Pentru a garanta dreptul la apărare şi legalitatea procedurii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea acestei garanţii suplimentare a procedurii de citare care să fie îndeplinită la locuinţa sa efectivă, dar şi la locul de muncă al pârâtului
Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secția I Civilă Decizie nr. 248/A din data de 04.05.2016
Prin sentința civilă nr. 7429/23.10.2015 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 12563/182/2014 s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de pârâta M. Ș. M. și s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M.G. M., în contradictoriu cu pârâta M. Ș. M., citată și prin publicitate.
S-a desfăcut din culpa exclusivă a pârâtei M. Ș. M. căsătoria încheiată la data de 14 august 2005, înregistrată în registrul stării civile a localității Baia Mare la data de 14.08.2005 sub nr. 702.
S-a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "D.";.
S-a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minorul M.R.A., să fie exercitată de ambii părinți.
S-a stabilit locuința minorului M.R.A. la locuința reclamantului în B.M. str R. nr 3/72, județul Maramureș.
A fost obligată pârâta M. Ș. M. să achite în favoarea minorului M.R.A. o pensie de întreținere lunară de 1/4 raportat la venitul net lunar realizat de la data de la data de 19 decembrie 2014 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanței.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele: la data de 14 august 2005 s-a încheiat între părți căsătoria înregistrată în registrul stării civile a localității Baia Mare sub nr. 702, conform certificatului de căsătorie seria CG nr. 920529 (fila 11).
Potrivit art. 373 lit. b) cod civil divorțul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că părțile sunt despărțite în fapt de aproximativ trei ani, de la data la care pârâta este plecată în străinătate. A rezultat din declarații că pârâta nu dorește să se întoarcă în România pentru a relua viața de familie și aceasta are o relație extraconjugală. Martorul M.G. a declarat că în urmă cu un an fiind în concediu împreună cu părțile a observat relația distantă dintre soți. Același martor a ascultat înregistrarea unei convorbiri telefonice dintre părți în cursul căreia pârâta a arătat că nu dorește să se întoarcă în România și nici să-și refacă relația cu reclamantul. Martorul a declarat și despre conținutul unui mesaj telefonic în care un bărbat îi adresa pârâtei cuvinte afectuoase din care rezulta existența unei relații extraconjugale.
Din declarațiile martorilor a rezultat că în decursul celor trei ani pârâta a revenit în țară de trei ori pentru perioade scurte de timp, ultima dată părțile nu au mai locuit împreună.
A rezultat din probele administrate că motivele ce au dus la destrămarea relației dintre soți sunt reprezentate de relația extraconjugală a pârâtei, de faptul că aceasta nu mai dorește continuarea relației de căsătorie și nu mai dorește să se întoarcă în țară. Din probe nu au rezultat motive ce să determine stabilirea unei culpe a reclamantului în destrămarea relației de căsătorie.
În consecință, în temeiul art 373 alin 1 lit b) și art 379 cod civil instanța a admis cererea și a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei.
Potrivit art. 383 alin 3 cod civil la desfacerea căsătoriei prin divorț, dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei. În temeiul acestei dispoziții legale și a dispozițiilor art. 919 alin 1 lit b și alin 3 cod procedură civilă, s-a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "D.";.
Instanța hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților.
Din căsătoria părților a rezultat minorul M.R.A. născut la data de .... conform certificatului de naștere seria NF nr 279355 (fila 13).
Potrivit art 397 cod civil după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care există motive întemeiate raportat la interesul superior al minorului care să justifice exercitarea autorității părintești de un singur părinte.
Prin acțiune s-a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți. Din probele administrate nu rezultă existența unor motive temeinice ce să determine stabilirea exercitării autorității părintești exclusiv de un părinte, interesul minorului fiind protejat prin exercitarea în comun a autorității părintești.
În temeiul art 397 cod civil raportat la art 919 cod procedură civilă s-a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți.
Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că minorul locuiește împreună cu reclamantul, între copil și părinte există o bună relație de comunicare, minorul este atașat afectiv de reclamant. Reclamantul își asumă și exercită cu responsabilitate atribuțiile de părinte, alocă timpul necesar pentru creșterea și educarea minorului și asigură acestuia condiții optime pentru o dezvoltare armonioasă. S-a reținut din declarații că reclamantul este ajutat de părinții acestuia în creșterea minorului atunci când atribuțiile de la locul de muncă nu-i permit să-l supravegheze.
Conform raportului de anchetă socială minorul frecventează școala gimnazială "V. Alecsandri"; din Baia Mare, fiind înscris în clasa 0. Conform raportului condițiile locative, de igienă și confort, oferite minorului de către reclamant sunt foarte bune. S-a mai reținut din cuprinsul raportului disponibilitatea manifestată de reclamant de a permite menținerea și dezvoltarea relațiilor personale dintre pârâtă și minor (file 51 - 52).
