plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 .Legea nr.7/1996)
Comentarii |
|
Judecătoria BEIUŞ Sentinţă civilă nr. 1235 din data de 24.10.2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta F.M., în contradictoriu cu intimații B.L E.J. G. M. F., O. DE C. ȘI P. I. BIHOR, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 04.10.2013, OCPI Bihor a depus la dosar întâmpinare.
Instanța, față de întâmpinarea depusă la dosar la data de 04.10.2013 de către OCPI Bihor, constată că potrivit disp. art. 208 alin. 2 cod pr. civilă acesta este decăzut din acest drept și admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OCPI Bihor invocată din oficiu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau incidente de soluționat, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, instanța în baza art.223 al.2 și art.392 C.pr.civ. închide faza probatorie și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș la data 15.04.2013, petenta F. M., a chemat în judecată intimații B. E.J. G. M. F., O. DE C. ȘI P. I. B., solicitând instanței: să dispună anularea încheierii nr. …./2013 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Beiuș, comunicată petentei la data de 27.03….. și radierea încheierii nr. …./2012a BCPI Beiuș, comunicată petentei odată cu Adresa nr. …./12.02.2013 la 18.02.2013 realizată la solicitare creditoarei B.T. SA prin care s-a dispus notarea Somației de plată în dosarul nr. …. al BEJ G. M. asupra imobilelor înscrise în CF ….. Beiuș, nr. cadastral …. și nr. cadastral …., în CF .. Beiuș, nr. top. ….., în CF ….Beiuș, nr. top. … și CF. …. Beiuș, nr. top. … asupra căruia petenta are un drept de coproprietate codevălmășie împreună cu soțul său F. V.; să se noteze prezenta cerere de reexaminare asupra imobilelor de mai sus; fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, petenta arată că împreună cu soțul său F. V. sunt coproprietari codevălmași asupra imobilului înscris în CF …..Beiuș, nr. cadastral …. și nr. cadastral …. constând în casa de locuit din Beiuș, în CF … Beiuș , nr. top. …., constând în pădure în suprafață de …. mp și în CF …Beiuș, nr. top. …. contând în teren în suprafață de …. mp și CF …. Beiuș, nr. top. …. constând în teren în suprafață de ….. mp.
Petenta arată că soțul său, F. V., a avalizat un bilet la ordin prin care, în urma unei operațiuni de novații cu schimbare de debitor B.T. SA a schimbat debitorul inițial SC B. .SRL cu debitorul SC C. ….SRL. Ca urmare a acestui fapt și urmare a înregistrării unor debite restante față de acest creditor, la solicitarea creditorului avalist B.T. SA, BEJ G. M. a inițiat identificarea bunurilor soțului petentei și a înscris asupra imobilului identificat prin CF 6513, nr. cad. …. și nr. cad. ….., proprietatea codevălmașă a petentei și a soțului acesteia, Somației de plată pentru suma de 378.928 RON în favoarea creditoarei B. T. S.A.
Petenta arată că este ilegală înscrierea sumei 378.928 RON, în condițiile în care numai F.V. are calitatea de avalist în contractul de novație mai sus indicat, din perspectiva prev. art. 364 (1) din Noul Cod Civil, care prevede că " Niciunul dintre soți nu poate fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de celălalt soț";. Arată de asemenea că având în vedere faptul că, garanția personală a lui F. V. a fost emisă în favoarea SC C. …SRL, persoană juridică, al cărui asociat este acesta, nu sunt întrunite nici condițiile art. 364(2) din noul cod civil, în sensul că acestea nu sunt " obligații pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite al familiei";.
Din extrasul de CF 6513 Beiuș, nr. cad. ….. și nr. cad. … rezultă că imobilul supus executării a fost dobândit de către petentă și soțul acesteia, ca bun comun în timpul căsătoriei, cu titlu de cumpărare astfel că acest bun nu poate face obiectul executării silite imobiliare, întrucât bunurile care constituie comunitatea matrimonială de bunuri nu pot fi supuse executării silite, în condițiile în care creanța urmărește numai pe unul dintre soți pentru obligații comerciale care nu se înscriu în ceea ce înseamnă " obligații pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale familiei";.
Petenta arată că împotriva notării Somației de plată asupra acestor imobile a depus cerere de reexaminare, în conf. cu prev. art. 31(2)din Legea nr. 7/1996 care a fost respinsă conform încheierii nr. …./2013 a BCPI Beiuș, comunicată petentei la data de 27.03.2013.
În drept, cererea nu este motivată.
