Plângere împotriva încheierii de carte funciară

Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 132 din data de 24.08.2015

Dosar nr. xxxx/193/2012 - plângere împotriva încheierii CF -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOȘANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la zz.ll.zzzz

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE -

GREFIER -SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxx

Pe rol amânarea pronunțării asupra cauzei civile privind pe petenta XZ S.A., în contradictoriu cu intimata NM, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de zz.ll.aa, fiind consemnată în ședința încheiată la acea dată, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de zz.ll.aa, iar apoi la data de 18 februarie 2014,

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de zz.ll.aa, petenta XZ S.A.., a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr. xxxxx. din data de zz.ll.aa, pronunțată de O.C.P.I. Botoșani, prin care a solicitat să fie admisă cererea de reexaminare introdusă de XYZ S.A.Iași, să fie anulată încheierea nr. xxxxx.2 din data de zz.ll.aa și, implicit Încheierea nr. xxxxx. din data de xxxxx.și să fie repuse părțile în situația anterioară, în sensul intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului cu număr cadastral xxx, înscris în cartea funciară xxxxx, în favoarea XZ S.A..

În motivarea acțiunii, petenta a arătat că, prin Încheierea de respingere nr. xxxxx. din data de zz.ll.aa, O.C.P.I. Botoșani a admis cererea introdusă de TEcu privire la imobilul cu nr. Cadastral xxx, înscris în cartea funciară xxxxx și s-a radiat pozițiile 2,3 și 4 din partea B în baza actului hotărâre judecătorească nr. xxx din data de zz.ll.aa emisă de Tribunalul Botoșani, intabulându-se dreptul de proprietate în favoarea numitei NM, bun propriu.

Cererea de reexaminare împotriva acestei încheieri formulată de XZ S.A.. în temeiul dispozițiilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare a fost respinsă, cu motivarea că ,,aspectele privind existența a două societăți distincte cu patrimonii diferite se referă în mod subsecvent la acte și fapte de comerț care nu fac obiectul activității de publicitate imobiliară reglementată de Legea nr. 7/1996";.

Petenta a apreciat că registratorul a admis cererea fără a verifica și identifica denumirea corectă a părților, numărul de identificare fiscală sau codul unic de înregistrare, în conformitate cu prevederile art. 48 alin. 1 lit. b din Legea nr. 7/1996.

S-a mai arătat că, Sentința civilă nr. xxx din data de zz.ll.aa, pronunțată de Tribunalul Botoșani este opozabilă în ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor construcție din 5 camere și o magazine cu teren afferent în suprafață de xxx mpînregistrate la nr. Cadastral xxx din CF xxxxx societății XZ S.A.., actuala XYZ S.A..

Or, prin Încheierea nr. xxxxx. din data de 03.08.2012, s-a radiat nelegal dreptul de proprietate ce a fost intabulat pe XZ S.A.., societate cu patrimoniu distinct și date de identificare distincte față de XYZ S.A.., în contradictoriu cu care s-a pronunțat actul ce a stat la baza radierii și intabulării dreptului de proprietate în favoarea numitei NM - sentința civilă nr. xxx /2008.

În consecință, a arătat că se poate lesne observa că este vorba de două societăți distince cu patrimonii distincte și date de identificare diferite, astfel încât, stfel încât, încheierea nr. xxxxx. din zz.ll.aa a fost pronunțată de OCPI Botoșani cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996, registratorul neidentificând corect nici denumirea părților și nici numărul de identificare fiscală/codul unic de înregistrare.

A mai arătat că OCPI Botoșani a reținut greșit că ,,instanțele judecătorești investite cu soluționarea cererilor a avut în vedere existența a două societăți, iar dispozitivul sentinței civile nr. 511/16.04.2009 se referă chiar la XYZ S.A.care era titularul tabular la data cererii inițiale";. Or, prin Sentința civilă nr. xxx2009 prin care Tribunalul Botoșani ,,obligă pe intimata XYZ S.A.să predea petentei posesia aspra imobilelor restituite în natură (teren în suprafață de xxx mpcu clădirea situate pe aceasta), respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia ca neîntemeiată";, a fost modificată prin Decizia nr. xxx/zz.ll.zz.aa , prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de XYZ S.A.împotriva Deciziei nr. xxx/zz.ll.zz.aa a Curții de Apel Suceava, a casat decizia recurată și în parte Sentința civilă nr. xxx2009 a Tribunalului Botoșani, în sensul că a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de NM.

