Obligativitatea instanţei de a se pronunţa cu privire la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 1797 din data de 24.10.2013
Drept procesual civil.
Obligativitatea instanței de a se pronunța cu privire la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză. Legalitatea modului de administrare a probatoriului.
art. 168 alin. 1 și art. 261 alin. 5 și art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă
În condițiile în care prima instanță nu a motivat respingerea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză, apelantul reclamant pârât a contestat expertiza, iar instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize fără a răspunde, la rândul ei, obiecțiunilor formulate, încheierile astfel pronunțate au fost date cu nerespectarea art. 168 alin. 1 și art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Aceste aspecte de legalitate ce țin de administrarea probatoriului preced verificării legalității hotărârii recurate din perspectiva temeiurilor de drept material invocate, care nu poate fi efectuată în lipsa stabilirii complete a situației de fapt în raportul juridic dedus judecății.
(Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, decizia civilă nr.1797/24.10.2013, în dosarul nr. 11071/4/2008)
Prin sentința civilă nr.3211/21.04.2011, pronunțată în dosarul nr. 11071/4/2008, Judecătoria Sectorului 4 București a respins cererea principală formulată de reclamantul-pârât NM,în contradictoriu cu pârâtul-reclamant NR și cu pârâta ȚEI, ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant NR în contradictoriu cu reclamantul-pârât NM, a constatat că pârâtul-reclamant a primit suma de 53.715,70 CHF, prin transfer bancar dispus de către defuncta NA, cu titlu de dar manual, a obligat reclamantul-pârât la plata cheltuielilor de judecată de 2.112,03 lei către pârâtul-reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul-pârât NM a fost căsătorit cu defuncta NA în perioada 30.07.2004 - 27.02.2007, când aceasta din urmă a încetat din viață.
Pârâta ȚEL este fiica defunctei NA, rezultată din căsătoria acesteia cu numitul ȚL, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 302/23.01.1991 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
În timpul căsătoriei cu reclamantul, NA a locuit împreună cu soțul său în Elveția.
În cursul lunii aprilie 2005, mama pârâtei s-a îmbolnăvit, fiindu-i stabilit următorul diagnostic: adenocarcinom pulmonar cu metastaze la nivel pulmonar, cu prezența unor metastaze cerebrale supra și sub-tentoriale bilaterale simptomatice, cu răspuns pozitiv la tratament corticoid.
În perioada următoare, NA a fost internată în Spitalul Universitar din Geneva pentru tratament de specialitate, așa cum rezultă din raportul de sfârșit de tratament din data de 16.02.2007. Ulterior, aceasta a fost transferată de la Spitalul din Geneva în România, fiind internată la Institutul de Oncologie "Alexandru Trestioreanu";, unde a decedat.
Instanța a reținut că la data de 15.02.2007, defuncta a dat o "declarație";, prin care a împuternicit-o pe fiica sa să o reprezinte la Banca Cantonală din Geneva în vederea efectuării unui transfer al banilor aflați în contul său, în contul în franci elvețieni deschis în România, titular fiind pârâtul NR
La data de 12.02.2007, NA a transmis către Banca Cantonală din Geneva o cerere prin care a solicitat transferul sumei de 53.500 CHF în contul pârâtului deschis la B.R.D. Militari - București - România.
Întrucât semnătura aplicată olograf pe cererea de transfer nu era identică cu specimenul de semnătură existent la bancă, la data de 15.02.2007, reprezentanții băncii elvețiene i-au înapoiat defunctei ordinul de transfer neexecutat, menționând că la controlul semnăturii s-a constatat că aceasta diferă de "semnătura depusă la dosarele noastre"; .
La data de 16.02.2007, un reprezentant al Băncii Cantonale din Geneva, OM s-a deplasat la Spitalul din Geneva, unde personal a luat semnătura defunctei pe ordinul de transfer al sumei de 53.715,70 CHF, așa cum rezultă din fișa de ordin nr. .
