Ordonanţă preşedinţială. Competenţa şi admisibilitatea în materia contenciosului administrativ
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia II-a Civilă de contencios Administrativ şi Fiscal Decizie nr. 1456/A din data de 09.11.2015
Litigiul se circumscrie materiei contenciosului administrativ întrucât măsurile care se solicită a fi dispuse pe calea ordonanței președințiale au ca obiect modalitatea de executare a obligațiilor pe care părțile și le-au asumat printr-un contract de pășunat.
Acest contract are ca obiect transmiterea către apelantul-reclamant a dreptului de folosință/exploatare a pășunii situată în locul denumit "Copilaș Față";, teren care se află în proprietatea publică a intimatei-pârâte Comuna Poienile de sub Munte, iar prin act adițional la contract și procesul verbal de predare primire, suprafața închiriată a fost redusă la aceea de 79,59 ha.
Cererea de ordonanță președințială, cu a cărei soluționare a fost învestită prima instanță de către apelant, are ca obiect obligația de a nu face, respectiv de a obliga intimata-pârâtă să nu întreprindă nici un fel de act de natură a-l împiedica pe apelantul-reclamant în exploatarea suprafeței ce a format obiectului contractului, până la soluționarea unui dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus, care are ca obiect executarea contractului.
Pe cale de consecință, în temeiul art.2 alin.1 lit.c), art.10 și art.29 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.996-art.997 Cod procedură civilă competența materială de soluționare a cererii de ordonanță președințială revenea în primă instanță tribunalului-secției de contencios administrativ, iar nu judecătoriei, tribunalul fiind primă instanță în această materie specială conform art.95 pct.1 și art.96 pct.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004, dar în primă instanță nu s-a invocat, în termenul legal prevăzut de art.131 Cod pr. Civilă, necompetența materială, care nu poate fi pusă în discuție pentru prima dată în apel, încadrarea litigiului în materia contenciosului administrativ atrăgând și competența specială a secției investită cu soluționarea căii de atac a apelului care reprezintă calea de atac legal prevăzută de art.999 Cod procedură civilă în procedura specială a ordonanței președințiale.
Cererea de ordonanță președințială este inadmisibilă în raport de art. 14, art. 15 și art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cererea apelantului-reclamant este formulată în procedura specială a ordonanței președințiale reglementată de art.997 - art.999 Cod procedură civilă, iar obligarea intimatei-pârâte la adoptarea unei conduite în legătură cu executarea unui act administrativ, nu poate fi stabilită pe calea ordonanței președințiale .
Conform art.8 și art.18 din Legea nr.554/2004, dispunerea unor măsuri în acest sens este atributul instanței de contencios administrativ sesizată cu o cerere în fond, întrucât, prin ipoteză, efectele actului administrativ fiind epuizate, nu se poate vorbi de o măsură provizorie, ci de una definitivă.
(Decizia civilă Nr. 1456/A din 9 Noiembrie 2015 - Dosar nr. 763/336/2015 , Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ si fiscal)
Deliberând asupra apelului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr.833/20.05.2015 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr.763/336 s-a respins cererea de ordonanță președințială, formulată de reclamantul Ș V, în contradictoriu cu pârâta Comuna Poienile de Sub Munte și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în considerentele sentinței :
Între părțile litigante s-a încheiat contractul de pășunat nr. 2552/23.05.2008, f. 11-12, potrivit căruia reclamantului i-a fost închiriată suprafața de 107,5ha pășune, în locul numit Copilaș, din care 27,5ha împădurită.
Contractul a fost avizat anulat, conform mențiunilor olografe din final sub aspectul plății taxei de pășunat, astfel cum se poate deduce din faptul menționării numărului și datei chitanței de plată.
Prin actul adițional nr. 1913/28.03.2014, f.13 și procesul verbal de predare primire din aceeași dată, suprafața închiriată a fost redusă la aceea de 79,59 ha.
Prezenta cerere, are ca obiect, obligația de a nu face, respectiv de a obliga pârâta să nu întreprindă niciun fel de act de natură a-l împiedica pe reclamant în exploatarea suprafeței ce a format obiectului contractului de închiriere de mai sus, până la soluționarea dosarului civil nr. 746/336/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus, dintre aceleași părți, ce are ca obiect executarea contractului.
