Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament în favoarea antecesoarei apelantei s-a făcut în mod corect, neexistând nici un motiv de nulitate absolută parţială a titlului de proprietate

Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 251/A din data de 05.05.2016

Prin sentința civilă nr. 10194 din 12.11.2014 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 14036/182/2013 s-a admis cererea reclamantului municipiul Baia Mare prin Primar, formulată în contradictoriu cu pârâtele M. S., Comisia Locală Baia Mare de aplicare a Legii fondului funciar, și Comisia Județeană Maramureș de aplicare a Legilor fondului funciar, și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate 40003/51/03.12.1993 eliberat în favoarea lui M. R. și P. L., în ceea ce privește suprafața de 674 mp înscrisă în CF 102493 Baia Mare aferentă nr. topo 3758/7, 3758/9, 3758/10, 3761/12/3, 3764/2/2, 3764/4/2 și suprafața de 81 mp aferentă nr. topo 3764/3 din CF 102482 Baia Mare, ocupată de strada Colina din Baia Mare. S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta M. S. împotriva reclamantului municipiul Baia Mare prin Primar.

În considerentele sentinței se reține că și înainte de eliberarea titlului de proprietate cât și ulterior, până în prezent, bunurile aparținând domeniului public al municipiului, printre acestea fiind și străzile, au fost inalienabile, fiind scoase din circuitul civil.

Sancțiunea care intervine pentru nerespectarea acestor dispoziții legale este nulitatea absolută și nu modificarea titlului de proprietate. Așadar, nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate urmează a se constata ca urmare a aplicării prevederilor art. 859 alin. 2, 858, 861 alin. 1 noul cod civil coroborate cu cele ale art. 3 alin. 4 din Legea 213/1998 și pct. III din anexa aceleași legi, lege invocată ca și temei de drept de reclamant, și nu în temeiul art. III din Legea 169/1997, care într-adevăr nu enumeră printre situațiile în care se constată nulitatea absolută a titlului de proprietate și pe cele din prezenta speță. Reclamantul nu a invocat în drept dispozițiile art. III din Legea 169/1997, iar susținerile pârâtei din întâmpinare conform cărora cazurile de nulitate absolută a titlului de proprietate eliberate în temeiul legii fondului funciar, sunt prevăzute numai în această lege sunt nefondate. Dovada în acest sens o constituie chiar dispozițiile Legii 213/1998 enumerate mai sus coroborate cu cele ale N.C.civ. art. 859 alin. 2, 858 și 861 alin. 1.

Desigur, nu a fost analizată îndreptățirea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren ocupat în prezent, de stradă. Atâta timp cât Comisia Județeană Maramureș de aplicare a Legilor fondului funciar, cu sediul în Baia Mare, str. Ghe. Șincai nr. 46, jud. Maramureș i-a recunoscut îndreptățirea prin emiterea titlului de proprietate asupra unei suprafețe de 755 mp, trebuie schimbat amplasamentul acestei suprafețe, pârâta fiind în drept să i se dea un alt teren în schimb, echivalent cu cel pentru care i s-a recunoscut dreptul de proprietate, din rezerva ce se va constitui la nivelul Comisiei Locale Baia Mare de aplicare a Legii fondului funciar, în lipsă, urmează a fi despăgubită prin acordarea de măsuri compensatorii sub forma de puncte conform Legii 165/2013. Însă, aceste reparări pârâta le putea solicita de la Comisia Locală Baia Mare de aplicare a Legii fondului funciar și respectiv Comisia Județeană Maramureș de aplicare a Legilor fondului funciar, cu sediul în Baia Mare, str. Ghe. Șincai nr. 46, jud. Maramureș și nu de la municipiul Baia Mare căruia nu-i revenea această obligație în temeiul Legii 18/1991, republicată și modificată sau în temeiul Legii 165/2013.

Rezerva se constituie la nivelul Comisiilor locale din terenurile cooperativizate sau preluate prin anumite legi considerate abuzive și nesolicitate fie pentru că nu s-au formulat cereri de reconstituire, fie pentru că foștii proprietari nu au moștenitori care să le ceară (de exemplu art. 18 din Lege 18/1991, republicată), terenuri ce rămân la dispoziția comisiei locale tocmai în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea altor persoane îndreptățite.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel M. S. care a solicitat admiterea apelului și, în principal, anularea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În subsidiar, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii ca nefondate a cererii formulate raportat la prevederile art. 480 alin. Cod procedură civilă cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată în fond și apel.

În motivarea apelului se arată că M. S. este proprietara tabulară a terenurilor din titlu care au aparținut antecesorilor anterior cooperativizării și care i-au fost reconstituite în baza Legii nr. 18/1991.

O parte din terenuri au fost folosite de proprietari ca drum de acces la restul terenurilor din amonte, în timp ce restul numerelor topografice au avut altă categorie de folosință (nr. topo 3761 și 3764).

Strada Colina, pe suprafața pe care se află în prezent s-a constituit după anul 2000, prin extinderea zonei locuibile.

În anul 2008 la solicitarea apelantei s-a întocmit un PAD vizat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară sub nr. 26789/25.07.2008, iar suprafeței de 755 mp i s-a acordat un număr cadastral nou. Prin acest PAD a înțeles a oferi Municipiului Baia Mare o cale de rezolvare amiabilă a situației, astfel încât cetățenii care și-au construit locuințe în zonă să aibă cale de acces, corelativ cu dreptul de proprietate al apelantei care nu trebuie lezat. A propus un schimb de teren sau despăgubiri bănești.

