Acţiune în contrafacere. Ordonanţă preşedinţială. Condiţia neprejudecării fondului
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 581 Legea nr. 11/1991, art. 9 Legea nr. 84/1998, art. 4
Constituirea de către reclamantă a depozitului reglementar al mărcii nu reprezintă un mod de dobândire a însuşi dreptului real,
chiar dacă indică momentul de început al exerciţiului legal al acestuia, ulterior înregistrării mărcii, cu efecte retroactive.
Pe de altă parte, la rându-i, societatea pârâtă a formulat cerere de înregistrare a unei mărci ce conţine semnul disputat.
Luarea în considerare a cererii de înregistrare formulate de reclamantă asupra semnului în litigiu, ca dovadă a aparenţei dreptului, ar semnifica anticiparea unei soluţii favorabile date cererii.
Mai mult, în condiţiile existenţei şi a sus-menţionatei cereri a pârâtei, ar echivala cu analiza comparativă a pretenţiilor ambelor părţi asupra aceluiaşi semn, pe baza unor elemente precum prioritatea cererii şi, nu în ultimul rând, similaritatea mărcilor în conflict.
Or, asemenea analiză excede cadrului procedural dedus judecăţii, cel al ordonanţei preşedinţiale, deoarece vizează fondul cauzei.
în consecinţă, nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate privind neprejudecarea fondului, iar pârâta nu poate fi obligată, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să înceteze folosirea semnului.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 44 din 10 martie 2005, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 11444/5.10.2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială în dosar nr. 9602/2004, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamantele SC C.T.L. SRL, cu sediul în Bucureşti, şi SC C.T.L. SRL, cu sediul în Arad, împotriva pârâţilor SC C.S. SRL şi A.G., apreciindu-se că nu sunt întrunite în cauză cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 581 C. proc. civ.
Astfel, prin considerentele sentinţei s-a reţinut că cererea nu este justificată pentru prevenirea unei pagube iminente şi carc nu s-ar putea repara, întrucât prejudiciul a fost deja creat reclamantei, dat fiind că SC C.T.L. SRL nu mai înregistrează niciun fel de activitate de la finele lunii aprilie 2004, devenind falimentară, astfel încât nu este întrunită ccrinţa urgenţei în cauză.
In ceea ce priveşte vremelnicia şi neprejudecarea fondului, instanţa a apreciat că măsurile solicitate în cauză au caracter definitiv, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a făcut dovada existenţei pe rolul instanţelor judecătoreşti a unei acţiuni cu acelaşi obiect întemeiată pe dreptul comun, ceea ce ar putea conferi caracter vremelnic măsurilor solicitate în cauză.
împotriva sentinţei menţionate au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recursul fiind înregistrat sub nr. 29/2005 la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vl-a comercială.
1. Prin motivele de recurs s-a susţinut că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate absolută, având în vedere discordanţa dintre dispozitivul sentinţei şi minuta întocmită în cauză, în legătură cu natura căii de atac posibil a fi declarate împotriva sentinţei: astfel, în dispozitiv se precizează că hotărârea ar fi supusă apelului în termen de 5 zile de la comunicare, în timp ce minuta consemnează calea recursului.
Or, potrivit art. 582 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac exercitată în materia ordonanţei preşedinţiale este recursul, ca atare, încălcându-se o dispoziţie legală imperativă, sentinţa este nulă absolut, au susţinut recurentele-reclamante.
2. In ceea ce priveşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 581 C. proc. civ., s-a susţinut că pretenţiile reclamantelor pot fi valorificate pe calea ordonanţei preşedinţiale, contrar constatărilor primei instanţe, întrucât sunt întrunite cerinţele urgenţei, vremelniciei şi neprejudecării fondului.
