Reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale. Nedesfacerea contractului individual de muncă în timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea acestuia. Acordul scris al organului colectiv de conducere al organizaţiei
| Comentarii |
|
Potrivit art. 60 lit. h) din C.muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata executării unei funcţii eligibile într-un organism sindical decât pentru săvârşirea unei abateri disciplinare grave sau săvârşirea unei abateri disciplinare repetate. De asemenea, conform art. 150 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conducerea societăţii este obligată să garanteze menţinerea pentru reprezentanţii sindicatelor a locului de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale, pe perioada deţinerii funcţiei în cadrul sindicatului, precum şi o perioadă de 2 ani după expirarea mandatului, neputând denunţa contractul de muncă decât cu aprobarea organului de conducere al sindicatului pentru abatere gravă şi care nu are legătură cu activitatea sindicală. În fine, art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 prevede că în timpul mandatului şi în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizaţiei sindicale. Aşa cum corect a reţinut tribunalul, ceea ce este relevant în speţă este exercitarea de către contestator la data concedierii a unei funcţii eligibile într-un organism sindical - lider de grupă sindicală - , funcţie care nu permitea concedierea contestatorului decât în anumite condiţii (neîndeplinite în speţă). Ca atare, apar lipsite de relevanţă faptul că timpul de lucru al contestatorului era redus cu 8 ore pentru activităţi sindicale, iar nu cu 40 ore, precum şi faptul că conducerea societăţii nu ar fi cunoscut calitatea de lider sindical a contestatorului.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 43 din 11 ianuarie 2011
Constată că prin contestația înregistrată sub nr. 3652/109/2009 pe rolul Tribunalului A, ZN, în contradictoriu cu intimata SC AD. SA, a solicitat anularea deciziei nr. 2591/31.07.2009 emisă de intimată, reintegrarea sa pe postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești de la momentul concedierii și până la reintegrare și la plata sumei de 30.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea contestației s-a arătat că decizia nr. 2591/31.07.2009, prin care s-a dispus concedierea contestatorului, ca urmare a desființării postului de metodist, este lovită de nulitate absolută, întrucât încalcă dispozițiile art. 74 din C.muncii, în sensul că nu cuprinde motivele care au determinat concedierea, lista locurilor de muncă disponibile în unitate și nici termenul în care salariatul are posibilitatea să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64 din C.muncii.
De asemenea, decizia a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 150 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate, care nu permit concedierea contestatorului ce avea calitatea de lider al grupei sindicale TESA pe serviciile B302-B303 și de vicelider sindical pe organizația TESA de la SC AD. SA
A mai arătat contestatorul și netemeinicia deciziei, motivat de faptul că desființarea locului de muncă nu are o cauză reală și serioasă, nefiind efectivă.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect, arătând că decizia contestată a fost revocată prin decizia nr. 2606/20.08.2009.
în raport de această susținere, contestatorul a formulat la data de 23.12.2009 o cerere modificatoare a contestației inițiale, în sensul că a solicitat anularea deciziei nr. 2606/20.08.2009 emisă de către aceeași intimată, pentru aceleași motive invocate în contestația inițială.
Printr-o nouă întâmpinare, intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației, față de momentul la care contestatorul a luat cunoștință de măsura concedierii sale prin decizia nr. 2606/20.08.2009.
Pe fondul cauzei, intimata a susținut că desființarea postului contestatorului este efectivă și are o cauză reală și serioasă, măsura fiind luată în baza deciziei de reorganizare nr. 132/29.05.2009, prin care s-a urmărit eficientizarea activității, având în vedere scăderea cu 50% a cererii de vehicule și implicit a volumului de activitate, anularea unor proiecte, integrarea altor proiecte în cadrul capacităților existente, în concordanță cu standardele R.
S-a mai susținut în continuare că în speță au fost parcurse toate etapele în vederea reintegrării profesionale a contestatorului pe un alt post compatibil cu pregătirea profesională și capacitatea de muncă și a fost avută în vedere solicitarea contestatorului de încetare a procesului de mobilitate internă și de acceptare a plăților compensatorii.
Prin încheierea din data de 12.04.2010 a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei nr. 2606/20.08.2009.
