Nu se poate susţine astfel că sumele cu care au fost creditaţi soţii ar reprezenta aportul propriu al apelantului în societate, afacerea a fost exploatată de ambii, beneficiile de asemenea înregistrate în comunitatea de bunuri
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 170/A din data de 07.04.2016
Prin sentința civilă nr. 8446 din 06.10.2014, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 3439/182/2013 s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâta B. V. V., având ca obiect pretenții. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că potrivit Sentinței nr. 5764 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Baia Mare - Secția Civilă în Dosarul nr. 5098/182/2008 și rămasă irevocabilă la data de 30 decembrie 2008, părțile din prezenta cauză au fost căsătorite între ele în perioada 11 iulie 1987 - 30 decembrie 2008.
La data de 28 noiembrie 2006, între Banca Comercială HVB Țiriac S.A., în calitate de împrumutătoare, și părțile din prezenta cauză, în calitate de împrumutați, s-a încheiat Contractul de credit nr. 67392, pentru suma maximă de 17.380 euro, rambursabilă în 120 de rate lunare, începând cu data tragerii, potrivit graficului de rambursare - anexă la contract, și utilizabilă cu prioritate pentru rambursarea integrală a creditului pentru nevoi personale acordat de Banca Comercială Ion Țiriac S.A. prin Contractul de credit nr. 40PP000000006 din 17 aprilie 2006, încheiat în calitate de împrumutat doar de către reclamant, inclusiv a dobânzilor la zi și a comisioanelor de rambursare, diferența urmând a fi utilizată de împrumutați pentru nevoi personale.
În motivarea în fapt a cererii introductive, precum și în răspunsul reclamantului la întâmpinare s-a arătat că respectivul credit acordat prin Contractul de credit nr. 67392/2006 a fost achiziționat pentru efectuarea unor investiții la cele două imobile pe care părțile din prezenta cauză le aveau împreună. În răspunsul la întâmpinare s-a mai arătat suma de bani antemenționată a fost predată în mâinile pârâtei și a fost utilizată în comun pentru realizarea investițiilor amintite.
Conform declarațiilor celor două martore audiate în cauză, propuse de pârâtă - S.F. și M. N. a rezultat că reclamantul a folosit creditul bancar acordat prin Contractul de credit nr. 67392/2006 în vederea achiziționării unui autoturism, pentru a presta cu acesta servicii de taximetrie, reclamantul deținând și alte autovehicule pe care le folosea în regim de taxi. Din aceleași declarații a mai rezultat că pârâta nu a folosit nicio parte din creditul respectiv și că martorele nu știu dacă reclamantul a folosit vreo parte din creditul amintit pentru achitarea debitelor pe care societatea ce o deținea împreună cu pârâta le avea față de Administrația Finanțelor Publice.
Instanța a remarcat, totodată, faptul că martora S.F. a declarat că reclamantul nu a contribuit cu nicio sumă de bani la achiziționarea bunurilor comune, iar martora M.N. a afirmat că reclamantul contribuia cu sume de bani infime la cheltuielile comune. În răspunsul la întrebarea nr. 3 din cadrul interogatoriului administrat pârâtei s-a arătat că respectivul credit acordat prin Contractul de credit nr. 67392/2006 a fost folosit exclusiv de către reclamant în interes personal.
Totodată, instanța a observat faptul că martora S.F. a precizat că nu cunoaște dacă, la momentul contractării creditului acordat prin Contractul de credit nr. 67392/2006, părțile gospodăreau împreună, însă erau căsătorite și locuiau împreună, spre deosebire de martora M.N. care a arătat că, la acel moment, părțile erau căsătorite, dar nu locuiau împreună.
Din Adresa nr. 466469 din 12 iunie 2014, emisă de Unicredit Țiriac Bank S.A. și din chitanțele de retragere a numerarului a rezultat că respectivul credit a fost ridicat, prin casieria băncii, în mai multe tranșe, exclusiv de către reclamant.