Astfel, faptul că activitatea SC C.T.L. SRL a devenit falimentară, pe baza căruia instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită cerinţa urgenţei, reprezintă consecinţa imediată a acţiunii întreprinse de către fostul administrator A.G. şi societatea pârâtă care, în mod conştient, au acţionat cu vădită intenţie de a crea această situaţie, folosind numele de „CARPATHIAN” şi preluând clientela.
Prejudiciul suferit este dovedit prin faptul că în luna aprilie 2004 erau şi se menţin plăţi neachitate către beneficiari, iar, pe de altă parte, pârâtul, în calitate de administrator şi de unic asociat al societăţii pârâte, a transferat întregul patrimoniu, au arătat recurentele.
Prin motivele de recurs au fost criticate şi considerentele legate de caractcrul măsurilor solicitate a fi adoptate în cauză, susţinându-se că normele legale în materie permit valorificarea unei asemenea acţiuni şi pe calea ordonanţei preşedinţiale, avându-se în vedere caractcrul său specific, precum şi faptul că actele de concurenţă şi de folosire a unei denumiri comcrciale, în mod permanent, periclitează întreaga activitate a firmei respective.
Recursul a fost înaintat pe cale administrativă acestei secţii a Curţii de Apel Bucureşti, prin încheierea de la termenul din 2.02.2005, unde a fost înregistrat sub nr. 301/2005.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.
1. In ceea ce priveşte natura şi termenul de declarare ale căii de atac împotriva hotărârii primei instanţe în materia ordonanţei preşedinţiale, după cum au arătat recurentele, art. 582 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres posibilitatea exercitării recursului în termen de 5 zile de la pronunţare, când părţile au fost citate, ori de la comunicare, în caz contrar.
Contrar susţinerilor recurentelor, însă, fiind vorba despre o reglementare explicită, este fară relevanţă menţionarea greşită a căii de atac atât în cuprinsul dispozitivului, cât şi al minutei întocmite în condiţiile art. 258 C. proc. civ. (menţiune ce reprezintă rezultatul unei erori materiale potenţial rectificabile prin procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ.).
De asemenea, nici contrarietatea menţiunilor din dispozitivul şi minuta aceleiaşi sentinţe privind termenul de exercitare a căii de atac nu conduce la nulitatea hotărârii, în contextul în care acest termen procedural este expres reglementat prin norma sus-arătată şi în condiţiile în care părţile nu se pot prevala de necunoaşterea legii ce prevede expres calea de atac în materia ordonanţei preşedinţiale şi termenul de exercitare a acesteia.
Conchizând asupra celor expuse, se apreciază că menţiunile pretinse de recurente sunt incompatibile cu sancţiunea nulităţii, reprezentând simple erori materiale.
Pentru aceste considerente, Curtea a înlăturat criticile din motivarea recursului pe aspectul în discuţie, nefiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. In privinţa cerinţelor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 581 C. proc. civ., Curtea constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite în cauză, pentru considerente ce urmează a fi completate prin prezenta decizie, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs, după cum urmează:
Prin cererea dedusă judecăţii, în speţă s-a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, obligarea pârâţilor la încetarea folosirii numelui de „CARPATHIANT şi a elementelor figurative constând în harta ţării şi culorile roşu, galben, albastru, negru ce compun marca individuală combinată „CARPATHIAN TRANSPORT LINE SRL SPECIALIST ROMAN INOVATOR" cu element figurativ, proprietatea SC C.T.L. SRL Arad; totodată, s-a solicitat obligarea pârâţilor la încetarea oricăror acte şi activităţi de concurenţă ncloială realizate în detrimentul
societăţilor reclamante, pe care pârâţii le practică încă de la data constituirii SC C.S. SRL.
In motivarea cererii, s-a susţinut că SC C.T.L. SRL. Arad este titularul mărcii individuale combinate cu denumirea „CARPATHIAN TRANSPORT LINE SRL SPECIALIST ROMAN INOVATOR”, iar la data de 10.09.2003, la circa 10 luni de la constituirea SC C.T.L. SRL, administratorul şi asociatul A.G. a înfiinţat o nouă societate în calitate de asociat unic şi administrator unic, cu denumirea SC C.S. SRL, cu acelaşi obiect de activitate cu cel al societăţilor reclamante, anume prestare de servicii de transport mărfuri - casă de expediţie.
