Plasament. Revocarea măsurii. Interesul superior al copilului
| Comentarii |
|
Având în vedere că este în interesul superior al copilului ca acesta să crească alături de părinţii săi sau alături de părinţii şi fraţii săi, se constată că, la acest moment în care mama deţine condiţii satisfăcătoare pentru creşterea şi educarea minorei, alături de ceilalţi doi copii ai săi, poziţia constantă manifestată de reclamantă fiind în sensul că nu doreşte ca minora să fie adoptată, se impune încetarea măsurii plasamentului şi reintegrarea minorei în familia mamei sale.
C.A. Cluj, s. I civ., dec. nr. 4473/R din 4 noiembrie 2011,
Prin sentinţa civilă nr. 1591/14.10.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta S.G.I. în contradictoriu cu pârâtul D.G.A.S.P.C. Suceava, având ca obiect revocarea măsurii plasamentului minorei S.A.D., născută la data de 19.01.2009, şi reintegrarea acesteia în familia naturală, la mamă, în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în temeiul art. 124 alin. (1) coroborat cu art. 64 alin. (2) şi art. 59 din Legea nr. 272/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 39/23.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a admis cererea extinsă, formulată de reclamanta S.G.I. în contradictoriu cu pârâţii D.G.A.S.P.C. Suceava şi D.G.A.S.P.C. Bistriţa-Năsăud, ca fiind întemeiată şi, în consecinţă, s-a dispus încetarea plasamentului stabilit prin hotărârea nr. 440/08.07.2010 a Comisiei pentru protecţia copilului Suceava pentru minora S.A.D., născută la data de
19.01.2009, în Milano, Italia, fiica reclamantei, neavând stabilită filiaţia faţă de tată, şi redarea copilului în familia mamei; s-a dispus redarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti în favoarea mamei.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele D.G.A.S.P.C. Suceava şi D.G.A.S.P.C. Bistriţa-Năsăud. Recursurile sunt nefondate.
Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 prevede că orice reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului, precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, alin. (2) al aceluiaşi articol precizând că principiul interesului supe
rior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai acestuia, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. în conformitate cu art. 2 alin. (3) din aceeaşi lege, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Prin urmare, în toate situaţiile în care instanţa judecătorească este chemată să dispună asupra vreunei măsuri în legătură cu un minor, ceea ce primează în mod absolut este interesul superior al minorului, orice decizie dispusă de instanţa de judecată trebuind să aibă în vedere cu prioritate acest interes.
Raportând acest principiu, al interesului superior al minorului, la starea de fapt stabilită în cauză de prima instanţă, Curtea constată că interesul superior al minorei este acela de a creşte alături de mama sa, în măsura în care o astfel de realitate este posibilă. în speţă, prin hotărârea nr. 440/08.07.2010 a Comisiei pentru protecţia copilului Suceava s-a stabilit măsura de plasament pentru minora S.A.D., născută la 19.01.2009, fiica lui S.G.I., la familia M.S.l. şi M.M., la stabilirea măsurii de plasament fiind avute în vedere, la acel moment, următoarele considerente: mama minorei locuieşte fară forme legale în Italia; nu există rude până la gradul IV care să se poată ocupa de creşterea şi educarea minorei; prin declaraţia autentificată sub nr. 31/20.01.2010 de BNP M.S., mama minorei şi-a dat acordul ca fiica sa să fie lăsată în plasament la familia M.S.l. şi M.M., arătând că „sunt de acord să las în plasament pe fiica mea, minora S.A.M., familiei M., respectiv domnului M.S.l. şi soţiei sale M.M.”, arătând, în argumentarea acestei declaraţii, „am ales măsura plasamentului pentru fiica mea, minora S.A.D., familiei M., întrucât nu dispun de posibilităţi materiale pentru întreţinerea şi îngrijirea fiicei mele, cu precizarea că mai am în întreţinerea mea încă patru copii minori, cu vârste cuprinse între 2 ani şi respectiv 12 ani”.
Prin cererea introductivă de instanţă, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta a arătat că atacă hotărârea Comisiei pentru protecţia copilului din data de 8.07.2010 şi doreşte să îşi ia copilul înapoi acasă. Din ancheta socială efectuată de D.G.A.S.P.C. Suceava - Compartimentul Plasament, Reintegrarea Familială şi Ajutoare de Urgenţă nr. 1449/14.01.2011, rezultă faptul că, la data efectuării anchetei sociale, reclamanta era însărcinată în luna a şaptea, existând condiţii materiale minime pentru a creşte minorul, neputându-se însă preciza dacă după naşterea copilului va mai rămâne la domiciliul său -casa părintească renovată - sau va căuta alte locaţii în care să se mute.
