Contestație la executare.termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 81 din data de 01.02.2017
În raport de dispozițiile art. 405 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865, potrivit cu care "termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită";, adică de la momentul dobândirii caracterului executoriu, care coincide cu momentul rămânerii definitive, iar în speța de față acest moment este data pronunțării sentinței civile nr. 6425 din 17.12.2009 de către Judecătoria Petroșani, dat fiind că este vorba despre o sentință dată fără drept de apel, în înțelesul art. 377 Cod .proc.civ. în redactarea din 1865, se constată că în mod corect instanța de fond a constatat că este prescrisă executarea silită a titlului executoriu reprezentat de această sentință.
Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000081
DOSAR NR. X/262/2016
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 81
Ședința publică din data de 01.02.2017
Președinte : CC
Judecător : CC
Grefier :CC
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta - intimată CC, cu sediul în CC, împotriva sentinței civile nr. 493 din 29.07.2016, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. X/262/2016, în contradictoriu cu intimatul - contestator CC, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat "CC";, din CC, având ca obiect " contestație la executare";.
Apelul a fost timbrat cu suma de 87,15 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit Ordinului de plată nr. 340010852 din 25.10.2016
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat CC în calitate de apărător ales al intimatului - contestator, lipsă fiind intimatul - contestator CC și reprezentantul apelantei - intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Grefierul de ședință referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare, ca fiind legal îndeplinită și alte măsuri dispuse de instanță.
După referatul cauzei, președintele completului de judecată a verificat personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că la acest termen este legal îndeplinită, după care:
Avocat CC depune la dosarul cauzei chitanța seria DB, nr. 965863 din 27.01.2017 în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu apărător, însoțită de concluziile scrise ale intimatului - contestator și practică judiciară în materie. Având cuvântul, învederează instanței că în cauză nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probatorii de administrat.
Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, tribunalul se socotește lămurit, astfel că declară cercetarea procesului încheiată și fixează termen pentru dezbaterea fondului în ședință publică de la acest termen. Astfel, în baza art. 392 Cod procedură civilă, nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților, în ordinea și condițiile prevăzute de art. 216 Cod procedură civilă.
Avocat CC având cuvântul pentru intimatul - contestator, solicită instanței respingerea apelului ca nefondat, potrivit considerentelor expuse pe larg în întâmpinare, în sensul menținerii ca legală și temeinică a soluției instanței de fond. Precizează instanței că potrivit art. 405 Cod procedură civilă termenul de prescripție al dreptului apelantei intimate de a cere executarea silită a sentinței civile 6425/2009 este de 3 ani și a început să curgă la data de 17.12.2009, împlinindu-se la 17.12.2012.Solicită obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL :
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 493/29.07.2016 Judecătoria Moreni a admis contestația la executare formulată de către contestatorul CC în contradictoriu cu intimata CC., a anulat toate formele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4264/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați CC, a admis în parte cererea accesorie având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, a obligat intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 1.240,8 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 40,8 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu certificarea si fotocopierea dosarului de executare, iar 1.200 lei constituie onorariul de avocat și a respins ca neîntemeiată cererea intimatei de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Sentința nr. 61 din 9 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. X/120/2008 de Tribunalul Dâmbovița - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis în parte cererea formulată de către contestatorul din prezenta cauză și de alte persoane, iar intimata a fost obligată la plata către aceștia a drepturilor suplimentare reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
În 16 aprilie 2009, contestatorul și alte persoane au formulat cereri de executare silită împotriva intimatei, înregistrate în aceeași dată la Biroul Executorului Judecătoresc CC, privind recuperarea sumelor stabilite prin titlul executoriu, dosare înregistrate sub nr. 7174/2009 - 7219/2009.
În 25 martie 2009, prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 572 din 25 martie 2009, pronunțată în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. X/120/2008, s-a admis recursul intimatei și s-a modificat în parte Sentința nr. 61 din 9 ianuarie 2009, în sensul respingerii cererii privind plata drepturilor suplimentare reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
Față de desființarea sentinței judecătorești în baza căreia s-a pornit executarea silită, pe de o parte, și, pe de altă parte, ținând cont că în calea de atac a recursului nu s-a dispus altfel, Judecătoria Petroșani a constatat prin Sentința civilă nr. 6425/17.12.2009, pronunțată în dosarul nr. X/278/2009, că executarea silită pornită în baza sentinței pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a încetat, motiv pentru care a admis contestația la executare formulată de către intimata din această speță, a admis cererea privind întoarcerea executării silite și a obligat fiecare parte perdantă, inclusiv pe contestator, la plata către CC. a sumei de 2.418,79 lei (f. 83-87).
