Nulitate declaraţie de renunţare la moştenire. Eroare obstacol
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 700. art. 1171
- Decretul nr. 40/1953
Eroarea obstacol, pretins a fi înlăturat consimţământul reclamanţilor, respectiv apariţia după 10 ani de la dezbaterea succesiunii a unor legi reparatorii, nu poate fi considerată ca o cauză de nulitate, nefiind îndeplinită condiţia menţionată mai sus.
(Secţia civilă, decizia nr. 37yR/2009, nepublicată)
Prin sentinţa civilă nr. 88/R/2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţas-a respins acţiunea civilă formulată de reclamaţii R.I., R.A. şi R.S. în contradictoriu cu pârâta R.M., ca nefondată.
împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii.
Recursul declarat de reclamanţi este nefondat.
Reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii declaraţiilor de renunţare la succesiunea defuncţilor R.S. şi R.I., cu consecinţa constatării nulităţii şi a certificatului de moştenitor nr. 65/1980 motivat de faptul că în primul rând aceste declaraţii nu au fost întocmite în forma autentică, aşa cum cereau prevederile art. 2 alin. 2 din Decretul nr. 40/1953, în vigoare la acea dată.
însă reclamanţii nu au observat că dispoziţiile art. 2 alin. 2 din actul normativ citat şi implicit necesitatea întocmirii declaraţiei autentice de renunţare, este o situaţie de excepţie şi se referă la ipoteza în care declaraţia de renunţare se face „în altă parte”,
respectiv în faţa unui alt notar decât cel ce instrumentează dosarul succesoral, ceea ce nu este cazul în speţă.
Regula instituită de alineatul 1 al aceluiaşi articol, prevede ca şi condiţie de formă ca renunţarea la succesiune să se facă în faţa notarului de stat competent, şi să fie înregistrată într-un registru special.
în speţă s-a dovedit că declaraţiile de renunţare, făcute în faţa notarului competent, de la ultimul domiciliu al defuncţilor, s-au înregistrat în registrul special menţionat sub nr. 150, 151 şi 152, aşa cum rezultă din comunicarea făcută de Camera Notarilor Publici Cluj, Sediul secundar Bistriţa, astfel că cerinţa legală imperativă se constată a fi îndeplinită.
împrejurarea că aceste declaraţii de renunţări nu se mai găsesc în materialitatea lor, nu poate conduce la concluzia inexistenţei renunţării, de vreme ce notarul de stat, cu ocazia întocmirii şi eliberării certificatului de moştenitor nr. 65/1980 a constatat existenţa acestora, iar constatările notarului fac dovadă deplină până la înscrierea în fals, potrivit art. 1171 C. civ.
Susţinerea reclamanţilor recurenţi cu privire la eroarea comisă de notarul public cu ocazia dezbaterii succesorale, în sensul de a se considera ca fiind o renunţare la moştenire neacceptarea de către defunctul R.l. a moştenirii soţiei sale, este şi ea nefondată.
Astfel, în cuprinsul certificatului de moştenitor s-a reţinut că cei trei copii, reclamanţi în prezenta cauză sunt renunţători la moştenire, potrivit declaraţiilor exprese ale acestora, iar în privinţa lui R.I., soţul supravieţuitor al defunctei R.S., s-a reţinut că este considerat renunţător conform art. 700 C. civ., respectiv prin neacceptarea succesiunii în termenul legal.
Oricum o astfel de neregularitate, chiar reală de ar fi, nu ar atrage nulitatea absolută a certificatului de moştenitor, ci ar fi putut fi invocată pe calea unei acţiuni în anulare, prescriptibilă extinctiv.
împrejurarea că în realitate între părţi s-r fi încheiat un partaj succesoral, iar pârâta ar fi achitat reclamanţilor o sultă compensatoare nu este susţinută de probe, şi oricum nu ar fi de natură să atragă nulitatea absolută a renunţării.
Nefondate sunt şi susţinerile recurenţilor referitoare la presupusa eroare obstacol, în care s-ar fi aflat reclamanţii renunţători cu privire la obiectul actului juridic efectuat şi care ar conduce la nulitatea acestuia.
Nulitatea actului juridic, ca şi sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, intervine în cazul în care cauza de nulitate există în momentul încheierii actului.
Eroarea obstacol, pretins a fi înlăturat consimţământul reclamanţilor, respectiv apariţia după 10 ani de la dezbaterea succesiunii a unor legi reparatorii, nu poate fi considerată ca o cauză de nulitate, nefiind îndeplinită condiţia menţionată mai sus.
Pe de altă parte, scopul urmărit de reclamanţi, acela de a dobândi imobile în virtutea prevederilor legii fondului funciar, nu poate fi realizat, chiar şi în ipoteza în care s-ar constata nulitatea certificatului de moştenitor, de vreme ce prin Decizia civilă nr. 357/2008, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosar nr. 6397/190/2007, s-a reţinut în mod irevocabil, că reconstituirea dreptului de proprietate a fost validată doar în favoarea pârâtei R.M., astfel că titlul de proprietate a fost legal emis fără includerea reclamanţilor.
Aşa fiind, tribunalul urmează ca în baza art. 312 alin. 1 teza a ll-a C. pr. civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamante (judecător Simionescu lldiko).
| ← Modalitate de partaj. Variantă necontestată de părţi | Nulitate titlu de proprietate. Cerere de reconstituire → |
|---|