În mod greșit a reținut OCPI Botoșani că Sentința civilă nr. xxx2009 se referă la XZ S.A.., întrucât nu a avut în vedere că a fost modificată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai apreciat că modificările aduse cărții funciare prin încheierea atacată s-au făcut în mod greșit, în baza unei sentințe care nu crea nicio obligație a societății petente de restituire a imobilului respectiv către NM. În acest sens, încheierea nr. xxxxx. din data de zz.ll.aa ar fi trebuit să constate că nu se poate face modificarea solicitată, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 47 și 48 din Legea nr. 7/1996 pentru ca titularul tabular la data cererii inițiale - XYZ S.A.- nu a fost obligat la restituirea imobilului.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.

În dovedire, prin adresa nr. xxxxx/zz.ll.zz.aa , petenta a atașat la dosar înscrisuri: Decizia nr. xxx/zz.ll.zz.aa a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Încheierea nr. xxxxx din data zz.ll.aa. OCPI Botoșani, etras de mijloace fixe din proprietatea XZ S.A.contract de închiriere XZ S.A.în calitate de locator și XZ S.A.în calitate de locatar, factura fiscală contravaloare chirie spațiu Sucursala Botoșani emisă de XZ S.A.. în calitate de locator și achitată de de XZ S.A. în calitate de locator, certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, încheiere nr. 5627/2004 privind intabularea dreptului de proprietate asupra parcelei de teren în suprafață de xxx mp situat în sat Nicolae Bălcescu, com. Flămânzi, jud. Botoșani, situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății, certificat de înregistrare ORC, extras din actul constitutiv consolidat al S.C. XZ S.A.., hotărârea AGA din data de zz.ll.aa , extras din Legea energiei electrice nr. 13/2007, extras din directiva 2003/54/CE (filele 64-97).

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 82 și art. 112 alin. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă și art. 50 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, a dispus citarea, în calitate de intimată, a numitei NM.

Prin serviciul registratură a instanței, pentru termenul din data de 06.02.2014, intimata NM a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă plângerea ca neîntemeiată, să aplice petentei o amendă judiciară pentru introducerea cu rea-credință a unei plângeri vădit neîntemeiate, în temeiul art. 1081, alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul de procedură civilă și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, intimata a arătat că ea este proprietara imobilului în litigiu, acest imobil fiind intabulat în favoarea sa, conform Încheierii nr. xxxxx. din data de xxxxx.emisă de OCPI Botoșani.

Intimata a arătat că își dovedește dreptul său de proprietate prin Sentința civilă nr. xxx din data de zz.ll.aaa Tribunalului Botoșani, pronunțată în dosarul nr. xxx/40/2007- Sentința prin care i-au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001 construcțiile și terenul aferent deținute în mod nelegal de către XZ S.A.care s-au divizat în XZ S.A.. Bacău și XZ S.A.Furnizare S.A. Bacău.

Pe parcursul judecării acestui proces, XZ S.A.și-a schimbat denumirea în cele două entități -XZ S.A.. Bacău și XZ S.A.Furnizare S.A. Bacău.

Întrucât cele două entități care dețineau imobilul proprietatea sa pretindeau fiecare că s-ar afla în posesia celeilalte, intimata a trebuit să formuleze acțiuni pentru îndreptarea erorii materiale, lămurirea dispozitivului sau chiar revizuire, pentru a se clarifica unitatea deținătoare dintre cele două entități care trebuiau să-i predea imobilul.

În cele din urmă, la zz.ll.aa intimata a reușit punerea în executare a Sentinței civile nr. xxx /zz.ll.aa și, prin executorul judecătoresc XY, a obținut punerea în executare și predarea de către XZ S.A. a acestui imobil. De asemenea, la data de zz.ll.aa , XZ S.A.. și-a ridicat toate bunurile rămase în imobil, lăsându-i libere locuința și terenurile.

A mai arătat că înscrisurile depuse la dosar de către petentă se referă la situații juridice mai vechi, respectiv un contract de închiriere care nu mai este în vigoare, petenta pierzându-și dreptul de proprietate la data de zz.ll.aa, când s-a pronunțat Sentința civilă nr. xxx prin care i s-a restituit în proprietate acest bun.

Intimata a arătat că, petenta, solicitând intabularea unui drept de proprietate asupra acestui imobil, dovedește rea-credință și, inducerea în eroare a instanței de judecată pentru că, în situația în care nu ar fi fost citată în această cauză, reclamanta putea obține o situație juridică opusă dreptului său de proprietate, ceea ce ar fi generat confuzie și ar fi creat noi litigii prin intabularea unui drept inexistent.