Întrucât prezenta cerere de chemare în judecata a fost formulată pe calea ordonanței președințiale, instanța urmează să analize condițiile prevăzute de dispozițiile art. 996 Cod procedura civila pentru admiterea unei astfel de cereri.
Astfel, o primă analiză ce se impune este aceea a aparenței dreptului în favoarea reclamantului. Sub acest aspect, instanța pășind la un examen sumar al fondului cauzei, reține că, prin art. 13 din contractul de închiriere, părțile au prevăzut o clauză de reziliere convențională, pact comisoriu, în situația neîndeplinirii în parte sau în tot, a condițiilor stabilite prin convenție și la termenele fixate. Neîndeplinirea obligației asumate are ca efect rezilierea contractului de plin drept, fără somație. Executarea contractului ori rezilierea lui, dă drept de opțiune, ca de altfel și în cazul celorlalte pacte comisorii, cu excepția celui de gradul I, caz în care rezilierea rămâne judiciară, numai creditorului, în speță, proprietarului - comuna Poienile de sub Munte. Lipsa punerii în întârziere ori nerespectarea clauzelor cu privire la condițiile rezilierii dau dreptul reclamantului la promovarea unei acțiuni în răspundere contractuală și nicidecum nu constituie condiții de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială.
Rezilierea contractului i-a fost notificată reclamantului, la data de 16.04.2015, fila 14 dosar, dată de la care produce efecte.
Urgența justificată prin imposibilitatea recuperării investiției ori a protejării ei nu constituie un temei pentru admiterea cererii de ordonanță președințială, aceasta putând face obiectul unei acțiuni de drept comun. De asemenea, organizarea unei noi licitații, pentru care reclamantul nu se califică, întrucât nu îndeplinește condiția domiciliului nu constituie, de asemenea, un motiv care să justifice urgența, reclamantul având la îndemână modalități legale pentru recuperarea investiției, așa cum s-a reținut anterior.
Chiar dacă sub aspectul vremelniciei, cererea a fost motivată până la soluționarea unui dosar aflat pe rolul instanței, având ca obiect executarea contractului (dos. Nr. 746/336/2015 al Judecătoriei Vișeu de Sus), nefiind întrunite celelalte condiții de admisibilitate, instanța a respins cererea în întregime, cele trei condiții prevăzute de art. 996 C pr civ fiind necesar să fie întrunite cumulativ.
În temeiul art. 451 - 453 C de pr civ, instanța a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă. Deși, la dosarul cauzei a fost depusă chitanța privind încasarea sumei de 1000lei, onorariu de avocat, instanța l-a redus la suma de 400 lei, raportat la munca depusă, valoarea litigiului și la faptul că dosarul s-a soluționat la un singur termen de judecată, la care s-a administrat doar proba cu înscrisuri.
Sentința a fost atacată cu apel de către reclamant care în temeiul art.480 alin.2 Cod pr. civilă a solicitat schimbarea în tot și admiterea cererii de ordonanță președințială, cu consecința obligării pârâtei să nu îl împiedice pe reclamant, în calitate de administrator de stână, în a folosi și administra pășunea situată la locul denumit "Copilaș Față";, obiect al contractului de pășunat nr.2552/2008, modificat prin actul adițional nr.1913/2014, până la soluționarea irevocabilă a dosarului de fond nr.746/336/2015 înregistrat pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus.
În motivarea cererii de apel, apelantul-reclamant formulează critici de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul concluziei primei instanțe în sensul că nu a făcut dovada urgenței iar aparența dreptului nu este în favoarea sa.
Apelantul-reclamant susține că prima instanță a depășit limitele legale circumscrise procedurii ordonanței președințiale și a făcut o veritabilă cercetare a fondului pricinii. Pentru a-si argumenta ipoteza lipsei de aparență a dreptului în favoarea reclamantului judecătorul ordonanței a analizat pe fond clauza de reziliere prevăzută la art. 13 din contractul de pășunat si astfel a prejudecat practic fondul pricinii. Litigiul pe fond in dosarul 746/336/2015 are ca obiect însăși maniera în care pârâtul Comuna Poienile de sub Munte a înțeles să facă aplicarea clauzei de reziliere prevăzuta de art. 13 din contract sub aspectul naturii juridice a acestei clauze astfel cum atare natura juridica se poate defini prin voința pârtilor.
