cu posibilitatea de mutare definitivă, au început demersurile de perfectare a schimbului, între părţi relaţiile răcin-du-se. Pârâţii nu au dat curs iniţiativei de perfectare a schimbului, nere-cunoscând vreo înţelegere anterioară în sensul schimbului apartamentelor.
Prin sentinţa civilă nr. 833/01.02.2010, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanţii O.M. şi O.A.D. în contradictoriu cu pârâţii J.N. şi J.S., a constatat că între reclamanţii
O.M. şi O.A.D. şi pârâţii J.N. şi J.S., în calitate de coschimbaşi, s-a încheiat un contract de schimb prin care apartamentul nr. 17 situat în
Bucureşti, Bd. R.M. (...), aflat în proprietatea reclamanţilor în urma contractului de vânzare-cumpărare nr. 4349/6017/31.07.1991, a fost schimbat cu apartamentul nr. 15 situat în Bucureşti, Bd. R.M. (...), aflat în proprietatea pârâţilor în urma contractului de schimb autentificat sub nr. 2868/24.07.2001, la aceeaşi dată de 24.07.2001, şi a dispus că prezenta sentinţă ţine loc de contract de schimb între reclamanţii O.M. şi O.A.D. şi pârâţii J.N. şi J.S., având ca obiect schimbul apartamentului nr. 17 cu apartamentul nr. 15, ambele situate în Bucureşti, Bd. R.M., sector
4, reclamanţii preluând proprietatea apartamentului nr. 15, iar pârâţii preluând proprietatea apartamentului nr. 17.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâţii J.N. şi J.S. au încheiat, la data de 27.06.2001, cu B.S. şi B.D. un antecontract de
schimb, act ce s-a perfectat la data de 24.07.2001. In temeiul acestui contract, pârâţii ofereau la schimb apartamentul proprietatea lor, situat în str. T.P. (...) sector 3, pe apartamentul coschimbaşelor, anume apartamentul nr. 15 din Bd. R.M. (...), sector 4. Reclamanţii, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 4349/31.07.1991, sunt proprietarii apartamentului nr. 17, situat în Bucureşti, Bd. R.M. Reclamanţii au invocat faptul că s-au înţeles cu pârâţii ca apartamentul nr. 15, primit în schimb de la B.S. şi
B.D., să îl schimbe cu apartamentul nr. 17, proprietatea lor. Au pretins, totodată, că pârâţii s-au mutat în apartamentul nr. 17, care era în stare foarte bună, iar ei, reclamanţii, după renovarea apartamentului nr. 15, s-au mutat în acesta. La momentul efectuării schimbului dintre pârâţi şi familia
B., a fost prevăzută în contract o sultă, ce trebuia plătită coschimbaşelor, în cuantum de 294.800.000 lei (ROL). Reclamanţii au invocat faptul că această sultă a fost plătită de ei, precum şi toate cheltuielile prilejuite de contractul de schimb.
Potrivit prevederilor art. 1406 C. civ. 1864, contractul de schimb se încheie prin simplul consimţământ, astfel încât simpla manifestare de voinţă este nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca schimbul să fie perfect valabil încheiat. Dovada contractului se face potrivit prevederilor art. 1191 C. civ. 1864, care stabileşte interdicţia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de lege şi interdicţia de a dovedi cu martori în contra sau peste cuprinsul unui înscris. Cu excepţia actelor juridice pentru care forma scrisă este cerută ad validitatem, când nerespectarea ei atrage nulitatea operaţiunii juridice, restricţia impusă de art. 1191 C. civ. 1864 este numai de ordin probator; actul juridic există chiar dacă nu s-a întocmit înscrisul, dar nu va putea fi
dovedit cu depoziţiile martorilor, ci, eventual, prin mărturisire. In cazul contractului de schimb, nu se impune forma scrisă ad validitatem şi nici
adprobationem, astfel că părţile pot fi de acord asupra admisibilităţii probei cu martori.
Analizând declaraţiile martorilor audiaţi, instanţa a observat că părţile au formulat întrebări pe aspecte privind discuţii între părţi şi cu coschim-başele care vizau încheierea actelor pe care le aveau în vedere. în cauza de faţă, problema o constituie dacă între reclamanţi şi pârâţi a intervenit un acord privind schimbul între apartamentele nr. 15 şi nr. 17, astfel încât să determine existenţa actului juridic în sine ca negotium. Aşadar, în speţă, se pune şi problema preconstituirii probei scrise între părinţi şi copii, cu privire la care practica judiciară a concluzionat imposibilitatea de preconstituire a probei scrise, constituind o excepţie de la regulile stabilite de art. 1191 alin. (1) şi (2) C. civ. 1864.