În data de 14.11.2013, intimata a sesizat Biroul Executorului Judecătoresc CC cu o cerere de executare silită îndreptată împotriva petentului CC și înregistrată sub nr. de dosar 4264/2013 (f. 81, 80).
Dispozițiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, executarea silită începând odată cu sesizarea organului de executare, iar hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 622 alin. (2) și art. 27 din noul Cod de procedură civilă (N.C.proc.civ.)].
Conform art. 710 C.proc.civ., prevederile capitolului V privitor la prescripția dreptului de a obține executarea silită se completează cu dispozițiile Codului civil privitoare la prescripția extinctivă, articolul 6 alin. (4) din noul cod civil statuând că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. per a contrario (în înțeles contrar), prescripțiile împlinite înainte de intrarea în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse legii vechi.
De asemenea, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, care începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită [art. 405 alin. (1) și (2) C.proc.civ.1865].
În același timp, art. 374 C.proc.civ. de la 1865 prevede că hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formulă executorie, învestindu-se cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege [art. 376 alin. (1) C.proc.civ.1865].
Potrivit art. 402 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865, hotărârea pronunțată cu privire la contestația la executare se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 4001 și al art. 401 alin. 2, hotărârile date în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel, fiind definitive [art. 377 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.1865].
Coroborând prevederile legale enunțate anterior, prima instanță a conchis că, deși prezenta contestație la executare se soluționează conform noului Cod de procedură civilă ca urmare a sesizării organului de executare la data de 14.11.2013, caracterul de titlu executoriu al hotărârii de care se prevalează intimata se raportează la legea în vigoare în momentul sesizării Judecătoriei Petroșani (vechiul Cod de procedură civilă), în vreme ce prescripția dreptului de a obține executarea silită în baza Sentinței nr. 6425/2009 este supusă, la rândul ei, dispozițiilor Codului de procedură civilă de la 1865.
Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că Sentința civilă nr. 6425/17.12.2009, definitivă din ziua pronunțării, trebuia pusă în executare în termen de 3 ani de la momentul rămânerii definitive și, pe de altă parte, că intimata a sesizat executorul în data de 14.11.2013, instanța a apreciat că dreptul de a obține executarea silită era prescris la momentul începerii executării silite.
Pe cale de consecință, constatând că executarea silită s-a desfășurat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui titlu ce își pierduse puterea executorie, instanța a admis contestația la executare și a anulat toate formele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4264/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați CC.
În privința cheltuielilor de judecată, instanța a menționat că petentul a solicitat, la ultimul termen de judecată, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, taxa judiciară de timbru și cheltuielile efectuate cu certificarea si fotocopierea dosarului de executare, în valoare de 52 lei (f. 56, 96).
Reținând, în primul rând, că valoarea cheltuielilor pe care contestatorul trebuia să o avanseze este de 40,80 lei (f. 63), iar nu de 52 lei, și, în al doilea rând, că taxa judiciară de timbru nu intră în cheltuielile de judecată pe care partea care a pierdut procesul ar trebui să le plătească părții care a câștigat, ci se restituie, la cererea petiționarului, după ce hotărârea va fi rămas definitivă, conform art. 45 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, instanța a admis în parte cererea accesorie și a obligat intimata, care a pierdut procesul, în temeiul art. 453 alin. (1) N.C.proc.civ., la plata către contestator a sumei de 1.240,8 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 40,80 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu certificarea si fotocopierea dosarului de executare, iar 1.200 lei constituie onorariul de avocat [chitanța nr. 965825/19.07.2016 privind onorariul avocațial (f. 94), f. 56].
Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea intimatei având ca obiect obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. (1) N.C.proc.civ., interpretat per a contrario (în înțeles contrar).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata arătând că prin sentința apelată instanța a admis contestația, anulând formele de executare silită efectuate în dosarul nr. 4264/2013 ca urmare a constatării prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 6425/17.12.2009, că pentru a pronunța aceasta sentința, judecătorul fondului a reținut, în esență, că titlul executoriu ce a mobilizat procedura de executare silită este o hotărâre dată fără drept de apel și este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, moment de la care s-a născut dreptul creditoarei de a solicita executarea silită.