Ori judecătorul ordonanței a intrat in cercetarea clauzei de reziliere și a calificat pe fond această clauză. Prima instanța a emis judecați de valoare ce privesc fondul raportului juridic atunci când susține ca rezilierea contractului ar opera "de plin drept, fără somație" și că dreptul de a solicita fie executarea contractului, fie rezilierea acestuia ar aparține numai Comunei Poienile de sub Munte. Cu alte cuvinte judecătorul ordonanței a concluzionat ca rezilierea contractului în maniera în care a fost pusă în manopera de către pârât produce deja efecte juridice "de drept, fără somație" și că numai Comuna Poienile de sub Munte poate avea calitatea de creditor in raportul juridic dedus judecății în dosarul de fond 746/336/2015.
Soluția este fundamental greșită atât din punct de vedere al procedurii ordonanței președințiale cât și din perspectiva fondului dreptului în sine:
Pentru a stabili că aparenta dreptului este în favoarea reclamantului prima instanță trebuia să observe doar că raportul juridic este unul sinalagmatic cu executare succesivă și că în contract părțile au stabilit o clauza de reziliere ce poate fi calificată cel mult ca un pact comisoriu de grad II (a se vedea art. 13 din contract).
Potrivit art. 1020 cod civil de la 1864 (aplicabil in speța) - condiția rezolutorie se subînțelege în contractele sinalagmatice. Potrivit art. 1021 Cod civil (1864) contractul nu este desființat de drept, orice parte a raportului juridic sinalagmatic are dreptul de opțiune între a cere executarea contractului sau desființarea lui în fața instanței de judecată.
Ori raportat la principiul conform căruia contractul trebuie executat și nu reziliat, aparența dreptului era clar in favoarea apelantului Ș V câtă vreme așa zisa reziliere inițiata de comună trebuia și trebuie în mod obligatoriu să fie dispusă de instanța de judecata și nu de partea care a inițiat.per a contrario, prima instanță trebuia să observe că doar pactele comisorii de grad IV își produc efecte juridice de drept, fără punere in întârziere și fără intervenția instanței de judecata - ceea ce nu este cazul in speța de față.
Câtă vreme prima instanță susține expresis verbis că "Rezilierea contractului i-a fost notificată reclamantului la data de 16.04.2015, fila 14 dosar, dată de la care produce efecte juridice"; (a se vedea pag 5 alin 6 din sentința apelată), este în afara oricărei discuții că judecătorul a intervenit și a modificat natura juridica a clauzei de reziliere stipulată la art. 13 din contract dintr-un pact comisoriu de grad I sau cel mult II într-un pact comisoriu de grad IV.
Ori buna credință se prezumă în contractele sinalagmatice în favoarea celui care se obligă iar prezumția de bună credință generează o aparență a dreptului în favoarea administratorului de stână care și-a îndeplinit obligațiile contractuale până la proba contrara - atare proba contrara (daca exista) putând a fi administrată numai și numai în dosarul de fond.
Sub aspectul urgentei, apelantul arată în primul rând că prima instanță nu a cercetat urgența și sub aspectul situației de facto a efectivului de animale aflate la pășunat pe terenul Copilaș Fata, deși a învederat că evacuarea efectivului de animale de pe pășunea administrata de reclamant generează imposibilitatea asigurării hranei pentru acestea. Este un aspect care trebuia și trebuie avut in vedere - acesta fiind primul motiv de urgență expus în cererea introductivă. În al doilea rând, apelantul apreciază că judecătorul a greșit și cu privire la susținerea că "protejarea unei investiții" nu ar fi de natură a legitima o ordonanța președințială. Împiedicarea administratorului de stână în a folosi și administra bunurile și pășunea și în egală măsura împiedicarea acestuia în a asigura hrana ovinelor în condițiile in care pășunea si bunurile ar urma să intre in stăpânirea unor terți, se circumscrie primelor doua situații și anume păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube ce nu s-ar putea repara.
În materie, jurisprudența a statuat că starea de urgență trebuie analizată în raport cu circumstanțele de facto ale fiecărei cauze în parte și nu a priori ca o condiție în sine.Judecătorul trebuia să observe și să rețină circumstanțele de facto concrete în care pârâtul intenționează să evacueze administratorul de stână și dacă aceste circumstanțe îndeplinesc condiții minimale de legalitate și de bun simț până la urmă.