Având în vedere implicarea reclamantului în creșterea și educarea minorului, faptul că i se asigură copilului condiții optime pentru dezvoltarea sa, se asigură continuitatea mediului în care copilul a crescut și în care este integrat, responsabilitatea cu care reclamantul își asumă rolul de părinte, în temeiul art 400 cod civil s-a stabilit locuința minorului la locuința reclamantului în B. M. str R. nr 3/72, județul Maramureș.
Cu privire la obligația de întreținere s-a reținut faptul că ambii părinți sunt obligați solidar să acorde întreținere copilului lor minor.
Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Dispozițiile titlului V privind obligația de întreținere se aplică în mod corespunzător (art 402 cod civil).
Obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. Pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) cod civil rămân aplicabile (art 530 cod civil).
Potrivit art 524 cod civil are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din M. sau din bunurile sale. Minorul raportat la vârsta pe care o are și la faptul că nu are mijloace proprii de întreținere are dreptul la întreținere din partea părinților.
Reclamantul este cel care asigură mijloacele financiare de creștere și educare a minorului, condițiile de locuit.
Din declarațiile martorilor a rezultat că pârâta a participat foarte puțin din punct de vedere financiar la cheltuielile de creștere a minorului de când este plecată în străinătate. În raportul de anchetă socială s-a reținut pe baza afirmațiilor reclamantului că pârâta a trimis pentru minor la intervale de 2-3 luni suma de aproximativ 500 lei (fila 51).
În privința pârâtei s-a făcut aplicarea dispozițiilor art 530 alin 2 cod civil și a fost obligată la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului.
A rezultat din probele administrate că pârâta are un loc de muncă în Anglia însă, nu s-a făcut dovada venitului net lunar obținut, motiv pentru care nu s-a stabilit pensia de întreținere în sumă fixă.
În temeiul art 530 alin 2 cod civil raportat la art 402, art 525, art 527, art 529 și art 532 alin 1 cod civil s-a stabilit ca pârâta să plătească lunar în favoarea minorului o pensie de întreținere lunară de 1/4 raportat la venitul net lunar realizat de la data de la data de 19 decembrie 2014 și până la majoratul minorului sau noi dispoziții ale instanței.
În temeiul dispozițiilor art 451 - art 453 cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a pârâtei, a fost obligată aceasta să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară timbru și onorariul pentru curatorul special (file 10, 41). Efectuarea acestor cheltuieli a fost dovedită de reclamant prin înscrisurile depuse la dosar.
Cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă a fost respinsă pentru următoarele motive: pârâta și-a întemeiat cererea pe nelegala citare a acesteia în cursul procesului.
Pârâta a fost citată la domiciliul activ rezultat din baza publică de date (fila 18). S-au efectuat demersuri conform art 923 cod procedură civilă. Susținerile reclamantului în sensul că pârâta locuiește în străinătate s-au confirmat în urma cercetărilor efectuate de Poliția municipiului Baia Mare (fila 27). Reclamantul a făcut dovada demersurilor efectuate pentru ca pârâta să-i comunice adresa de reședință din străinătate conform înscrisului depus la fila 24 din dosar.
Prin urmare, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art 167 cod procedură civilă pentru a se dispune citarea pârâtei prin publicitate. Pârâta a fost reprezentată în cursul procesului prin curator conform art 167 alin 3 cod procedură civilă.
Împotriva sentinței civile nr. 7429/23.10.2015 a Judecătoriei Baia Mare, în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 cod procedură civilă, a formulat apel apelanta-pârâtă M.Ș.M., solicitând în principal: admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Baia Mare și, în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să dispună: desfacerea căsătoriei dintre părți din culpa ambilor soți; stabilirea locuinței minorului M.R.A. la locuința apelantei, obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere pe seama minorului, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivele de apel apelanta a arătat că, în opinia sa, hotărârea apelată este nelegală, întrucât întreaga cercetare judecătorească s-a făcut fără citarea apelantei-pârâte, deși reclamantul cunoștea adresa de reședință a apelantei din litigiu.
Prin sentința civilă nr. 7429 din data de 23.10.2015 Judecătoria Baia Mare a admis în tot acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată.
În cererea de chemare în judecată, reclamantul a indicat locul de citare al apelantei la adresa din Baia Mare, unde locuiește reclamantul, deși acesta și apărătorul său cunoșteau că apelanta nu locuiește acolo, nesocotind astfel prevederile art. 155 alin. 1 pct. 6 teza a II-a Cod procedură civilă. Ulterior, reclamantul a susținut în mod fals în fața instanței că nu ar cunoaște adresa apelantei de reședință, furnizând în același timp o adresă de e-mail despre care știa că nu îi mai aparține și cunoscând adresa sa reală de poștă electronică.
