Plângere contravențională; obligaţie fiscală de declarare: declaraţia cod 100 privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, respectiv impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; culpa intimatei
Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 503 din data de 10.03.2016
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria …….nr…… încheiat la data de 28.09.2015 (fila nr.17 din dosar), s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art.219 alin.(1) lit.b) din O.G. nr.92/2003 rep. și sancționată de art.219 alin.(2) lit.d) din O.G. nr.92/2003 rep., constând în aceea că, la data de 28.09.2015, s-a efectuat un control la sediul A.J.F.P. Constanța - S.F.M. Mangalia cu privire la petentă, ocazie cu care s-a constatat că aceasta nu și-ar fi îndeplinit la termen următoarea obligație fiscală de declarare: declarația COD 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat, respectiv impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferentă lunii 06.2015.
Pentru acest fapt, petentei i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei, conform art.219 alin.(2) lit.d) din O.G. nr.92/2003 rep..
Procesul-verbal contestat a fost încheiat în lipsa reprezentantului legal al petentei, fiind transmis ulterior acesteia, prin poștă, cu confirmare de primire.
Verificând, potrivit art. 34 alin.(1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța reține că inspectorul care a întocmit procesul-verbal contestat avea calitatea de agent constatator, potrivit art. 15 alin.(2) din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 221 alin.(1) din O.G. nr.92/2003 rep., iar procesul-verbal atacat conține toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Încadrarea juridică a faptei contravenționale reținută în sarcina petentei, astfel cum aceasta a fost descrisă în cuprinsul procesului-verbal contestat, a fost efectuată în mod corespunzător, prin reținerea prevederilor art.219 alin.(1) lit.b) din O.G. nr.92/2003 rep., în conformitate cu care: "Constituie contravenții următoarele fapte: b) neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile, sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora.";
De asemenea, în mod corespunzător s-a reținut în procesul-verbal de contravenție contestat că fapta contravențională mai sus prevăzută este sancționată de art.219 alin.(2) lit.d) din O.G. nr.92/2003 rep., potrivit cu care: "(2) Contravențiile prevăzute la alin.(1) se sancționează astfel: d) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin.(1) lit.a), b), g), m).";
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat a fost întocmit cu respectarea normelor legale incidente.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța constată că situația de fapt reținută de către agentul constatator nu este susținută de materialul probator, constând din proba cu înscrisuri administrată în cauză.
Astfel, din proba cu înscrisuri administrată atât de către petentă, cât și de către intimată, rezultă în mod peremptoriu că petenta a depus Declarația COD 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat, respectiv impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferentă lunii 06.2015, anterior datei de 25.07.2015, conform înregistrării efectuată de către intimată cu nr…… din 22.07.2015.
Faptul înregistrării declarației COD 100 depusă de către petentă și implicit faptul că aceasta și-a îndeplinit obligația legală în termen, nu este contestat nici de către intimată, aceasta susținând că, în urma unei erori informatice, declarația nu a fost preluată în baza de date, motiv pentru care a procedat ulterior la înștiințarea petentei privind nedepunerea în termen a declarației respective.
Or, este evident că propria culpă a intimatei, prin faptul că a existat o eroare informatică în propriul sistem, nu mai este imputabilă petentei, atât timp cât aceasta a făcut dovada, recunoscută chiar de către intimată, că a depus declarația respectivă în termenul legal. Simplul fapt că petenta nu a răspuns notificării intimatei, care urmărea să-și rezolve propria problemă apărută în sistemul informatic, nu putea constitui temei pentru sancționarea contravențională a petentei, atât timp cât aceasta nu avea nicio culpă în producerea rezultatului respectiv.
Prin urmare, instanța constată că prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat a fost răsturnată de către petentă, prin proba cu înscrisuri administrată în cauză, revenind intimatei sarcina de a proba fapta contravențională săvârșită de către petentă.
Pe cale de consecință, constatând netemeinicia procesului-verbal contestat, instanța va admite plângerea contravențională.
← Contestație la executare; prescripția dreptului de a solicita... | Stabilizarea cursului de schimb chf - leu la momentul ... → |
---|