pretenţii. Jurisprudență Contracte
| Comentarii |
|
Judecătoria BEIUŞ Sentinţă civilă nr. 1267 din data de 31.10.2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C.J., C.M.C., în contradictoriu cu pârâta S.C V.R. S.A., având ca obiect anulare act PRETENȚII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că atât mersul dezbaterilor cât și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.10.2013, care face parte integrantă din prezenta, iar în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea cauzei la data de 31.10.2013, după care:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la instanță la data de 12 iunie 2013, sub dosar nr. 1191/187/2013, reclamanții C. J și C. M. C., au chemat în judecată pârâta V. R. S.A.B, solicitând instanței:
- să dispună anularea clauzei prev. de art. 5 lit. a " comision de risc"; din Convenția de credit nr. .. din data de 04.10.2007;
- anularea clauzei prev. de pct. 3 lit. d din Convenția de credit privind posibilitatea revizuirii ratei dobânzii aplicate;
- obligarea pârâtei la restituirea sumei în echivalent lei la data plății, încasată drept comision de administrare, de la data de 4.10.2007 până la data introducerii plângerii 10.06.2013, actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și a sumelor de bani cu acest titlu reținute până la pronunțarea hotărârii, actualizat cu rata inflației , având în vedere că acest comision îl plătesc lunar, până la finalizarea contractului de credit;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, se arată că la data de 09.03.2007, prin
convenția de credit nr. … din data de 04.10.2007, pârâta V.R. S.A. B., a acordat reclamanților un împrumut cu garanție imobiliară în valoare totală de 25.000 Eur, cu o perioadă de rambursare de 300 luni.
În contractul încheiat între părți, era prev. la art. 5 lit. "a";, o clauză referitoare la comisionul de risc de 0,125% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Reclamanții au arătat că acest comision de risc este nelegal, fiind nejustificată plata sa, întrucât creditul contractat de reclamanți este garantat prin ipotecarea unui imobil extrem de valoros, respectiv un apartament cu 2 camere și dependințe, în suprafață utilă de 50,33 mp și teren aferent în cotă de .. MP, din ….. reclamanții au fost nevoiți să încheie o poliță de asigurare cu un asigurator agreat de bancă, fiind acoperite toate riscurile pentru pârâtă, acestea fiind preluate de asigurator.
Se arată că, pe de altă parte, comisionul de risc perceput abuziv de bancă nu se justifică întrucât reclamanții suportă cheltuielile legate de polița de asigurare anual .
La data încheierii Convenției de credit, reclamanți nu au avut posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, întrucât convenția era deja redactată în mod standard, pentru toți clienții băncii, astfel că art. 5 lit. "a"; din Convenția de credit nr….din data de 04.10.2007 este abuzivă și încalcă în mod flagrant dispozițiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, resp. Prev. art. 1 din Legea nr. 193/2000 unde se stipulează că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate , cele ale alin. 2 prin care se dispune ca, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului și cele ale alin. 3, al aceluiași articol prin care se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Reclamanții arată că întrucât nu li s-a acordat posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, respectiv clauza prev. de art. 5 lit. "a";, arată că aceasta este o clauză abuzivă în sensul definit de art. 4 din Lg. 193/2000 rep. conform căruia " o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuziv, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";.
De asemenea, rezervarea dreptului băncii de a revizui rata dobânzii curente în mod unilateral , fără a fi negociată cu reclamanții, respectiv pct. 3 lit. "d"; . din data de 04.10.2007 este în mod vădit abuzivă, deoarece nu asigură nici o posibilitate de control , astfel încât să fie îndeplinite cerințele unui tratament egal, respectiv să se asigure un grad rezonabil de previzibilitate.
Conform art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate, sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Se arată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru declararea ca abuzivă a clauzei prev. de art. 5 lit. "a"; din Convenția de credit, întrucât reclamanții au calitatea de consumatori, iar pârâta de comerciant, iar convenția încheiată a fost una standard.
Dispozițiile legii nr. 193/2000, invocate în prezenta cauză, transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, arătând că interesul reclamanților este legitim, născut și actual, personal și direct.
Pentru a fi incidente prev. art. 4 alin. 1 din Lg. nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit "a"; din " condițiile speciale"; ale convențiilor de credit încheiate între părți, este însă necesar și ca această clauză să fie creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Reclamanții arată că simpla prevedere a unui comision de risc într-un contract de adeziune nu poate atrage caracterul abuziv al unei astfel de clauze în mod automat, fiind necesar a se analiza proporționalitatea cuantumului comisionului cu riscul implicat de acordarea creditului, avându-se în vedere și cuantumul dobânzii percepute pentru acordarea împrumutului.