Hotărârea Judecătoriei Baia Mare este în primul rând nelegală, în opinia apelantei, întrucât întreaga cercetare judecătorească s-a desfășurat fără ca apelanta să fie legal citată, deși reclamatul cunoștea adresa de reședință a acesteia din Anglia.
Apelanta arată că a aflat despre existența procesului de divorț doar după ședința de judecată din 08.10.2015, când, vorbind cu minorul pe Skype acesta i-a relatat că a fost la Judecătorie și că a vorbit cu o doamnă care 1-a întrebat detalii despre apelantă. Arată că în momentul când a aflat, a intrat pe site-ul Judecătoriei Baia Mare, văzând că divorțul a fost deja la ultimul termen de judecată, iar apoi a apelat la avocatul său.
La data de 21.10.2015 a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere care a fost respinsă de către instanța de judecată, motivat de aceea că reclamantul a făcut dovada demersurilor efectuate pentru ca pârâta să-i comunice adresa de reședință din străinătate, conform înscrisului depus la fila 24 din dosar.
Aceste considerente sunt eronate, în opinia apelantei, întrucât se fundamentează pe lipsa cercetării susținerilor apelantei (arătate în cererea de repunere pe rol), instanța achiesând doar la susținerile reclamantului. Astfel, este nereală existența vreunei convorbiri între reclamant și apelantă cu privire la procesul de divorț, dimpotrivă, acesta a uzat de toate tertipurile pentru a-i ascunde faptul că a înregistrat acțiunea de divorț.
Reclamantul nu a informat-o în niciun fel asupra faptului că a înregistrat acțiunea de divorț și nici nu a furnizat instanței informații reale cu privire la reședința acesteia. În perioada 26 iunie - 26 iulie 2015 apelanta a fost în concediu în România, perioadă petrecută exclusiv alături de minorul M.R.A.. Nici cu acest prilej reclamantul nu a informat-o despre procesul de divorț. Este evident că dacă ar fi cunoscut acest lucru, ar fi angajat un avocat la acel moment, nu doar la momentul la care a formulat cererea de repunere pe rol, arată apelanta.
Adresa de e-mail furnizată de reclamant instanței nu mai este folosită de apelantă din anul 2013, de când contul i-a fost spart de către reclamant și utilizat de către acesta pentru a trimite mesaje în numele apelantei, inclusiv agenției pentru care lucrează, periclitându-i cu bună știință locul de muncă. Arată că rezultă acest lucru din raportul de eroare de transmitere a e-mail-ului, de la fila 38 din dosar, în prezent adresa sa de e-mail fiind m…..73@yahoo.com. pe care reclamantul o cunoștea, ceea ce denotă reaua lui credință în legătură cu susținerea că s-ar fi informat cu privire la înregistrarea acțiunii de divorț.
Apelanta arată că în acest fel, la judecata în primă instanță i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil (art. 6), de a-și formula apărări față de susținerile reclamatului (art. 13) și de a formula cereri proprii în legătură cu minorul, încălcându-se și principiul contradictorialității (art. 14), prin judecarea în acest fel nu s-a aflat adevărul în cauză (art. 22) ci doar ceea ce a susținut reclamantul.
Reaua credință a reclamantului, care a ales să se judece singur, pentru a i se admite cererea sub toate aspectele nu poate fi validată de către instanța de judecată și nu poate rămâne nesancționată (art. 12 Cod procedură civilă), în sensul rejudecării cauzei, în vederea acordării posibilității ca și apelanta să formulez cereri și în vederea administrării probelor în contradictoriu, pentru aflarea adevărului și nu doar a ceea ce a prezentat reclamantul.
Față de aceste considerente, a rezultat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, impunându-se rejudecarea cauzei la instanța de fond, pentru a i se da apelantei posibilitatea formulării cererilor și susținerilor proprii, potrivit principiului dreptului la un proces echitabil (art. 6 Cod procedură civilă, art. 3 și art. 4 Cod procedură civilă, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Cu privire la petitul subsidiar, apelanta arată că susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată sunt nereale, iar acolo unde acesta a prezentat un adevăr, l-a prezentat trunchiat.
Analizând sentința civilă nr. 7429/23.10.2015 a Judecătoriei Baia Mare pe baza motivelor de apel formulate și în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. 1 cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul M.G.M. a chemat-o în judecată pe pârâta M.Ș.M. indicându-i drept domiciliu adresa fostului domiciliu comun, la acel moment adresa domiciliului reclamantului, având cunoștință despre faptul că pârâta era plecată în străinătate la muncă, respectiv se afla în Anglia.
