Ordin de protecţie. Jurisprudență Minori
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 113/A/MF din data de 18.11.2013
( Tribunalul Mehedinți - d.c.113/A/MF/18.11.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin, la data de 12.07.2013, sub nr. 9665/225/2013, reclamanta D.N.F. a solicitat să se dispună emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtului Y. M., cetățean iranian, în baza căruia acesta să fie obligat la păstrarea unei distanțe minime determinate atât față de reclamantă cât și față de minorii Y.M. și Y.M., proveniți din căsătoria cu pârâtul; interzicerea pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, corespondență cu reclamanta, de asemenea să îi fie interzisă orice legătură personală cu cei doi minori.
În fapt a arătat că la data de 15.01.2008, s-a căsătorit cu pârâtul, iar din relația de căsătorie cu acesta au rezultat minorii Y.M. și Y.M. Prin sentința civilă nr.650/18.09.2012, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 9420/225/2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei, exercitarea autorității părintești să se facă de către ambii părinți, domiciliul minorilor fiind stabilit la reclamantă, pârâtul urmând să aibă legături personale cu minorii odată la două luni, ultimele două săptămâni din această perioadă, când tatăl acestora îi va lua și îi va aduce la domiciliul reclamantei; pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în sumă de 500 de lei, până la majoratul acestora.
În motivarea acțiunii arată că la data de 27.06.2013, orele 19:00 pârâtul, după ce s-au întors împreună din localitatea Corlățel, jud. Mehedinți, unde acesta s-a deplasat împreună cu executorul judecătoresc G.G.C. pentru a pune în executare sentința civilă nr. 650/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 9420/225/2012, respectiv de a lua cei doi minori timp de 2 săptămâni la domiciliul lui, pârâtul a venit la reclamantă și fără nici un motiv a început să îi adreseze injurii și să o lovească.
De asemenea, a mai arătat reclamanta că a fost înjunghiată de către pârât cu un corp tăietor înțepător, de față fiind și minorul Y.M., în vârstă de 5 ani, care a rămas puternic traumatizat, pârâtul văzând că reclamanta sângera, a fugit din locuință. La foarte puțin timp a venit mama reclamantei care văzând-o în ce stare era a sunat la ambulanță.
Reclamanta, pentru fapta pârâtului, a formulat plângere penală la data de 28.06.2013 înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin, sub nr. 2842/P/2013.
A mai arătat că cei doi minori, din cauza comportamentului agresiv al pârâtului nu sunt de acord să locuiască 2 săptămâni cu tatăl lor.
În dovedirea celor arătate a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială
La dosar a depus, în copie, un set de înscrisuri: sentința nr. 650/18.09.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul nr. 9420/225/2012, bilet de externare din spital, copie proces-verbal încheiat de BEJ G.G.C. din data de 27.06.2013, certificat medico-legal nr.425/2013, examinare psihologică, evaluare psihologică și proces verbal de contravenție seria MH nr.001897, referat cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, proces verbal din dosarul de executare 308/E/2013, certificat medico-legal, referat cu propunere de urmărire penală, examinare psihologică pentru minorul Y. M. și pentru minora Y.M.
În drept, cererea a fost motivată pe disp. art.1, 3, 4, 23-15 din legea 217/2013 și completată prin Legea 25/13.03.2012.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în apărare.
În scop probator instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martori.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă sentinței civile nr.505/10.09.2013 Judecătoria Dr.Tr.Severin, a admis cererea reclamantei, pentru următoarele considerente:
Din conținutul sentinței minori si familie nr.650 din 18.09.2012 a Judecătoriei Dr. Tr. Severin, pronunțată în dosarul nr. 9420/225/2012 rezultă că părțile s-au căsătorit la 15.01.2008, din căsătoria acestora rezultând minorii Y.M. născut la 08.06.2008 și Y.M. născută la 03.09.2013, căsătoria fiind desfăcută prin divorț la 18.09.2012, cu stabilirea unui program de vizită a minorilor pentru pârât, domiciliul minorilor fiind stabilit la reclamantă.
Prin certificatul medico legal nr. 425 din 15.07.2013 emis de SML Mehedinți (fila 31) s-a concluzionat că reclamanta D.N.F. prezintă leziuni de violență produse prin lovire cu corp dur și lovire cu corp tăietor înțepător, leziuni ce pot data din 27 iunie 2013 și necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicații. Din foaia de observație nr. 219966 a Spitalului Județean de Urgență Dr.Tr.Severin, act ce a stat si la baza emiterii certificatului medico legal, reiese că reclamanta a fost internată în secția chirurgie generală în perioada 27.06. - 04.07.2013 cu diagnosticul traumatism cranio cerebral acut închis, plagă înțepată tăiată paraombilicală dreaptă în etaj superior, traumatism toracic anterior, contuzie în zona inferioară a spatelui, contuzie echimoză cot stâng în urma unei agresiuni.
