Nulitate titlu de proprietate. Necesitatea stabilirii persoanei după care se reconstituie dreptul

- Legea nr. 18/1991

Reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiţilor M.E. şi M.D. nu s-a efectuat după M.G. senior, întrucât acesta a decedat în anul 1930 şi terenurile care i-au aparţinut au fost preluate de moştenitori, soţia supravieţuitoare, M.N. născută C., apoi recăsătorită P., şi cei trei copii minori, doi dintre aceştia fiind M.D. şi respectiv M.G. jr., aşa cum rezultă din extrasele de carte funciară depuse la dosar, în care moştenitorii apar intabulaţi din anul 1933, calitatea de proprietar a numitului M.G. senior încetând la data decesului acestuia.

(Secţia civilă, decizia nr. 463/R/2009, nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 3135 din 28 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Bistriţa s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta P.N., în contradictoriu cu pârâţii P.E., O.E., R.M., M.L., C.E., Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Şieu Măgheruş şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă: s-a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 31882/21.01.2000 emis de Comisia judeţeană Bistriţa Năsăud de aplicare a Legii nr. 18/1991, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei totale de 2 ha şi 4.100 mp teren situat pe teritoriul localităţii Şieu Măgheruş, referitor la înscrierea numitului M.D., dispunându-se radierea lui de pe titlu.

S-a respins capătul de cerere referitor la modificarea titlului atacat.

împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat recurs pârâta C.E. şi pârâtul M L.

Recursurile declarate sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:

Prin titlul de proprietate nr. 31882/21.01.2000 s-a reconstituit dreptul de proprietate, pentru suprafaţa totală de 2 ha 4100 mp, pe teritoriul satului Şieu Măgheruş, comuna Şieu Măgheruş, în favoarea numiţilor M.E. (mama reclamatei) şi M.D. (tatăl recurenţilor), în cuprinsul titlului de proprietate fiind făcută menţiunea că reconstituirea s-a dispus în calitate de moştenitori după defunctul M.G.

Cum atât tatăl reclamantei (respectiv soţul numitei M.E ), cât şi bunicul acesteia şi al recurenţilor aveau aceleaşi nume şi prenume, M.G. şi ambii erau decedaţi în anul

1991 trebuie lămurită persoana care apare înscrisă în titlul de proprietate ca fiind M.G.

Reclamanta susţine că acesta este tatăl său, M.G. jr., decedat la 18 martie 1987, susţinere la care s-a raliat şi Comisia locală Şieu Măgheruş, în timp ce recurenţii susţin că este vorba de bunicul lor M.G. sen., decedat la 30 august 1930, în acelaşi sens exprimându-şi poziţia şi Comisia judeţeană BN prin întâmpinarea depusă în recurs.

Tribunalul reţine că reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea numiţilor M.E. şi M.D. nu s-a efectuat după M.G. senior, întrucât acesta a decedat în anul 1930 şi terenurile care i-au aparţinut au fost preluate de moştenitori, soţia supravieţuitoare, M.N. născută C., apoi recăsătorită P., şi cei trei copii minori, doi dintre aceştia fiind M.D. şi respectiv M.G. jr., aşa cum rezultă din extrasele de carte funciară depuse la dosar, în care moştenitorii apar intabulaţi din anul 1933, calitatea de proprietar a numitului M.G. senior încetând la data decesului acestuia.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 18/1991, în temeiul căreia s-a dispus reconstituirea, stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se găsesc in patrimoniul cooperativelor agricole de producţie (la apariţia legii) se face în condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept, iar de prevederile acestei legi beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum şi în condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă şi alte persoane anume stabilite.

Cum, cooperativizarea şi preluarea terenurilor la stat a avut loc după anul 1957, nu se poate reţine că preluarea terenurilor s-a făcut de la defunctul M G. senior (decedat în 1930), astfel că nici reconstituirea nu s-a efectuat după acest defunct, susţinerea recurenţilor în acest sens nefiind întemeiată.