În speța de față, perceperea unui comision de risc poate fi justificată de riscurile implicate de scăderea valorii proprietăților imobiliare în contextul economic actual și de posibilitatea existenței unor dificultăți în executarea silită a garanției reale imobiliare instituite în favoarea pârâtei. Cu toate acestea, prevederea unui cuantum al comisionului de risc de circa o treime sau de jumătate din cuantumul dobânzii care reprezintă practic prețul împrumutului acordat, apare ca fiind disproporțională cu scopul urmărit, având în vedere și faptul că pârâta este o instituție bancară al cărui obiect de activitate îl constituie tocmai acordarea de credite.
De asemenea, reclamanții solicită ca instanța să constate că nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13 prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C.., având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios ( Ausbanc) și prin Ordonanța din .., dată în cauza …, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract. Arată că în analiza aceleiași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quitero,C-240/1998 prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
În drept, reclamanții invocă dispoz. art.1, art. 2, art. 13 și art. 14 din Legea nr. 193/2000 rep. , art. 5, art. 948 alin. 4 și art. 966 din Codul civil, precum și art. 5 lit. "a"; și pct. 3 lit. "d"; din Convenția de credit nr. 0123479 din data de 04.10.2007.
În susținerea cererii, reclamanții au depus la dosar în copie: Convenția de credit nr. ….; plan rambursare credit; act adițional nr. …. la Convenția de credit nr. ….
La data de 11 iulie 2013, pârâta SC V. R. S.A. B., a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii formulate de reclamanți ca fiind neîntemeiată și nefondată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu privire la capetele de cerere 1 și 2 prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale care vizează din punctul lor de vedere obiectul contractului. Arată că potrivit prev. art. 4 al Directivei nr. 93/13/CE și dispozițiile Legii 193/2000 nu se poate solicita, iar instanța de judecată nu va putea constata caracterul abuziv al unor clauze contractuale atâta vreme cât acestea vizează însuși obiectul acestui contract. Menționează totodată că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este constantă în acest sens, această opinie fiind menținută și prin Decizia nr.….
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere nr. 3 prin care se solicită plata retroactivă a unui comision de administrare, ca urmare a faptul că de la data semnării convenției de credit nr.…. și până la momentul depunerii prezentei cereri, au trecut mai bine de 5 ani, iar dreptul la acțiune pentru perioada … fiind prescris. Arată că prescripție dreptului la acțiune ar trebui să curgă din momentul efectuării primei prestații, fiind vorba despre prestații succesive principiul " repunerii părților în situația anterioară"; este inaplicabil în cazul contractelor cu executare succesivă.
Prescripția dreptului la acțiune este o noțiune care a fost introdusă în dreptul civil tocmai pentru a sancționa " pasivitatea";, conduita consumatorului care indiferent de data promovării acțiunii sale are dreptul de a solicita restituirea unei sume de bani, numai în limita a 3 ani, obligație născută de la data efectuării primei prestații, fiind în prezența unui veritabil drept de creanță, fără nici un fel de derogare. Prescripția s-a introdus în dreptul civil pentru garantarea principiului securității raporturilor juridice civile și totodată pentru a apăra dinamica raporturilor juridice civile, motiv pentru care chiar dacă o cauză contractuală devine ineficace, în cadrul dosarului de executare succesivă efectele acesteia, nu pot retroactiva pentru prestațiile și contraprestațiile părților, putând cel mult să opereze pentru viitor. Faptul că reclamanții au ales în mod aleatoriu o dată de referință la care să își formuleze cererea în judecată având ca obiect constatare clauze abuzive despre existența cărora au avut cunoștință încă din momentul semnării convenției de credit, nu îi îndreptățește pe aceștia să deroge de la condițiile generale privitoare la dreptul de prescripție pentru a solicita restituirea unor sume de bani plătite în benevol Băncii, aceștia asumându-și prevederile legale în materie. Reclamanții nu se pot prevala de nerecunoașterea legii nici în ceea ce privește legea 193/2000, nici în ceea ce privește Decretul Lege nr. 167/1958, ambele aplicabile raporturilor juridice deduse judecății.