Transferul a fost executat de către bancă la data de 19.02.2007, conform avizului de debitare din data de 20.02.2007, în care se menționează următoarele: "conform instrucțiunilor dvs. din 16.02.2007, am virat în contul NR SWIFT BRDEROBUXXX, banca beneficiară BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. din București, suma de 53.715,70 CHF"; .
Instanța a reținut că prezența reprezentantului Băncii Cantonale din Geneva a fost facilitată chiar de către reclamant, aspect ce rezultă din răspunsul acestuia la întrebarea nr. 8, reclamantul negând însă că ar fi înlesnit prezența funcționarului băncii, dar afirmând că i-a comunicat d-ui OM mesajul pârâtei, care i-ar fi relatat că ar fi dorința defunctei să-l vadă și să aibă o convorbire la spital cu acesta, scopul concret urmând să facă obiectul unei discuții confidențiale. Totodată, din răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 10 rezultă că acesta a fost prezent la spital în data de 16.02.2007, însă ar fi rămas de o parte și nu a participat la discuție, nefiind la curent cu operația de transfer al banilor și neștiind nici către cine s-au transferat banii, explicând acest lucru prin faptul că secretul bancar este puternic în Elveția, delegatul băncii neavând calitatea și nici dreptul să-l înfrângă, altfel acesta și-ar fi riscat slujba.
Or, din declarația martorei SE, sora defunctei NA, rezultă că aceasta împreună cu pârâta și cu reclamantul au mers la banca elvețiană, unde NM a discutat cu directorul băncii, cu care era prieten, acesta din urmă fiind de acord să se deplaseze la spitalul unde se afla defuncta. Mai mult, martora a declarat că reprezentantul băncii cantonale a discutat cu sora sa, pe care a întrebat-o dacă dorește să efectueze transferul de bani, aceasta vorbind și în limba franceză și în limba română, fiind ajutată de soțul său NM, care i-a tradus din franceză.
Așadar, susținerile reclamantului sunt contrazise de afirmațiile martorei SE, din care reiese că acesta nu a fost străin de efectuarea transferului bancar, câtă vreme a luat parte la discuțiile dintre funcționarul băncii și NA, asigurând comunicarea dintre cei doi. De asemenea, reclamantul precizează în răspunsul nr. 9 la interogatoriu că "prin semnătura mea ca martor am atestat numai cine erau părțile prezente în acel moment și anume că acel act s-a încheiat în prezența delegatului băncii";. Din răspunsul nr. 6 la interogatoriu rezultă că reclamantul l-a cunoscut pe OM anterior efectuării transferului bancar.
Totodată, martora a arătat că în prezența sa, a reclamantului, a pârâtei ȚEL și a reprezentantului băncii, NA a semnat ordinul de transfer al banilor, la acel moment sora sa fiind conștientă, capabilă să înțeleagă ce se întâmplă în jurul ei, fiind foarte slăbită fizic, însă nu și mental.
Instanța a acordat valoare probatorie raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, înaintat la data de 24.03.2011, reținând concluziile acestuia în sensul că "din analiza datelor medicale și a celorlalte elemente cu caracter probator existente în dosarul cauzei rezultă că la data de 16.02.2007 asupra doamnei NA nu s-au ridicat suspiciuni de existență a unor tulburări psihice clinic manifeste care să-i afecteze capacitatea psihică de exercițiu";, defuncta având discernământ la data de 16.02.2007, când a emis dispoziția de transfer bancar.
În cauză de față, deși sarcina probei existenței elementelor constitutive ale dolului revine celui care face afirmația că acesta a existat, respectiv reclamantului, instanța a constatat că nu s-a dovedit faptul că pârâta a folosit mijloace viclene, frauduloase, prin specularea afecțiunii pe care mama sa o manifesta față de aceasta, cu intenția de a o induce în eroare pentru a o determina să doneze o sumă de bani pârâtului, sub forma darului manual.