Dincolo de declarațiile diferite ale celor două martore în privința faptului dacă părțile din prezenta cauză erau sau nu despărțite în fapt la momentul acordării creditului amintit, instanța a reținut că, în condițiile în care, prin Sentința nr. 11481 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Baia Mare - Secția Civilă în Dosarul nr. 13476/182/2009 și rămasă irevocabilă la data de 27 aprilie 2012, s-a stabilit că respectivul credit constituie un debit comun al părților, iar din cele de mai sus a rezultat, în esență, faptul că reclamantul a folosit în interesul său personal creditul acordat prin Contractul de credit nr. 67392/2006, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 1055 al vechiului Cod civil, cu modificările ulterioare - act normativ sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de credit antemenționat -, potrivit cărora, ,,Dacă datoria solidară era făcută numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în față cu ceilalți codebitori răspunde pentru toată datoria, căci, în raport cu el, ei nu sunt priviți decât ca fidejusori";, care consacră o excepție de la regula divizării în părți egale a datoriei între codebitori, instituită prin prevederile art. 1052 al aceluiași cod.
Astfel fiind, constând că, în raportul dintre cele două părți din prezenta cauză, reclamantul este cel care trebuie să suporte plata ratelor lunare de rambursare a creditului acordat prin Contractul de credit nr. 67392/2006, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, iar în temeiul dispozițiilor art. 451 alin. (1), ale art. 452 și ale art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuielile de judecată solicitate de aceasta, în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța depusă în dosarul cauzei.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul B. M., solicitând schimbarea acesteia și admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată în fond și în apel.
În motivare, apelantul a învederat Tribunalului că este greșită interpretarea dată de instanța fondului contractului de împrumut ca fiind perfectat în interesul unuia dintre foștii soți în condițiile în care creditul nu a fost preluat integral de către apelant, iar obligația de rambursare a sumei împrumutate este o obligație solidară, întrucât pârâta alături de apelant a avut calitatea de împrumutat, acesta fiind achiziționat în perioada în care au fost căsătoriți, fiind o datorie comună, suma achiziționată a fost folosită pentru a achita alte datorii comune și pentru investiții în cadrul familiei. Faptul că pârâta a fost de acord să contracteze acest credit dovedește că această datorie a foștilor soți este comună și a fost făcută pentru a răspunde unui interes comun. Mai mult dispozițiile art. 351 Noul Cod Civil, prevăd că obligațiile pe care l-au contractat împreună în perioada în care părțile au fost căsătorite sunt datorii comune ale soților, fiind indiferentă destinația pe care aceștia au înțeles să o dea sumei.
Apelantul a mai susținut că hotărârea este nelegală și pentru că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 1052 vechiul cod civil incidente în cauză, precum și cele ale art.1053 alin. 1 vechiul Cod civil, obligația de rambursare a sumei împrumutate fiind o obligație solidară. Din adresa comunicata de către Unicredit Tiriac Bank rezultă ca a achiziționat un credit în sumă de 17.380 euro, din care 7.304,28 euro au fost utilizați în vederea rambursării integrale a creditului în suma de 8.000 euro acordat în data de 31.08.2006, credit care a fost și acesta perfectat tot în timpul căsătoriei, diferența urmând a fi utilizată de împrumutați pentru nevoi personale, respectiv în beneficiul amândurora, contractul încheindu-se de comun acord.
Deși creditul a fost ridicat de către apelant prin casieria băncii în mai multe tranșe, nu se poate reține că acesta a fost folosit în interesul său personal câtă vreme sumele de bani au fost utilizate pentru nevoile căsniciei, inclusiv pentru efectuarea unor lucrări la imobilele pe care le dețineau împreună la acea dată și pentru a se acoperi anumite datorii comune acumulate în urma activității economice pe care au desfășurat-o împreună, având restanțe la plata impozitelor și a taxelor, aspect de altfel recunoscut și de către pârâtă. Din declarațiile martorilor audiați în cauză instanța nu poate reține că împrumutul a folosit în exclusivitate unuia dintre soți, deoarece la data când a achiziționat creditul erau căsătoriți, nu erau despărțiți în fapt, conviețuiau și ne gospodăreau împreună.
Apelantul a mai arătat că deși prin sentința civilă nr. 11481 din data de 19.12.2011 pronunțată de către Judecătoria Baia Mare, rămasa definitiva la data de 27.04.2012, s-a constatat că au achiziționat un credit de la societatea bancară HVB Tiriac Bank SA, conform contractului înregistrat sub nr. 67392, reținându-se că părțile au calitatea de împrumutați, obligația de rambursare a sumei împrumutate fiind o obligație solidară conform dispozițiilor art. 1053 alin. l vechiul Cod civil, instanța fondului ignoră această sentință, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 1055 Vechiul Cod civil. Instanța nu a remarcat că în răspunsul de la întrebările nr. l și 2 din cuprinsul interogatoriului pârâta recunoaște că respectivul credit a fost achiziționat în timpul căsătoriei și că ratele au fost achitate de către apelant.