Instanţa, utilizând mecanismul prezumţiilor simple şi pe baza tuturor probelor administrate, a martorilor audiaţi, a interogatoriilor şi a înscrisurilor depuse la dosar, a reţinut din faptul mutării imediate a pârâţilor, familia J., în apartamentul nr. 17 şi a reclamanţilor, familia O., în apartamentul nr. 15, din faptul că aceştia din urmă au achitat sulta ce trebuia primită de familia B., precum şi din faptul că s-au ocupat financiar de renovarea apartamentului nr. 15 pentru a corespunde nevoilor lor, că între cele două familii, O. şi J., nu s-a încheiat doar o înţelegere privind folosinţa apartamentelor. Părţile au avut în vedere un acord de schimb, în sensul ca familia O. să primească pe deplin apartamentul nr. 15, iar familia J. să primească apartamentul nr. 17. Schimbul, în această situaţie, nu necesita o formă scrisă pentru a fi probat, având în vedere imposibilitatea morală ce decurge din raporturile de rudenie, pârâţii J.N. şi J.S. fiind părinţii cos-chimbaşei, reclamanta O.A.D., astfel încât acest act civil nu mai poate fi ţinut a fi probat, potrivit art. 1191 C. civ. 1864, prin act autentic sau prin act sub semnătură privată, prin urmare, partea interesată poate dovedi schimbul prin proba cu martori.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii J.N. şi J.S., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, la data de 08.06.2011. Analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul a constatat următoarele:
In cadrul primului motiv de apel se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei O.A., argumentul invocat fiind acela al lipsei calităţii acesteia de coproprietar asupra apartamentului nr. 17, situat în Bucureşti, Bd. R.M., sector 4. Tribunalul a constatat că acest motiv este neîntemeiat, calitatea procesuală activă nefiind determinată de calitatea de coproprietar a reclamantei O.A., raportat la obiectul acţiunii. Astfel, obiectul acţiunii îl reprezintă pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de schimb, reclamanţii O.M. şi O.A. pretinzând existenţa unui acord
de voinţă cu pârâţii J.N. şi J.S., acord intervenit între toate aceste părţi contractante, privind schimbul apartamentelor nr. 15 (proprietar fiind familia J.) şi nr. 17 (proprietar fiind O.M., faţă de calitatea de bun propriu achiziţionat anterior încheierii căsătoriei cu O.A.).
Acţiunea formulată derivă din raportul juridic obligaţional născut din acordul tuturor celor patru persoane, existând identitate între reclamanta
O.A. şi persoana titulară a dreptului dedus judecăţii, atât timp cât se pretinde că, în urma acordului de voinţă al părţilor privind schimbul, pârâţii J. urmau a dobândi dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 17 (bun propriu al reclamantului O.M.), iar ambii soţi O. urmau a dobândi dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 15. Faptul că reclamanta O.A. nu este titulara dreptului de coproprietate asupra apartamentului nr. 17 este un element fară relevanţă în cauză, calitatea sa procesuală activă fiind justificată prin faptul că, în urma pretinsului acord de voinţă de schimb, urma a deveni coproprietara apartamentului nr. 15.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a constatat primul motiv de apel ca fiind neîntemeiat.
In ceea ce priveşte motivul de apel privind greşita reţinere de prima instanţă a existenţei unui acord de voinţă în vederea încheierii contractului de schimb, tribunalul a reţinut că acest motiv de apel este întemeiat. Cu caracter prioritar, tribunalul a înlăturat susţinerea apelanţilor cu privire la admisibilitatea probei cu martori în cauză. Astfel, tribunalul a reţinut, din cuprinsul încheierilor pronunţate la datele de 25.05.2009 şi 30.11.2009, că pârâţii J. nu au invocat, la momentul propunerii de către reclamanţi a probei testimoniale, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. 1864 cu privire la inadmisibilitatea probei testimoniale pentru dovedirea actelor juridice a căror valoare depăşeşte suma de 250 lei (ROL). Opunerea lor la administrarea probelor în general a fost motivată de alte aspecte, fară legătura cu acest argument juridic. Prin urmare, faţă de dispoziţiile alin. (3) al art. 1191 C. civ. 1864, în conformitate cu care părţile pot administra proba testimonială pentru dovedirea actelor juridice cu o valoare de peste 250 lei (ROL), dacă există acordul lor, iar drepturile supuse judecăţii au caracter disponibil, şi faţă de dispoziţiile art. 1198 pct. 4 C. civ. 1864 privind admisibilitatea probei cu martori în situaţia imposibilităţii morale a preconstituirii unui înscris, imposibilitatea morală rezultând, în această speţă, din relaţia de rudenie a părţilor (reclamanta O. A. fiind fiica pârâţilor J.), în mod corect prima instanţă a administrat proba testimonială pentru toate părţile din cauză.