În ceea ce privește caracterul nulității invocat de reclamant, respectiv nulitate absolută, instanța a apreciat că, prin raportare la cauza de nulitate din speță - lipsa de discernământ - nu se poate discuta decât despre o nulitate relativă, nefiind vorba despre lipsa totală a consimțământului și despre lipsa uneia din cerințele acestuia întrucât interesul ocrotit prin dispoziția legală încălcată la încheierea actului juridic aparține numai defunctei, în vreme ce, în cazul constatării lipsei cu desăvârșire a consimțământului, sancțiunea ar fi fost nulitatea absolută, întrucât s-ar fi adus atingere interesului general, stabilirii și securității circuitului civil.
În privința cererii reconvenționale, instanța a reținut că darul manual reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer două elemente: acordul de voință pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit și tradițiunea, predarea efectivă și reală a bunului dăruit. Deoarece darul manual este un act juridic, acordul părților constituie temeiul juridic al transferării valorii din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului, iar tradițiunea este exteriorizarea acordului, înlocuind forma solemnă prevăzută de lege pentru donații și de natură a atrage atenția donatorului asupra gravității contractului pe care îl încheie.
Constituie dar manual și depunerea unei sume de bani la o bancă sau la o altă instituție de credit pe numele unei alte persoane, dacă această depunere nu s-a făcut cu vreun alt titlu, astfel că transferul unei sume de bani din contul donatorului în contul donatarului reprezintă un dar manual, nefiind nevoie de îndeplinirea vreunei formalități.
În cazul darului manual, efectuarea tradițiunii realizează transmiterea proprietății, acordul de voință fiind materializat în tradițiunea însăși, iar sumele de bani predate prin transfer bancar pot constitui obiect al unui dar manual, în condițiile în care lichidarea contului donatorului și transferul sumei în contul donatarului au semnificația juridică a unei donații.
Or, reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul-reclamant deține suma de bani transferată cu titlu precar, deși avea această obligație, în condițiile art. 1169 C.civ. și câtă vreme a contestat validitatea darului manual.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege în mod cumulativ pentru valabilitatea darului manual, instanța a admis cererea reconvențională și a constatat că pârâtul-reclamant a primit suma de 53.715,70 CHF, prin transfer bancar dispus de către defuncta NA, cu titlu de dar manual.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând soluția primei instanțe atât sub aspectul respingerii cererii principale, cât și sub aspectul admiterii cererii reconvenționale.
În apel, Tribunalul a încuviințat pentru reclamantul apelant proba cu înscrisuri și a respins proba cu expertiză medico legală având în vedere că nu s-au depus acte medicale noi.
Prin decizia civilă nr.148 A din 13.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-a respins apelul ca nefondat apelul declarat de de apelantul-reclamant-pârât NM și a fost obligat acesta să plătească intimatului suma de 1.860 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește chestiunea stabilirii situației de fapt și a aprecierii probatoriilor, în privința cărora se critică inclusiv expertiza medico legală prin raportare la actele medicale administrate în probațiune cât și audierea martorei SE, Tribunalul a reținut că în ceea ce privește această din urmă chestiune, apelantul reclamant prin apărător pe de o parte, nu s-a opus audierii acesteia ca martoră la momentul discutării și încuviințării probatoriilor respectiv a propunerii acesteia ca martor cunoscând legătura de rudenie cu defuncta și pe de altă parte, deși, așa cum se pretinde, martora s-ar fi aflat în relații de rudenie prohibită de lege cu pârâta intimată, nu aceeași era situația față de pârâtul N, care a declarat că înțelege ca martora să fie audiată în interesul său.
În plus,mărturia acesteia s-a apreciat a fi concludentă pentru cauză, aspect ce rezultă de altfel din cuprinsul depoziției iar apelantul în calea de atac, nu a dovedit existența unor motive sau împrejurări care ar fi putut fi considerate de natură a duce la înlăturarea depoziției ori de a crea suspiciune cu privire la veridicitatea și realitatea celor declarate de martoră, ea confirmând chiar împrejurări dovedite cu alte mijloace de probă.
