Formele de retribuire în acord global. Principiul contributivităţii
| Comentarii |
|
Principiul aplicabil speţei este cel al contributivităţii, potrivit căruia drepturile de asigurări sociale, inclusiv pensiile, se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite. Nu în ultimul rând jurisprudenţa CEDO a asimilat drepturi care decurg din politici sociale, cu noţiunea de „bun” în sensul dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că o reducere substanţială a nivelului pensiei este considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate atunci când persoana a plătit cotizaţiile obligatorii, a îndeplinit condiţiile cerute de legea internă la data respectivă, existând o relaţie directă între totalul cotizaţiilor vărsata în decursul vieţii şi dreptul de a beneficia obligatoriu de o fracţiune din patrimoniul de pensii. Şi prin decizia nr. 872/25.06.2010 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale, s-a statuat că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să constituie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să-i plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către acesta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor care au dobândit acest drept în condiţiile legii. Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua absolut toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita în vreun fel dreptul la asigurări sociale. Nu în ultimul rând, Î.C.C.J., prin Decizia nr. 5/20 septembrie 2010, a admis recursul în interesul legii, în sensul că, interpretarea dispoziţiilor art. 2 lit. e), art. 78 şi art. 164 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000 şi art. 1 şi 2 din O.G. nr. 4/2005, se interpretează în sensul că, sumele plătite pentru munca prestată de foştii salariaţi în regim de lucru prelungit, în condiţiile art. 1 şi 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea şi recalcularea pensiilor din sistemul public. Instanţa de fond, este chiar obligată în baza principiului plenitudinii de jurisdicţie şi în baza dispoziţiilor art. 6 din CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil şi rezonabil să examineze şi eventual să cenzureze raportat la dispoziţiile legale în materie, legalitatea şi temeinicia emiterii deciziilor de pensionare ale recurentei. De asemenea, tot instanţa de judecată este suverană în a aprecia şi interpreta dispoziţiile legale în materia dreptului la pensie, printr-o corelare corespunzătoare a textelor prevăzute de lege, în conformitate cu jurisprudenţa constată a instanţelor judecătoreşti, precum şi cea a CEDO.
Secţia Civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 33 din 6 ianuarie 2011
Constată că, prin contestația înregistrată la 27 august 2010, contestatoarea NSG a solicitat în contradictoriu cu intimata Casa județeană de Pensii V recalcularea pensiei conform adeverinței nr. 151/29.04.2010 eliberată de SCP SA V începând cu data nașterii dreptului si obligarea la plata sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită si pensia efectiv încasată începând cu data nașterii dreptului și până la emiterea unei noi decizii de pensionare.
în motivare s-a arătat că a fost angajată la Centrul de Proiectare Județean V în perioada 20.08.1969 - 1.04.1990 în funcția de tehnician proiectant principal si in toată această perioadă a beneficiat de adaosuri (diferențe de manoperă) in afara drepturilor salariale trecute in carnetul de muncă.
Acest adaos plătit pe perioada lucrată a avut caracter permanent și s-a acordat in funcție de manoperă repartizată pe lucrare.
La calculul cuantumului pensia însă, nu au fost avute in vedere aceste sume.
Prin adeverința nr. 151/29.04.2010 fostul angajator confirmă toate susținerile si arată că sumele acordate in plus față de retribuția tarifară au făcut parte din fondul de salarii pentru care unitatea a calculat si virat contribuția CAS.
întrucât pe perioada menționată s-au reținut sume de bani de către Statul Român cu titlul de contribuție către CAS din plățile acordate in plus față de retribuția tarifară, că la calculul pensiei nu au fost luate in considerare, având in vedere si dispozițiile art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005, apreciază că este îndreptățită la recalcularea pensiei.
Intimata a depus întâmpinare susținând că nu s-a emis decizie ci doar o adresă de răspuns prin care i s-a comunicat că adeverința nr. 151/29.04.2010 eliberată de SCP SA nu poate fi luată în calculul pensiei ca atare contestația este inadmisibilă pentru că legea nu prevede un drept de contestare.
A mai arătat că adeverința emisă de SCP SA la care face referire contestatoarea nu poate fi avută în vedere deoarece sumele menționate reglementează forma de retribuire in acord global si că aceste sume nu fac parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Prin sentința civilă nr. 885/16 noiembrie 2010, Tribunalul V, Secția civilă a admis acțiunea formulată de contestatoare și a fost obligată pârâta să emită decizie de recalculare a pensiei pentru reclamantă prin care să fie valorificată la calculul punctajului mediu anual, sumele primite de reclamantă ca adaosuri cu caracter permanent menționate in adeverința nr. 151/29.04.2010 si anexa acesteia pentru perioada ianuarie 1974 - 1.04.1990.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferențele dintre pensia efectiv primită și cea cuvenită după recalculare, pe perioada august 2007 până la emiterea deciziei de recalculare si cheltuieli de judecată in cuantum de 250 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Din copia adeverinței nr. 151/29 aprilie 2010 eliberată de SC P. SA a rezultat că petenta pe perioada cât a lucrat in cadrul unității, a beneficiat de adaosuri - diferență de manoperă, acest adaos a avut caracter permanent și s-a acordat în funcție de manopera repartizată pe lucrare pentru colectivul elaborator.
