Obligaţie de a face - punere în posesie. Jurisprudență Posesie

Judecătoria INEU Sentinţă civilă nr. 609 din data de 25.03.2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA INEU, JUDEȚUL ARAD OPERATOR 2826

DOSAR NR.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 609/2013

Ședința publică din 25 martie 2013

Instanța constituită din:

Președinte:

Grefier:

S-a luat în examinare cauza civilă privind acțiunea promovată de reclamanta N S împotriva pârâților Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …, Comuna … prin primar și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, pentru obligație de a face-punere în posesie.

La apelul nominal, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că Comisia locală de Fond Funciar … a depus la dosar cererea înaintată de reclamantă în vederea stabilirii dreptului de proprietate pentru autorul O T, anexa 2 a, ciorna de punere în posesie, harta cadastrală și planul parcelar conform celor dispuse de instanță.

Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri, declară faza probatorie încheiată și pe marginea probelor aflate la dosar, trece la dezbaterea cauzei în fond.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art.58 din Legea nr.18/1991 republicată, pct.43 din Titlul VI din Legea nr.247/2005.

J U D E C A T A,

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 14 februarie 2013, scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar reclamanta N S, domiciliată în … a solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …, Comuna … prin primar și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la punerea sa în posesie cu privire la terenul identificat în tarla 1, parcela 168/50, în suprafață de 6.700 mp. înscris în Titlul de proprietate nr…., emis la … de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, cu motivarea că pârâta Comisia locală … refuză să o pună în posesie asupra acestui teren.

Acțiunea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Pârâta Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, nu s-a prezentat în instanță dar prin întâmpinarea depusă la filele 11-12 dosar a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, întrucât parcela la care se face referire este trecută în Titlul de proprietate și anterior eliberării titlului de proprietate aceasta a fost pusă în posesie., având atașate în acest sens copia titlului de proprietate și tabelul nominal cu persoanele puse în posesie fila 15 dosar.

Pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, nu a depus întimpinare deși a fost citată cu această mențiune.

Pârâta Comuna …, prin primar, prin întâmpinarea depusă la filele 16- 17 dosar a invocat lipsa calității procesual pasive a acesteia și cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantei pentru motivele arătate.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Comuna … prin primar, instanța prin încheierea de ședință pronunțată la data de 18 martie 2013 a admis excepția lipsei calității procesual pasive ridicate de pârâta Comuna … prin primar.

În probațiune, au fost depuse la dosar: plan parcelar fila 3,titlu de proprietate fila 4-5, întâmpinare pârâta Comisia locală … filele 11-15, întâmpinare Comuna … prin primar filele 16-17, certificat de moștenitor nr…. emis de notariatul de Stat local Ineu fila 20, adresa nr.426 din 21.03.2013 emisă de Comisia locală … fila 24,cererea numitului O T pentru reconstituire drept proprietate fila 25, tabel nominal fila 26, anexa 148/2 a fila 27, plan parcela fila 28,29 și 30 dosar.

Asupra cererii reclamantei, față de poziția pârâtei precum și din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține în fapt următoarele:

Autorului O T, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii 18/1991 asupra terenului arabil în suprafață totală de 5 ha. și 2000 mp. situat în extravilanul localității …, înscrisă în Titlul de proprietate nr…., eliberat la data de 28.02.1997, copie fila 4 dosar.

Totodată, se reține că terenul identificat în tarla 1, parcela 168/50, în suprafață de 6.700 mp., asupra căruia reclamanta solicită a fi pusă în posesie se regăsește înscris în același titlu de proprietate.

Potrivit prevederilor art.36 din HG nr.890/2005,, pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate,, de unde rezultă astfel că procedura punerii în posesie este anterioară emiterii titlului de proprietate.

De altfel, potrivit relațiilor comunicate de Comisia locală de fond funciar … rezultă că reclamanta a fost pusă în posesie cu suprafața solicitată.

De asemenea, conform Tabelului nominal privind persoanele din localitatea … și suprafețele de teren cu care au fost puși în posesie, copie fila 15 dosar, la poziția 148 figurează înscris și autorul O G cu ultimul domiciliu în ….

Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art.64 din legea nr.18/1991 republicată, precum și disp.art.33 și art.36 din HG nr.890/2005 cu modificări, pentru cele expuse, urmează a se respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Urmează a lua act că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 18 martie 2013 a admis excepția lipsei calității procesual pasive ridicate de pârâta Comuna … prin primar.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 c.pr.civ. nu se vor acorda.

Pentru aceste motive, în numele legii ,

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta N S, domiciliată în … împotriva pârâților Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …, Comuna … prin primar și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …, având ca obiect obligație de a face-punere în posesie.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica din 25 martie 2013.

Președinte, Grefier,

Red.

Tehnored.

6 ex/4 com/

Se comunică cu :

reclamanta-N S, domiciliată în …

pârâții-Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor …,

-Comuna … prin primar și

-Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor …

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligaţie de a face - punere în posesie. Jurisprudență Posesie