Astfel, cum titlul a fost pronunțat la data de 17.12.2009. instanța a apreciat că cererea de executare făcută la data de 14.11.2013 este realizată cu nesocotirea termenului de 3 ani, de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
A arătat că eroarea făcută de instanță constă în aceea că a verificat temeinicia excepției prescripției dreptului de a cere executarea silita prin prisma dispozițiilor Codului de procedură civilă vechi, pornind de la premisa că hotărârea a fost pronunțata sub auspiciile vechiului cod și de la o interpretare total eronată a dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea 76/2012. Din interpretarea acestor dispoziții citate de instanță, rezulta că executările silite începute după intrarea în vigoare a noului cod sunt supuse dispozițiilor acestuia.
Or. executarea în cauză a început după intrarea în vigoare a acestui Cod, cererea de executare silită formulată de aceștia în calitate de creditori, la 14.11.2013, marcând debutul acestei proceduri, neprezentând relevanță dacă titlul ce a ocazionat executarea este pronunțat sub auspiciile vechii proceduri sau noilor dispoziții de procedură.
Astfel, s-a statuat că, în cazul executării silite, va fi aplicabilă (exclusiv!) legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se impune, prin raportare la dispozițiile art. 622 alin. 2 NCPC, din care rezultă că executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare. În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv - și aceasta este cea mai importantă precizare - tuturor procedurilor judiciare incidente - din contră, dacă a fost demarată sub auspiciile legii noi, toate chestiunile privind executarea se supun dispozițiilor noi.
Totodată, a arătat că aceeași concluzie se desprinde și din dispozițiile art. 25 din Noul Cod de Procedura Civila, care prevăd în mod expres că "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi";. Per a contrario, rezultă că executările silite începute sub legea nouă, indiferent dacă titlul ce se vrea a fi pus în executare a fost dat sub această lege, el putând fi obținut și sub vechea lege, căci "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus";, sunt supuse legii noi.
Astfel, cum executarea s-a demarat sub auspiciile noului cod de procedură civilă, la nivelul anului 2013, după data de 15 februarie, constituindu-se dosarul de executare 4264/2013, rezultă că dispozițiile procedurale aplicabile sunt cele ale acestui cod, deopotrivă sub aspectul procedurii de executare propriu-zisă, contestației la executare și prescripției dreptului de a cere executarea silită, căci legiuitorul nu distinge.
Așadar, trebuiau a fi reținute următoarele dispoziții legale, incidente în materie: art. 622, art. 634, art. 705 și 711 și următoarele Cod procedură civilă și că sentința civilă nr. 6425/17.12.2009 pronunțata de Judecătoria Petroșani in dosarul nr. X/278/2009, fiind o hotărâre supusa recursului, nu a devenit definitivă la data pronunțării, ci după scurgerea termenului de 15 zile de la comunicare în care putea fi atacata cu recurs.
În speța de față, sentința a rămas definitivă și irevocabilă la data de 15.11.2010, când a fost respins recursul ca nefondat. Or, cererea de executare silită a fost formulată anterior împlinirii unui termen de trei ani de la acest moment, al rămânerii irevocabile a hotărârii.
A mai susținut că dacă ar fi să se mențină interpretarea dată de judecătorul fondului, în sensul că dreptul de a cere executarea silită se naște de la momentul pronunțării hotărârii, căci în practică sentința n-ar putea fi pusă în executare de la acest moment, dat fiind că redactarea acesteia nu se face concomitent cu pronunțarea, ci la o data ulterioară; or, cererea de executare silită presupune existența titlului în format material, originalul titlului trebuind să însoțească cererea de executare, în absența unei hotărâri în materialitatea ei, nu se poate vorbi de un titlu executoriu apt de a fi pus în executare silită, s-ar ajunge să se creeze o situație defavorabilă pentru creditor, care s-ar vedea obligat, sub imperiul temerii împlinirii termenului de prescripție, să procedeze la executarea unui titlu care nu este încă definitiv.
