Obligaţia motivării hotărârilor instanţei, enunţând starea de fapt constatată, dovezile administrate şi raţionamentul juridic care a dus la adoptarea soluţiei respective. Controlul judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate
| Comentarii |
|
Principiul general consacrat de Codul de procedură civilă, prin art. 261 pct. 5 C.proc.civ., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, judecătorii fondului fiind datori să arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, enunţând starea de fapt constatată, dovezile administrate şi raţionamentul juridic care a dus la adoptarea soluţiei respective. Nemotivarea hotărârii, deşi nu este prevăzută ca o cauză de desfiinţare în Codul de procedură civilă, faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 261 pct.5 C.proc.civ. şi finalitatea acestui text, de a da posibilitatea instanţei de control judiciar să exercite acest control asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, se încadrează într-un cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronunţării asupra fondului cauzei, de natură a justifica desfiinţarea cu trimitere în rejudecare pentru ca instanţa de fond să se pronunţe asupra pricinii şi, mai ales, să arate care sunt considerentele pentru care a tranşat litigiul în modul în care a făcut-o. Or, procedura specială care guvernează materia exproprierii imobilelor în vederea efectuării unor construcţii de interes naţional, judeţean şi local, deci pentru cauză de utilitate publică (Legea nr. 198/2004, Legea nr. 33/1994), prevede, în mod expres, că pentru stabilirea despăgubirilor, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî, despăgubirea acordată de către instanţă neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Procedura sus-menţionată, impunea deci, instanţei de fond, nu numai administrarea probei cu expertiză în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, ci şi obligativitatea exprimării motivelor pentru care tribunalul s-a oprit la o anumită sumă cuvenită reclamantei, în condiţiile în care lucrarea de specialitate nu a fost efectuată de către o comisie de experţi, astfel cum prevede legea, ci fiecare dintre aceştia şi-au exprimat propriul punct de vedere prin lucrări separate, iar intimata a făcut obiecţiuni la raportul de expertiză, fundamentate de lucrarea expertului consilier.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 3 din 11 ianuarie 2011
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 203/29 septembrie 2010, T.A., Secția civilă a admis cererea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 59.400 Euro în echivalent, reprezentând despăgubiri.
Pentru a se pronunța în acest sens, tribunalul a reținut că la data de 27.08.2009 SC P. SA a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 2/31.07.2009 de acordare a valorii despăgubirii pentru exproprierea imobilului teren și construcție situat în comuna Căteasca, județul Argeș și obligarea C.J.A. la plata sumei de 508,349 lei, reprezentând valoarea imobilelor expropriate.
Astfel, instanța de fond și-a motivat soluția adoptată: „prin hotărârea nr. 17/27.02.2009 Consiliul Județean a început procedura de expropriere a terenului extravilan amplasat în comuna Căteasca, ce aparține contestatoarei SC P. SA și pentru care i-a fost acordată cu titlu de despăgubiri suma de 106,620 lei.
Nemulțumită de cuantumul sumei petenta a formulat prezenta contestație. Deși nu are obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat de instanță, expert A. N., în concluziile scrise reprezentanta intimatei formulează mai multe nereguli.
Conform raportului de expertiză efectuat prin intermediul instanței rezultă o valoare a despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat și construcții în sumă totală de 59,400 Euro.
Pentru toate aceste considerente și întrucât s-a făcut dovada exproprierii a suprafeței de teren cât și a construcțiilor existente aici cât și a întinderii despăgubirilor, tribunalul în temeiul art. 9 și următoarele din Legea nr. 33/1994 a admis contestația, în sensul celor arătate mai sus”.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs C.J.A., criticând sentința instanței de fond ca fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
De asemenea, s-a criticat motivarea sentinței ca fiind lapidară, fără a fi indicate motivele pe care aceasta se sprijină (art. 304 pct. 7 C.proc.civ.).
Deosebit, s-a susținut că instanța de recurs are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.
în speță, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea, în mod vădit, a dispozițiilor Legii nr. 33/1994, care stabileau în sarcina judecătorului obligația de a analiza rezultatul expertizei și de a-l compara cu oferta și cu pretențiile expropriatului.
în cadrul prezentului litigiu a fost desemnată o comisie de experți, în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, compusă din d-nul A.N.- expert din partea instanței, d-nul C. G. - expert din partea SC P. SA și d-na P.M. - expert din partea C.J.A.
însă, expertul desemnat de instanță nu a dorit să colaboreze cu expertul desemnat din partea C.J.A., astfel încât, acesta a fost nevoit să formuleze un punct de vedere separat cu privire la cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanța avea obligația să compare cele trei puncte de vedere formulate de experți cu oferta C.J.A. și cu pretențiile formulate de SCP. SA și să hotărască asupra cuantumului despăgubirilor.
Instanța de fond trebuia, deci, să aplice strict procedura specială de soluționare a acestui litigiu, prevăzută de Legea nr. 33/1994, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Contrar acestei proceduri, instanța de fond a pronunțat o hotărâre în privința căreia nu a indicat nici măcar motivele pentru care nu a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.