Constituirea propriei societăţi s-a produs în timp ce pârâtul A.G. avea şi calitatea de administrator şi asociat la SC C.T.L. SRL (calitate ce a încetat la sfârşitul anului 2004), de la care a preluat întreaga clientelă şi de ale cărei bunuri s-a folosit în interes propriu.
Acest comportament de rea-credinţă reprezintă concurenţă neloială, constând în acte materializate în deturnarea clientelei prin utilizarea numelui de „CARPATHIAN” şi a altor elemente cuprinse în marca protejată pe numele reclamantei, încercând şi reuşind să creeze confiizie între societăţi, cu consecinţa aducerii în faliment a SC C.T.L SRL, ceea ce determină necesitatea încetării, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a oricăror acte şi fapte de concurenţă neloială în detrimentul societăţii reclamante, astfel cum s-a susţinut prin cererea de chemare în judecată.
Prima instanţă, în cauză, a reţinut neîntrunirea cerinţelor urgenţei, vremelniciei şi neprejudecării fondului, prevăzute de art. 581 C. proc. civ., fară a se preocupa de cerinţa aparenţei dreptului.
Această omisiune nu echivalează cu aprecierea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate în cauză, întrucât atare concluzie s-ar fi impus numai după analizarea condiţiei, ci este explicabilă prin aprecierea ca inutilă a unei asemenea analize de către instanţa de fond, de vreme ce a reţinut neîntrunirea celorlalte cerinţe.
In raţionamentul ce va fi expus prin prezentele considerente se va proceda şi la evaluarea aparenţei dreptului, ca o cerinţă esenţială de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, fară ca această analiză să reprezinte o încălcare a limitelor recursului, din moment ce criticile au vizat tocmai admisibilitatea procedurii speciale, din perspectiva art. 581 C. proc. civ.
Pe de altă parte, considerentele ce vor fi expuse vizează, în egală măsură, cerinţa ncprejudccării fondului, ce a fost analizată de Tribu-
nai, şi cea privind aparenţa dreptului, astfel încât evaluarea primeia dintre ele o antrenează şi pe cea de-a doua.
Se constată că reclamantele au invocat atingerea adusă unui drept la marcă, anume „CARPATHIAN TRANSPORT LINE SRL SPECIALIST ROMAN INOVATOR”, drept pretins protejat prin înregistrare la
O.S.I.M., faptă ce le-ar fi deschis, în egală măsură, calea unei acţiuni în contrafacere, întemeiată pe dispoziţiile Legii privind protecţia mărcilor şi a indicaţiilor geografice nr. 84/1998, şi a celei în concurenţă neloială, ce reprezintă o acţiune în răspundere civilă delictuală, al cărei sediu se află în prevederile legii speciale, Legea nr. 11/1991, succesiv modificată (chiar în concurs, în cazul în care actele de contrafacere sunt dublate de acte distincte de concurenţă neloială).
Alegerea între cele două modalităţi de acţiune aparţine reclamantului şi rezultă din cauza juridică pretinsă, diferită în cele două situaţii, în condiţiile în care obiectul juridic poate fi similar, cum este în speţă, când se tinde la încetarea faptelor şi actelor pretins ilicite.
In raport de acest criteriu, se apreciază că reclamantele au intenţionat formularea unei acţiuni în concurenţă neloială, de vreme ce se insistă asupra mijloacelor pretins dolosive utilizate de pârâtul A.G. în detrimentul reclamantelor, identificate de reclamante ca rezidând în confiizia creată cu activitatea acestora prin folosirea unui semn distinctiv similar şi dezorganizarea societăţii acestora, prin deturnarea clientelei, ca acte contrare uzanţelor cinstite în activitatea comercială.