Insă, atât din proba cu interogatorii, cât şi din proba testimonială, administrată atât în faţa primei instanţe, cât şi a instanţei de apel, tribunalul a reţinut că în mod greşit prima instanţă a constatat existenţa unui
acord dc voinţă între reclamanţi şi pârâţi privind efectuarea schimbului de proprietate între apartamentele nr. 17 şi nr. 15. Astfel, prima instanţă a reţinut, din probele administrate, ca dovedite, următoarele fapte: imediat după dobândirea dreptului de proprietate de către familia J. asupra apartamentului nr. 15, în urma încheierii contractului de schimb autentificat sub nr. 2868/24.07.2001, încheiat cu familia B., familia J. nu s-a mutat în apartamentul asupra căruia dobândiseră proprietatea, ci în celălalt apartament, respectiv în apartamentul nr. 17, care aparţinea familiei O., aceştia din urmă mutându-se în fapt în apartamentul nr. 15; familia O. a achitat sulta ce trebuia plătită de familia J. la încheierea contractului de schimb autentificat sub nr. 2868/24.07.2001 cu familia B.; familia O. s-a ocupat efectiv de renovarea apartamentului nr. 15, în care s-au mutat, deşi dreptul de proprietate fusese dobândit de familia J. Pe baza acestor fapte, apreciate ca fiind dovedite, judecătorul fondului a aplicat mecanismul prezumţiilor simple, trăgând concluzia existenţei unui acord de voinţă între părţi cu privire la încheierea unui contract de schimb între apartamentele nr. 15 şi nr. 17.
Tribunalul a considerat ca greşit acest raţionament, în condiţiile în care judecătorul fondului a aplicat aceste prezumţii simple cu ignorarea altor fapte cu relevanţă în prezenta cauză şi care înlătură raţionamentul că faptul mutării, al plăţii sultei şi al participării la renovarea apartamentului nr. 15 de familia O. duc la consecinţa existenţei unui acord de voinţă în sensul schimbului de proprietate. Astfel, din toate probele administrate în cauză, tribunalul nu a putut reţine decât existenţa unui acord de voinţă al părţilor în sensul unui schimb de folosinţă, şi nu al unui schimb de proprietate.
Atât părţile, cât şi toţi martorii audiaţi au arătat că motivul determinant pentru care familia J. a încheiat contractul de schimb autentificat sub nr. 2868/24.07.2001 cu familia B. a fost pentru a se muta în acelaşi bloc cu familia O., în condiţiile în care O.A. este fiica lor, pentru a se putea ajuta reciproc, O.A. având şi un copil mic. De asemenea, întrucât familia
O. era compusă din trei membri, existând şi un copil, părţile au convenit un schimb de folosinţă, în sensul ca familia O. să se mute în apartamentul nr. 15, asupra căruia deveneau proprietari familia J., acest apartament având trei camere, iar familia J. urma a locui în apartamentul nr. 17, de două camere, aparţinând cu titlu de proprietate lui O.M. Faptul că încă de la început s-a efectuat această mutare, că familia O. s-a ocupat de renovarea apartamentului de trei camere în care urmau a locui, precum şi de perfectarea tuturor actelor de schimb cu familia B. sau chiar faptul plăţii sultei din contractul de schimb cu familia B. nu sunt decât elemente care dovedesc bunele relaţii dintre părţi la acel moment, pârâţii J. fiind părinţii
reclamantei O.A. De altfel, atât martorii audiaţi la solicitarea reclamanţi-lor, respectiv B.D. şi S.A., cât şi martorii audiaţi la propunerea pârâţilor au relatat acelaşi lucru, respectiv că, faţă de împrejurările menţionate, a faptului că familia O. avea un copil, încă de la început părţile au convenit ca folosinţa apartamentelor deţinute în proprietate să fie schimbată, pentru ca familia O. să aibă mai mult spaţiu. Nici unul dintre martorii audiaţi la fond nu a asistat la un acord de voinţă clar între părţi privind încheierea unui contract de schimb de proprietate.