Cât privește raportul de expertiză medico-legală, Tribunalul a constatat că acesta a fost contestat pe calea obiecțiunilor și la instanța de fond care, argumentat și justificat nu le-a dat curs.
Pe de altă parte, întocmirea sa a avut la bază toate documentele medicale depuse la dosar privitoare la evoluția stării de boală a defunctei.
În plus, este de reținut atitudinea apelantului reclamant și acțiunile sale din perioada imediat premergătoare decesului numitei NA, inclusiv demersurile personale și întreaga sa conduită în ceea ce privește facilitarea întâlnirii dintre aceasta și reprezentantul unității bancare prin intermediul căreia s-a realizat transferul bancar contestat.
Simpla opinie personală a apelantului, exprimată în cuprinsul cererii de apel, în ceea ce privește concluzia ce ar rezulta din aceste acte medicale cu privire la discernământul și în consecință, valabilul consimțământ al defunctei în sensul efectuării acestui transfer, nu este de natură să justifice ideea că raportul de expertiză efectuat în cauză nu corespunde probelor medicale ce au fost analizate pe larg, în cuprinsul său.
De altfel, dincolo de acest raport de expertiză, care nu reprezintă altceva decât o probă relativă și care nu poate fi considerat determinant ori hotărâtor prin el însuși și în mod exclusiv asupra stabilirii situației de fapt corecte, independent de celelalte probe, în privința discernământului cu care a acționat defuncta, este de remarcat atitudinea acesteia care, deși grav bolnavă și având mai multe funcții ale organismului afectate, văzând că demersul realizat de pârâtă în baza declarației cu privire la reprezentarea sa de către aceasta în fața băncii avizate să realizeze transferul bancar, a insistat și a obținut o întrevede particulară chiar în spitalul în care se găsea internată, cu reprezentantul băncii, întrevedere facilitată de însuși apelantul reclamant ce-i servea de însoțitor, finalizată și materializată la scurt timp prin efectuarea acestui transfer de bani.
Or, este greu de crezut că o persoană lipsită de discernământ respectiv de capacitatea de a înțelege și aprecia consecințele propriilor fapte chiar aflată în stare de suferință, așa cum încearcă a demonstra apelantul, ar fi avut capacitatea și ar fi putut da dovadă de asemenea hotărâre în realizarea acestui demers, cum s-a dovedit a se fi întâmplat în cazul defunctei NA.S-a stabilit și nu s-a negat ori contestat de către apelant, că semnarea acordului privind transferul bancar s-a realizat chiar în prezența sa și fără vreo opoziție ori protest, atitudine de asemenea, relevantă în aprecierea asupra realității și valabilității celor întâmplate cu acea ocazie.
Nici unul dintre actele și documentele al căror conținut a fost avut în vedere la întocmirea raportului de expertiză nu evidențiază că la momentul când s-au desfășurat împrejurările, respectiv evenimentul semnării acordului de transfer bancar, defuncta s-ar fi aflat sub influența unei medicații, într-o stare de natură să-i afecteze capacitatea mentală respectiv discernământul care, la rândul său să atragă nulitatea absolută a dispoziției de transfer bancar.
De asemenea s-a mai reținut și faptul că lipsa de discernământ, în mod corect instanța fondului a constatat că este de natură a atrage o nulitate relativă cel mult iar nu absolută, cum a pretins apelantul.
Cât privește scopul ori motivul determinant al demersului defunctei de transfer bancar, finalitatea acestuia, s-a observat că apelantul reclamant prin acțiunea dedusă judecății ca de altfel și apărările formulate în combaterea cererii reconvenționale a pârâtului, nu afirmă și nu dovedește că ar fi fost altul decât cel susținut de pârât, apărările apelantului rezumându-se la a susține nevalabilitatea actului de transfer, lipsa condițiilor darului manual, acestea fiind însă nefondate.