Calificarea acţiunii deduse judecăţii în speţă este necesară exclusiv pentru acurateţea raţionamentului juridic, ce implică referiri certe la sediul materiei în care este circumscrisă acţiunea, în timp ce, din perspectiva obiectului analizei presupuse în sarcina acestei instanţe, anume cercetarea cerinţelor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, această operaţiune este indiferentă, din moment ce în ambele variante de acţiune se impune dovedirea existenţei dreptului real la marcă în patrimoniul reclamantului, dobândit şi protejat prin înregistrare la O.S.I.M., conform art. 4 din Legea nr. 84/1998.
In acest context, se constată că reclamantele din prezenta cauză nu au finalizat proccdura de înregistrare a mărcii „CARPATHIAN TRANSPORT LINE SRL SPECIALIST ROMAN INOVATOR”, depunându-se la dosar doar dovada constituirii depozitului reglementar pe numele societăţii cu sediul în Arad, la data de 18.12.2003, pentru clasele 35 - servicii de întocmire a documentaţiilor necesare efectuării formalităţilor de import export a bunurilor şi mărfurilor şi
39 - transport marfa, casă de expediţii, operaţiuni de coordonare a expedierilor de mărfuri.
Neîndeplinirea formalităţilor de înregistrare a mărcii echivalează cu inexistenţa calităţii de titular al mărcii pretinse, cu consecinţa ineficienţei acţiunii în concurenţă deduse judecăţii în cauză.
Această concluzie este valabilă chiar şi cazul ordonanţei preşedinţiale, când se verifică doar aparenţa dreptului, ce nu înseamnă acceptarea inexistenţei dreptului în patrimoniul reclamantului, ci doar o rigoare mai scăzută în verificarea dobândirii acestei aptitudini subiective, din punctul de vedere al probatoriului presupus.
Or, constituirea depozitului reglementar nu reprezintă un mod de dobândire a însuşi dreptului real, chiar dacă indică momentul de început al exerciţiului legal al acestuia, ulterior înregistrării mărcii cu efecte retroactive; ca atare, nu este un act suficient pentru dovedirea aparenţei dreptului.
Pe de altă parte, se reţine că, la rându-i, societatea pârâtă a formulat cerere de înregistrare a unei mărci ce conţine semnul disputat „CARPATHIAN”, anume marca verbală „CARPATHIAN SERVICE SRL INTERNATIONAL FREIGHT FORWARDER”, cu element figurativ şi cu revendicarea culorii albastre, la data de 5.05.2004, dată de la care s-a constituit depozitul reglementar.
Luarea în considerare a cererii de înregistrare formulate de reclamante asupra semnului „CARPATHIAN”, ca dovadă a aparenţei dreptului, ar semnifica anticiparea unei soluţii favorabile date cererii; mai mult, în condiţiile existenţei şi a sus-menţionatei cereri a pârâtei persoane juridice, ar echivala cu analiza comparativă a pretenţiilor ambelor părţi asupra aceluiaşi semn, pe baza unor elemente precum prioritatea cererii şi, nu în ultimul rând, similaritatea mărcilor în conflict.
Or, asemenea analiză excede cadrului procedural dedus judecăţii, cel al ordonanţei preşedinţiale, vizând fondul cauzei, cu consecinţa neîndeplinirii cerinţei de admisibilitate privind neprejudecarea fondului.
Cercetarea condiţiilor de exerciţiu a acţiunii în concurenţă neloială nu va fi realizată şi din perspectiva altor elemente strâns legate de persoana comerciantului, anume firma şi emblema, în contextul nedovedirii dreptului la marcă.