La data de 21.10.2015 apelanta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, învederând primei instanțe că are reședința în Anglia, indicând adresa de reședință și domiciliul procesual ales în Baia Mare.
În cererea de repunere pe rol, apelanta a învederat primei instanțe că reclamantul nu a informat-o în niciun fel asupra faptului că a înregistrat acțiunea de divorț și nu a furnizat instanței informații reale cu privire la reședința sa.
În perioada 26 iunie-26 iulie 2015 a fost în concediu în România, perioadă petrecută exclusiv alături de minorul M.R.A.. Nici cu acest prilej reclamantul nu a informat-o despre procesul de divorț. Apelanta a precizat că adresa de e-mail furnizată de reclamant instanței nu mai este folosită de apelanta-pârâtă din anul 2013, de când contul i-a fost spart de către reclamant și utilizat de acesta pentru a trimite mesaje în numele său, inclusiv agenției pentru care lucrează, periclitând cu bună știință locul său de muncă. În prezent adresa sa de e-mail este m....73@yahoo.com, adresă pe care reclamantul o cunoștea.
Apelanta-pârâtă a arătat că a aflat despre divorț abia după ședința de judecată din 08.10.2015, când vorbind cu minorul pe skype acesta i-a relatat că a fost la judecătorie și că a vorbit cu o doamnă care l-a întrebat detalii despre mama sa. Arată că a intrat pe site-ul Judecătoriei Baia Mare și a văzut că divorțul este deja la ultimul termen de judecată, apelând astfel la un avocat.
Apelanta-pârâtă a arătat că a formulat cererea de repunere pe rol pentru a evita situația ca în apel cauza să fie trimisă spre rejudecare, în condițiile în care judecata a avut loc cu lipsă de procedură față de apelantă și fără a i se da posibilitatea să se apere. A arătat că toate susținerile reclamantului la cererea de chemare în judecată sunt nereale. A arătat că va prezenta starea de fapt după repunerea pe rol a cauzei și va putea formula în condiții legale întâmpinare și cerere reconvențională.
Apelanta a solicitat ca actele de procedură să-i fie comunicate la domiciliul procesual ales, în Baia Mare.
Din ansamblul materialului probator administrat rezultă că pârâta se afla în Anglia în perioada derulării procesului în fața primei instanțe.
Codul de procedură civilă în Cartea a VI-a "Proceduri speciale";, Titlul I "Procedura divorțului";, art. 921 arată că în fața instanțelor de fond părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție judecătorească, are reședința în străinătate sau se află într-o altă asemenea situație, care îl împiedică să se prezinte personal, în altfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore sau curator (alin. 1).
Instanța va încerca la prima înfățișare împăcarea (alin. 2).
Conform art. 923 Cod procedură civilă, dacă procedura de citare a soțului pârât a fost îndeplinită prin afișare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecată, instanța va cere dovezi sau va dispune cercetări pentru a verifica dacă pârâtul își are locuința la locul indicat în cerere și dacă va constata că nu locuiește acolo, va dispune citarea lui la locuința sa efectivă, precum și dacă este cazul la locul său de muncă.
Textul art.923 Cod procedură civilă nou reia întocmai fosta dispoziție a art. 616 indice 1 Cod procedură civilă 1865, astfel cum aceasta fusese introdusă prin Legea nr. 71/2011, însă dispoziții asemănătoare existau și anterior acestei intervenții legislative. Ideea care stă la baza acestei norme este aceea de a exista o asigurare suplimentară privind realizarea procedurii de citare a soțului pârât, pe lângă procedura obișnuită, dar și de a exista convingerea realității încunoștințării soțului pârât asupra procesului de divorț.
Pentru a garanta dreptul la apărare și legalitatea procedurii, legiuitorul a prevăzut posibilitatea acestei garanții suplimentare a procedurii de citare care să fie îndeplinită la locuința sa efectivă, dar și la locul de muncă al pârâtului.
În acest scop, textul obligă instanța să solicite dovezi sau să dispună cercetări suplimentare.
În speță, pârâta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, indicându-și locuința efectivă în Anglia și un domiciliul procesual ales în Baia Mare.
Prima instanță a dat eficiență susținerilor reclamantului, procedând la citarea prin publicitate, însă nu a luat în considerare susținerile pârâtei care își indică locuința efectivă din Anglia, în condițiile în care din probele administrate rezultă faptul că pârâta se afla în Anglia pe parcursul derulării procesului în fața primei instanțe.
În aceste circumstanțe rezolvarea dată cauzei afectează în mod grav dreptul părții de acces la instanță și la un proces echitabil, garanții conținute în art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
← Plangere contraventionala. Jurisprudență Contravenţii.... | Divort. Jurisprudență Situaţii la divorţ → |
---|