În motivarea sentinței apelate, respectiv în justificarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, instanța de fond fundamentează soluția pe prevederile noului Cod civil și pe ale Legii nr. 213/1998.

Titlul de proprietate atacat a fost emis la data de 3.12.1993 astfel că, dispozițiile noului Cod civil nu sunt incidente în cauză.

Una este situația dacă strada exista la momentul punerii în posesie (în acest caz fiind vorba de culpa comisiei locale care a efectuat punerea în posesie pe stradă), și alta este situația dacă strada a apărut ulterior punerii în posesie (caz în care este vorba de o încălcare a dreptului de proprietate privată a apelantei).

Intimatul Municipiul Baia Mare prin Primar prin întâmpinarea depusă (fila 25) a solicitat respingerea apelului cu motivarea că urmare a verificărilor planurilor cadastrale vechi, a colilor de CF, s-a constatat că terenul în cauză este ocupat în parte de strada Colina, reprezentând unica cale de acces și pentru alte terenuri și imobile din zonă, care aparțin altor persoane.

Terenul avea categoria de "drum"; și la data punerii în posesie.

În probațiune s-au depus copii după înscrisuri, după coala funciară 4474 Baia Mare, coala 6053 Baia Mare, coala 438 Baia Mare, schițe, s-a efectuat o expertiză topografică de către expert Zlămpăreț Ioan.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Prin titlul de proprietate nr. 40003/51 din 3.12.1993 s-a recosntituit în favoarea numitelor M. R. și P.L. dreptul de proprietate cu privire la suprafața totală de 3 ha 8001 mp teren situat la locul numit "Dealul Minelor"; din Baia Mare.

Potrivit procesului - verbal de punere în posesie din data de 14.10.1993, la data punerii în posesie natura terenului era fânață (fila 80). Apelanta M. S. este moștenitoarea celor două titulare înscrise în titlul de proprietate fiind întabulată în cartea funciară.

Reconstituirea s-a făcut pe vechiul amplasament deținut de antecesorii apelantei.

Raportat la împrejurarea că se solicită constatarea nulității titlului de proprietate emis în anul 1993 se apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil.

Din raportul de expertiză întocmit de expertul Zlămpăreț Ioan (filele 109 - 110) se reține că inițial a existat un drum vechi identificat sub nr. topo 3758/2, drum care în decursul timpului a suferit modificări astfel încât strada Colina ocupă suprafețe și din alte numere topografice, limitrofe vechiului drum identificat sub număr topo 3758/2. În coala funciară 438 Baia Mare la număr topo 3758/2 apare mențiunea de drum dar acest drum figurează ca fiind proprietate privată. Dreptul de proprietate privată apare și în mențiunile făcute după dezmembrarea numărului topo vechi 3758/2 în numere topo noi 3758/4, 3758/6, 3758/8, 3758/9, 3758/10 (filele 33, 34) și a aparținut unor persoane fizice anterior cooperativizării.

Expertul Zlămpăreț Ioan arată că din suprafața de 755 mp (674 + 81 mp) identificate cu:

- nr. topo 3758/7 cu S = 65 mp;

- nr. topo 3758/9 cu S = 144 mp;

- nr. topo 3758/10 cu S = 97 mp;

- nr. topo 33761/12/3 cu S = 5 mp;

- nr. topo 3764/2/2 cu S = 59 mp;

- nr. topo 3764/4/2 cu S = 304 mp, ocupate actualmente de strada Colina, doar suprafața de 306 mp constituită din parcelele cu nr. topo 3758/7, 3758/9 și 3758/10 fac parte din vechiul drum,că suprafața de 755 mp ocupată de strada Colina este proprietatea tabulară a apelantei M. S. și nu este cuprinsă în domeniul public al Municipiului Baia Mare.

Conform comunicării făcute de intimata Comisia locală de fond funciar Baia Mare reprezentată prin Prima (fila 147 din dosarul 5997/182/2010) prin Hotărârea Consiliului local nr. 296/1998 s-a atribuit drumului ce a fost folosit de către riverani denumirea de "Strada Colina";. Deci strada a apărut ulterior punerii în posesie care a avut loc în anul 1993, în perioada când terenul era în proprietatea privată a apelantei.

Chiar și reprezentanta intimatului a precizat că în prezent nu există nici un document care să ateste faptul că terenul cuprins în titlul de proprietate atacat și care este proprietatea apelantei pe unde se circulă în prezent face parte din domeniul public.

Strada Colinei la data constituirii era o stradă având o lungime mai redusă. Așa se explică de ce la data punerii în posesie a antecesoarelor apelantei în anul 1993 natura terenului figura "fânațe";, iar cu timpul odată cu construirea unor locuințe pe terenurile aflate în amonte de terenul apelantei s-a extins zona locuibilă, iar apelanta a permis să se circule pe terenul său.

În consecință reținându-se că la data punerii în posesie pe vechiul amplasament terenul era liber, cu categoria de folosință "fânațe";, că autoritățile locale au atribuit drumului ce a fost folosit de riverani denumirea de "Strada Colina"; în anul 1998 când terenul făcea parte din domeniul privat al apelantei fără respectarea procedurilor prevăzute de lege privind trecerea imobilelor în domeniul public conform dispozițiilor Legii nr. 213/1998, se apreciază că reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament în favoarea antecesoarei apelantei s-a făcut în mod corect, neexistând nici un motiv de nulitate absolută parțială a titlului de proprietate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament în favoarea antecesoarei apelantei s-a făcut în mod corect, neexistând nici un motiv de nulitate absolută parţială a titlului de proprietate