însă, chiar dacă reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a dispus după M.G. senior, pentru motivele ce vor fi relevate în continuare, tribunalul reţine că doar în privinţa numitei M.E. reconstituirea s-a efectuat în calitate de moştenitoare a defunctului M.G. junior, în timp ce reconstituirea în favoarea numitului M D. s-a făcut în nume propriu, în calitate de fost coproprietar al terenului preluat de fostul c.a.p., înscrierea celor doi pe acelaşi titlu fiind determinată de starea de indiviziune, anterior preluării, cu privire la terenurile pentru care s-a dispus reconstituirea.

Este real că în registrul agricol anterior înscrierii terenurilor în c.a.p. figurează ca titular numitul M.G. jr. şi că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în titlul de proprietate contestat s-a efectuat cu privire la terenurile menţionate în registrul agricol, dar registrul agricol avea şi are doar caracter declarativ, înscrierile din acesta putând fi combătute cu acte de proprietate, în speţă probându-se că aceste terenuri nu au fost proprietatea exclusivă a numitului M. G. jr.

Astfel, se constată că registrul agricol a fost întocmit pe numele lui M.G. jr., cu membri de familie soţia şi copiii doar în anul 1956, după decesul numitei S.N., care a decedat la 10.03.1955.

Conform copiilor din registrul agricol depuse la dosar, acestea au fost înfiinţate în anul 1952.

în perioada 1952-1954 terenurile care au aparţinut celor trei fraţi şi soţiei supravieţuitoare a numitului M.G. senior, au fost înscrise în registrul agricol pe numele soţiei supravieţuitoare, numita M.N., născută C., recăsătorită P., aceasta având terenuri în suprafaţă totală de 3,56 ha. în anul 1955 în registrul agricol al lui P.N. nu mai apar înscrieri, fiind făcută menţiunea că terenul a trecut la poziţia lui M.G.

Totodată, în perioada 1952-1954, avea deschisă poziţie în registrul agricol şi numita S.N. (despre care părţile au afirmat că a fost o mătuşă pe linie maternă a celor trei copii rămaşi după M.G. sen.) având teren declarat în suprafaţă de 1,06 ha.

Alături de aceasta, ca membri de familiei, sunt trecuţi cei trei fraţi M.P., G. jr. şi D., precum şi mama acestora P.N., care apare tăiată, probabil datorită faptului că avea poziţie proprie deschisă în registrul agricol.

S.N. decedează la 19.03.1955 şi urmare a decesului, aceasta este tăiată din calitatea de cap de familie şi este trecut titular M.G. şi apare trecută ca membru de familie şi soţia acestuia, E.

Totodată, în anul 1955, se modifică şi suprafaţa totală a terenului de la 1,06 ha în 1954, la 4,62 ha în 1955, diferenţa fiind exact de 3,56 ha, cât s-a adăugat prin desfiinţarea poziţiei numitei P.N.

Numita P.N. apare trecută din nou ca membru de familie, fiind înscrisă după soţia lui M.G. şi ulterior s-a radiat, probabil ca urmare a plecării din localitate.

Aşa fiind terenurile înscrise, în anul 1955, în registrul agricol în care apare ca titular M.G. junior provin de la numita S.N., 1,06 ha, precum şi de la mama acestuia, numita P.N., 3,56 ha, această din urmă suprafaţă incluzând şi cota de proprietate moştenită de copii după tatăl lor, numitul M.G. senior. Aceasta deoarece, moştenitorii defunctului M.G. senior, nu au avut poziţie separată în registrul agricol, toate terenurile rămase după acesta şi aflate în coproprietatea celor patru moştenitori (trei copii şi mama acestora), conform înscrierilor din cartea funciară, au fost înregistrate în anul 1955 în registrul agricol la poziţia lui M. G. junior.

în anul 1956 s-au făcut menţiuni în registrul agricol cu privire la suprafaţa totală şi suprafaţa terenului din localitatea de reşedinţă care apare ca fiind 3,49 ha şi totodată se înfiinţează o nouă foaie în care apare titular M.G. şi membri soţia şi copiii acestora, fiind trecute terenurile din vechea foaie, în care nu s-au mai făcut menţiuni pentru anii ulteriori, acestea fiind efectuate doar în noua foaie.

în ceea ce-l priveşte pe numitul M.D., aceasta a fost radiat, din foaia iniţială a registrului agricol făcându-se menţiunea că a plecat din localitate, însă odată cu radierea numelui nu apar radiate şi terenuri, astfel că nu se poate reţine existenţa unui partaj voluntar anterior cooperativizării.

