Termenul de 30 de zile de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârşirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate.
| Comentarii |
|
Acţiunea disciplinară care se finalizează cu decizia de sancţionare este o prerogativă a angajatorului. Atribuţii în stabilirea şi aplicarea sancţiunii au însă, de regulă, organele unipersonale de conducere - director, director general, etc., acestea reprezentând societatea comercială în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice. Prin urmare, fapta trebuie adusă la cunoştinţa conducerii - directorului, directorului general sau persoanei împuternicite cu aplicarea sancţiunilor disciplinare - pentru ca termenul de prescripţie de 30 de zile să înceapă să curgă. Aceasta se poate face printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc. având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unităţii. Din momentul înregistrării acestor acte la conducerea unităţii a pornit cercetarea abaterii disciplinare, aspect confirmat prin emiterea convocării salariatului la cercetare. A aştepta finalizarea cercetării disciplinare spre a începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii disciplinare ar echivala cu prelungirea arbitrară a perioadei în care angajatorul trebuie să exercite prerogativa disciplinară optând pentru sancţionarea salariatului sau pentru iertarea acestuia, ceea ce ar pune sub semnul incertitudinii situaţia profesională a salariatului, ar îngreuna stabilirea exactă a faptelor şi ar reduce eficienţa combaterii comportamentelor dăunătoare procesului muncii. Altfel spus termenul de 30 de zile nu este prevăzut numai pentru ca angajatorul să hotărască dacă îl va sancţiona pe salariat după ce s-a stabilit natura faptei. În interiorul acestui termen trebuie realizată chiar cercetarea disciplinară, fără a fi posibilă prelungirea acesteia în funcţie de situaţia probatoriului. O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) din C.muncii, în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârşirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate, şi nu de la data finalizării cercetării disciplinare, este în concordanţă cu scopul reglementării, şi anume cu asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă. A se avea în vedere raportul de subordonare al salariatului faţă de angajator, astfel că prerogativa disciplinară sau dreptul de a aplica sancţiunea disciplinară nu poate fi exercitat abuziv, ci cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă, riguros reglementate în legislaţia muncii. Faţă de data la care angajatorul, prin reprezentantul său, a luat cunoştinţă de săvârşirea abaterii - 17.02.2010 - decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) din C.muncii, aşa cum printr-o interpretare corectă a textului de lege a reţinut şi tribunalul, făcând apoi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din cod.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 44 din 11 ianuarie 2011
Asupra recursului civil de față, constată că prin contestația înregistrată la data de 16.04.2010 pe rolul Tribunalului A, SM, în contradictoriu cu intimata SC AD. SA, a solicitat anularea deciziei nr. 591/30.03.2010 emise de intimată, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei prin reîncadrarea sa pe funcția deținută anterior concedierii și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă și cel al reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.
A arătat contestatorul că a fost angajatul intimatei în funcția de curățitor/sablor la U.E.L. Montaj Motor 1B din Atelierul 4 din cadrul Departamentului Montaj al D.U.V.D.
La data de 17.02.2010 societatea intimată a fost sesizată prin intermediul procesului-verbal de constatare seria C nr. 531 încheiat de agenții de securitate IG, DI și TC, proces-verbal potrivit căruia contestatorul împreună cu numitul OV ar fi sustras piese de la postul de lucru cu intenția de a le scoate pe poarta societății în noaptea de 16/17.02.2010.
în consecință, în data de 17.02.2010 s-a procedat la convocarea contestatorului la cercetarea disciplinară pentru data de 18.02.2010. Așa cum rezultă și din conținutul deciziei contestate, în data de 18.02.2010 contestatorul a răspuns convocării primite și s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă, recunoscând cele consemnate în procesul-verbal menționat.
A mai arătat contestatorul că începând din acel moment societatea intimată a cunoscut atât abaterea disciplinară cât și pe autorul acesteia, începând a curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 din C.muncii pentru aplicarea sancțiunii disciplinare. în schimb, sancțiunea disciplinară a fost dispusă abia la data de 30.03.2010, adică la mai mult de 30 de zile de la acel moment.
