Obligaţie de întreţinere. Lipsă venituri
| Comentarii |
|
între îndatoririle părinteşti ale tatălui, alături de aceea de a depune eforturi pentru o relaţie firească cu propriul copil, se numără şi sarcina de a depune diligenţe sporite pentru a presta activităţi, chiar ocazionale, aducătoare de venituri, astfel încât să aibă o contribuţie financiară de natură a asigura un standard decent al creşterii şi dezvoltării copilului său.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., dec. nr. nr. 42/A din 22 martie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 9581/2011, pronunţată de Judecătoria Bistriţa, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta C.A.A. în contradictoriu cu pârâtul G.P.T. şi s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minorul G.T.A., născut la data de 29.11.1997, de către ambii părinţi, s-a stabilit locuinţa minorului G.T.A.
la domiciliul reclamantei din (...), iar pârâtul a fost obligat la plata în favoarea minorului G.T.A. a unei pensii de întreţinere în cuantum de 167,5 lei lunar.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul. Apelul declarat nu este fondat.
Modul de soluţionare a pretenţiilor enumerate în acţiunea introductivă, vizând exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa copilului rezultat din căsătorie şi obligarea tatălui la întreţinerea copilului, a fost însuşit de litiganţi, cercetarea judecătorească în apel fiind limitată la verificarea întinderii obligaţiei de prestare a întreţinerii în modalitatea agreată de părţi, plata lunară a unei sume de bani. Argumentul pe care se sprijină pretenţia tatălui de reformare a sentinţei este acela că nu este angajat în muncă şi veniturile de care dispune nu-i permit îndeplinirea obligaţiei stabilite de prima instanţă. Acesta nu poate fi reţinut.
Obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copiii lor minori este obligaţia legală ce îşi are temeiul atât în prevederile art. 44, art. 86, art. 94, art. 101 şi art. 107 C. fam., cât şi art. 499, art. 513, art. 525, art. 529 şi art. 530 NCC, ce le-au preluat cuprinsul, reprezentând aspectul patrimonial al îndatoririi părinţilor de a se îngriji de creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copilului. Limitele legale ale acestei îndatoriri, stipulate de art. 94 C. fam., identice celor prevăzute de 529 alin. (2) NCC, sunt stabilite în funcţie de nevoia celui care cere şi mijloacele celui care urmează să plătească, cele din urmă definite de art. 527 alin. (2) NCC, respectiv veniturile şi bunurile deţinute, precum şi posibilităţile de realizare a acestora.
Intre îndatoririle părinteşti ale tatălui pârât-apelant, alături de aceea de a depune eforturi pentru o relaţie firească cu propriul copil, se numără şi sarcina de a depune diligenţe sporite pentru a presta activităţi, chiar ocazionale, aducătoare de venituri, astfel încât să aibă o contribuţie financiară de natură a asigura un standard decent al creşterii şi dezvoltării copilului său. Totodată, se poate conchide că interesul superior al acestuia de a creşte şi de a se dezvolta corespunzător în condiţii de o minimă decenţă prioritizează satisfacerea nevoii sale faţă de necesităţile părintelui.
Prima instanţă a apreciat just circumstanţele cauzei şi a aplicat corect dispoziţiile legale evocate când a stabilit în sarcina tatălui, care nu este salariat şi nu are alte obligaţii de întreţinere, sarcina de a plăti lunar în favoarea fiului său în vârstă de 14 ani suma de 167,5 lei, cu titlu de pensie de întreţinere, având în vedere cuantumul venitului minim pe economia naţională. Este evidentă şi de necontestat starea de nevoie a copilului
în cauză, aflat la o vârstă la care costurile lunare ale creşterii şi educării sunt mult superioare sumei de 167,5 lei, la plata căreia a fost obligat tatăl. De altfel, după cum rezultă din actele dosarului, faptul că mama depune eforturi susţinute să-i asigure copilului toate cele necesare unei dezvoltări corespunzătoare nu poate antrena consecinţa scutirii celuilalt părinte de a proceda identic.
In ceea ce priveşte noţiunea de mijloace la care face referire legiuitorul în cuprinsul Codului familiei şi al Codului civil, ea se referă atât la capacitatea material-financiară a părintelui debitor (ce include veniturile realizate de acesta din muncă şi din valorificarea altor bunuri deţinute),
dar şi la aptitudinea de a munci. In cauză nu s-a dovedit că tatăl debitor ar fi în imposibilitate de a presta activităţi aducătoare de venituri. Faptul ca acesta nu are stabilite în prezent raporturi de muncă cu vreun angajator nu semnifică prohibirea desfăşurării de acesta a altor activităţi, cu caracter nepermanent, aducătoare de venituri suplimentare, mai ales că acesta locuieşte la ţară. Dimpotrivă, motivul invocat de aceasta în apel reprezintă un pretext al pasivităţii, ce se impune a fi sancţionată şi o scuză pentru scutirea de la îndeplinirea obligaţiei legale de întreţinere a copilului, ce nu poate avea nicio relevanţă. Din această perspectivă, în mod judicios prima instanţă s-a raportat la nivelul venitului minim pe economia naţională, singurul criteriu obiectiv şi general reprezentând un etalon minim în materia câştigului din muncă ce poate fi realizat de debitorul obligaţiei de întreţinere care nu are calitatea de salariat, însă are capacitatea de a munci.
Este de remarcat că satisfacerea concurentă a nevoilor personale, indiferent de tipul lor, şi a celor ale copilului său îi impune pârâtului-ape-lant, pe de o parte, diligenţă sporită în a presta activităţi aducătoare de venituri, iar, pe de altă parte, gospodărirea corespunzătoare a câştigurilor. Faţă de nevoile copilului, suficient de mari în raport de vârsta sa, şi cuantumul redus al cotei contributive de 1/4 părţi calculate la venitul minim pe economia naţională, corect a aplicat, în cauză, prima instanţă limita maximă prevăzută de legiuitor, dată fiind raportarea la etalonul minim al câştigului debitorului obligaţiei de întreţinere. Indubitabil, pentru decenta îngrijire a copilului, mama alocă resurse mult superioare celor pe care tatăl este obligat să le plătească, în cuantum de 167,5 lei.
In circumstanţele cauzei, reducerea acestei sume ar avea consecinţa desconsiderării interesului copilului la o creştere şi dezvoltare decente.
| ← Obligaţie de întreţinere. Lipsa locului de muncă | Obligaţie de întreţinere. Neluarea în calcul la veniturile... → |
|---|