Ca atare, Tribunalul a constatat apelul ca fiind nefondat, instanța fondului administrând întregul probatoriu solicitat de către părți și printr-o analiză corectă și completă a acestuia stabilind o situație corectă din punct de vedere faptic cât și al aplicării dispozițiilor legale specifice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul-pârât NM, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, admiterea apelului și schimbarea hotărârii în sensul admiterii cererii principale și respingerii cererii reconvenționale.
În motivarea recursului, invocând cazurile prevăzute de art. 304 pct. 9 și 7 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că hotărârea este nelegală, având în vedere următoarele:
Referitor la soluția privind cererea principală, hotărârea atacată, susține recurentul a fost dată cu încălcarea art. 295, 129 alin. 5 și 201 Cod procedură civilă.
Recurentul a arătat că instanța de apel nu a stăruit prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, respingând efectuarea unei expertize pentru lămurirea unor împrejurări de fapt și anume expertiza medico legală relativ la existența/inexistența discernământului defunctei NA.
Solicitarea probei cu expertiză medico legală a avut ca justificare faptul că obiecțiunile formulate la judecata în fond au fost respinse în mod neîntemeiat.
Respingerea probei cu expertiză în apel s-a făcut doar pe un considerent de ordin formal și anume "nedepunerea altor înscrisuri"; (medicale), fără a se avea în vedere contestarea raportului întocmit în cauză, prin prisma obiecțiunilor formulate în judecata în fond a cauzei.
Această probă era concludentă, utilă și pertinentă în cauză, față de faptul că prin raportul întocmit la judecata în fond nu s-a apreciat în mod concret asupra stării psihice a defunctei NA, avându-se în vedere boala de care suferea, debutul acesteia, tratamentul efectuat prin raportare la momentul decesului, fără a se analiza în concret situația sa medicală sub aspectul discernământului din momentul transferului bancar, în funcție de circumstanțele concrete ale bolii/tratamentului de specialitate oncologic de peste 2 ani care a dus la o agravare neurologică soldată cu deces la doar 2 zile după efectuarea operațiunii bancare de transfer.
În condițiile în care concluzia raportului a fost strict formală având drept premisă faptul că defuncta nu s-ar fi aflat în evidență psihiatrică rezultă că nu s-a răspuns obiectivului stabilit de instanță.
Această probă se impunea a fi administrată cu atât mai mult cu cât la punctul 6 al concluziilor raportului se arată că "motivul transferului sumei care îi aparținea în totalitate este logic și comprehensibil: necesitatea de a-i susține în România tratamentul specific și traiul zilnic";. Or, transferul bancar nu s-a făcut nici în contul personal și nici în contul fiicei sale, ci în contul pârâtului, care nu se afla în nici o relație de rudenie cu defuncta.
Aceste motive, susține recurentul, demonstrează că proba solicitată era determinantă și de natură a conduce la o apreciere corectă a celorlalte probe administrate în cauză.
Recurentul a mai arătat că hotărârea nu cuprinde motive de natură a sprijini soluția, ci "deducții"; ce nu pot valora "prezumții simple"; fiind contrazise/excluse de actele medicale depuse la dosar.
Verificarea situației de fapt privind existența discernământului nu s-a bazat pe interpretarea actelor medicale, ci pe baza unor elemente circumstanțiale din care a fost dedusă "concluzia de ordin medical";contrară celei rezultate din chiar simpla analiză a actelor medicale.
Recurentul a arătat că în raport cu înscrisurile medicale existente la dosar era exclusă concluzia raportului de expertiză medicală ce a fost efectuat în primă instanță.
Instanța de fond, respingând obiecțiunile formulate a preluat necritic concluzia raportului de expertiză medico-legal,conferindu-i valoare probatorie absolută, fără a cenzura concluzia prin prisma actelor medicale.
Recurentul a arătat că maniera în care s-a procedat la efectuarea actului de transfer și contextul în care a avut loc semnarea acestuia denotă contrariul concluziei în sensul existenței discernământului defunctei.