în raport de această situație, contestatorul a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii, întrucât de la momentul la care intimata a luat cunoștință despre săvârșirea pretinsei abateri disciplinare și până la data emiterii deciziei de sancționare au trecut mai mult de 30 de zile, cât prevăd dispozițiile imperative ale art. 268 alin. (1) din C.muncii.
A susținut contestatorul că deși intimata a săvârșit mai multe acte de cercetare prealabilă între 18 februarie și 30 martie 2010, acestea nu pot prelungi termenul de prescripție instituit prin lege în mod imperativ.
în drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 268, art. 281-283 din C.muncii și art. 274 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației.
în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii, intimata a susținut că nu este întemeiată, întrucât documentul de constatare a abaterii disciplinare și de propunere a sancțiunii este referatul D.E.U.V. Dacia înregistrat sub nr. 126/23.03.2010 și nu procesul-verbal de constatare a incidentului seria C nr. 531/17.02.2010 întocmit de agenții de securitate.
Prin urmare, termenul de 30 de zile a început să curgă la data de 23.03.2010, data aprobării referatului de cercetare disciplinară, în ceea ce privește constatarea abaterii disciplinare și aplicarea sancțiunii disciplinare.
A mai susținut intimata că termenul de 30 de zile nu este legat de producerea faptei sau de începerea cercetării disciplinare, ci de constatarea abaterii disciplinare de către angajator, ca urmare a săvârșirii faptei de către salariat.
Pe fondul cauzei, intimata a susținut că măsura disciplinară luată față de contestator este corectă și legală, contestatorul făcându-se vinovat de abaterile disciplinare reținute în sarcina sa.
Prin sentința civilă nr. 1203/CM/27.09.2010, Tribunalul A a admis excepția prescrierii dreptului intimatei SC AD. SA de a aplica sancțiunea disciplinară contestatorului SM și a anulat decizia nr. 591/30.03.2010.
A dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior concedierii și a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariul indexat, majorat și actualizat și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat excepția invocată, reținând că reclamantul SM a fost angajatul societății intimate în funcția de curățitor/sablor la U.E.L. Montaj Motor 1B din Atelierul 4 din cadrul Departamentului Montaj al D.U.V.D., așa cum rezultă din înscrisurile depuse de ambele părți la dosarul cauzei.
Prin decizia nr. 591/30.03.2010 emisă de intimată, contestatorul a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, conform art. 263, art. 264 alin. (1) lit. f) și art. 61 din C.muncii, prevederilor Cap. IX. 3.5.1 pct. 15, Cap.3.5.2. alin. (2) din Regulamentul Intern și prevederilor art. 23 pct. 1b din CCM.
Potrivit art. 268 alin. (1) din C.muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Prin urmare, termenul de prescripție de 30 de zile calendaristice începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului, persoană juridică, abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, a luat la cunoștință despre săvârșirea unei abateri de către angajatul său. Angajatorul poate lua la cunoștință despre săvârșirea unei abateri printr-o notă de constatare, referat sau proces-verbal, având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unității.
Tribunalul a reținut că în cauză intimata a luat cunoștință despre săvârșirea unei abateri disciplinare de către contestator la data 17.02.2010, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare seria C nr. 531/17.02.2010 întocmit de agenții de securitate IG, DI și TC, raportul întocmit de șeful de formație Ilinca Gabriel și Convocatorul nr. A4000-2009-59/17.02.2010.
De la momentul încunoștințării asupra săvârșirii unei abateri disciplinare, angajatorul are la îndemână un termen de 30 de zile în care să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă și să hotărască dacă sancționează sau nu salariatul vinovat.
în cazul în care intimata nu avea cunoștință despre săvârșirea unei abateri disciplinare de către contestator, cercetarea disciplinară a acestuia nu ar fi avut obiect. în cauza de față, contestatorul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile la data de 17.02.2010, ceea ce înseamnă că la acest moment angajatorul avea cunoștință despre abaterea disciplinară săvârșită de acesta.
în ceea ce privește susținerea intimatei potrivit căreia termenul de 30 de zile a început să curgă la data de 23.03.2010, data aprobării referatului de cercetare disciplinară al D.E.U.V.D. nr. 126/23.03.2010, instanța a reținut că nu este întemeiată.