Ori o reziliere de contract intervenită fără niciun preaviz și/sau punere în întârziere în proximitatea sezonului de pășunat montan și care reziliere urmează a afecta asigurarea hranei pentru efectivele de animale aflate in proprietatea administratorului de stână, nu poate decât să justifice și să legitimeze măsura unei ordonanțe președințiale în sensul celor solicitate.
Intimata-pârâtă Comuna Poienile de sub Munte a formulat întâmpinare la data de 10.09.2015 prin care a invocat excepția necompetenței material funcționale a secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Maramureș, solicitând declinarea competenței în favoarea Secției civile a Tribunalului Maramureș; .excepția lipsei calității procesuale pasive a comunei Poienile de sub Munte reprezentată prin primarul acestei unități administrativ teritoriale; 3.excepția lipsei calității procesuale de subiect activ și respectiv a lipsei interesului juridic a reclamantului apelant;excepția nulității necondiționate a ordonanței președințiale și excepția inadmisibilității. În subsidiar, a invocat caracterul nefondat al cererii de ordonanță președințială, cu solicitarea de respingere a apelului și menținere a sentinței atacate.
În ceea ce privește excepția excepția necompetenței material funcționale , intimata-pârâtă o susține și fundamentează pe următoarele argumente: Reclamantul Ș V a promovat cererea de ordonanță președințială grefat pe acțiunea civilă înregistrată sub dosar nr. 746/336/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus, având ca obiect "executarea contractului". Litigiul respectiv, este unul eminamente de sorginte civilă, fiind sesizată instanța civilă de la Judecătoria Vișeu de Sus, iar temeiul de drept al acțiunii respective a fost
indicat cu fiind dispozițiile art. 1164-1170, art. 1270,1275 art. 1516, art. 1527-1529 si art. 1549 din Codul civil.
Obiectul respectivei acțiuni civile îl constituie: "să fie obligați pârâții să execute contractul de pășunat nr. 2552/2008".
Aparența dreptului ,în prezenta cauză, este reliefat de conținutul contractului de pășunat care, potrivit voinței comune a părților, reprezintă un act juridic esențialmente civil, fiind format pe baza negocierii și stabilirii de comun acord a clauzelor contractuale, astfel cum riguros rezultă din clauzele acestui act juridic. Pretinsa aparentă în drept, rezidă deci neechivoc dintr-un act juridic civil negociat și convenit de părți.
În raport de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, în cauzele deduse judecații, nu discutăm de aparența unui drept decurgând dintr-un act administrativ, astfel cum acesta este definit de către legiuitor prin dispozițiile legale enunțate, adică,actul administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.
Competența de judecată a instanței de contencios administrativ este pur specială și reglementată expres prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, aceasta instanța judecă litigiile legate de situațiile în care, "o persoană se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public";.
Datorită acestui cadrul procesual și a raporturilor juridice statornicite între părți prin intermediul actelor juridice intervenite între ele, Judecătoria Vișeu de Sus s-a declarat competentă să judece cauza pe fond și nu a înțeles nici un moment sa pună în discuție necompetența sa materială ori funcțională.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a comunei Poienile de sub Munte reprezentată prin primar, se arată :
Conform art. 1 din Contractul de pășunat nr. 2552/23.05.2008, părțile contractante care se identifică cu calitatea de titular de drepturi si obligații sunt:1.Consiliul local al comunei Poienile de sub Munte care a mandatat prin hotărâre specială (H.C.L.) pe primarul comunei Poienile de sub Munte să încheie contractul de pășunat în numele deținătorului legal al terenului pășune - Consiliul local al U.A.T., iar pe de altă parte,
2.persoana fizica ce a adjudecat la acel moment dreptul de folosință al pășunii, în speță, Ș V.
Așadar, numai în raport de aceste entități, părți contractante titulare de drepturi și obligații se poate discuta orice litigiu legat de derularea si executarea contractului de pășunat, iar pe de altă parte, în acest sens trebuie avute în vedere și dispozițiile speciale instituite de Legea nr. 72/2002, H.G. nr. 940/2002, Ordinul nr.226/2003 și Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.
Prin urmare, fiind evident cine sunt părțile contractante, în speță nu se identifică o identitate între persoana chemată în judecată si titularul de drept din contractul invocat, fapt pentru care intimata solicită admiterea excepției.