De asemenea, recurentul a arătat că hotărârea este dată și cu încălcarea art. 189 Cod procedură civilă, deoarece, depoziția martorei SE, la audierea căreia recurentul s-a opus, nu putea fi reținută ca și concludentă, fiind evident subiectivă datorită relației de rudenie, iar conținutul depoziției fiind nereal și în contradicție cu înscrisurile medicale ce atestă starea bolnavei la momentul semnării.
S-a mai arătat că instanțele au calificat greșit că lipsa discernământului ar reprezenta o cauză de nulitate relativă și nu absolută. Lipsa discernământului atrage lipsa unui consimțământ valabil, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 948 alin. 2 cod civil și lipsa totală a consimțământului atrage nulitatea absolută a contractului.
Referitor la soluția privind cererea reconvențională s-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 948 și art.801 Cod civil.
Cererea principală și cea reconvențională urmăresc o finalitate opusă (nevalabilitatea/valabilitatea actului de transfer bancar, ca și dar manual) situație față de care admiterea cererii principale conduce la respingerea cererii reconvenționale.
Recurentul a arătat că între pârâți a existat o conivență urmărindu-se excluderea sumei din masa succesorală prin susținerea aparenței unui dar manual către pârât. Susținerea că transferul sumei de 134.289,29 Ron ar reprezenta un dar manual nu poate fi considerată verosimilă având în vedere mărimea sumei și situația dramatică a gratificantului, defuncta neavând de altfel o altă sursă de venituri decât aceea de angajat a cabinetului medical al recurentului.
S-a mai arătat că actul de transfer nu reprezintă prin el însuși "un dar manual";. În cazul concret nu se poate considera că ar fi existat intenția defunctei de a face o liberalitate pârâtului.
S-a mai arătat că nu pot fi primite susținerile intimatului - pârât cu privire la lipsa unei opoziții a recurentului ce ar valora consimțământ, cât și operarea mandatului tacit, deoarece consimțământul trebuie să fie exteriorizat iar mandatul tacit nu operează în cadrul actelor cu titlu gratuit privind bunurile comune, acestea putând fi făcute numai cu consimțământul expres al ambilor soți, având un caracter grav prin micșorarea comunității de bunuri,astfel că rațiunile care stau la baza prezumției de mandat tacit reciproc, nu se regăsesc în cazul actelor cu titlu gratuit.
Recurentul a arătat că nu a fost la curent cu operația de transfer, ci doar i-a comunicat funcționarului băncii dorința soției de a avea o convorbire la spital, în Elveția fiind puternic secretul bancar. Și în cazul considerării unui eventual consimțământ valabil, motivul care a fundamentat concluzia expertizei medico legale, era de natură să excludă ipoteza calificării actului de transfer, ca dar manual. Prin urmare, acest act este lovit de nulitate în condițiile lipsei intenției, inclusiv celei de a gratifica.
Recurentul a mai arătat că în privința cererii reconvenționale, de asemenea este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, deoarece instanța de apel nu a cenzurat valabilitate a actului de transfer și lipsa condițiilor darului manual, limitându-se doar la aprecierea că apărările formulate de recurent sunt nefondate.
Intimatul - pârât NR a formulat întâmpinare, solicitând în principal constatarea nulității recursului întrucât nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, întrucât actele și lucrările dosarului combat susținerile reclamantului, refacerea raportului de expertiză a fost corect respinsă de tribunal, raportat la materialul probator ce a stat la baza realizării acestuia, dar și pentru că recurentul nu a administrat înscrisuri noi care să determine soluția necesității efectuării unui raport de expertiză.
Intimatul a arătat că recurentul nu a exprimat vreo opoziție la transfer, iar între soți operează regula mandatului tacit reciproc, în favoarea intimatului pârât operând prezumția de bună-credință, care nu a fost răsturnată de recurent. De asemenea, a arătat că liberalitatea s-a realizat cu scopul de a îl gratifica pentru grija pe care i-a purtat-o copârâtei ȚE, atât în timpul facultății, cât și după aceea, în condițiile în care sprijinul intimatului, atât moral, cât și material au suplinit într-un fel despărțirea de defunctă.