Invocă excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prev. de art. 5 lit. "a"; din Condițiile Speciale ale convenției de credit ca urmare a faptul că la data promovării prezentei cereri, clauza care reglementa comisionul de risc nu mai exista, fiind înlăturată prin efectele actului adițional la contract implementat în baza prev. OUG nr. 50/2010 și a Legii 288/2010.
Pârâta arată că, Curtea de Apel Oradea în Decizia nr. 29/10.03.2009 a arătat că poate exista un interes în invocarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale atâta timp cât clauzele respective sunt în ființă, or în prezenta speță clauza prev. la art. 5 lit "a"; nu mai exista prin implementarea tacită a actului adițional la convenția de credit în anul 2010.
Invocă excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei prev. la pct. 3 lit. "d"; din convenția de credit nr. ……/04.10….. ca urmare a faptului că prin actul adițional nr. … semnat între părți, dobânda contractată de 5,95% pe an, dobânda fixă, s-a modificat în dobândă variabilă, modificare permis atât în legislația bancară cât și de Legea nr. 193/2000, modificarea semnându-se prin semnarea și unui act adițional între părți prin acordul lor deplin de voință. Prev. art. 3 lit. "d"; așa cum se regăsea în contractul inițial de credit nu mai există în acea formă, fiind exclusă total clauza a cărei nulitate se solicită prin acțiune. Prev. art. 3 lit. "d"; din actul adițional la convenția de credit nr. … semnat de părți prevăd o formulă de calcul a dobânzii variabile perfect legală și care se află în deplină concordanță cu legislația bancară.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că prin convenția de credit nr. …, s-a pus la dispoziția reclamanților suma de 25.000 Euro cu titlu de împrumut în condițiile și termenele stabilite în mod expres și asumate de ambele părți, contractul de credit reprezentând legea părților în baza prev. art. 969 cod civil, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice între părți. Mai mult, în speță există și un act adițional implementat în mod tacit de către părți ca urmare a lipsei comunicării din partea reclamanților a unei notificări în termenul stabilit prin Legea specială … către bancă, valabilitatea acestui act adițional fiind pe deplin recunoscută de legislația specială amintită mai sus.
Arată că atâta vreme cât reclamanți nu au notificat banca și nu au făcut nici un fel de demers de contestare a niciunui comision, după apariția lg. 288/2010 în termenul legal de 60 de zile implementat de această lege la art. 95, adică până cel târziu în data de 03.03.2011, dar nici anterior apariției cestei legi, reclamanții nu pot solicita instanței de judecată să intervină peste voința părților pentru modificarea sau înlăturarea vreunei clauze contractuale negociate și asumată inițial de părți.
Arată că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, iar instanța de judecată nu ar trebui să intervină între părți și nu ar avea posibilitatea de a modifica clauze contractuale asumate în mod expres sau tacit de acestea, doar pentru simplul motiv că, mult ulterior semnării contractului de credit și derulării sale fără probleme, clienții Băncii și reclamanții, consideră în mod brusc și cu totul nejustificat ca anumite prevederi contractuale ( pct. 5 lit. "a";, pct. 3 lit. d";d2 di condițiile speciale al convenției de credit nr. ..) asumate inițial fără nici un fel de protest și executate în timp, ar fi abuzive prin prisma prev. art. 4 alin. 1 din legea 193/2000 în vigoare și în momentul semnării convenției de credit, articol care reprezintă o transpunere a art. 4 din Directiva 93/13/CEE.
Conform art. 4 al Directivei 93/13/CEE din 1993 " evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului contractului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj unor inteligibil.
Potrivit art. 4 din legea 193/2000, 1) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi cin contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 2) o clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Pârâta arată că reclamanții încearcă să inducă instanței de judecată ideea că Banca " profitând"; de așa-numitele nevoi ale consumatorului ar încerca să obțină un venit ilicit, contrar bunelor moravuri și cu rea credință ar impune consumatorului " necunoscător"; un contract avantajos Băncii numai în scopul exclusiv de a obține profit.
Arată că legea nr. 193/2000 este o normă cu caracter special care prevede o procedură specială pentru constatarea caracterului abuziv al unui contract sau a unor clauze contractuale, în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții și cu consecința modificării doar pe viitor a acelui contract, concomitent cu sesizarea contravențională. Astfel în temeiul acestei legi, nu se poate vorbi despre obligarea retroactivă la plata unei sume de bani către consumator, neavând nici un articol în legea 193/2000care să reprezinte temeiul juridic al unei atare solicitări, legea indicând în mod explicit consumatorului calea de urmat și anume Codul civil.