Astfel, judecătorul fondului a omis că executarea se făcea pe riscul creditorului (definitivarea si validitatea sentinței ce constituie titlu executoriu fiind condiționate de respingerea recursului), care ar fi expus la eventuale daune în cazul unei întoarceri a executării.
De asemenea, relevant este și rolul pe care îl are prescripția, și anume, acela de a-1 stimula pe creditor de a-și realiza pretențiile în timpul prevăzut de lege, în vederea înlăturării cât mai rapide a incertitudinii drepturilor, constituindu-se totodată într-o sancțiune pentru creditorul nediligent, care rămâne în pasivitate.
Or, nu se poate aprecia că, atâta timp cât creditorul nu a obținut o hotărâre cu caracter definitiv, care ar fi susceptibilă de desființare, acesta este nediligent. Este nediligent doar cel care deține un titlu definitiv, imposibil de desființat, și nu procedează la executare silită.
Astfel, este evident ca termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită începe să curgă din momentul în care suntem în situația unui creditor nediligent, și anume de la data când se naște necondiționat și fără risc dreptul de a cere executarea silită.
Astfel, în cazul acestora este clar că termenul a început să curgă la data rămânerii irevocabile a hotărârii, când s-a născut necondiționat și fără risc dreptul de a cere executarea silită, context în care se impune cu forța evidenței că executarea a fost începută cu respectarea termenului de prescripție defipt.
Rezultă astfel că judecătorul fondului în mod greșit a apreciat că dreptul la executare silită s-a născut la data pronunțării sentinței, în realitate dreptul născându-se, pur și simplu, la momentul rămânerii irevocabile a sentinței, când creditorii au cunoscut efectiv că punerea în executare a titlului se face fără riscul ca acesta să fie desființat.
Chiar si sub auspiciile vechiului cod de procedura civila, practica judecătoreasca nu aprecia ca termenul de prescripție curge de la data pronunțării hotărârii, căci la acel moment nu se putea cere investirea cu formula executorie, ci aprecia că momentul comunicării este cel de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silita. În acest sens, solicită a se reține considerentele Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia nr. 1695/R/2006, nepublicată, potrivit cu care "termenul de prescripție curge de la data la care creditorul putea să ceară învestirea cu formulă executorie. Aceasta nu poate fi data pronunțării, deoarece hotărârea nu este încă redactată și comunicată părților. Data la care se prezumă că creditorul poate cere învestirea cu formulă executorie este data la care acestuia i s-a comunicat hotărârea respectivă";.
De asemenea, a arătat că nejudicioasă este și dispoziția de obligare la plata cheltuielilor de judecata constând în onorariu de avocat în cuantum de 1.200 de lei.
Astfel, deși instanța avea posibilitatea de a reduce cuantumul onorariului de apărător, aceasta 1-a menținut, fără să facă trimitere, chiar și în abstracto) la volumul de muncă, natura și importanța intereselor în cauză, nearătând de ce a apreciat întemeiat acest cuantum.
A apreciat că există argumente ce erau de natură a conduce la reducerea onorariului de apărător. Astfel, activitatea efectiv prestată s-a rezumat la redactarea contestației, răspunsul la întâmpinare și concluziile fiind o reiterare a motivelor contestației, și la reprezentarea în instanță la un singur termen de judecată. Astfel, durata de soluționare a contestației conduce la ideea unei complexități reduse. De asemenea, și raportat la valoarea sumei contestate, onorariul avocatului apare excesiv.
Pentru motivele expuse a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință să se dispună schimbarea hotărârii atacate și pe fond, respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 20 octombrie 2016 (f. 16-18) intimatul contestator a solicitat, în principal respingerea apelului ca tardiv formulat, iar în subsidiar ca nefondat cu consecința menținerii sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
În motivare a arătat că solicită a se constata că termenul procedural de 10 zile pentru promovarea căii de atac a apelului s-a împlinit la data de 19.09.2016, motiv pentru care apelul formulat la data de 20.09.2016 este tardiv formulat, astfel că a solicitat admiterea excepției tardivității formulării apelului.
A mai arătat că apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut ca prescris dreptul de a mai cere executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6425/17.12.2009 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. X/278/2009 întrucât potrivit art. 3 alin 1 din Legea nr. 76/2012 dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia.