În susținerea cererii, petenta a depus la dosar: Încheierea nr. ….eliberată de BCPI Beiuș la data de 06.03.2013.
La data de 13 mai …. OCPI Beiuș a depus la dosar copia CF nr. …Beiuș și copia dosarului de intabulare nr. ……/2012-.
În ședința publică din data de 20 iunie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția lisei calității procesuale pasive a pârâtei O. de C. și P. I.Bihor, în conformitate cu prev. art. 32 din Lg. 7/1996, având în vedere că aceasta nu se citează în soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară, excepție ce a fost admisă în ședința publică din 24.10.2013.
La data de 04.10.2013, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor a depus la dosar întâmpinare cu privire la plângerea formulată de petentă împotriva încheierii de CF, prin care a arătat că nu se opune acțiunii reclamanților, însă solicită respingerea pretențiilor cu privire la cheltuielile de judecată sau alte prezenții pecuniare în cazul în care se vor solicita.
Intimatul Biroul Executorului Judecătoresc G. M. F., deși legal citat nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin încheierile nr.a BCPI Beiuș, comunicată petentei odată cu adresa nr. ……/12.02.2013 la 18.02.2013 s-a dispus notarea Somației de plată în dosarul nr. ….. al BEJ G. M. asupra imobilelor înscrise în CF 6513 Beiuș, nr. cadastral …./10 și nr. cadastral ….. în CF … Beiuș, nr. top. …., în CF …. Beiuș, nr. top. … și CF. …. Beiuș, nr. top. …. asupra cărora petenta are un drept de coproprietate în codevălmășie împreună cu soțul său F. V.
Din extrasul de CF …..Beiuș, nr. cad. …. și nr. cad. …. rezultă că imobilul supus executării a fost dobândit de către petentă și soțul acesteia, ca bun comun în timpul căsătoriei, cu titlu de cumpărare.
Petenta susține că este ilegală înscrierea sumei 378.928 lei, în condițiile în care numai soțul său ,F. V., are calitatea de avalist în contractul de novație, din perspectiva prev. art. 364 (1) din noul cod civil, care prevede că " Nici unul dintre soți nu poate fi ținut de obligațiile născute din acte săvârșite de celălalt soț";. Arată de asemenea că având în vedere faptul că, garanția personală a lui F. V. a fost emisă în favoarea SC C. …. SRL, persoană juridică, al cărui asociat este acesta, nu sunt întrunite nici condițiile art. 364(2) din noul cod civil, în sensul că acestea nu sunt " obligații pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite al familiei";.
În conformitate cu prevederile art.817 alin.1 cod procedură civilă urmărirea imobilelor proprietate comună se poate face de către creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș numai dacă vor cere mai întâi partajul imobilelor aflate în proprietate comună, iar în alin.2 al acestui articol se prevede că până la soluționarea partajului ,prin hotărâre rămasă definitivă,urmărirea imobilului este de drept suspendată.
Astfel,chiar dacă s-a început executarea silită împotriva debitorului F. . soțul petentei și coproprietar codevălmaș asupra imobilelor prin înscrierea în CF a Somației de Plată ,executarea silită este suspendată de drept până la cerea de către creditor a partajului și soluționarea acestuia printr-o hotărâre definitivă. În acest mod nu s-a adus și nici nu se poate aduce nici o atingere dreptului de proprietate al petentei.
În conformitate cu prevederile art. 28 din lega 7/1996 înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini poate fi cerută Creditorul a cărui creanță certă și exigibilă este dovedită printr-un înscris sau printr-o hotărâre judecătorească.., instanța considerând că atât încheierile nr. ….. cât și încheierea nr…… ale BCPI Beiuș au fost date cu respectarea legii.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a oficiului de cadastru și publicitate imobiliară teritorial ,invocat din oficiu de instanța de judecată , sunt aplicabile prevederile art. 32 din legea 7/1996 care dispune că soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acțiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum și prestație tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.
Față de considerentele mai sus expuse instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a oficiului de cadastru și publicitate imobiliară teritorial și va respinge plângerea petentei F. M., împotriva încheierii nr….. a OCPI Bihor BCPI Beiuș în contradictoriu cu intimatul BEJ G. M. F..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a OCPI Bihor BCPI Beiuș.
Respinge plângerea petentei F. M., ., împotriva încheierii nr…../2013 a OCPI Bihor BCPI Beiuș în contradictoriu cu intimatul BEJ G.M.F.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică azi 24.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← plângere contravenţională. Jurisprudență Circulaţie rutieră | plângere contravenţională.. Jurisprudență Ultraj → |
---|