Pentru a înlătura argumentele reclamanților, pârâta arată că, Contractul de credit este un contract sinalagmatic specific activității bancare, în care ambele părți își asumă drepturi și obligații corelative, contractul de față fiind încheiat la solicitarea expresă a consumatorului și din inițiativa proprie. Consumatorul nu se află într-o poziție de inferioritate față de Banca aleasă, acesta a optat în cunoștință de cauză pentru contractare după un studiu vast de piață efectuat și după analizarea tuturor ofertelor existente la momentul respectiv pe piață.
Costurile creditului sau prețul creditului sunt elementul cel mai bine cunoscut și analizat de consumator anterior și concomitent semnării contractelor de credit , aceasta fiind și dovada alegerii unei bănci care a prezentat pe piață o ofertă foarte avantajoasă, cum este cazul SC V. R. S.A.
Pârâta arată că reclamanții susține că Banca încălcând principiul bunei credințe ar crea un dezechilibru în detrimentul consumatorului însă nu își analizează propria conduită din momentul contractării și ulterior în derularea contractului cu banca.
Arată că nimeni nu își poate invoca propria culpă în executarea unui contract sau necunoaștere legii, Legea 193/2000 fiind în vigoare de peste 11 ani, deci și în momentul semnării contractului de credit în speță.
Făcând o analiză a fiecărui dosar de credit, pârâta arată că se va observa că atât dobânda negociată cât și stabilirea comisionului de risc s-a făcut în mod diferit de la caz la caz, în urma analizei exigibilității fiecărui dosar în parte, acesta nefiind introdus în convenția de credit decât în mod explicit și exprimat într-un limbaj clar concis și inteligibil fără a lăsa loc de nici un fel de interpretare din partea niciuneia dintre părți. Pe de altă parte, comisionul de risc , ca parte din prețul total al contractului a fost cunoscut de reclamanți încă din momentul semnării contractului, fiind detaliat atât în condițiile speciale ale contractului cât și în planul de rambursare, motiv pentru care nu se poate invoca de către reclamanți că aceștia nu l-au cunoscut s-au nu l-au putu cunoaște la momentul semnării contractului.
Mai mult, în prezenta cauză, există un act adițional la contractul de credit care a fost acceptat tacit de reclamant ca urmare a faptul că aceștia nu au notificat banca în nici un fel în termenul legal, motiv pentru care actul adițional a fost implementat și ulterior executat în continuare de ambele părți. În atare situație nu se poate vorbi despre o lipsă de inițiativă de negociere din partea Băncii referitor la Contractul de credit, fiind vădită lipsa de interes a reclamanților în derularea contractului de credit sau modificarea lui ca urmare a modificărilor legislative apărute în timp.
Cu privire la afirmația reclamanților, că pârâta nu ar fi negociat clauzele ca urmare a faptului că Banca ar fi avut contracte pretipărite, pârâta solicită înlăturarea acestei motivații care este una generică și superficială. Legea 193/2000 și Directiva 93/13/CEE nu reprezintă instrumente de interzicere a unor tipuri de contracte, ci aceste legi stabilesc doar că trebuie respectate anumite criterii la întocmirea unui contract în scopul evitării creării unor dezechilibre în detrimentul consumatorilor. Arată că această lege nu trebuie folosită de consumatori decât în acest scop, nu abuziv și speculativ cum este folosită în prezenta cauză.
Față de cele arătate, pârâta consideră că Banca este cea care acordă o prezumție de bună credință clientului beneficiar al creditului - punând la dispoziția acestuia integral o sumă mare de bani, urmând ca ea să fie restituită pe o perioadă lungă de 15-30 de ani. În atare situația nu se poate vorbi despre rea credință sau despre crearea unui dezechilibru în defavoarea consumatorului într-un astfel de contract, Banca executându-și integral și imediat obligațiile sale. Ajungerea la bun sfârșit a contractului de credit depinde în mod exclusiv de client, care și-a asumat în perfectă cunoștință de cauză atât prestația Băncii dar și contraprestația sa.
Afirmația reclamanților privitoare la garantarea creditului cu o ipotecă nu își găsesc aplicabilitatea în speță, ipoteca fiind complementară comisioanelor asumate și negociate de părți, ea având un cu totul alt rol în derularea contractului de credit.