De asemenea, a mai arătat că potrivit art. 6 din Legea nr. 76/2012 "termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă";, ori având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul dosarului X/278/2009 al Judecătoriei Petroșani a fost început înainte de data de 15.02.2013, acesta nu este supus Legii nr. 134/2010, caracterul executoriu al sentinței fiind stabilit conform art. 373 și art. 376 alin 1 raportat la art. 377 Cod procedură civilă de la 1865.
Totodată, a mai susținut că potrivit dispozițiilor art. 405 din Vechiul Cod de procedură civilă termenul de prescripție al dreptului apelantei intimate de a cere executarea silită a sentinței nr. 6425/17.12.2009 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. X/278/2009 este de 3 ani și a început să curgă la data de 17.12.2009, iar cererea de executare silită a fost înregistrată la data de 20.12.2013, motiv pentru care a solicitat în principal respingerea apelului ca tardiv, iar în subsidiar, respingerea apelului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de apel privind greșita aplicare a dispozițiilor vechiului cod de procedură civilă în ceea ce privește prescripția, tribunalul reține că nu este întemeiat.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, în cauză sunt aplicabile în ceea ce privește caracterul de titlu executoriu al hotărârii judecătorești dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă.
Astfel, în cauză se pune problema aplicării în timp a legilor cu privire la prescripție, aspect care este reglementat de dispozițiile art. 6 alin. 4 din Codul civil potrivit cu care "prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit";. Așadar, pentru a aprecia asupra momentului la care sentința civilă nr. 6425 din 17.12.2009 pronunțată de Judecătoria Petroșani a devenit executorie și putea fi pusă în executare trebuie să ne raportăm la legea în vigoare la momentul pronunțării acesteia.
Dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 vizează aplicarea procedurii executării silite reglementată de noul cod de procedură silită, însă nu și a acestui aspect, interpretarea contrară fiind contrară principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Astfel, dacă am accepta interpretarea apelantului, ar însemna să acceptăm ideea că, urmare a intervenirii noului Cod de procedură civilă, o creanță prescrisă, deci imperfectă, redevine o creanță perfectă, aptă de a fi pusă în executare silită, lucru ce nu poate fi primit.
În ceea ce privește motivul de apel privind data de început a termenului de prescripție, tribunalul reține că nu este întemeiat.
Astfel, conform art. 402 alin. 2 din C.proc.civ. de la 1865, aplicabil potrivit celor de mai sus, hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art. 4001 și al art. 401 alin. 2, iar potrivit art. 300 alin. 1 din C.proc.civ. de la 1865, "recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări având o așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege. Legea nu prevede pentru cazul de față în sensul contrar, al suspendării executării prin formularea recursului.
Totodată, potrivit art. 376 alin. 1 C.proc.civ. "se investesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Din coroborarea dispozițiilor legale menționate rezultă că dreptul de a cere executarea silită se naște întotdeauna în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, iar acesta se determină potrivit art. 377 C.pr.civ.
Conform art. 377 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. de la 1865 sunt hotărâri definitive hotărârile date în primă instanță, potrivit legii, fără drept de apel, prin urmare, în cazul hotărârilor date în primă instanță fără drept de apel, acestea devin definitive încă de la data pronunțării.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 405 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865, potrivit cu care "termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită";, adică de la momentul dobândirii caracterului executoriu, care coincide cu momentul rămânerii definitive, iar în speța de față acest moment este data pronunțării sentinței civile nr. 6425 din 17.12.2009 de către Judecătoria Petroșani, dat fiind că este vorba despre o sentință dată fără drept de apel, în înțelesul art. 377 Cod .proc.civ. în redactarea din 1865, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a constatat că este prescrisă executarea silită a titlului executoriu reprezentat de această sentință.
Nu poate fi primit argumentul apelantului în legătură cu necesitatea existenței unei hotărâri ce se poate executa "fără risc"; pentru a putea începe cursul prescripției, aceasta noțiune nefiind prevăzută și neputând fi dedusă din vreo dispoziție legală.
Totodată, nu poate fi primit argumentul apelantului potrivit căruia termenul de prescripție ar curge de la momentul comunicări hotărârii, prin raportare la necesitatea investirii cu formulă executorie, având în vedere că cererea de învestire a hotărârii cu formulă executorie nu se încadrează în dispozițiile art. 4052 alin. (1) referitor la condițiile în care se întrerupe cursul prescripției și deci nici nu poate amâna începerea acestuia.