Prin întâmpinare, intimata B. V. a solicitat respingerea apelului, învederând că art. 1055 din vechiul Cod Civil consacră o excepție de la regula divizării în părți egale a datoriei între codebitori, instituită prin prevederile aceluiași cod. Contractul de credit s-a semnat la data de 28.11.2006, dată la care părțile erau deja separate în fapt. Reclamantul apelant locuia deja în sat C, nr. 13, localitatea S., județul Maramureș, iar intimata locuia în Baia Mare în apartamentul de pe str. I.L.C. nr. , județul Maramureș. Contractarea creditului de la bancă a fost dorința reclamantului care i-a spus soției că are nevoie de" această sumă de bani. El a fost cel care a făcut cererea de acordare a creditului la bancă și a pregătit întreg dosarul de creditare, însă datorită procedurilor bancare în cazul unei persoane căsătorite a fost necesar ca acel contract de credit să fie semnat și de către soție ca și coplătitor. Așa s-a ajuns ca intimata să semneze un contract de credit pentru o suma de bani pe care nu a văzut-o și nu a utilizat-o niciodată.
Intimata a arătat că în procesul de partaj nr. 13476/182/2009 instanța de judecată nu putea din punct de vedere juridic să constate că acest debit ar fi bunul unuia sau altuia dintre soți pentru că nu este posibil ca instanța să intervină în contractul de credit și să-l schimbe în sensul privării băncii de un debitor. Din acest motiv nu s-a putut stabili altceva decât ceea ce prevede contractul și anume că ambii soți sunt debitori și prin urmare au o datorie comună din timpul căsătoriei. Stabilirea calității de debitor față de instituția bancară este o chestiune de drept diferită față de obligația de despăgubire a unui codebitor.
Intimata a mai susținut că apelantul nu contribuia în achiziționarea bunurilor din casă, a contractat un credit de care s-a folosit el în mod exclusiv, martora M.N. a relatat că intimata a fost nevoită să semneze contractul de credit datorită comportamentului agresiv al apelantului și că doar acesta din urmă a beneficiat de suma de bani împrumutată. Câtă vreme reclamantul apelant a fost cel care a utilizat în mod exclusiv suma de bani primită de la bancă, el este cel care trebuie să suporte plata ratelor lunare de rambursare a creditului - art. 1055 Cod civil.
S-a mai arătat că și calculul prezentat de reclamant este inexact. Adunând sumele indicate în acțiune nu rezultă totalul precizat în petitul acțiunii, adică suma de 12.517, 60 EUR ca fiind achitată. Pentru a solicita obligarea intimatei la plata oricărei sume de bani, trebuia mai întâi ca reclamantul să facă dovada plății efective a cuantumului precizat.
Prin răspunsul la întâmpinare apelantul a arătat că deși dețineau la acea dată două imobile nu înseamnă că locuiau separat, mai mult la acea dată imobilul din localitatea C era amenajat ca și bar, nu ca locuință datorită activității economice pe care au desfășurat-o împreună. Nu a obligat-o pe intimată să semneze contractul de credit și nu a avut un comportament violent asupra sa așa cum susține aceasta.
În apel au fost audiați sub prestare de jurământ martorii P.E., R.V. și L.V., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
De asemenea, a fost suplimentată probațiunea cu înscrisuri.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor evocate prin memoriul de apel, Tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 11481/19.12.2011, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 13476/182/2009, irevocabilă, s-a constatat că părțile au dobândit în perioada căsătoriei în cotă de 1/2 parte fiecare și fac parte din masa bunurilor comune următoarele: imobil apartament situat în Baia Mare, str. Ioan Luca Caragiale nr. 7/79, județul Maramureș, înscris în CF 10073 Baia Mare în valoare de 26000 eur., imobile casă de locuit și teren în suprafață de 2542 mp înscrise în CF 1291 C nr. top 8/1, 7/b și 8/2 în valoare de 29300 eur., autoturism marca Dacia Super Nova în valoare de 700 eur.
S-a sistat starea de devălmășie dintre părți prin formarea a două loturi:
Lotul I- format din imobil apartament situat în Baia Mare, str. I.L.C. nr., județul Maramureș, înscris în CF 10073 Baia Mare a fost atribuit în deplină proprietate reclamantei B. V. V..