A aștepta finalizarea cercetării disciplinare spre a începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare ar echivala cu prelungirea arbitrară a perioadei în care angajatorul trebuie să exercite prerogativa disciplinară, ceea ce ar pune sub semnul incertitudinii situația salariatului, ar îngreuna stabilirea exactă a faptelor și ar reduce eficiența combaterii comportamentelor dăunătoare procesului muncii.
O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) din C.muncii, în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârșirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate, și nu de la data finalizării cercetării disciplinare, este în concordanță cu scopul reglementării, și anume cu asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă.
S-a reținut că decizia de sancționare nr. 591, contestată în cauza de față, a fost emisă în data de 30.03.2010, adică la mai mult de 30 de zile de la data luării la cunoștință de către intimată despre săvârșirea unei abateri de către contestator, respectiv 17.02.2010.
Curgerea termenului de 30 de zile calendaristice, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (1) C.proc.civ., conduce la prescrierea dreptului angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare.
în consecință, tribunalul a reținut că excepția invocată de către contestator este întemeiată.
La cererea contestatorului, în baza art. 78 alin. (2) din C.muncii, s-a dispus reintegrarea acestuia pe postul avut anterior concedierii, iar în temeiul art. 78 alin. (1) din C.muncii a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat și actualizat și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
împotriva sentinței a formulat recurs, în termen legal, intimata SC AD. SA, criticile de nelegalitate și netemeinicie fiind următoarele:
- Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, termenul de 30 de zile calendaristice de aplicare a sancțiunii disciplinare, prevăzut de art. 268 (1) din C.muncii, curge de la data la care reprezentantul angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, și nu de la data luării la cunoștință despre săvârșirea faptei.
Aceasta deoarece numai la momentul finalizării cercetării disciplinare prealabile, prevăzute de art. 267 din C.muncii, se poate aprecia dacă o faptă săvârșită de salariat este sau nu abatere disciplinară, astfel cum este definită de art. 263 alin. (2) din cod.
în speță, se susține, angajatorul a luat cunoștință despre abaterea disciplinară săvârșită de salariat prin Referatul D.E.U.V.D. nr. 126/23.03.2010, prin care se constată că fapta salariatului constituie abatere disciplinară și se propune sancțiunea.
Atât procesul-verbal de constatare a incidentului seria C nr. 531/17.02.2010, întocmit de agenții de securitate la data săvârșirii faptei, cât și raportul șefului de formație sunt documente pe care le încheie Departamentul Securitate Generală din cadrul societății la data producerii unui eveniment, potrivit unei proceduri interne, documente care ulterior sunt înaintate ierarhiei directe a salariatului cu solicitarea de a se lua măsurile care se impun.
în baza documentelor de mai sus, transmise de Departamentul Securitate Generală, s-a declanșat cercetarea disciplinară a contestatorului, începând cu data de 18.02.2010.
Contestatorul a fost convocat la cercetare disciplinară prealabilă începând cu data de 18.02.2010, potrivit convocatorului înregistrat sub nr. 59/17.02.2010, cercetare disciplinară continuată până în data de 16.03.2010, astfel cum rezultă din convocatoarele înregistrate sub nr. 68/22.02.2010, 78/26.02.2010 și 99/09.03.2010.
Continuarea cercetării disciplinare prealabile după data de 18.02.2010 a fost determinată de schimbarea poziției contestatorului în ceea ce privește recunoașterea faptei și de administrarea de probe noi.
Este unanim recunoscut că la momentul declanșării cercetării disciplinare, discutăm despre un eveniment, o faptă, care poate constitui sau nu abatere disciplinară. Doar la momentul finalizării cercetării se poate stabili acest lucru.
Referatul D.E.U.V.D. înregistrat sub nr. 126/23.03.2010 marchează aducerea la cunoștința conducerii a concluziilor cercetării disciplinare prealabile și a propunerii de desfacere a contractului individual de muncă. Iar decizia de concediere a fost emisă în baza acestui referat.
Prin urmare, se arată, termenul de 30 de zile a început să curgă de la data de 23.03.2010, data aprobării referatului de cercetare disciplinară în ceea ce privește constatarea abaterii disciplinare și aplicarea sancțiunii disciplinare.
în drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ.
Critica se încadrează, potrivit argumentelor de mai sus, în cazul de nelegalitate și netemeinicie reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., întrucât se invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 268 alin. (1) din C.muncii.