Din raportul de consiliere nr. 1306/13.01.2011, întocmit de D.G.A.S.P.C. Suceava, rezultă faptul că reclamanta a fost contactată pentru a-şi exprima opinia cu privire la viitorul minorei, respectiv cu privire la adopţia minorei de către familia M., reclamanta arătând că nu este de acord cu adopţia minorei şi că doreşte reintegrarea minorei în familie. Din ancheta socială nr. 353/28.01.2011, întocmită de Primăria comunei I.S., rezultă că, în prezent, reclamanta locuieşte în casa părintească, compusă din două camere de locuit şi un hol, încălzirea se face pe bază de lemne, este electrificată, se află în extravilanul localităţii, aceasta figurând în evidenţele Primăriei cu următoarele bunuri: 5,23 ha teren agricol total, 1 ha pădure, 0,02 curţi-clădiri, o casă de locuit de 55 mp, construită în 1962, un grajd de 42 mp; remize, şoproane - 9 mp. Reclamantei i-a fost luat un interogatoriu de către instanţa de fond, poziţia manifestată de reclamantă cu această ocazie relevând faptul că deţine condiţii satisfăcătoare pentru creşterea şi educarea minorei, alături de ceilalţi doi copii ai săi, poziţia constantă manifestată de reclamantă fiind în sensul că nu doreşte ca minora să fie adoptată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, „copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi”, în timp ce art. 33 din aceeaşi lege prevede: „Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru
este impus de interesul superior al copilului”. In conformitate cu art. 55 din Legea nr. 272/2004, măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată. Art. 56 din aceeaşi lege arată în ce condiţii pot fi instituite măsurile de protecţie specială a copilului, stipulând faptul că „de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază: a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela; b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; c) copilul abuzat sau neglijat; d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare; e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal”.
Condiţiile în care se stabileşte măsura plasamentului sunt reglementate în art. 61 din aceeaşi lege, text legal care stipulează următoarele: „(1) Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile
prevăzute la art. 56 lit. b) şi e). (2) Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului: a) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului; b) în situaţia copilului prevăzut la art. 56 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri”. Totodată, art. 68 din Legea nr. 272/2004 prevede necesitatea verificării periodice a împrejurărilor care au stat la baza stabiliri măsuri-
lor de protecţie specială, după cum urmează: „(1) împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (2) în cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii. (3) Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi copilul”.
Din conţinutul hotărârii nr. 440/08.07.2010 nu se desprinde cu evidenţă care ar fi fost temeiul precis, expres al stabiliri măsurii plasamentului minorei, însă, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, prin raportare la dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, se poate concluziona în sensul că acest temei este cel prevăzut de dispoziţiile art. 56 lit. b) din lege, respectiv „copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora”; în sprijinul acestei aprecieri stă faptul că, la momentul instituirii măsurii plasamentului, mama minorei s-a dus în Italia la muncă, la acea dată nu existau rude până la gradul IV care să se poată ocupa de creşterea şi îngrijirea minorei, iar minora nu avea paternitatea stabilită. Este dificil de apreciat dacă nu cumva obţinerea acordului reclamantei, dat în vederea instituirii măsurii plasamentului minorei, nu a fost urmărit tocmai cu scopul de a facilita în viitor adopţia ulterioară a minorei de către familia de plasament şi dacă nu cumva, procedându-se în această manieră, nu se ajunge, practic, la o eludare a dispoziţiilor Legii nr. 273/2004.
Oricum, având în vedere că este în interesul superior al copilului ca acesta să crească alături de părinţii săi sau alături de părinţii şi fraţii săi, Curtea constată că la acest moment se impune încetarea măsurii plasa-
meritului şi reintegrarea minorei în familia mamei sale. în măsura în care circumstanţele de fapt concrete, intervenite în viitor, vor determina din nou luarea unei măsuri de protecţie specială pentru minoră, nimic nu se va opune ca D.G.A.S.P.C. să procedeze din nou în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 272/2004.
Notă. Deşi hotărârea este pronunţată anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, considerentele instantei sunt de actualitate.
| ← Reintegrarea minorului în familie | Nulitate adopţie. Caracterul fictiv al adopţiei. Legea aplicabilă → |
|---|