Lotul II- format din imobile casă de locuit și teren în suprafață de 2542 mp înscrise în CF 1291 C nr. top 8/1, 7/b și 8/2 și autoturism marca Dacia Super Nova a fost atribuit în deplină proprietate pârâtului B. M..
A fost obligat pârâtul B. M. să plătească reclamantei B. V. V. suma de 2000 eur cu titlu de sultă.
S-a constatat că sub durata căsătoriei părțile au contractat un împrumut de la Banca Comercială HVB ȚIRIAC SA (UniCredit Țiriac Bank SA) în valoare de 17380 eur, cu un sold la data de 15 decembrie 2011 de 10267,67 eur.
În acel context litigios reclamanta B. V. a susținut că în timpul căsătoriei părțile au achiziționat inclusiv autoturismul Dacia Supernova, au modificat și renovat construcția situată în localitatea C, au desfășurat împreună activitate de bar la respectivul imobil.
Valoarea de circulație a casei de locuit și terenului din C a fost determinată la 29.300 euro, iar a apartamentului, la 26.000 euro, casa a fost atribuită fostului soț B. M., împreună cu autoturismul, iar apartamentul, intimatei, sulta fiind stabilită așadar în funcție de valorile celor trei bunuri supuse partajului.
Prin cererea reconvențională pârâtul B. M. solicitase a se constata că sub durata căsătoriei s-a contractat un credit la Unicredit Țiriac Bank SA, la data de 28.11.2006, în sumă de 17380 euro și banii au fost folosiți pentru investiții în cadrul familiei, până la data desfacerii căsătoriei s-au plătit aproximativ 3000 euro, iar de la acea dată pârâtul a achitat singur sumele datorate băncii.
Instanța a reținut așadar că în perioada căsătoriei părțile au contractat un credit pentru suma de 17380 euro, ambele au calitatea de împrumutat, obligația de rambursare a sumei împrumutate fiind solidară, raporturile dintre părți în calitate de împrumutați în cazul achitării ratelor numai de către unul urmând să fie stabilite conform art. 1053 Cod civil.
Aceste dispoziții legale prevăd că, "codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa";.
Intimata - pârâtă s-a prevalat în apărare de faptul contractării acestei datorii comune exclusiv în interesul personal al fostului său soț, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 1055 Cod civil 1864, conform cărora "dacă datoria solidară era făcută numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în față cu ceilalți codebitori răspunde pentru toată datoria, căci în raport cu el, ei nu sunt priviți decât ca fidejusori";.
Apărarea intimatei nu ține însă seama de împrejurarea că datoria în privința căreia apelantul - reclamant exercită regresul este una comună foștilor soți, fiind, în sensul prevederilor art. 32 alin. 1 lit. b Codul familiei, "contractată împreună"; și pentru achitarea căreia "soții răspund cu bunurile comune";. Susținerile intimatei în sensul inexistenței ori vicierii consimțământului său la încheierea contractului de credit pe care l-a semnat, nu au fost dovedite.
Astfel, în raporturile dintre soții debitori datoria este divizibilă, deci fiecare dintre soți este ținut să contribuie la plata datoriilor comune proporțional cu partea din comunitate ce i se cuvine. Cota se determină (și s-a determinat, în speță) cu ocazia partajării bunurilor comune, fiind una egală. Lichidarea definitivă a chestiunii contribuției fiecărui soț la plata datoriilor comune se realizează o dată cu partajul, iar dacă posterior acestui moment se constată că un soț a contribuit la acoperirea datoriilor comune cu mai mult decât îi revenea potrivit contribuției la dobândirea bunurilor comune, el se va putea întoarce împotriva celuilalt pentru această diferență.
Distinct de acest aspect, s-a constatat că poziția intimatei tinde spre a se considera una și aceeași datorie ca fiind comună în raporturile cu creditorul, dar proprie în raporturile dintre soți.
Cu depozițiile martorilor P.E., L.E., precum și cu adresa depusă la fila 15 din dosarul primei instanțe s-a demonstrat însă că ulterior contractării creditului s-au efectuat investiții la imobilul din C, exploatat ca bar, s-a efectuat aprovizionarea, s-au plătit debite către vânzătoare, taxe și impozite, s-a cumpărat un autoturism Dacia, s-a rambursat integral un credit din 31.08.2006. Și martorele S.F. și M.N. au arătat că s-a achiziționat un autoturism.