În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri.

În baza art. 167 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat și administrat, la solicitarea părților, proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin prezenta acțiune, petenta XZ S.A.a formulat, în temeiul art. 33 din Legea nr. 7/1996, plângere împotriva încheierii de respingere nr. xxxxx. din data de zz.ll.aa, pronunțată de O.C.P.I. Botoșani, prin care a solicitat să fie admisă cererea de reexaminare introdusă de XYZ S.A.Iași, să fie anulată încheierea nr. xxxxx.2 din data de zz.ll.aa și, implicit Încheierea nr. xxxxx. din data de xxxxx.și să fie repuse părțile în situația anterioară, în sensul intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului cu număr cadastral xxx, înscris în cartea funciară xxxxx, în favoarea XZ S.A..

În fapt, Sentința civilă nr. xxx din data de zz.ll.aa a Tribunalului Botoșani, pronunțată în dosarul nr. xxx/40/2007s-a stabilit cu caracter irevocabil că intimata este beneficiara Legii nr. 10/2001, cu consecința restituirii către reclamantă a imobilului revendicat, iar prin în soluționarea cererii în revizuire, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat Decizia civilă nr. XXX/zz.ll.aa a Curții de Apel Suceava și în parte Sentința civilă nr. XXX/zz.ll.aa a Tribunalului Botoșani, în sensul că s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta NM, în sensul de a se judeca în contradictoriu cu XZ S.A.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. 4 din Legea nr. 7/1996, ,,funcția juridică a cadastrului se realizează prin identificarea proprietarilor, respectiv a posesorilor imobilelor și prin înscrierea acestora în evidențele cadastrale, în scopul înscrierii în cartea funciară";.

De asemenea, conform art. 24 alin. 3 din același act normativ, ,,dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil";.

În baza dispozițiilor anterior redate, instanța subliniază că în niciun caz petenta XZ S.A.nu va putea fi înscrisă în cartea funciară, indiferent de ce demers juridic va întreprinde, întrucât, în baza dispozițiilor Legii 10/2001, nu poate fi recunoscută proprietară a imobilului în litigiu, ci doar simpă unitate deținătoare.

În speță, instanța apreciază că, recunoscându-i-se calitatea de proprietar printr-o hotărâre judecătorească, intimata NM se prevalează de un "bun"; în sensul art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția europeană și că dreptul dreptul acesteia este protejat de art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Tot astfel, în cauza Atanasiu și alții contra României ( hotărârea din 12 octombrie 2010), s-a arătat că existența unui "bun actual"; în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului, ceea ce s-a întâmplat și în speța de față.

S-a reținut de asemenea în jurisprudența CEDO că, de la intrarea în vigoare a legilor nr.1/2000 și nr.10/2001 și mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unor despăgubiri. Drept urmare, Curtea a apreciat că transformarea într-o "valoare patrimonială"; în sensul art. 1 din Protocolul nr.1 a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării, este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de lege.

În condițiile în care intimata a uzat de procedura Legii 10/2001, recunoscându-i-se cu caracter irevocabil calitatea de proprietar, în baza principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO- cauza Brumărescu c/a României, nu i se poate pretinde acesteia să reia această procedură împotriva unei alte unitate deținătoare.

În raport de aceste considerene, instanța urmează a respinge cererea având ca obiect "plângere împotriva încheierii de carte funciară";, formulată de petenta S.C. XZ S.A.., în contradictoriu cu intimata NM, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, instanța urmează a obliga petenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu toate acestea, nefiind făcută dovada relei-credințe a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, aceasta poziționându-se într-un demers juridic pe care l-a considerat util susținerii propriului interes patrimonial, instanța urmează a respinge cererea formulată de intimată de amendare a petentei în temeiul art. 108^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, pentru introducerea, cu rea-credință, a unei cereri vădit netemeinice, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge cererea având ca obiect "plângere împotriva încheierii de carte funciară";, formulată de petenta S.C. XZ S.A.., cu sediul în Iași, în contradictoriu cu intimata NM, domiciliată în localitatea Flămânzi, jud. Botoșani, ca neîntemeiată.

Obligă petenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Respinge cererea formulată de intimată de amendare a petentei în temeiul art. 108^1 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, pentru introducerea, cu rea-credință, a unei cereri vădit netemeinice, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, ZZ.LL.AA.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară