Reintegrarea minorului în familie

împrejurările care au stat la baza luării măsurii de protecţie specială a plasamentului la bunica paternă s-au modificat, părinţii au conştientizat erorile făcute, colaborează cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, situaţie în care se impune reintegrarea copilului în familie.

C.A. Cluj. s. I civ., dec. nr. 4527/R din 31 octombrie 2012,

nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 573/21.08.2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă cererea formulată de petenţii T.F. şi T.C.M. în contradictoriu cu intimaţii D.G.A.S.P.C. Cluj, T.E. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, având ca obiect reintegrarea minorului T.K.D. în fa-milie. împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii. Recursul declarat este fondat.

Prin sentinţa civilă nr. 480/12.06.2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a înlocuit plasamentul în regim de urgenţă cu plasamentul la bunica paternă T.E. pentru copilul T.K.D., părinţii au fost obligaţi la consiliere psihologică în vederea reintegrării copilului în familie şi s-a dispus ca pârâţii să-şi viziteze copilul la domiciliul bunicii paterne. Părinţii au participat la şedinţele de consiliere, împrejurare rezultată din raportul de consiliere nr. 3253/14.08.2012. Din referatul de situaţie întocmit la data de 16.08.2012 rezultă că, în urma stabilirii diagnosticului de fracturi osoase multiple vechi consolidate şi fracturi costale VIII, X, XI şi XII recente - suspiciune de abuz, poliţia a fost sesizată şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni. Această suspiciune de abuz nu a fost confirmată, iar investigaţiile medicale nu au exclus existenţa unei boli congenitale, o osteopatie genetică, cu oase fragile congenital.

Copilul a fost internat în spital în perioada 17.04.2012-04.09.2012 în vederea tratării anemiei, diareii cronice, recuperării ponderale, iar la ultima spitalizare a fost diagnosticat cu malnutriţie cronică, intoleranţă

la proteinele laptelui de vacă, wheezing recurent, anemie prin mecanism mixt, deficit imun despicătură de palat moale stânga, fracturi multiple consolidate. Scrisoarea medicală care atestă spitalizarea copilului în perioada 05.04.2012-10.04.2012 recomandă dietă cu lapte fară lactoză, fapt care indică o intoleranţă la lactoză. Anumite carenţe în dezvoltarea fizică a copilului se pot datora comportamentului părinţilor, dar altele derivă din problemele medicale - intoleranţă la proteinele laptelui de vacă, anemia prin mecanism mixt. Deşi, iniţial, părinţii au fost refractari la indicaţiile medicale şi la sugestiile angajaţilor D.G.A.S.P.C. Cluj, ulterior au început să colaboreze cu aceştia. Au participat la şedinţele de consiliere psihologică, evidenţiindu-se dorinţa recurenţilor de a-şi asuma condiţia de părinţi pentru a putea fi reintegrat copilul lor în familie.

La data depunerii întâmpinării în faţa primei instanţe, copilul era internat, abia din 04.09.2012 (ulterior pronunţării sentinţei), copilul a fost dus la locuinţa bunicii. După ce copilul a fost dus la bunica paternă, s-a putut verifica de către asistentul social modul în care relaţionează părinţii cu copilul. Din referatul de situaţie din 18.10.2012 (depus în recurs) rezultă o îmbunătăţire a relaţiilor intrafamiliale, bunica paternă declarându-şi sprijinul şi pe viitor pentru recurenţi la creşterea copilului. Recurentul T.F. lucrează, în prezent, ca paznic, părinţii declarând că îşi vor împărţi timpul pentru creşterea copilului. Au fost evaluate condiţiile de locuit ale familiei recurenţilor de către asistentul social şi s-a constatat că locuinţa este corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar şi al nevoilor de creştere a copilului. Opinia psihologului care semnează referatul de situaţie a fost în sensul reintegrării copilului în familie, părinţii având puternice sentimente de ataşament şi afecţiune faţă de copil.

In cazul de faţă a fost necesară scoaterea copilului din mediul familial şi plasarea la bunica paternă, însă separarea copilului de părinţi se face numai în situaţii extreme, iar această măsură nu este irevocabilă, putând fi revizuită judiciar, după cum rezultă din dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 272/2004. D.G.A.S.P.C. Cluj a acordat asistenţă specializată părinţilor în vederea creşterii capacităţii acestora de a se ocupa de copil.

Astfel, Curtea constată că împrejurările care au stat la baza luării măsurii de protecţie specială a plasamentului la bunica paternă s-au modificat, pârâţii au conştientizat erorile făcute, colaborează cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C., situaţie în care se impune reintegrarea copilului în familie, potrivit dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 272/2004. Chiar dacă copilul revine în familia naturală, părinţii trebuie să continue programul de consiliere instituit. De asemenea, părinţii vor fi obligaţi să respecte prescripţiile medicale referitoare la alimentaţia copilului, medicaţie,

vaccinările obligatorii pe care copilul trebuie să le facă. Părinţii trebuie să înţeleagă că sunt obligaţi să asigure copilului cea mai bună stare de sănătate pentru ca dezvoltarea fizică şi psihică să fie optimă, or, în acest caz, vor trebui să fie foarte atenţi la regimul alimentar, ţinând seama de intoleranţa la proteinele din laptele de vacă pe care copilul o manifestă, să-l supravegheze pe copil în permanenţă, având în vedere osteopatia, care nu a fost exclusă şi să continue investigaţiile medicale în acest sens.

In temeiul art. 70 din Legea nr. 272/2004, Curtea a dispus ca monitorizarea procesului de reintegrare a copilului în familie să fie făcut de către Centrul judeţean de intervenţie pentru copilul abuzat, deoarece în această instituţie există persoane specializate în acest domeniu.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 CPC, Curtea a dispus admiterea recursului declarat, a dispus încetarea măsurii de protecţie specială a plasamentului la bunica paternă, a dispus reintegrarea copilului în familie şi a sistat plata alocaţiei de plasament stabilite în favoarea bunicii paterne. Totodată, a dispus monitorizarea reintegrării copilului în familia naturală de către Centrul judeţean de intervenţie pentru copilul abuzat pentru o perioadă de 3 luni.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reintegrarea minorului în familie