Faptul că fiecare dintre părţi a făcut îmbunătăţiri în apartamentul în care a locuit în urma schimbului de folosinţă, că apartamentul nou-cumpărat, nr. 15, a fost renovat cu participarea financiară a familiei O., dar şi cu ajutorul fizic al domului J., că nu au existat opuneri între părţi legate de renovările efectuate de fiecare apartamentului în care locuia sunt aspecte normale în cadrul vieţii de familie, în care cele două familii se înţelegeau şi se ajutau reciproc, bunicii J. având grijă de nepoata lor, fiica familiei O., ajutându-i pe aceştia în gospodărie, iar familia O. ajutând financiar familia J.
Nu se poate trage concluzia existenţei unui acord de voinţă în vederea încheierii unui contract de schimb de proprietate, singura concluzie care se poate trage fiind cea a unui schimb de folosinţă, justificat perfect logic de relaţiile de rudenie dintre părţi şi de situaţia lor familială. De altfel, determinant pentru reţinerea acestui aspect a fost reţinut ca fiind răspunsul reclamantei O.A. la interogatoriu. Astfel, întrebată fiind cu privire la existenţa unui acord de voinţă, scris sau verbal, pentru efectuarea schimbului şi dobândirii de către ea şi soţul ei a proprietăţii asupra apartamentului nr. 15, aceasta a arătat că nu avea ce să dobândească, ba chiar, dimpotrivă, că nu a existat nicio asemenea înţelegere, deoarece nu avea bani suficienţi şi prefera ca proprietatea asupra apartamentului nr. 15 să rămână părinţilor ei, deoarece ea era la a doua căsătorie.
Prin urmare, tribunalul a reţinut, din toate probele administrate, că nu a existat un acord de voinţă în sensul unui schimb de proprietate, că toţi martorii audiaţi la fond nu fac decât să ateste un schimb de folosinţă, urmat de îmbunătăţiri aduse de fiecare familie apartamentului în care locuia, dar asupra căruia nu erau proprietari, aspect justificat însă de relaţiile dintre părţi, şi nu de existenţa unui acord în vederea schimbului de proprietate. Implicarea familiei O. în dobândirea de către familia J. a proprietăţii apartamentului nr. 15 se explică prin faptul că aceştia erau interesaţi de mutarea părinţilor soţiei în acelaşi bloc cu ei, putând beneficia în acest sens de un ajutor pentru creşterea copilului şi chiar şi de folosinţa unui apartament mai mare decât cel de două camere asupra căruia deţineau dreptul de proprietate. Insă, în niciun caz nu se poate trage din aceste fapte prezumţia existenţei unui acord privind încheierea unui contract de schimb cu privire la cele două apartamente, acord de altfel pretins în cuprinsul acţiunii, dar negat chiar de reclamanta O.A. la interogatoriul administrat, aşa cum am arătat mai sus.
In ceea ce priveşte probele administrate în faza procesuală a apelului, tribunalul a reţinut că se circumscriu celor reţinute mai sus. Şi martorii audiaţi în apel reiau aceleaşi relatări cu privire la relaţiile dintre părţi şi la schimbul de folosinţă, neputând forma convingerea instanţei cu privire la existenţa unui acord de voinţă pentru încheierea unui contract de schimb, faţă de cele arătate mai sus. Tribunalul a înlăturat însă partea din declaraţia martorei N.A. în care aceasta a susţinut că a asistat la discuţii între părţi din care a rezultat acordul pentru încheierea unui contract de schimb, schimbul urmând a avea în vedere proprietatea apartamentelor, şi nu doar folosinţa. S-a avut în vedere, pe de o parte, caracterul subiectiv al acestei declaraţii, ca urmare a faptului că aceasta are calitatea de administrator şi manager de resurse umane la aceeaşi societate la care reclamantul O. este director tehnic şi, pe de altă parte, faptul că existenţa acordului privind schimbul de proprietate cu privire la care martora a susţinut că a asistat a fost negat chiar de reclamantă, în răspunsul nr. 6 la interogatoriu.
Faţă de toate aceste aspecte, în baza art. 296 CPC, tribunalul a admis apelul declarat pe fondul cauzei de apelanţii-pârâţi şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
| ← Acţiune având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să... | Natura juridică a înţelegerii intervenite între părţi.... → |
|---|