Deși intimata nu figurează ca asociat la S.C. M S.R.L., a fost împuternicită pentru a depune situații financiare, a lucrat efectiv în barul exploatat în numele societății, invocând de altfel în procesul de partaj că soții au desfășurat împreună activitatea de bar la imobilul din localitatea C și finalmente a acceptat partajarea respectivului imobil ca bun comun. Nu se poate susține astfel că sumele cu care au fost creditați soții ar reprezenta aportul propriu al apelantului în societate, afacerea a fost exploatată de ambii, beneficiile de asemenea înregistrate în comunitatea de bunuri, iar autoturismul Dacia Super Nova a fost supus partajului, alături de imobilul din localitatea C.
Împrejurarea că reclamantul a fost cel care s-a ocupat efectiv de instrumentarea dosarului de creditare rămâne indiferentă; banii au fost utilizați în comunitate, pentru achiziționarea, administrarea, exploatarea bunurilor comune, într-o perioadă în care soții încă se gospodăreau împreună și tot astfel se ocupau de activitatea comercială care le sporea veniturile.
Pe cale de consecință, se impune ca intimata să suporte jumătate din datoria comună plătită exclusiv de către apelant.
Conform adresei depuse la fila 177 din dosarul primei instanțe, suma achitată de apelant după data de 20.10.2008 din Contractul de credit nr. 67392/28.11.2006 a fost în cuantum de 8008,95 euro. Celelalte înscrisuri depuse în probațiune de reclamant dovedesc plata unei sume mai mari, făcând trimitere însă și la alte debite.
În considerarea acestor aspecte, în temeiul prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă apelul a fost admis, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe. Astfel s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. M. împotriva pârâtei B. V., iar pârâta va fi obligată să achite reclamantului suma de 4004,47 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu dobânda legală ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea efectivă, astfel cum a solicitat reclamantul.
Cheltuielile de judecată efectuate de părți la prima instanță au fost compensate parțial, întrucât acțiunea s-a admis doar în parte, față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă. Astfel, reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată de 1000 lei (onorariu avocat - fila 182) și a câștigat aproximativ 2/3 din suma solicitată, procent ce se va aplica și cheltuielilor de judecată (660 lei).
Intimata a efectuat cheltuieli de 800 lei onorariu avocat - fila 183 și a obținut respingerea pretențiilor reclamantului doar în procent de 1/3 (266 lei). Compensând, rezultă că pârâta va achita reclamantului suma de 395 lei.
Prin încheierea ședinței Camerei de consiliu din data de 5.06.2013 reclamantului B. M. i s-a încuviințat de către prima instanță cererea de acordare a ajutorului public judiciar, fiind scutit de la plata taxei de timbru de 1708,46 lei.
Taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor încuviințate reclamantului (4004,47 euro x 4,38 lei = 17539,60 lei) este de 1163 lei, plata acestei sume urmând a fi pusă în sarcina părții care a căzut în pretenții, deci a pârâtei, conform prevederilor art. 18 din OUG nr. 51/2008.
De asemenea, prin încheierea ședinței Camerei de consiliu din data de 17.11.2015 Tribunalul a încuviințat acordarea de ajutor public judiciar petentului, constând în reducerea cu 50% a cuantumului taxei judiciare de timbru de 854 lei, aferentă căii de atac, la suma de 427 lei și eșalonarea plății acestei diferențe în 24 rate lunare a câte 17,79 lei, scadente în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni, în perioada noiembrie 2015 - noiembrie 2017.
Taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise în apel este de 581,5 lei, ce va fi imputată asupra sumei pentru care apelantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru (427 lei), astfel încât intimata va fi obligată să achite statului suma de 427 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, tot în aplicarea prevederilor art. 18 din OUG nr. 51/2008.
În ce privește cheltuielile de judecată în apel, se constată că acestea sunt în cuantum de 500 lei onorariu avocat pentru apelant, taxa judiciară de timbru-ratele eșalonate achitate până la acest moment, de 74 lei, respectiv de 800 lei pentru intimată, urmând a fi compensate în parte, iar intimata va achita apelantului suma de 400 lei, cheltuieli de judecată după compensare, conform prevederilor art. 453 Cod procedură civilă.
| ← Competența instanței de luare a unor măsuri provizorii... | Prin art. 12 din convenţia europeană a drepturilor omului este... → |
|---|
