Revocarea încredinţării în vederea adopţiei. Interesul minorului
Comentarii |
|
în condiţiile în care, în interiorul perioadei de încredinţare de 90 de zile, familia pârâţilor s-a răzgândit în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii creşterii şi educării minorei, fapt datorat imposibilităţii de integrare a acesteia în mediul familial, îngrijirea şi creşterea minorei de către asistentul maternal ales de reclamantă sunt în deplin acord cu interesul fetiţei, întrucât asistentul maternal este atestat ca având capacitatea de a desfăşura o asemenea activitate şi, nu în ultimul rând, de educarea minorei s-a ocupat şi anterior demarării procedurilor de adopţie.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. I civ., sent. nr. 51 /CC din 17 mai 2012
Prin ccrerca înregistrată, reclamanta D.G.A.S.PC. Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu pârâţii L.A. şi R.A.D., a solicitat să se dispună revocarea încredinţării în vederea adopţiei dispuse pentru copilul L.I.V. la familia pârâţilor şi să se dispună cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
Analizând actele dosarului, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 87/CC/2011, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne pentru copilul L.I.V., născut la data de 26.06.2009, în municipiul Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, fiica numiţilor L.G. şi L.M. Apoi, prin sentinţa civilă nr. 33/CC/2012, dată de aceeaşi instanţă, s-a dispus încredinţarea acesteia în vederea adopţiei, pe o perioadă de 90 de zile, la familia L.A. şi R.A.D. La data de 3.05.2012, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin sentinţa civilă nr. 43/2012, a dispus înlocuirea plasamentului de urgenţă instituit prin dispoziţia nr. 120/2012, emisă de directorul general al reclamantei, în favoarea aceluiaşi copil cu plasamentul la asistentul maternal profesionist M.E.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a subliniat că, în interiorul perioadei de încredinţare de 90 de zile, familia pârâţilor s-a răzgândit în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii creşterii şi educării fetiţei, fapt datorat imposibilităţii de integrare a secundei în mediul familial arătat, astfel că directorul general al reclamantei a instituit în favoarea acesteia măsura plasamentului în regim de urgenţă, prin dispoziţia nr. 120/4.04.2012, la asistentul maternal profesionist M.E. S-a mai avut în vedere că minora este lipsită total şi definitiv de ocrotire părintească ca efect al deschiderii procedurii adopţiei interne şi al abzicerii familiei L.A. şi R.A. la măsura încredinţării în vederea adopţiei, astfel că este imperios necesar să fie reintegrată în sistemul de protecţie specială reglementat prin Legea
nr. 272/2004. îngrijirea şi creşterea acesteia de către asistentul maternal ales de reclamantă sunt în deplin acord cu interesul fetiţei, întrucât M.E. este atestată ca având capacitatea de a desfăşură o asemenea activitate prin înscrisul de la dosar şi, nu în ultimul rând, de educarea ei s-a ocupat şi anterior demarării procedurilor de adopţie.
Observând susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă, sprijinite probator de raportul asupra anchetei sociale, declaraţia extrajudiciară a pârâţilor, raportul de constatare, raportul de situaţie corelat cu considerentele sentinţei civile nr. 43/2012, se consideră că sunt îndeplinite condiţiile art. 45 din Legea nr. 273/2004, republicată, şi, în consecinţă, a admis cererea introductivă aşa cum a fost formulată. Asupra exercitării şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti s-a dispus prin ultima hotărâre judecătorească amintită.
← Nulitate adopţie. Caracterul fictiv al adopţiei. Legea aplicabilă | Încuviinţare adopţie. Interesul superior al copilului → |
---|