Prin sentința civilă nr. 1301/CM/11.10.2010 a fost admisă contestația și s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 2606/20.08.2009 emisă de către intimată. S-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii și a fost obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariul indexat, majorat și actualizat și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă. A fost obligată intimata să plătească daune morale în cuantum de 10.000 lei, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei către contestator.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a fost angajatul intimatei în funcția de metodist, iar prin decizia nr. 2591/31.07.2009 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă, urmare a concedierii individuale, în baza art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 66 din C.muncii.
Prin decizia nr. 2606/20.08.2009 intimata a revocat decizia nr. 2591/31.07.2009 și a dispus încetarea, prin concediere individuală, a contractului individual de muncă al contestatorului, în condițiile art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 66 din C.muncii, decizia producându-și efectele începând cu data de 20.09.2009.
Tribunalul a mai reținut că reclamantul a deținut următoarele funcții în cadrul Sindicatului AD, în perioada 2008 - septembrie 2009: lider grupă sindicală TESA pe serviciile B302, B303 și vicelider sindicat pe organizația TESA de la AD. SA Conform art. 27 din Statutul Sindicatului AD, liderii grupelor sindicale și viceliderii organizațiilor sindicale fac parte din organele de conducere ale sindicatului, ceea ce înseamnă că la data concedierii contestatorul exercita o funcție eligibilă într-un organism sindical.
Instanța de fond a apreciat că în speță concedierea contestatorului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale care interzic luarea acestei măsuri, în anumite condiții, față de reprezentanții sindicatului.
Astfel, potrivit art. 60 lit. h) din C.muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, cu excepția situației în care concedierea este dispusă pentru o abatere disciplinară gravă sau pentru abateri disciplinare repetate, săvârșite de către acel salariat, iar conform art. 150 alin. (3) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conducerea societății este obligată să garanteze menținerea locului de muncă al reprezentanților sindicatelor, corespunzător pregătirii lor profesionale, pe perioada deținerii funcției în cadrul sindicatului și 2 ani după expirarea mandatului, neputând denunța contractul de muncă decât cu aprobarea organului de conducere al sindicatului, dacă abaterea este gravă și nu are legătură cu activitatea sindicală, în condițiile legii.
în speță, concedierea contestatorului prin decizia nr. 2606/20.08.2009 s-a făcut în temeiul art. 65 și art. 66 din C.muncii, iar nu pentru motive disciplinare, abateri grave sau abateri repetate, pentru a putea fi analizată excepția inserată în art. 60 lit. h) C.muncii și art. 10 din Legea nr. 54/2003.
Tribunalul a apreciat ca nefondată susținerea intimatei potrivit căreia se bucură de măsurile de protecție stipulate în art. 150 din CCM, art. 223 din C.muncii și art. 10 din Legea nr. 54/2003 numai cei 36 de salariați aleși în organele de conducere ale sindicatelor reprezentative cuprinși în anexa nr. 14 la CCM pe anul 2008, cu motivarea că numai aceștia beneficiau de reducerea timpului de lucru cu 40 de ore lunar pentru activități sindicale, în timp ce contestatorul beneficia de reducerea timpului lunar de lucru doar cu 8 ore pentru activități sindicale. Aceasta întrucât atât contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cât și prevederile Legii nr. 54/2003 vorbesc de protecția „reprezentanților sindicatelor”, respectiv „membrii organizațiilor sindicale” și nicio prevedere legală în materie nu face referire la o protecție în sensul art. 150 din CCM și art. 10 din Legea nr. 54/2003 exclusiv pentru salariații aleși în organele de conducere ale „sindicatelor reprezentative” din cadrul societăților, așa cum susține intimata.
A apreciat instanța că relevantă în speță este exercitarea de către contestator la data concedierii a unei funcții eligibile într-un organism sindical, respectiv lider grupă sindicală, iar nu reducerea timpului de lucru lunar pentru activități sindicale de care beneficia sau nu acesta. Contestatorul, în calitatea sa de lider sindical, beneficiază de protecție legală chiar dacă timpul său de lucru este redus cu 8 ore pentru activități sindicale și nu cu 40 de ore, așa cum se arată în art. 152 din CCM la nivel de unitate.
Reținând că pentru contestator concedierea a fost dispusă cu nerespectarea dispozițiilor legale arătate mai sus, instanța a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 2606/20.08.2009, în temeiul art. 76 din C.muncii, situație față de care nu a mai analizat și temeinicia deciziei contestate.