Referitor la solicitarea reclamanților cu privire la anularea clauzei prev. la art. 3 lit. "d"; din Condițiile Speciale ale Convenției, pârâta arată că nici această clauză nu constituie o clauză abuzivă ținând cont de toate susținerile de mai sus și ținând cont de faptul că reclamanții au negociat cu pârâta toate clauzele contractuale, nefiind așadar întrunite prev. art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 rep. ,iar pe de altă parte aceasta nu constituie o clauză abuzivă întrucât în aceste schimbări semnificative se încadrează și modificarea dobânzii de referință, precum și a dobânzii interbancare. Dobânda de referință și dobânda interbancară reprezintă indicatori publici, despre care orice persoană, client sau nu al băncii, poate lua la cunoștință și cu atât mai mult cunoaște că ea poate fluctua, fiind vorba despre credite pe o durată foarte lungă de timp. De aceea, consideră că această clauză prev. la art. 3 lit. "d"; din Condițiile Speciale ale Convenției este întrutotul în acord cu prevederile legale, inserarea clauzei în contract neconducând la un dezechilibru contractual între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care această dobândă revizuibilă poate avea atât un curs ascendent, cât și descendent, în funcție de variațiile indicatorilor publici mai înainte menționați, iar pârâta, nedeținând nicio putere cu privire la variațiile acestor indicatori publici, eliminându-se orice presupusă influență a pârâtei în ceea ce privește modificarea unilaterală a dobânzii în propriul său interes.
În acest sens, pârâta arată că prin Adresa nr.1795/19.04.2010 însăși Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului dispune faptul că " pentru clienții V. care au contracte de credit în care nu se precizează faptul că dobânda este fixă, prin actul adițional implementat în baza OUG 50/2010 se va înlocui clauza de la punctul 3 lit. "d"; din Condițiile Speciale ale Convenției de credit, cu clauza (…)rata dobânzii urmând să varieze în funcție de evoluția indicelui Euribor la 3 luni. Având în vedere această formulă de calcul al dobânzii a fost validată de către ANPC, iar pe de altă parte, această formulă nu poate decât să profite clientului Băncii ea nu poate fi calificată ca fiind abuzivă.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Apel București într-o speță similară prin Decizia nr. 482 din data de 19.11.2012, în dosarul nr. 29434/3/201 în care s-a reținut faptul că " acordul dat de ANPC cu privire la mecanismul de stabilire a dobânzii reprezintă și el o garanție a conduitei corecte și a bunei credințe a Băncii în raporturile contractuale cu reclamantul, precum și un prim filtru de legalitate din perspectiva atribuțiilor autorității, astfel cum rezultă din dispozițiile cuprinse în art. 2 din HG nr. 882/2010 privind organizarea și funcționarea ANPC.
Mai mult decât atât, pârâta arată că în prezentul dosar dobânda variabilă este explicitată și stabilită în mod clar și detaliat încă din anul 2009 prin semnarea actului adițional nr. 1/04.11.2009prin care părțile în mod expres au agreat la o dobândă variabilă, astfel că instanța de judecată nu poate să impună acum o dobândă fixă, această intervenție fiind nelegală și abuzivă raportat la faptul că dobânda variabilă nu este în afara cadrului legal și nu crează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, având fluctuații atât pozitive cât și negative în decursul timpului.
În drept, pârâta invocă prev. art. 969 cod civil vechi în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți; Directiva 93/13/CEE dispozițiile legii 193/2000, OG 50/2010; Legea 288/2010 intrată în vigoare la data de 2.01.2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
În susținerea celor arătate, pârâta a depus la dosar Act adițional nr. …. la Convenția de credit nr. …; decizia nr. … pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul … ; Decizia civilă nr.…. pronunțată de Curte de Apel București în dosarul nr. ..; Sentința civilă nr. …. pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosarul nr.…; sentința civilă nr….pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. -----filele 46-86.
La data de 06.08.2013, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâta SC V. R.S.A. B..
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu privire la capetele de cerere 1 și 2 din cererea formulată de reclamanți, solicită respingerea acesteia ca nefondată .