În ceea ce privește motivul de apel privind cuantumul cheltuielilor de judecată, tribunalul reține că nu este întemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. 2 teza I C.proc.civ. instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Acest text de lege menționează așadar trei criterii în raport de care se poate aprecia caracterul rezonabil al nivelului onorariului și anume: valoarea obiectului cauzei, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, care trebuie coroborate cu împrejurările concrete relevante ale cauzei.
Valoarea litigiului este de 2.923,92 lei, complexitatea cauzei fiind medie, prin raportare la problema de drept în discuție.
În ceea ce privește valoarea litigiului, importanța acestuia, tribunalul reține că este aspectul care îl determină pe client să accepte un onorariu mai mare sau mai mic, existând, în principiu, un raport de proporționalitate directă între valoarea litigiului și valoarea onorariului.
Pe de altă parte, activitatea desfășurată de avocat, prefigurată de acesta la momentul încheierii contractului de asistență juridică constituie aspectul în raport de care avocatul stabilește onorariul, existând de asemenea un raport de proporționalitate directă între cantitatea de muncă și implicit de timp necesare pentru susținerea apărării într-un litigiu și valoarea onorariului.
În același timp, complexitatea cauzei, reprezintă gradul ridicat de dificultate al litigiului, care necesită aplicarea unor cunoștințe specifice și un studiu aprofundat din partea apărătorului și care, implicit justifică un onorariu superior.
Totodată, cele trei criterii trebuie avute în vedere împreună, întrucât în caz contrar s-ar putea ajunge la soluții inechitabile.
Astfel, o valoare mică a unui litigiu, nu exclude necesitatea unui volum de muncă mare din partea avocatului și viceversa.
Analizând din perspectiva celor trei criterii prevăzute de art. 451 alin. 2 C.proc.civ., instanța constată că suma de 1.200 lei stabilită cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat de către prima instanță nu este exagerată.
Astfel, este vorba de un litigiu cu valoare medie, cu un grad de complexitate mediu și în care cauza a fost soluționată la primul termen de judecată, activitatea avocatului fiind corespunzătoare.
Totodată, tribunalul nu poate face abstracție de faptul că, prestarea serviciului avocațial constând în asistența și reprezentarea unei persoane presupune, indiferent de valoarea și complexitatea cauzei, desfășurarea unui minim de activitate, căreia îi corespunde, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, un minim de retribuire.
Astfel, avocatul intimatului pârât a trebuit să studieze actele dosarului, să formuleze contestația la executare, răspuns la întâmpinare, concluzii scrise și să participe la ședința de judecată.
În acest sens, tribunalul reține că, prin raportare la timpul afectat activităților desfășurate și la obligațiile pecuniare specifice profesiei de avocat, este rezonabil a aprecia că apărătorul intimatului pârât nu ar fi acceptat un onorariu mai redus decât cel stabilit de prima instanță, chiar dacă acesta reprezintă aproximativ 41 % din valoarea cererii.
Prin urmare, instanța conchide că prin solicitarea cu titlul de cheltuieli de judecată a onorariului cu acest cuantum, reclamantul nu a abuzat de dreptul său de a i se restitui cheltuielile efectuate.
Față de aceste considerente, reținând că motivele de apel nu sunt întemeiate, în baza art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat și va păstra sentința civilă apelată.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 453 și următ. C.proc.civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 C.proc.civ., va obliga apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței seria DB nr. 965863 din 27.01.2017.
În acest sens, tribunalul reține că, în raport de valoarea litigiului și de activitatea efectiv desfășurată în apel de către apărătorul intimatului contestator, onorariul de 1.500 lei solicitat în apel apare ca fiind vădit disproporționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelanta - intimată CC, cu sediul în CC, împotriva sentinței civile nr. 493 din 29.07.2016, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. X/262/2016, în contradictoriu cu intimatul - contestator CC, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat "CC";, din CC.
Păstrează sentința civilă apelată.
Obligă apelanta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.02.2017
| ← Donații. dreptul la acţiune revocatorie. prescripție. | Contestatie la executare. mandatar persoană juridică. cererea... → |
|---|