Conform clauzelor contractuale înserate în contractul de pășunat nr. 2552/23.05.2008, beneficiarul acestui contract, în persoana apelantului reclamant Ș V, nu are dreptul și calitatea de a acționa în justiție pentru apărarea dreptului de folosința asupra terenului din litigiu, deoarece potrivit art. 6 si 7 din contract acest drept este statuat exclusiv în favoarea proprietarului terenului adică deținătorul Comuna Poienile de Sub Munte, cum de altfel în mod pertinent și obiectiv dar și în acord cu clauzele contractuale reglementează expres că: deținătorul de pășune asigură folosința pășunii pe toată durata contractului și să folosească pășunea conform destinației și cu respectarea Ordinului APDR nr. 226/2003, ceea ce nu a făcut, astfel încât contractul a fost reziliat în baza clauzelor contractuale convenite.
Dat fiind faptul rezilierii, astăzi nu mai există aparența în drept în favoarea reclamantului. Mai cu seamă din modul în care a fost formulată cererea de ordonanță președințială.
Legat de lipsa de interes a reclamantului, intimata arată că se impune analiza conținutului și modului în care sunt formulate capetele de cerere de la ordonanța președințială, respectiv din cererea de apel, observându-se în mod evident o diferențiere esențială, care efectiv schimbă în apel cadrul procesual față de fond, condiții în care solicită instanței să impună apelantului reclamant să precizeze cum înțelege să susțină apelul declarat deoarece prin ordonanța președințială a cerut "obligarea Comunei Poienile de sub Munte să nu întreprindă nici o măsură cu scopul de a împiedica să-și exercite dreptul de folosință și exploatarea pășunii", iar prin cererea de apel a solicitat "obligarea pârâtului să nu împiedice reclamantul în a folosi și administra pășunea".
Diferențe semnificative de cadru procesual: inițial se referă la obligația de "a nu face" prin abținerea de la întreprinderea oricărui act, pe când în apel se referă la o conduită materială legată de folosință și respectiv de dreptul de administrare, drept care nu se confundă însă cu "exploatarea pășunii" invocate în fond la cererea de ordonanța președințială .
Aceste aspecte trebuiesc clarificate și precizate în mod obligatoriu de către apelantul reclamant Ș V.Oricum, prin modul în care este redactată ordonanța și cererea de apel, reclamantul nu justifică și nu dovedește un interes procesual în sens strict juridic grefat pe instituția ordonanței președințiale.
Cu privire la nulitatea cererii de ordonanță președințială intimata invocă art. 194, art. 194, 196 și art. 200 C. proc. civ.,care impun în mod imperativ conținutul cererii de chemare în judecată care va cuprinde printre altele, după caz: a) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.
Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde motivele de fapt și de drept ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.
Intimata susține că este cazul de față, din perspectiva condițiilor de admisibilitate reglementate de dispozițiile art. 996 C. proc. Civilă, în sensul că reclamantul nu a precizat criteriile obiective din acest text de lege, dar nici categoria generală de situație caracterizată în mod necesar șl imperativ prin urgența, anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unei pagube iminente sau, înlăturarea unei piedici.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială precizează că prin art. 996 Cod procedură civilă, legiuitorul a instituit condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială,: aparența de drept, urgenta, păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și, înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Toate acestea, pot viza în articol se prevede că, pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Analiza acțiunii civile de fond scoate clar în evidență că, în realitate obiectul cererii de ordonanță președințială este identic cu acțiunea de fond - dosar nr. 746/336/2015 având ca obiect: "…să fie obligat pârâtul să asigure folosința și exploatarea pășunii";, ceea ce face inadmisibilă cererea de ordonanță președințială, pe a cărei cale specială legiuitorul a interzis expres luarea unor măsuri stricte de fond.
Motivele de fapt expuse în conținutul cererii de ordonanța președințială nu se referă absolut deloc la invocarea sau existența vreunui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau la prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, decât prin promovarea, admiterea și luarea de urgență a unor măsuri prin procedura specială.
Pe fond, astfel cum legal și just a reținut și Judecătoria Vișeu de Sus prin sentința civilă atacată, cererea de ordonanță președințială este și neîntemeiată .