Cu toate că numele comercial al reclamantelor conţine semnul disputat „CARPATHIAN”, analiza din această perspectivă ar încălca principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei realizate prin
cererea de chemare în judecată, cerere motivată exclusiv pe existenţa unui drept la marcă, dobândit prin constituirea depozitului reglementar.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că nu sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 581 C. proc. civ., fiind suficientă raportarea numai la unele dintre acestea, întrucât pentru soluţionarea favorabilă a cererii este necesară întrunirea cumulativă a tuturor cerinţelor.
Concluzia arătată anterior subzistă, aşadar, chiar dacă este întrunită condiţia urgenţei măsurii de încetare de către pârâţi a actelor comerciale ce implică utilizarea semnului „CARPATHIAN", contrar constatărilor primei instanţe, ce a argumentat că prejudiciul pretins a fost deja creat reclamantelor anterior introducerii cererii, de vreme ce SC C.T.L. SRL a devenit falimentară.
Atare consecinţă nu semnifică şi încetarea oricărei activităţi a societăţii reclamante, posibilitatea reorganizării depinzând şi de inexistenţa unor acte de concurenţă ilicită, de natura celor pretinse în cauză, care să permită reclamantei desfăşurarea corespunzătoare a activităţii comerciale.
Drept urmare, măsura stopării actelor concurenţiale vătămătoare ar fi eficientă tocmai prin prisma unei asemenea finalităţi, urgenţa măsurii derivând din împiedicarea amplificării prejudiciului şi înlăturarea oricăror piedici pentru reorganizarea societăţii şi derularea activităţii comerciale într-un mediu concurenţial favorabil.
Cât priveşte caracterul măsurii ce se tinde a fi adoptată în cauză, chiar dacă, prin natura sa, dispoziţia de interzicere a activităţii comerciale legate de utilizarea semnului în discuţie are caracter definitiv, acest aspect este nerelevant în materia actelor de concurenţă neloială.
Conform art. 9 alin. ultim din Legea privind combaterea concurenţei neloiale nr. 11/1991, succesiv modificată, pentru luarea unei măsuri ce nu suferă amânare se pot aplica dispoziţiile art. 581 şi art. 582 C. proc. civ., prin „măsura' înţclcgându-se oricare dintre dispoziţiile preconizate de legiuitor a fi adoptate în materie, astfel cum au fost enumerate în art. 6 - întrucât obiectul cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale nu poate fi decât identic celui posibil potrivit dreptului comun respectiv: obligarea autorului actului ilicit la încetarea ori înlăturarea actului, la restituirea documentelor confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim sau la plata de despăgubiri pentru daunele pricinuite, fie patrimoniale, fie morale.
Legiuitorul însuşi stipulând posibilitatea parcurgerii procedurii speciale în discuţie în oricare dintre ipotezele din art. 6, se poate apre
cia că s-a intenţionat derogarea în materie de la prevederile art. 581 C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa vremelniciei măsurii (cel puţin pentru cele ce permit repararea în natură a prejudiciului), ca atare caracterul definitiv al măsurii dispuse de instanţă este nerelevant pentru aprecierea admisibilităţii ordonanţei preşedinţiale.
Pentru acelaşi argument nu poate fi reţinută nici constatarea, regăsită în considerentele sentinţei atacate, relativă la nedovedirea existenţei pe rolul instanţelor judecătoreşti a unui litigiu cu acelaşi obiect, întemeiat pe dreptul comun. In plus, nici dispoziţiile Codului de procedură civilă, nici cele ale legii speciale - Legea concurenţei neloiale - nu conţin atare condiţie ce interesează caracterul vremelnic
al măsurii.
Constatându-se că nu sunt întrunite cerinţele aparenţei dreptului şi neprejudecării fondului, pentru considerentele expuse prin prezenta decizie, Curtea a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale ca inadmisibilă; drept urinare, au fost înlăturate criticile recurentelor relative la aplicarea greşită a legii, cu referire la dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., iar recursul a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← Acţiune în contrafacere. Ordonanţă preşedinţială.... | Nulitatea hotărârii. încheieri de şedinţă nesemnate de judecător → |
|---|