În urma agresiunii suferite la 27.06.2013 reclamanta a depus o plângere la politie la 28.06.2013 înregistrată sub nr. 2842/P/2013- fila 8 .
Din declarațiile martorilor audia?i în cauză, respectiv T.N. fila 38 si B.M. fila 48 si înscrisurile depuse de părți la dosar (procese verbale de executare, rezolu?ii ale procurorului) a rezultat că după despărțirea prin divor? a părților între acestea există o stare tensionată pe fondul neînțelegerilor cu privire la legăturilor personale pe care reclamantul dorește să le aibă cu minorii rezultați din căsătorie.
Din declarațiile martorei T.N. ce se coroborează cu concluziile certificatul medico legal medico legal nr. 425 din 15.07.2013, cu interogatoriul pârâtei existent la fila 83 din dosar, procesul verbal de audiere a minorului Y. M. procesul verbal din 27.06.2013 încheiat de executorul judecătoresc G.G.C. în dosarul de executare nr. 308/E/2013 și examinarea psihologică nr. 463/15.05.2013 a minorului Y. M., a rezultat că în contextul relațiilor tensionate deja existente la data de 27.06.2013 între părți, după o încercare de întrevedere a tatălui cu minorii cu ajutorul autorită?ilor, care a fost tranșată amiabil de păr?i, reclamanta cu minorii si pârâtul s-au deplasat împreună în locuința reclamantei din Dr.Tr.Severin, unde pârâtul a agresat-o pe pârâtă lovind-o de pereții locuinței și înțepând-o în abdomen cu un obiect tăietor înțepător, în timp ce cei doi minori se aflau în casă, aceste evenimente fiind percepute de minorul de sex masculin al părților în vârstă de 5 ani, Y.M.
Din analiza materialului probator de la dosar, s-a reținut că pârâtul a avut un comportament agresiv în raport cu reclamanta în prezența celor doi minori ai părților, care este evident, periculos și de natură să mențină o stare de fapt încordată, putând avea urmări grave asupra vieții reclamantei și minorilor, situație în care instanța are posibilitatea și implicit sarcina de a interveni prompt în vederea emiterii unui ordin de protecție ca fiind o măsură eficace în ocrotirea vieții și intereselor reclamantei și minorilor.
Din probele administrate rezultă că prin comportamentul sau pârâtul a perturbat viața minorilor, creând un stres acestora.
Conform art. 23 din Legea 217/2003:
1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora
Conform alin 3 al aceluiași articol pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Conform art. 24 din Legea 217/2003 durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de judecător, fără a putea depăși 6 luni de la data emiterii ordinului.
Conform art.27 alin 7 din Legea 217/2003 judecata se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.
Conform art. 29 din Legea 217/2003 ordinul de protecție este executoriu.
Conform art. 30 din Legea 217/2003:
(1) Hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
(2) Instanța de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cauțiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.
(3) Recursul se judecă cu citarea părților.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
Conform art. 31 din Legea 217/2003:
(1) Ordinul de protecție se comunică de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimei și a agresorului.
(2) Ordinul de protecție prin care se dispune oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) se pune în executare de îndată, de către sau, după caz, sub supravegherea poliției.
(3) Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
(4) Organele de poliție au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea și să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.
Conform art. 32 din Legea 217/2003:
(1) Încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
(2) În caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada unei stări de pericol actuale pentru ea si pentru copiii săi, stare creata de fostul soț, pârâtul în spe?a. În raport de considerentele de mai sus instanța apreciază că cererea reclamantei este întemeiată, urmând a fi admisă și să dispună emiterea ordinului de protecție în conformitate cu art.26 alin.1 literele d, f, din Legea 217/22.05.2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată și completată prin Legea 25/13.03.2012, cu următoarele măsuri provizorii:
- obligarea pârâtului pe o perioada de 6 luni de a păstra o distanta minima de 200 de metri fața de reclamantă, de cei doi minori, precum si fața de domiciliul si reședința acestora.
- interzicerea oricărui contact telefonic sau prin corespondenta a pârâtului cu reclamanta pe o perioada de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecție. Totodată, instanța, în conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din Legea nr.217/22.05.2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată și completată prin Legea 25/13.03.2012 , a dispus și măsura provizorie privind obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecție.
Cu privire la cererea de a interzice orice legătura personală a pârâtului cu cei doi minori, instanța a constatat că o astfel de măsura excede cadrului procesual dedus judecății, prin Legea 217/2003 modificată și completată, măsurile ce se pot dispune fiind unele exprese si provizorii.