În cadrul motivelor expuse prin cererea de ordonanță președințială, reclamantul a arătat textual: "aparența dreptului este dată de actele cu caracter sinalagmatic"; intervenite între părți; "urgența este dată de natura obiectului contractului și de investițiile realizate de reclamant în ultimii 8 ani"; există pericolul ca toate bunurile realizate în cei 8 ani să fie distruse sau însușite".
Nu este îndeplinită nici condiția caracterului vremelnic al măsurii si a neprejudecării fondului. Prin intermediul unei cereri de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond.
Apoi, "urgența" trebuie obligatoriu analizată în concret, în raport de criteriile obiective ale cauzei. În art. 996 Cod pr. civilă se enumeră categoriile generale de situații caracterizate prin urgență, respectiv păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări.Or, situația concretă invocată de reclamant nu se încadrează în condițiile generale enunțate mai sus, că în concret, condiția urgenței, în sens procedural, nu este îndeplinită în cauză, reclamantul nefăcând nici o probă în acest sens, simpla afirmație a existentei urgenței, respectiv a faptului că ar "necesare măsuri urgente pentru a preveni o pagubă iminentĂ, păstrarea unui drept sau evitarea unor piedici cu prilejul unei executări silite, nu pot sta la baza și nu pot fi suficiente a justifica cererea de ordonanță președințială și nicidecum nu dovedește existența în concret a urgenței.
În altă ordine de idei, precizează că în baza HCL nr. 13/07 mai 2015 adoptată de Consiliu! Local al comunei Poienile de sub Munte, terenul care a făcut obiectul contractului de pășunat nr. 2552/23.05.2008, reziliat, a făcut obiectul unei licitații deschise în anul 2015 și au fost date spre folosință altor persoane cu respectarea caietului de sarcini și a dispozițiilor art. 282 din Legea nr. 571/2003, Legii nr. 72/2002, Ordinului nr. 226/2003, OUG nr. 34/2013 și Legii nr. 215/2001.La fel se observă și din conținutul respectivei H.C.L. la art. 7 faptul că Consiliul local al UAT a împuternicit primarul ca în numelui acestei entități juridice să încheie contractele de pășunat cu crescătorii de animale, dar, evident, nu în calitate de titular de drept ci de reprezentant.
Prin urmare, și din această perspectivă, eventuale pretenții pot fi suspuse judecății de către reclamant, exclusiv în fața instanței civile de drept comun și nicidecum prin calea instituției de drept speciale.
Nu in ultimul rând, trebuie avut în vedere că s-a reținut constant, în literatura de specialitate și în jurisprudență că, o obligație de a nu face nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cu precădere excepția necompetenței materiale sub aspect funcțional a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș în soluționarea apelului, instanța constată că litigiul se circumscrie materiei contenciosului administrativ întrucât măsurile care se solicită a fi dispuse pe calea ordonanței președințiale au ca obiect modalitatea de executare a obligațiilor pe care apelantul-reclamant Ș V și intimata-pârâtă Comuna Poienile de sub Munte și le-au asumat prin contractul de pășunat nr.2552/23.05.2008, modificat prin actul adițional nr.1913/2014.
Acest contract are ca obiect transmiterea către apelantul-reclamant a dreptului de folosință/exploatare a pășunii situată în locul denumit "Copilaș Față";, cu suprafața de 107,5 ha din care 27,5 ha împădurită, teren care se află în proprietatea publică a intimatei-pârâte Comuna Poienile de sub Munte.
Prin actul adițional nr. 1913/28.03.2014, f.13 și procesul verbal de predare primire din aceeași dată, suprafața închiriată a fost redusă la aceea de 79,59 ha.
Cererea de ordonanță președințială, cu a cărei soluționare a fost învestită prima instanță de către apelant, are ca obiect obligația de a nu face, respectiv de a obliga intimata-pârâtă să nu întreprindă niciun fel de act de natură a-l împiedica pe apelantul-reclamant în exploatarea suprafeței ce a format obiectului contractului nr.2552/23.05.2008, până la soluționarea dosarului civil nr. 746/336/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus care are ca obiect executarea contractului.
Pe cale de consecință, în temeiul art.2 alin.1 lit.c), art.10 și art.29 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art.996-art.997 Cod procedură civilă competența materială de soluționare a cererii de ordonanță președințială revenea în primă instanță tribunalului-secției de contencios administrativ, iar nu judecătoriei, tribunalul fiind primă instanță în această materie specială conform art.95 pct.1 și art.96 pct.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004.