Faptul că tatăl recurenţilor nu a fost membru c.a.p., precum şi faptul că terenurile au fost înscrise în c.a.p. doar de numitul M.G. junior, tatăl reclamantei, precum şi faptul că prin cererea de reconstituire M D. indică denumirea ridurilor în care se aflau terenurile solicitate nu constituie motive pentru care M D. să nu beneficieze de reconstituire cât timp, conform art. 8 din Legea nr. 18/1991 beneficiază de reconstituire şi foştii proprietari cărora li s-a preluat teren în orice mod, iar conform art. 9 din aceeaşi lege probarea dreptului de proprietate se face cu acte de proprietate, extrase de carte funciară şi doar în lipsa acestora cu registrul agricol.

între înscrierea din registrul agricol şi extrasele de carte funciară au prioritate acestea din urmă.

Reclamata nu a probat faptul că terenurile aflate în coproprietate, aşa cum reiese din extrasele de CF, precum şi terenurile provenite de la S.N. şi care figurează în registrul agricol al numitului M.G. junior au fost partajate anterior preluării la c.a.p. şi au fost proprietatea lui exclusivă.

Că ce! puţin terenurile din intravilan care, potrivit extraselor de CF, se află în coproprietate, sunt înscrise în registrul agricol al lui M.G. jr., cât şi în titlul de proprietate contestat, recunoaşte chiar reclamanta prin precizarea de acţiune formulată la fondul cauzei, în care susţine că o parcelă i-ar reveni lui M.D., fără însă a proba că partajul a avut loc anterior înscrierii în c.a.p.

în aceste condiţii, chiar dacă terenul a fost înscris în c.a.p. doar de către M.G. junior, cât timp s-a probat cu acte de proprietate (extrase de carte funciară), iar în privinţa terenului rămas după S.N., cu înscrierea din registru! agricol iniţială, că acestea nu au fost proprietatea exclusivă a lui M.G. jr., ci a aparţinut şi lui M D. şi P.N. (fostă M.), mama acestora, sunt îndreptăţiţi la reconstituire atât moştenitorii lui M.G. jr., decedat la 18.03.1987, pentru cota de proprietate cuvenită acestuia, cât şi numitul M.D., pentru cota de proprietate ce revine lui, în condiţiile în care doar el şi soţia supravieţuitoare a fratelui său, numita M.E., au formulat cerere de reconstituire.

Cum, doar pe calea dreptului comun se poate stabili cota fiecăruia, iotul concret de teren şi eventual existenţa unui partaj amiabil între cei doi beneficiari ai reconstituirii, în mod corect, prin Hotărârea de validare nr. 57/1991, emisă de Comisia judeţeană BN, s-a dispus reconstituirea împreună pentru cei doi solicitanţi, cu menţiunea că doar pentru M.E. reconstituirea s-a efectuat în calitate de moştenitoare după M.G. jr., iar

pentru M.D. reconstituirea s-a făcut în calitatea lui de fost coproprietar al terenurilor respective.

în consecinţă şi procesul verbal de punere în posesie, precum şi titlul de proprietate contestat sunt conforme cu această hotărâre şi în aceleaşi timp sunt legale şi temeinice, astfel că în mod nelegal instanţa de fond a admis acţiunea formulată şi a dispus radierea numitului M.D. din titlul de proprietate nr. 31882/21.01.2000.

Faptul că nu ar fi fost înscrise în titlul de proprietate toate terenurile care au aparţinut celor doi fraţi, anterior cooperativizării, nu justifică radierea numitului M.D. de pe titlu de proprietate urmând ca, eventual, pentru diferenţa de suprafaţă să se emită un alt titlu, tot pentru ambii solicitanţi, împreună, în măsura în care aceştia au urmat procedura prevăzută de legile fondului funciar.

Faţă de aceste considerente ambele recursuri sunt întemeiate urmând ca, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., să fie admise şi în consecinţă sentinţa va fi modificată în parte în sensul că se va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta P.N.V. şi va fi menţinută dispoziţia de respingere a cererii de modificare a titlului de proprietate (Judecător Berari Reghina).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Nulitate titlu de proprietate. Necesitatea stabilirii persoanei după care se reconstituie dreptul