De altfel prin dispunerea obligării pârâtului pe o perioada de 6 luni de a păstra o distanta minimă de 200 de metri fața de reclamantă, de cei doi minori, precum si fața de domiciliul si reședința acestora, punerea în executare a titlului executoriu ce se referă la legăturile personale dintre tată și cei doi minori nu se va mai putea realiza pe perioada ordinului de protecție, dând eficacitate astfel interesului superior al minorilor, ce se referă la satisfacerea nevoilor copiilor într-un anumit moment impus în raport cu persoana lor prin crearea unei stări de bine si de echilibru pentru aceștia, acesta fiind sensul interesului superior al minorului, ocrotit în legislația românească prin dispozițiile Noului Cod Civil, a Legii nr.272/2004, Legii nr.18/90 (Convenția pentru apărarea drepturilor copilului).
În baza art. 453 C.proc civ. a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 00108/din 08.08.2013- fila 82.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea disp.art.26 (1) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, față de împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că nu a făcut altceva decât să se apere împotriva acțiunilor de violență exercitate asupra sa de către fosta soție.
Recurentul a făcut referire la probele administrate în cauză care susțin criticile formulate, arătând că prin acțiunea exercitată în acest litigiu, urmărește să fie îndepărtat de copiii săi, iar instanța în lipsa unor probe suficiente a considerat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a pronunța soluția atacată.
Intimata-reclamantă D.N.F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
La întâmpinare au fost depuse rezoluțiile din data de 24.05.2013 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosar nr.983/II/2/2013 și din data de 15.03.2013 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosar nr.3743/P/2012.
Tribunalul Mehedinți, prin decizia nr. 57/R/MF din 10.10.2013, în baza art. 457 cod procedură civilă, a respins ca inadmisibil recursul civil - Minori și familie privind pe recurentul-pârât Y.M. împotriva sentinței civile nr.505/10.09.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.Severin în contradictoriu cu intimata-reclamantă D.N.F., având ca obiect ordin de protecție.
Pârâtul Y.M. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr.9970/101/2013.
În motivele de apel susține că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea disp. art. 22 alin.7 cod procedură civilă și art.26 (1) din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, față de împrejurarea că din probele administrate în cauză rezultă că nu a făcut altceva decât să se apere împotriva acțiunilor de violență exercitate asupra sa de către fosta soție.
Apelantul a făcut referire la probele administrate în cauză care susțin criticile formulate, arătând că prin acțiunea exercitată în acest litigiu, urmărește să fie îndepărtat de copiii săi, iar instanța în lipsa unor probe suficiente a considerat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a pronunța soluția atacată.
Intimata-reclamantă D.N.F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând că în mod corect a fost admisă cererea sa, întrucât din întreg probatoriul administrat a rezultat faptul că atât ea cât și minorii sunt în pericol din cauza comportamentului agresiv al pârâtului Y.M. Mai arată că este adevărat că pentru dezvoltarea normală și firească, minorii trebuie să aibă legături personale cu părintele căruia nu i-au fost încredințați, însă din momentul în care minorii au nevoie de consiliere psihologică pentru a putea avea legături personale cu tatăl lor este evident că a intervenit o problemă gravă, acută în comportamentul copiilor.
Aprecierea apelantului că a încercat în permanență să păstreze legătura cu minorii, însă ea este cea care s-a opus, este total eronată, întrucât copii au fost cei care au refuzat să locuiască cu tatăl lor. Practic, atitudinea pârâtului față de ea și minori, atitudine violentă verbală și fizică, a determinat atitudinea rezervată a minorilor. Din referatele de evaluare efectuate cu ocazia examinării minorilor de către un specialist în psihologie, a rezultat că minorii sunt dominați de un sentiment de spaimă, determinat de tatăl lor. De altfel, s-a recomandat de către psiholog ca minorul Y. M. să urmeze 10 ședințe de consilier psihologică.
Se încearcă de către apelant să se demonstreze că în realitate ea este cea vinovată și provoacă scandaluri.
Apelantul pârâtul Y.M. a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nelegală și netemeinică.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 477-482 c.pr.civ., tribunalul constată că este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Prin reglementarea ordinului de protecție în legislația românească s-a creat o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă și care poate genera situații de comitere împotriva sa a unor infracțiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viață.
Pentru că ingerința asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, legea a permis luarea acestei măsuri doar în anumite condiții și pe o perioadă limitată de timp.
Astfel în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată un ordin de protecție se poate emite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: se constată comiterea unui act de violență în accepțiunea art. 4 din același act normativ, actul de violență este de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei și actul este unul de violență în familie în accepțiunea oferită de art.5.