La termenul de judecată din data de 11.01.2011, recurenta a depus la dosarul cauzei procesul-verbal nr. 3093/29.08.2008, iar intimata SCP . SA a depus concluzii scrise și două înscrisuri reprezentând o factură și un ordin de plată.
La același termen, instanța, din oficiu, a pus în discuția părților calificarea căii de atac exercitată în cauză și, având în vedere dispozițiile art. 2823 alin. (1) C.proc.civ., precum și obiectul cauzei, prin raportare și la dispozițiile art. 40 din Legea nr. 33/1994, a calificat calea de atac exercitată ca fiind apel și nu recurs.
Analizând, prin prisma criticilor sus-menționate, considerentele deciziei apelate, Curtea constată că, apelul este fondat, urmând a fi admis, cu consecința desființării sentinței pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Astfel, Curtea reține că, principiul general consacrat de Codul de procedură civilă, prin art. 261 pct. 5 C.proc.civ., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, judecătorii fondului fiind datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, enunțând starea de fapt constatată, dovezile administrate și raționamentul juridic care a dus la adoptarea soluției respective.
Nemotivarea hotărârii, deși nu este prevăzută ca o cauză de desființare în Codul de procedură civilă, față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.proc.civ. și finalitatea acestui text, de a da posibilitatea instanței de control judiciar să exercite acest control asupra legalității și temeiniciei hotărârii atacate, se încadrează într-un cadru mai larg de nelegalitate, acela al nepronunțării asupra fondului cauzei, de natură a justifica desființarea cu trimitere în rejudecare pentru ca instanța de fond să se pronunțe asupra pricinii și, mai ales, să arate care sunt considerentele pentru care a tranșat litigiul în modul în care a făcut-o.
în speță, Curtea constată că tribunalul, ca primă instanță de fond, printr-o motivare extrem de sumară, deficitară sub aspectul expunerii raționamentului în baza căruia a adoptat soluția de admitere a cererii reclamantei și a obligării pârâtei la plata sumei de 59.400 Euro, în echivalent, reprezentând despăgubiri, nu permite exercitarea controlului judiciar, întrucât, limitându-se la a expune în patru paragrafe starea de fapt, concluzionează direct spre stabilirea unui anumit cuantum al despăgubirilor.
Or, procedura specială care guvernează materia exproprierii imobilelor în vederea efectuării unor construcții de interes național, județean și local, deci pentru cauză de utilitate publică (Legea nr. 198/2004, Legea nr. 33/1994), prevede, în mod expres, că pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
în ceea ce privește cuantumul despăgubirii, aceeași lege specială explicitează în sensul că aceasta se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia (art. 26 din Legea nr. 33/1994).
Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî, despăgubirea acordată de către instanță neputând fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.
Procedura sus-menționată, impunea deci, instanței de fond, nu numai administrarea probei cu expertiză în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, ci și obligativitatea exprimării motivelor pentru care tribunalul s-a oprit la o anumită sumă cuvenită reclamantei, în condițiile în care lucrarea de specialitate nu a fost efectuată de către o comisie de experți, astfel cum prevede legea, ci fiecare dintre aceștia și-au exprimat propriul punct de vedere prin lucrări separate, iar intimata a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, fundamentate de lucrarea expertului consilier.
Dimpotrivă, instanța de fond, deși în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 15 septembrie 2010, a luat act de împrejurarea că pârâta are obiecțiuni la raportul de expertiză, fondate pe punctul de vedere al expertului consilier, în mod greșit nu le-a soluționat prin aceeași încheiere de ședință, mai mult, nu a făcut referire la acestea și nu le-a analizat nici în considerentele sentinței, menționând doar că, potrivit raportului de expertiză efectuat prin intermediul instanței, valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei se ridică la 59.400 Euro.
Or, în condițiile în care legea impunea întocmirea lucrării de specialitate de către o comisie de experți, apare cu atât mai nemotivată hotărârea tribunalului, de a se opri la despăgubirea stabilită de către expertul desemnat de instanță, fără a exprima motivele înlăturării opiniilor de specialitate ale celorlalți doi experți, astfel încât să permită instanței de apel exercitarea controlului judiciar asupra sentinței pronunțate în raport de criticile invocate și starea de fapt și de drept reținută.
Prin urmare, se constată că singurul remediu este desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceluiași tribunal, în primă instanță de fond, potrivit art. 297 C.proc.civ.
Acesta va trebui să aibă în vedere la soluționare, toate aspectele criticate prin cererea de apel, precum și procedura imperativ prevăzută de lege în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, analizând apărările tuturor părților și răspunzând în mod pertinent cererii cu care a fost investită, pe baza probelor ce se vor administra în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Procedură de preluare contestată de recurentul-reclamant sub... | Efectele constatării neconstituţionalităţii unui text de... → |
|---|