În motivarea acestei susțineri, reclamanții arată că pârâta a invocat includerea comisionului de risc în costul total al creditului, susținând drept consecință că, clauza impunând plata acestuia nu poate fi supusă unei evaluări privind eventualul său caracter abuziv, întrucât comisionul face parte din prețul contractului, al cărui justețe și al căprui caracter adecvat nu poate fi cenzurat de către instanțe potrivit disp. art.4 alin. 2 din Directivă resp. 4 alin. 6 din Legea de transpunere, nr. 93/2000. Arată că nu se poate susține de către pârâtă, că la încheierea contractului de credit a avut în vedere, în principal, faptul că împrumutatul va achita comisionul de risc. Arată că acest comision de risc ascunde o clauză similară unei clauze penale, cu diferența că suma stabilită cu acest titlu se plătește nu în momentul neexecutării contractului, ci anticipat, prin perceperea lunară, cu acest titlu, a unui procent aplicat soldului creditului, banca evaluând și încasând astfel anticipa prejudiciul cauzat acesteia prin eventuala neexecutare a contractului de către împrumutat și încasând deci fără just temei contravaloarea unui prejudiciu care nu este nici cert, nici actual.
Mai mult Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referite art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C 484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociacion de Usuarios de Servicios Bancarios ( Ausbanc) și prin Ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/20, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract. Arată că în analiza aceleiași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quitero,C-240/1998 prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Din jurisprudența CJUE, care în temeiul Constituției și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele naționale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul național Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligați fie să accepte clauzele impuse de comercianți, fie să nu încheie contractul.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru pretențiile din petit, invocată de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanții solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată având în vedere că potrivit disp. art. 1 din decretul lege nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Conform art. 2 din decretul lege nr. 167/1958 nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fir pe cale de acțiune, fir pe cale de excepție.
Conform art. 3 din același act normativ consacră termenul general de prescripție de 3 ani.
Articolul 7 din Decretul lege nr. 167/1958 statua că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Reclamanții arată că în cazul de față, în care pe lângă constatarea nulității se solicită și restituirea prestațiilor, nu se poate susține că termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea prestațiilor începe să curgă de la data plății fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulității absolute oricând. Prin urmare, în cazul în care prin aceeași acțiune se solicită atât constatarea nulității absolute a unui act juridic sau clauze contractuale cât și restituirea prestațiilor, termenul de prescripție pentru petitul privind restituirea prestațiilor nu începe să curgă decât din momentul în care se constată nulitatea absolută a contractului sau clauzei contractuale. Prin urmare, având în vedere că până în prezent termenul de prescripție extinctivă pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început să curgă, solicită respingerea acestei excepții ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei de interes pentru constatarea clauzelor abuzive invocată de către pârâtă prin întâmpinare, reclamanții solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere că interesul lor este legitim, născut și actul, personal și direct, arătând că în cauză sunt aplicabile prev. art. 95 din OUG 50/2010 în forma anterioară modificării survenite prin Legea 288/2010.
Potrivit prev. art. 95 din OUG 50/2010, în forma în vigoare la data întocmirii actelor adiționale " pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca , în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
Reclamanții arată că din interpretarea acestor prevederi, rezultă că pârâta avea obligația de a modifica conținutul contractelor încheiate cu ei, astfel încât acestea să devină conforme cu conținutul prevederilor în vigoare la acel moment. Pârâta nu a făcut decât să redenumească comisionul de risc în comision de administrare.
Cu privire la excepția lipsei de obiect și interes pentru constatarea clauzei abuzive de la art. 3 lit. "d"; din contractul de credit invocată de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanții arată că solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată .
Reclamanții arată că potrivit disp. art. 4 alin. 2 și 3 din Legea 193/2000 o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate, sau condițiile generale e vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant.
Cât privește negocierea contractului potrivit disp. art. 4 alin. 3 , teza finală din legea 193/2000, sarcina probei negocierii directe a clauzei cu consumatorul revine comerciantului, iar simplul fapt că, clauza ce prevede comisionul de risc este prevăzută sau nu în condițiile generale ale convenției ci în cele speciale, invocată de pârâtă, nu este de natură a dovedi că această clauză a fost rezultatul negocierii directe cu consumatorul.
Arată că din acest punct de vedere, este esențial ca, pentru consumator, să existe posibilitatea negocierii conținutului clauzei contractuale, însă pârâta nu a făcut dovada existenței concretizării unei astfel de posibilități.
Mai mult, nu s-a făcut dovada că, la momentul încheierii contractului, consumatorul a avut posibilitatea de a refuza stipularea acestei clauze, iar din examinarea în ansamblu a poziției pârâtei exprimată în cuprinsul întâmpinării, rezultă faptul că societatea bancară consideră acest comision drept absolut necesar pentru acoperirea unui risc privit real și actual, necesitate care face puțin plauzibilă ipoteza înlăturării clauzei, în urma negocierii cu consumatorul.
Potrivit art. 3.5 din contract " Condiții speciale";, pentru punerea la dispoziție a creditului , împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc prin Condiții speciale, astfel că rezultă existența obligației de a stipula clauza privind comisionul de risc, consumatorului conferindu-i-se, ab initio, doar o vocație abstractă de a hotărî asupra scadenței obligației și asupra modului de calcul, nedovedindu-se în niciun mod că acesta a putu influența aceste elemente ale contractului prin exprimarea poziției sale în această privință și luarea în considerare a acestei poziții.
Cu privire la dovada existenței în contract a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților c și condiție a existenței clauzei abuzive, reclamanții arată că această condiție este îndeplinită.
Arată că , în varianta sa inițială, comisionul de risc a fost perceput de către bancă " pentru punerea la dispoziție a creditului"; , de unde rezultă că obligația ce revine împrumutatului de a achita comisionul de risc are drept obligație corelativă obligația băncii de a-i pune acestuia la dispoziție creditul. Acest comision este definit drept procent aplicat Soldului creditului, datorat și plătibil de către împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data scadentă stabilită la pct. 6 pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către acesta prin punerea sumei principale la dispoziție împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție.
Se mai prevede că acest comision vizează administrarea riscului de credit și a riscului de piață și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă " soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30/360, însă din lecturarea ansamblului drepturilor și obligațiilor părților ce își au izvorul în contractul încheiat, reclamanții arată că , în realitate, împrumutatului îi revin, în schimbul obligației societății bancare de punere la dispoziție a creditului, respectiv în schimbul contraprestației băncii constând în " administrarea riscurilor creditului";, o serie întreagă de alte obligații și de contraprestații, în special aceea de a achita dobândă la suma de bani împrumutată și aceea de a garanta cu ipotecă de rang I restituirea creditului, acestei din urmă obligații fiindu-i asociată și obligația de a încheia un contract de asigurare, cu o societate de asigurare agreată de bancă, cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare.
Reclamanții arată că din ansamblul prevederilor contractuale se deduce că ponderea obligațiilor împrumutatului este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce rezultă și din faptul că, în realitate, banca a creat un sistem de clauze menite să o asigure împotriva oricărui risc, eliminând posibilitatea ca vreunul dintre aceste riscuri să aibă repercusiuni asupra situației financiare a băncii și punând toate riscurile pe care le implică activitatea de creditare, în sarcina împrumutatului.
De asemenea reclamanții solicită ca instanța să constate că nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
În ședința publică din data de 26.09.2013, instanța față de excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu privire la capetele de cerere 1 și 2 prin care se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, a arătat că de fapt nu este o excepție, ci o apărare de fond și numai după cercetarea fondului cauzei instanța se va putea pronunța dacă aceasta este admisibilă sau nu, motiv pentru care a respins această excepție.
Instanța, față de excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce
privește capătul 3 de cerere, a arătat că o respinge având în vedere că este o prestație succesivă, respectiv fiind un contract de împrumut se plătesc rate lunare, iar termenul de prescripție începe să curgă in opinia instanței din momentul în care contractul este executat in întregime.
Instanța, față de excepția a lipsei de interes în formularea cererii de
constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. "a"; din Condițiile speciale ale convenției de credit, a arătat că având în vedere că părțile din prezenta cauză sunt părți și în contract, respectiv au un interes, respinge această excepție.
Instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu interogatoriul reclamanților ( aflat la filele 126-133).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin convenția de credit nr. …. din data de …. , pârâta V. R.S.A. B. , a acordat reclamanților un împrumut cu garanție imobiliară în valoare totală de 25.000 Eur, cu o perioadă de rambursare de 300 luni.
În contractul încheiat între părți, era prev. la art. 5 lit. "a";, o clauză referitoare la comisionul de risc de 0,125% aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Contractul de credit încheiat între părți intră sub incidența legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori ,întrucât împrumutații au calitatea de consumatori iar banca pe cea de comerciant.
Potrivit art. 148 alin. 1-4 din Constituția României, aderarea țării noastre la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării de atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre, a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din nr. deputaților și senatorilor. Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Astfel, L. 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din data de 5.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Art. 2 din această Directivă definește noțiunile de "condiții inechitabile";, "consumator";, "vânzător sau furnizor";.