Intimatul a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru valabilitatea darului manual, în sensul că a existat acordul de voință, atât al recurentului, cât și al defunctei pentru primirea de către intimat a sumei de bani cu titlu gratuit, iar predarea sumei s-a făcut efectiv de la donator către intimat prin virament bancar.
Intimata-pârâtă ȚEL a formulat întâmpinare, solicitând în principal, constatarea nulității recursului întrucât nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.
Intimata a arătat că motivele invocate vizează netemeinicia hotărârii, iar pe fond, s-a arătat că din probatoriile administrate în cauză a rezultat că defuncta a avut discernământ la data întocmirii actului și că în mod corect instanța de fond a respins cererea reclamantului de completare a raportului de expertiză, iar instanța de apel a respins cererea de efectuare a unui nou raport de expertiză medico legală psihiatrică având în vedere că în urma analizării documentelor medicale existente la dosar raportul de expertiză cuprinde în conținutul lui răspunsul la obiectivele formulate.
Prin decizia civilă nr.1782/24.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a-IV-a Civilă, a fost admis recursul declarat, a fost casată hotărârea recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului.
Examinând cu prioritate, față de disp. art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp. art. 306 alin 3 Cod procedură civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Analizând cererea de recurs, astfel cum a fost motivată, Curtea constată că recurentul a indicat formal ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Din dezvoltarea motivelor de recurs, Curtea constată că reprezintă motive de nelegalitate, criticile referitoare la nemotivarea hotărârii, ce pot fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, precum și criticile referitoare la aplicarea greșită a art. 948 și art. 801 Cod civil, ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și a art.189 Cod procedură civilă, ce pot fi analizate din perspectiva art.304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Aceste constatări conduc la respingerea excepției nulității recursului, deși, astfel cum se va arăta în continuare, recurentul a invocat și motive ce privesc temeinicia soluției pronunțate și care nu pot face face obiectul căii de atac a recursului.
În această din urmă categorie se înscriu criticile care vizează greșita reținere a situației de fapt și interpretarea eronată a probatoriului, care nu se încadrează în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 Cod procedură civilă.
Asemenea critici țin de temeinicia hotărârii atacate și nu pot fi valorificate pe calea extraordinară a recursului, față de actuala configurare a art. 304 Cod procedură civilă, care permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate limitativ prevăzute de textul legal enunțat.
Scopul acestei căi de atac este esențialmente de control al legalității, ceea ce înseamnă că orice susțineri care relevă erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, exced posibilității analizei de către instanța de recurs.
Punctul 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Prin urmare, criticile ce implică practic reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului administrat, (control privind temeinicia a hotărârii atacate), nu pot fi analizate, având în vedere limitele presupuse de art. 304 Cod procedură civilă.
În cadrul motivelor de recurs referitoare la soluționarea cererii principale, se subsumează cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 948 alin. 2 Cod civil.
Sub acest aspect, recurentul-reclamant a arătat că, în mod greșit, instanțele au calificat lipsa discernământului ca reprezentând o cauză de nulitate relativă și nu absolută, deoarece lipsa discernământului atrage lipsa unui consimțământ valabil, motiv de nulitate absolută a actului juridic.
Critica este nefondată, lipsa discernământului fiind o cauză de nulitate relativă, deoarece vizează o normă ce ocrotește un interes particular, iar nu unul general. Or, nerespectarea la încheierea actului juridic a unei asemenea norme, atrage nulitatea relativă cu toate consecințele ce decurg dintr-o astfel de calificare.