Rezultă de asemenea că aceste sume au făcut parte din fondul de salarii realizat pentru care unitatea a calculat si virat CAS - ul, dar salariatului conform legislației in vigoare nu i s-a calculat, reținut si virat contribuțiile de asigurări sociale de către angajator dar și că depunerea contribuțiilor s-a făcut lunar la fondul asigurărilor sociale de stat.
Câtă vreme unitatea a calculat si virat CAS, instanța a constatat că valorificarea acestei adeverințe in temeiul art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 4/2005 (modificată prin Legea nr. 78/2005), decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar întocmite conform prevederilor legale din care rezultă alte date decât cele utilizate la recalcularea inițială.
în anexa 1 a O.U.G. nr. 4/2005, legiuitorul optează pentru luarea in calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerul de resort, conform actelor normative in vigoare in diverse perioade evidențiate împreună cu salariile aferente in statele de plată pentru care s-a datorat si s-a virat contribuția de asigurări sociale.
Susținerea intimatei din întâmpinare, că cererea este inadmisibilă nu poate fi primită de instanță câtă vreme potrivit prevederilor art. 155 lit. d), e), f) din legea pensiilor, tribunalul soluționează în primă instanță litigiile privind deciziile de pensionare, refuzul nejustificat de rezolvare a unor cereri privind drepturile de asigurări sociale si modul de stabilire si de plată a pensiilor, dar si având in vedere dispozițiile art. 82 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 169 din Legea nr. 19/2000 potrivit cărora drepturile de pensie se recalculează de casele teritoriale de pensii în raza cărora își are domiciliul asiguratul in raport de actele depuse de acesta.
Instanța a apreciat că se impune valorificarea sumelor pretinse de către contestatoare, deoarece nu se poate ignora faptul că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2005 recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivității instituit de art. 2 lit. e) din Legea 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Făcând dovada reținerii CAS pentru aceste sume si neluarea in considerare a principiului contributivității s-ar ajunge la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
De aceea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea dreptului de pensie.
împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii V, criticând-o pentru nelegalitate, fără a invoca vreun temei legal, însă criticile sale pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., după cum urmează:
- prima instanță s-a pronunțat în mod nelegal atunci când a admis acțiunea formulată de către intimata-contestatoare, deoarece O.U.G. nr. 4/2005 prevede în mod clar că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata; în concluzie mențiunile din adeverințele referitoare la acordul global nu produc consecințe juridice.
- în considerentele deciziei î.C.C.J. nr. 30/16.11.2009, deși s-a respins recursul în interesul legii, s-a stabilit în mod clar care sunt veniturile ce constituie baza de calcul a drepturilor de pensii, iar cu privire la acordul global se arată că acesta nu poate fi luat în considerare, situație față de care sunt incidente dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000.
S-au formulat concluzii scrise de către intimata-contestatoare, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe considerentul că, din adeverința nr. 151/20.04.2010 și anexa acesteia, depusă la dosar, rezultă că acesteia i s-au reținut și virat contribuția pentru pensia suplimentară în temeiul dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 389/1972, art. 2 din Legea nr. 49/1992, situație față de care în speță este aplicabil principiul contributivității, potrivit cu care drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Susținerea recurentei-intimate cu privire la mențiunile din anexa 1 pct. VI la O.U.G. nr. 4/2005, contravine în mod flagrant prevederilor Legii nr. 19/2000, în sensul că nu respectă principiul contributivității, reglementat de legea respectivă. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința instanței de fond, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada reținută de către instanța de fond, fiind cumulate cu salariul individual brut și inclusă alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se astfel lunar atât cotele C.A.S., cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează astfel în dispozițiile art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.
Deși potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2005 sumele reprezentând acordul global sau alte adaosuri salariale nu s-ar fi luat în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se astfel imposibilitatea valorificării respectivelor venituri (venituri pe care intimata-contestatoare le probează cu adeverința depusă la dosar), rolul instanței de judecată este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a O.U.G. nr. 4/2005, ci și de a interpreta astfel actul normativ prin prisma Legii nr. 19/2000, pentru că procedura de calculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor, iar opinia este aceea că sumele se impun a fi luate în calcul și conform Deciziei C.C. nr. 736/2006.
Raționamentul juridic care stă la baza formării acestei convingeri a instanței judecătorești este fundamentat astfel de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.
Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2000, modificată, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea Legii nr. 19/2000.
Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar, rezultă că intimata-contestatoare a realizat venituri suplimentare, respectiv adaosuri salariale care au fost astfel incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensii suplimentare. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele la CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare la acea dată, iar sporurile pentru care a prestat muncă intimata-contestatoare au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 57/1974.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii au vărsat contribuția de 15% din câștigul brut realizat de personal, indiferent de forma în care au fost realizate aceste venituri.
în conformitate cu dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. (2) se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă însă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale, nu ar putea fi luate în considerare, atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea uneia dintre principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
în baza art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor și asigurărilor sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
Mai mult, în aplicarea dispozițiilor art. 78 alin. (4) din Legea nr. 19/2000, sunt și dispozițiile cuprinse în Ordinul nr. 680/1 august 2007, pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 care, la punctul 19 de la Secțiunea I, prevede că prin sintagma venit brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani achitat din fondul de salarii, conform enumerărilor prevăzute la lit. a) - l) din lege și anume, cu titlu de exemplu: sporuri, indemnizații și sume acordate sub formă de procent pentru condiții grele, periculoase, nocive, premii anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, sume plătite conform legii sau conform contractelor colective de muncă, alte adaosuri la salarii aprobate prin lege sau stabilite prin contractele colective de muncă, sume rezultate prin „plata cu ora”, indemnizații de ședință ș.a.
Principiul aplicabil speței este cel al contributivității, potrivit căruia drepturile de asigurări sociale, inclusiv pensiile, se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Nu în ultimul rând jurisprudența CEDO a asimilat drepturi care decurg din politici sociale, cu noțiunea de „bun” în sensul dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul că o reducere substanțială a nivelului pensiei este considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate atunci când persoana a plătit cotizațiile obligatorii, a îndeplinit condițiile cerute de legea internă la data respectivă, existând o relație directă între totalul cotizațiilor vărsata în decursul vieții și dreptul de a beneficia obligatoriu de o fracțiune din patrimoniul de pensii.
Și prin decizia nr. 872/25 iunie 2010 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituționale, s-a statuat că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieții individului, acesta fiind obligat prin lege să constituie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual, raportat la nivelul venitului realizat.
Corelativ, se naște obligația statului ca în perioada pasivă a vieții individului să-i plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivității, cele două obligații fiind intrinsec și indisolubil legate.
Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieții persoanei asigurate contribuțiile vărsate de către acesta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivității și de a asigura mijloacele de subzistență a celor care au dobândit acest drept în condițiile legii. Astfel, statul are obligația pozitivă de a lua absolut toate măsurile necesare realizării acestei finalități și de a se abține de la orice comportament de natură a limita în vreun fel dreptul la asigurări sociale.
Nu în ultimul rând, î.C.C.J., prin Decizia nr. 5/20 septembrie 2010, a admis recursul în interesul legii, în sensul că, interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și art. 1 și 2 din O.G. nr. 4/2005, se interpretează în sensul că, sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.
Instanța de fond, este chiar obligată în baza principiului plenitudinii de jurisdicție și în baza dispozițiilor art. 6 din CEDO, care reglementează dreptul la un proces echitabil și rezonabil să examineze și eventual să cenzureze raportat la dispozițiile legale în materie, legalitatea și temeinicia emiterii deciziilor de pensionare ale recurentei.
De asemenea, tot instanța de judecată este suverană în a aprecia și interpreta dispozițiile legale în materia dreptului la pensie, printr-o corelare corespunzătoare a textelor prevăzute de lege, în conformitate cu jurisprudența constată a instanțelor judecătorești, precum și cea a CEDO.
Referirea recurentei-intimate la decizia nr. 30/16.11.2009 a î.C.C.J. este nefondată, deoarece prin acea decizie s-a respins recursul în interesul legii referitor la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974.
întrucât dispozitivul reprezintă partea din hotărârea judecătorească ce soluționează cauza litigioasă dedusă judecății și cuprinde dispoziția obligatorie de executat, iar prin respingerea recursului nu sunt cuprinse astfel de dispoziții cu caracter executoriu, simpla menționare în considerente a unor texte de lege care, aparent, ar soluționa problema de drept supusă analizei în recurs, nu conferă recursului în interesul legii obligativitatea aplicării acestor dispoziții în sensul pretins de recurentă, nefiind incidente dispozițiile art. 329 alin. (3) C.proc.civ.
Față de cele arătate mai sus, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 și art. 316 C.proc.civ., precum și dispozițiile art. 291 din C.muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată și în baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. va obliga pe recurenta-intimată să plătească intimatei-contestatoare suma de 250 lei, cheltuieli de judecată.
(Judecător Daniel Radu)
| ← Efectele constatării neconstituţionalităţii unui text de... | Reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale... → |
|---|