Va fi examinată soluția și în privința motivării acesteia la verificarea respectării termenului de prescripție a răspunderii disciplinare.
Potrivit acestui text de lege, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
în discuție este primul termen de 30 de zile.
Acesta începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului - în speță angajator este o persoană juridică - abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Acțiunea disciplinară care se finalizează cu decizia de sancționare este o prerogativă a angajatorului. Atribuții în stabilirea și aplicarea sancțiunii au însă, de regulă, organele unipersonale de conducere - director, director general, etc., acestea reprezentând societatea comercială în relațiile cu persoanele fizice și juridice.
Prin urmare, fapta trebuie adusă la cunoștința conducerii - directorului, directorului general sau persoanei împuternicite cu aplicarea sancțiunilor disciplinare - pentru ca termenul de prescripție de 30 de zile să înceapă să curgă.
Aceasta se poate face printr-o notă de constatare, referat, proces-verbal etc. având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unității.
Procesul-verbal de constatare a faptei seria C nr. 531/16-17.02.2010 întocmit de SC AD. SA - Departamentul Protecție Prevenire Riscuri D. cuprinzând descrierea faptei, situația sustragerilor întocmită în ziua de 16.02.2010 sub nr. 018 de Responsabilul Securitate și Siguranță Platformă D, precum și raportul șefului de formație privitor la faptă, însoțit de declarațiile salariaților, au fost aduse la cunoștința conducerii unității încă din data de 17.02.2010, dovadă fiind convocatorul emis către contestator de către persoana împuternicită pentru realizarea cercetării disciplinare prealabile în aceeași zi de 17.02.2010.
Din momentul înregistrării acestor acte la conducerea unității a pornit cercetarea abaterii disciplinare, aspect confirmat prin emiterea convocării salariatului la cercetare.
Fără informarea realizată prin procesul-verbal de constatare seria C nr. 531/16-17.02.2010, prin situația sustragerilor din data de 16.02.2010 și prin raportul întocmit de șeful de formație în data de 17.02.2010, cercetarea disciplinară nu ar avea obiect. De la momentul încunoștințării asupra săvârșirii unei abateri disciplinare, angajatorul, prin reprezentantul său, are la îndemână un termen de 30 de zile în care să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă pentru a stabili dacă fapta sesizată este abatere disciplinară și să hotărască dacă sancționează sau nu salariatul vinovat.
A aștepta finalizarea cercetării disciplinare spre a începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare ar echivala cu prelungirea arbitrară a perioadei în care angajatorul trebuie să exercite prerogativa disciplinară optând pentru sancționarea salariatului sau pentru iertarea acestuia, ceea ce ar pune sub semnul incertitudinii situația profesională a salariatului, ar îngreuna stabilirea exactă a faptelor și ar reduce eficiența combaterii comportamentelor dăunătoare procesului muncii. Altfel spus termenul de 30 de zile nu este prevăzut numai pentru ca angajatorul să hotărască dacă îl va sancționa pe salariat după ce s-a stabilit natura faptei. în interiorul acestui termen trebuie realizată chiar cercetarea disciplinară, fără a fi posibilă prelungirea acesteia în funcție de situația probatoriului.
O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) din C.muncii, în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârșirea faptei de încălcare a regulilor de conduită din unitate, și nu de la data finalizării cercetării disciplinare, este în concordanță cu scopul reglementării, și anume cu asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă.
A se avea în vedere raportul de subordonare al salariatului față de angajator, astfel că prerogativa disciplinară sau dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară nu poate fi exercitat abuziv, ci cu respectarea unor condiții de fond și de formă, riguros reglementate în legislația muncii.
Față de data la care angajatorul, prin reprezentantul său, a luat cunoștință de săvârșirea abaterii - 17.02.2010 - decizia de sancționare disciplinară a fost emisă cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) din C.muncii, așa cum printr-o interpretare corectă a textului de lege a reținut și tribunalul, făcând apoi aplicarea dispozițiilor art. 78 din cod.
întrucât nu se regăsesc cu privire la hotărârea atacată motivele de nelegalitate și netemeinicie reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ., în baza art. 312 C.proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale... | Acţiune în răspundere civilă delictuală pentru repararea... → |
|---|