Deși în primă instanță nu s-a invocat în termenul legal prevăzut de art.131 Cod pr. civilă necompetența materială, care nu poate fi pusă în discuție pentru prima dată în apel, încadrarea litigiului în materia contenciosului administrativ atrage și competența specială a secției investită cu soluționarea căii de atac a apelului care reprezintă calea de atac legal prevăzută de art.999 Cod procedură civilă în procedura specială a ordonanței președințiale.
Celelalte excepții invocate de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în apel nu constituie excepții procesuale în ceea ce privește condițiile de exercitare a apelului ci au ca obiect cererea de ordonanță președințială din prima instanță și legalitatea sentinței care face obiectul căii de atac, fără a se justifica soluționarea acestor excepții în condițiile art.248 și art.482 Cod procedură civilă, ci numai odată cu fondul apelului.
În vederea soluționării apelului s-au anexat dosarele Tribunalului Maramureș nr.746/336/2015 (cu termen de judecată la 11.01.2016) și nr.1870/100/2015 (cu termen de judecată la 11.11.2015) din examinarea cărora se constată că nu există identitate de părți, obiect și cauză, fără a fi întrunite elementele litispendenței sau ale autorității de lucru judecat provizoriu. Obiectul acestor dosare, chiar dacă conex, întrucât decurge din contractul nr.2552/23.05.2008, invocat ca și temei juridic și în prezenta cauză, este diferit.
În dosarul nr.746/336/2015 înregistrat inițial la Judecătoria Vișeu de Sus care și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Maramureș-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dosar care constituie litigiul de fond din cererea de ordonanță președințială, apelantul-reclamant a solicitat obligarea pârâtei-intimate și a Primarului comunei Poienile de sub Munte să execute contractul de pășunat nr.2552/23.05.2008 modificat prin actul adițional nr.1913/28.03.2014 și procesul-verbal nr.1912 din data 28.03.2014 ,în sensul asigurării folosinței și exploatării pășunii din locul numit "Copilaș Față"; în suprafețele și blocurile fizice menționate în procesul verbal de predare-primire nr.1912/28.03.2014 până la încetarea raportului juridic prevăzut în contract, respectiv 30.09.2017.
În dosarul nr.1870/100/2015 s-a înregistrat cererea reclamantului-apelant având ca obiect suspendarea în temeiul art.14 din Legea nr.554/2004 a executării actului denumit "notificare de reziliere"; nr.1600/16.04.2015 și a oricărei acțiuni care vizează în mod nemijlocit exercitarea folosinței și exploatării pășunii "Copil Față";.
Nu există identitate de obiect și temei juridic nici în raport de această cauză formulată în procedura specială prevăzută de art.14-art.15 din Legea nr.554/2004, distinctă de procedura ordonanței președințiale reglementată de Codul de procedură civilă.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel și potrivit art. 476-479 Cod pr. civilă tribunalul constată:
Se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de ordonanță președințială în temeiul art. 14, art. 15 și art. 28 din Legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât cererea apelantului-reclamant este formulată în procedura specială a ordonanței președințiale reglementată de art.997 - art.999 Cod procedură civilă.
Instanța de apel reține că obligarea intimatei-pârâte la adoptarea unei conduite în legătură cu executarea unui act administrativ, nu poate fi stabilită pe calea ordonanței președințiale .
Conform art.8 și art.18 din Legea nr.554/2004, dispunerea unor măsuri în acest sens este atributul instanței de contencios administrativ sesizată cu o cerere în fond, întrucât prin ipoteză , efectele actului administrativ fiind epuizate, neputându-se vorbi de o măsură provizorie ci de una definitivă.
Această măsură rezolvă un litigiu în fond trecând peste interdicția prevăzută la art.996 alin.5 C.pr.civ.
Ca atare, pe calea ordonanței președințiale nu se poate tranșa asupra aplicabilității și a autorității ce are competența să facă aplicarea art.13 din contract, a persoanei îndreptățite să primească subvenția APIA, toate acestea fiind chestiuni de fond.
Pe de altă parte, instanța de apel constată caracterul restrâns al aplicării ordonanței președințiale în materia contenciosului administrativ, ce nu permite utilizarea ei, așa cum s-a arătat mai sus, pentru emiterea de acte administrative și pentru tranșarea unor probleme care trebuie să facă obiectul acțiunii de fond reglementate de art.8 din Legea 554/2004.