În ceea ce privește critica referitoare la nerespectarea prevederilor art. 189 Cod procedură civilă, în sensul că a fost administrată proba cu un martor a cărui audiere era prohibită de lege, aceasta poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Critica este nefondată, având în vedere următoarele:
Potrivit art. 189 alin. 1 Cod procedură civilă: "nu pot fi ascultați ca martori rudele și afinii până la gradul al III-a inclusiv.";
Alin. 2 al textului legal menționat prevede că: "părțile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori și persoanele prevăzute la alineatul 1 pct. 1 și 2.";
În cauză, în mod corect au reținut instanțele de fond că sunt incidente dispozițiile art. 189 alin. 2 Cod procedură civilă, menționate mai sus având în vedere că la termenul la care proba la care a fost propusă și încuviințată, reclamantul-pârât nu s-a opus audierii acestui martor, deși cunoștea, sau ar fi trebuit să cunoască, gradul de rudenie al martorei cu partea, în condițiile în care, în întâmpinarea formulată, acesta face referire expresă la martorul respectiv.
Prin urmare, în mod corect s-a reținut că proba cu martorul propus nu era inadmisibilă din perspectiva textelor legale enunțate mai sus.
Aspectele legate de aprecierea asupra mărturiei depuse de acest martor țin de temeinicia hotărârii recurate și nu pot face obiectul controlului judiciar în faza procesuală a recursului, care poate viza exclusiv aspecte de nelegalitate.
În ceea ce privește criticile referitoare la administrarea probei cu expertiză, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, din perspectiva următoarelor considerente:
În fața primei instanțe a fost administrată proba cu expertiza medico-legală cu privire la existența discernământului defunctei la data emiterii dispoziției de transfer bancar, expertiză efectuată de o comisie de primă expertiză medico-legală psihiatrică, din cadrul Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici";.
Reclamantul pârât a formulat obiecțiuni la această expertiză, care au fost respinse ca neîntemeiate de prima instanță prin încheierea din 11.04.2011, fără a se arăta considerentele care au fundamentat această soluție.
În apel, reclamantul a solicitat refacerea raportului de expertiză medico-legală, având în vedere că nu s-au admis obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat la prima instanță.
Tribunalul a respins această probă, având în vedere că reclamantul-pârât nu a depus în apel alte acte medicale care să aducă elemente noi în discuție.
Curtea apreciază că, în condițiile în care prima instanță nu a motivat respingerea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză, apelantul reclamant pârât a contestat expertiza iar instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize fără a răspunde, la rândul ei, obiecțiunilor formulate, încheierile astfel pronunțate au fost date cu nerespectarea art. 168 alin. 1 și art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 raportat la art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, se impune casarea hotărârii recurate, pentru ca instanța să motiveze soluția cu privire la proba cu expertiză medico-legală solicitată de apelantul-reclamant și din perspectiva obiecțiunilor formulate în primă instanță, iar în raport cu acestea, să aprecieze dacă este necesară efectuarea unei noi expertize în cauză.
Aceste aspecte de legalitate ce țin de administrarea probatoriului preced verificării legalității hotărârii recurate din perspectiva temeiurilor de drept material invocate, care nu poate fi efectuată în lipsa stabilirii complete a situației de fapt în raportul juridic dedus judecății.
În ceea ce privește critica referitoare la soluția dată cererii reconvenționale, Curtea constată ca fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la soluția dată cererii reconvenționale.
Într-adevăr, instanța de apel nu a examinat apărările referitoare la nevalabilitatea actului de transfer și la lipsa condițiilor darului manual, invocate de apelantul-pârât, limitându-se doar la aprecierea că aceste apărări sunt nefondate. Or, o asemenea motivare nu corespunde cerințelor prevăzute de art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit cu care hotărârea va cuprinde … motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În lipsa argumentelor pentru care instanța de apel a respins apărările apelantului-reclamant nu este posibilă exercitarea controlului judiciar și nu pot fi examinate nici criticile privind legalitatea hotărârii din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizând aplicarea greșită a prevederilor art. 948 și art. 801 Cod civil.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 raportat la art. 304 pct. 5 și 7 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
| ← Recurs. Prescripţia executării pedepsei închisorii | Ordinea de soluţionare a excepţiilor. . Jurisprudență... → |
|---|