Plecând de la aceste condiții impuse de lege raportat la cauza dedusă judecății, tribunalul constată că în privința intimatei reclamante în mod corect instanța de fond a analizat îndeplinirea acestora și a concluzionat că se impune emiterea ordinului de protecție. Astfel deși judecătorul fondului doar enumeră probele ce i-au format convingerea, tribunalul constată că din analiza acestora rezultă că între apelant și intimată există o situație conflictuală ce a generat un comportament agresiv al apelantului față de fosta soție conform certificatului medico-legal nr. 425/15.07.2013 și declarației martorei T.N.
În ceea ce privește emiterea ordinului de protecție a minorilor rezultați din relația de căsătorie a părților, tribunalul constată că prin sentința civilă nr.650 din 18.09.2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți și s-a încuviințat ca pârâtul Y. M. să aibă legături personale cu minorii, o dată la două luni, respectiv ultimele două săptămâni din această perioadă, când pârâtul îi va lua și îi va aduce, de la și la domiciliul reclamantei.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că apelantul a avut dificultăți în ceea ce privește exercitarea dreptului recunoscut de lege astfel că a procedat la executarea silită a sentinței încheindu-se în acest sens mai multe procese verbale de executare.
Astfel, din aceste procese verbale rezultă cu certitudine pe de o parte intenția apelantului de a stabili și dezvolta relații personale cu minorii în mod efectiv iar pe de altă parte atitudinea ostilă a intimatei reclamante care a încercat să îngrădească exercitarea dreptului recunoscut de lege de către apelantul pârât. Așa fiind în procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc în data de 27.06.2013 în prezența psihologului a fost menționat faptul că nu s-a permis accesul apelantului în locuința minorilor iar accesul s-a realizat cu forța și după aproximativ 30 minute a sosit și debitoarea, iar în procesul verbal încheiat în data de 29.04.2013 s-a consemnat că inițial copii au fost de acord să meargă împreună cu tatăl lor însă intimata reclamantă a devenit agresivă, a smuls copii din brațele tatălui și a declarat că nu va respecta hotărârea.
Aceste aspecte coroborate cu faptul că în cauză nu există dovezi din care să rezulte că apelantul pârât a comis un act de violență împotriva minorilor în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 217/2003, act de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea acestora duc la concluzia că în cauză nu se impune luarea măsurii de protecție.
Pe cale de consecință nu poate fi primită motivarea instanței de fond în sensul că, prin comportamentul său pârâtul a perturbat viața minorilor creând un stres acestora, atâta vreme cât din probatoriul administrat în cauză nu a reieșit cu certitudine acest aspect la crearea situațiilor conflictuale dintre părți contribuind și intimata reclamantă prin atitudinea agresivă și ostilă față de fostul soț.
De altfel, copii au asistat la un singur astfel de episod consumat între părți, iar din mențiunile cuprinse în procesul verbal de executare silită din 29.04.2013 rezultă că aceștia au început să plângă urmare a comportamentului mamei față de tatăl creditor.
Este adevărat că la dosarul cauzei există fișe de examinare psihologică pentru fiecare minor întocmite în data de 15 mai 2013 din care rezultă că minorii au tulburări emoționale depresive anxioase cu simptome psihotice însă acestea trebuie privite în contextul situației conflictuale dintre soți și având în vedere vârsta fragedă a acestora și faptul că au rămas la reclamanta intimată și nu au mai avut legături personale cu tatăl lor .
Instanța are în vedere de asemenea că în astfel de situații interesul superior al minorilor trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca părintele să fie privat de dreptul său părintesc de a păstra legături personale cu proprii copii în interesul superior al acestora.
Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 8 din Convenție a statuat, în cauza Monory contra României că relația dintre părinți și copii intră în sfera vieții de familie, în sensul art.8 iar posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, măsurile carte stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art.8 și deci ar trebui să îndeplinească condițiile prevăzute de paragraful 2 respectiv amestecul să fie prevăzut de lege, să fie necesar într-o societate democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Cum în cauză nu a rezultat îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de textul art. 23 și pentru că ingerința asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul este foarte serioasă, iar legea a permis luarea acestei măsuri doar în anumite condiții și pe o perioadă limitată de timp tribunalul constată că apelul este fondat și va fi admis.
Va fi schimbată sentința civilă nr.505/10.09.2013 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, admisă în parte cererea și înlăturate dispozițiile sentinței referitoare la instituirea ordinului de protecție în favoarea minorilor, respectiv cele care dispun obligarea pârâtului la a păstra o distanță de 200 m față de minori.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
| ← Rectificare carte funciară. Jurisprudență Carte Funciară | Modificare măsuri privind copilul. Jurisprudență Minori → |
|---|