Art. 3 arată că o condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă dacă, în contradicție cu condiția de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Astfel, o condiție care nu s-a negociat individual este condiția care a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul acestei condiții, în special în cazul unui contract standard formulat în avans.
În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunităților Europene s-a pronunțat în repetate rânduri asupra interpretării Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Astfel de cauze au fost : Oceano Grupo Editorial SA c/a Rocio Murciano Quitero; apoi Maria Mostaza Claro c/a Centro Movil Milenium SL; Pannon GSM Zrt. c/a Erzsebet Sustikne Gyorfi. În toate aceste cauze, Curtea de Justiție a decis că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Îi revine astfel instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală întrunește criteriile necesare pt. a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13.
Legat de aplicabilitatea prevederilor art. 4 din Legea 193/2000, instanta retine urmatoarele:
- Potrivit art. 1 alin. 3 din se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin. 1 o clauza contractuală care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva dacă, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fără a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Contractul încheiat de părți este unul preformulat, standard, iar eventualele diferențe dintre el si alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client in parte. Prin urmare acest contract si clauzele lui nu au fost negociate de către părți, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.
.Referitor la comisionul de risc perceput instanta reține urmatoarele:
-Potrivit art.5 lit. a din convenție denumit COMISIOANE se calculează prin aplicarea unui procent de 1,25% aplicat la soldul creditului lunar plătibil pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Reține instanța că în cadrul contractului nu s-a explicat natura acestui comision , în ce constă " Urmărirea de riscuri " , de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui in anumite situații. Prin această clauză, care datorită modului în care este formulata si percepută, fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive și s-a urmărit perceperea a unui nou comision, creând astfel un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Vor fi înlăturate apărările intimatei exprimate prin întâmpinare, și în special cele privitoare la rațiunile perceperii comisionului de risc întrucât titularul contractului de credit , nu au avut altă posibilitate, în măsura in care dorea să beneficieze de serviciile băncii, decât sa accepte in bloc condițiile prestabilite deaceasta, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul contractului nu rezultă faptele care generează acest comision de urmărire riscuri.
Instanța reține că realmente acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător,însă aceste riscuri trebuie analizate de la caz la caz ,raportat la situația fiecăruia dintre împrumutați ,având în vede re solvabilitatea acestora și garanțiile acordate pentru împrumut. În cazul de față executarea obligației de rambursare a creditului a fost garantată prin constituirea unei ipoteci.
Analizând condiția prin care se cere să se realizeze prin stipularea clauzei abuzive a unui dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților,,instanța constată,din analiza planului de rambursare că contravaloarea comisionului de risc perceput este mai mare decât jumătate din dobânda percepută.
În aceste condiții ,prevederea unui cuantum de risc mai mare decât jumătate din cuantumul dobânzii ,care este prețul împrumutului acordat, apare ca fiind disproporționată cu scopul urmărit și care crează un dezechilibru dar numai pentru reclamantă.
În ce privește celelalte capete de cerere,respectiv cele referitoare la revizuire ratei dobânzii,cel privitor la comisionul de administrare,instanța consideră că aceste clauze fac parte din prețul contractului și au fost clar stipulate.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții C. J., și C. M.C, împotriva pârâtei SC V. R. S.A. BUCUREȘTI, și va constata caracterul abuziv al prevederilor art.5 lit. a din convenția de credit nr. .. și dispune anularea acesteia.
Va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a comisionului de risc încasat nelegal, începând cu data încheierii convenției și până la înlăturarea acestuia din convenție.
În baza dispozițiilor art. 453 alin. 1 cod pr. civilă potrivit căruia " partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată"; va obliga pârâta SC V.R. S.A la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții C. J., împotriva pârâtei SC V. R. S.A. B..
Respinge excepția lipsei de obiect în formularea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 5 lit. "a"; din Condițiile speciale ale convenției de credit.
Constată caracterul abuziv al prevederilor art.5 lit. a din convenția de credit nr. …./ 04.10…. și dispune anularea acestora .
Obligă pârâta la restituirea către reclamanți a comisionului de risc încasat nelegal, începând cu data încheierii convenției și până la înlăturarea acestuia din convenție.
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Beiuș.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← fond funciar. Jurisprudență Fondul funciar | plângere contravenţională. Jurisprudență Circulaţie rutieră → |
|---|