În acest context, se impune a se mai constata inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială și în raport de obiectul cererii materializat în"obligația de a nu face";, inadmisibilă inclusiv pe calea ordonanței președințiale întemeiată pe art. 997 C. proc. civ,deoarece prin natura acestor obligații se epuizează efectele acestora, astfel încât măsura devine definitivă iar nun provizorie, așa cum impune în mod imperativ una dintre condițiile speciale de admisibilitate ale procedurii de ordonanță președințială.
De altfel, așa cum s-a reținut anterior, apelantul-reclamant Ș V a uzat de procedura specială reglementată de art.14-art.15 din Legea nr.554/2004 pentru obținerea ca și finalitate practică a aceluiași efect , al interdicției impuse intimatei-pârâte Comuna Poienile de sub Munte de a obstrucționa exercitarea efectivă de către reclamanta drepturilor decurgând din contractul de pășunat nr.2552/2008 și actul adițional.
În acest context, instanța de apel validează apărările intimatei-pârâte, reținând caracterul extrem de restrâns al admisibilității cererii de ordonanță președințială în materia litigiilor de contencios administrativ.
Măsurile provizorii de natură a asigura protecția drepturilor particularilor împotriva pretinselor abuzuri ale autorității administrației publice au o reglementare specială în procedura suspendării efectelor actului administrativ , prevăzută de art.14 și art.15 din Legea nr.554/2004.
Or, în dosarul nr. 1870/100/2015 aflat pe rolul Tribunalului Maramureș cererea apelantul-reclamant Ș V a înregistrat cererea având ca obiect suspendarea executării act administrativ denumit "notificare de reziliere nr. 1600/16.04.2015"; emisă de pârâta Comuna Poienile de Sub Munte.
Finalitatea practică urmărită prin acest demers judiciar distinct este similară celei din cererea de ordonanță președințială,dedusă judecății în prezenta cauză și materializată în exercitarea nestânjenită de către apelantul-reclamant a tuturor drepturilor care decurg din contractul de pășunat nr.2552/23.05.2008 , inclusiv în asigurarea folosinței și exploatării pășunii din locul numit "Copilaș Față";, obiect material al contractului.
Respingerea cererii de ordonanță președințială este justificată și de un al argument, fundamentat pe neîndeplinirea cerinței urgenței, impusă de art.996 Cod pr. civilă ca și condiție specială de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială .
Conform Hotărârii Consiliului local al Comunei Poienile de sub Munte nr.13/07.05.2015, depusă în apel, terenul pășune situat în locul numit "Copilaș Față"; în suprafețele și blocurile fizice menționate în procesul verbal de predare-primire nr.1912/28.03.2014,care a făcut obiectul contractului în litigiu este înscris la poziția nr.10 din Anexa nr.1 a acestei hotărâri prin care s-a dispus organizarea unei noi licitații în vederea atribuirii terenului, precum și în caietul de sarcini și anunțul de licitație publică nr. 22366/11.05.2015.
Intimata-pârâtă s-a prevalat de finalizarea procedurii de licitație și încheierea unui contract de pășunat cu privire la același teren conform art. 282 din Legea nr. 571/2003, Legii nr.72/2002, Ordinului nr.226/2003, OUG nr. 34/2013 și Legii nr.215/2001 , cu o terță persoană.
Contrar susținerilor reprezentantului apelantului-reclamant de la termenul de dezbatere apelului din data de 05.11.2015, în cuprinsul motivelor de apel apelantul-reclamant confirmă că terenul a fost supus unei noi licitații publice (fila2 pct. 2).
Chiar dacă nu s-a finalizat procedura de atribuire prin încheierea unui nou contract de pășunat cu o terță persoană , instanța de apel apreciază că apelantul-reclamant nu mai justifică îndeplinirea condiției urgenței în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art.996 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu a contestat această hotărâre pe cale separată, și nu a solicitat în contencios administrativ suspendarea efectelor acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin. 1 C.pr.civ. se va respinge apelul ca nefondat.
| ← Potrivit art.430 C.proc.civ., „Hotărârea judecătorească ce... | Tribunalul apreciază că, procedând astfel, prima instanţă a... → |
|---|