în temeiul art. 78 și art. 269 alin. (1) și (2) din C.muncii, instanța a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate, în sensul reintegrării contestatorului pe postul avut anterior concedierii și în sensul obligării intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat și actualizat și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Referitor la cererea de plată a daunelor morale, tribunalul a reținut că, potrivit art. 269 alin. (1) C.muncii , angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Textul de lege instituie anumite condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ: existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, existența unui prejudiciului cert și nereparat, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția pârâtei.
Fapta ilicită a intimatei constă în emiterea unei decizii nelegale de concediere.
în ceea ce privește prejudiciul, din declarația martorului IPG, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar rezultă că starea de sănătate a contestatorului s-a depreciat atât în perioada premergătoare concedierii, cât și ulterior acestui moment, fiind dovedită și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
A concluzionat tribunalul că sunt întrunite cumulativ condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile contractuale a angajatorului, în condițiile art. 269 alin. (1) C.muncii , situație față de care a admis în parte cererea contestatorului, apreciind că suma de 10.000 lei este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., intimata a fost obligată să plătească contestatorului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
în termen legal intimata SC AD. SA a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ., după cum urmează:
1. în mod greșit instanța de fond a respins excepția de tardivitate a formulării contestației împotriva deciziei nr. 2606, cu toate că în speță a fost depășit termenul de 30 de zile reglementat de C.muncii.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că deși contestatorul a refuzat să primească decizia de concediere, totuși el a avut cunoștință de existența acesteia, aspect ce rezultă din probele administrate în cauză.
Astfel, ca urmare a refuzului contestatorului de a primi decizia s-a încheiat un proces-verbal. Pe de altă parte, la data de 3.07.2009 contestatorul a optat pentru concediere și plăți compensatorii, menționând pe fișa de întrevedere că începând cu 21.09.2009 îi încetează contractul individual de muncă. De asemenea, la 16.07.2009 a precizat în scris perioada preavizului cuprinsă între 20.08.2009 și 20.09.2009. în fine, în nota nr. 2838/18.09.2009, semnată de contestator, se precizează că în baza deciziei nr. 2606 încetează contractul de muncă la data de 20.09.2009.
A concluzionat recurenta că toate aceste aspecte suplinesc comunicarea deciziei nr. 2606 față de contestator.
2. în mod greșit tribunalul a reținut că intimata nu putea dispune concedierea contestatorului care, la momentul concedierii, avea calitatea de lider de grupă sindicală și vicelider de organizație sindicală.
A susținut recurenta că numai reprezentanții aleși în organele de conducere ale organizației sindicale sunt protejați de C.muncii, de Legea nr. 54/2003 și de contractul colectiv de muncă. Contestatorul nu face parte din această categorie vizată de textele legale, în condițiile în care numărul salariaților aleși în organele de conducere ale sindicatului este stabilit în anexa 14 la contractul colectiv de muncă. Este vorba de 36 de salariați, între care nu se regăsește și contestatorul. De altfel, contestatorul nu a beneficiat de reducerea timpului de lucru cu 40 de ore pentru activități sindicale, astfel cum beneficiază reprezentanții aleși în conducerea sindicatului, menționați în anexa 14. în plus, nu s-a făcut dovada că Sindicatul Autoturisme Dacia a adus la cunoștința conducerii lista reprezentanților aleși în organele de conducere ale sindicatului.
Se mai arată în cadrul acestui motiv de recurs că, inițial, contestatorul a optat pentru mobilitate internă, iar ulterior a fost de acord cu măsura concedierii și cu acordarea plăților compensatorii, refuzând postul de specialist calitate, pe motiv că trecerea pe acest post nu era însoțită de o mărire salarială.
3. în mod greșit instanța de fond a admis în parte cererea privind acordarea daunelor morale, deși decizia de concediere este legal emisă, astfel că nu există o faptă ilicită. De asemenea, nu există un prejudiciu moral adus contestatorului, din actele medicale depuse la dosar rezultând că acesta are afecțiuni ce nu pot fi cauzate de măsura concedierii.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Potrivit art. 74 alin. (1) din C.muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu elementele prevăzute la lit. a) - d), iar, conform art. 75 din C.muncii, decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
Rezultă deci că Legea nr. 53/2003 (C.muncii) instituie obligația comunicării către salariat a deciziei de concediere, iar această comunicare trebuie făcută în scris, situație față de care Curtea apreciază că lipsa comunicării scrise a măsurii concedierii nu poate fi suplinită în altă modalitate, așa cum greșit se susține în motivul de recurs. Momentul comunicării este foarte important, deoarece de la această dată decizia de concediere își produce toate efectele.
în aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul Argeș a respins excepția de tardivitate a formulării contestației împotriva deciziei nr. 2606, cu motivarea că o comunicare legală a acestei decizii nu a avut loc.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Decizia nr. 2606 ce face obiectul prezentului dosar a fost emisă la data de 20.08.2009.
în perioada 2008 - septembrie 2009 contestatorul ZN a deținut următoarele funcții în cadrul Sindicatului AD: lider grupă sindicală TESA pe serviciile B302 și B303 și vicelider sindical pe organizația TESA de la AD SA, aspect ce rezultă din adresa emisă în data de 10.03.2010 de liderul Sindicatului din cadrul societății recurente.
Conform art. 27 din Statutul Sindicatului AD, organele de conducere ale sindicatului sunt formate la nivelul grupei sindicale din adunarea grupei sindicale, liderul și viceliderul, iar la nivelul organizației sindicale din adunarea generală a organizației sindicale, precum și din comitetul organizației sindicale format din liderii grupelor de sindicat componente, liderul organizației sindicale, precum și 1-3 vicelideri.
Rezultă așadar că, față de prevederile din statutul sindicatul, contestatorul ZN face parte din organele de conducere ale sindicatului.
Potrivit art. 60 lit. h) din C.muncii, concedierea salariaților nu poate fi dispusă pe durata executării unei funcții eligibile într-un organism sindical decât pentru săvârșirea unei abateri disciplinare grave sau săvârșirea unei abateri disciplinare repetate.
De asemenea, conform art. 150 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, conducerea societății este obligată să garanteze menținerea pentru reprezentanții sindicatelor a locului de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale, pe perioada deținerii funcției în cadrul sindicatului, precum și o perioadă de 2 ani după expirarea mandatului, neputând denunța contractul de muncă decât cu aprobarea organului de conducere al sindicatului pentru abatere gravă și care nu are legătură cu activitatea sindicală.
în fine, art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 prevede că în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale.
Așa cum corect a reținut tribunalul, ceea ce este relevant în speță este exercitarea de către contestator la data concedierii a unei funcții eligibile într-un organism sindical - lider de grupă sindicală -, funcție care nu permitea concedierea contestatorului decât în anumite condiții (neîndeplinite în speță). Ca atare, apar lipsite de relevanță faptul că timpul de lucru al contestatorului era redus cu 8 ore pentru activități sindicale, iar nu cu 40 ore, precum și faptul că conducerea societății nu ar fi cunoscut calitatea de lider sindical a contestatorului.
în concluzie, Curtea apreciază că decizia de concediere nr. 2606/20.08.2009 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 60 lit. h) din C.muncii, art. 10 din Legea nr. 54/2003 și art. 150 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, astfel că în mod corect tribunalul a constatat nulitatea absolută a deciziei.
Al treilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Așa cum s-a arătat mai sus, decizia de concediere este nelegal emisă, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale arătate, ceea ce înseamnă că intimata a săvârșit o faptă ilicită.
Referitor la prejudiciu, din actele medicale depuse în dosarul de fond rezultă că, contestatorul se află în evidență din anul 2009 cu tulburare depresivă organică și urmează tratament de specialitate. Aceste înscrisuri se coroborează cu declarația martorului IPG, care a relatat că în perioada concedierii și după acest moment contestatorul a avut probleme de sănătate de ordin psihic din cauza stresului acumulat, în condițiile în care și soției îi încetase contractul de muncă la același angajator, iar problemele financiare îl împiedicau să își întrețină copilul student.
Ca atare, în mod corect tribunalul a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale instituite de art. 269 alin. (1) din C.muncii și că suma de 10.000 lei acordată cu titlu de daune este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de contestator.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat, constatând că în speță nu se regăsesc motivele prevăzute de art. 304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Formele de retribuire în acord global. Principiul... | Termenul de 30 de zile de la data la care reprezentantul... → |
|---|
