Plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune în cazul persoanelor juridice
| Comentarii |
|
Judecătoria MEDIAŞ Sentinţă civilă nr. 16 din data de 08.01.2013
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 14.12. 2012, reclamanta
S. R. R., cu sediul în B., str. G. B. nr. -, sector -, a chemat în judecată pe pârâta SC F. SRL, având sediul în M., str. Ș., nr.-, jud. S., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 813,02 lei reprezentând, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune în cuantum de 720 lei, aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 93,02 lei, stabilite la data de 14.11.2012 ; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că potrivit art.40 alin.3 din Legea 41/1994 persoanele juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. În aplicarea art. 40 alin.4 din Legea 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune și care stabilește cuantumul taxei pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și de calcul al penalităților de întârziere. În conformitate cu prevederile HG 977/2003 taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se va încasa de la plătitorii acesteia o dată cu plata energiei electrice consumate, iar potrivit art. 6 alin.1,2 din HG 977/2003, pentru neplata la termen a taxei se percep penalități pentru fiecare zi de întârziere.
Față de cele arătate, conclude reclamanta, ca pârâta să fie obligată la plata sumelor solicitate.
În drept, s-au invocat art.112 C.pr.civilă; art. 40 alin.3,4 din Legea 41/1994; HG 977/2003.
În probațiune, reclamanta a precizat că se prevalează de proba cu înscrisuri, atașând în sensul acesta o situație de calcul al penalităților de întârziere; situația facturilor emise de E. T. S. SA, pentru perioada ianuarie 2010- decembrie 2011, precum și extras din registrul comerțului.
Pârâta, legal citată, nu a trimis reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor de la filele 9-32 dosar, rezultă că în perioada ianuarie 2010- decembrie 2011, furnizorul de energie electrică SC FFEE "E. F. T. S. SA"; - A. S., o dată cu facturarea energiei electrice consumată de societatea pârâtă a facturat și costul taxei radio-tv.
Prin acțiunea de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 813,02 lei, reprezentând taxa radio datorată pe perioada amintită, precum și plata penalităților de întârziere.
În justificarea cererii sale, reclamanta a arătat că obligația de plată a taxei izvorăște din lege, și prin urmare, independent de faptul că pârâta a beneficiat sau nu de astfel de servicii, taxa trebuie plătită.
Din această perspectivă este de menționat că Legea 41/1994 prevede la art. 40 alin.3 că: " persoanele juridice din România, inclusiv filiale, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii"; pentru ca apoi, la alin. 4 să se dispună că cuantumul taxelor, pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire, penalitățile de întârziere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
În sensul acesta au fost emise două hotărâri, HG 977/2003 pentru activitatea de radiodifuziune și HG 978/2003 pentru cea de televiziune.
În cadrul HG 977/2003 la art.3 se stabileau condițiile de impunere a acestei
taxe de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice, iar în controlul de legalitate exercitat de secția de contencios administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea fiind atacată în justiție, prin decizia nr.2102/2009 ce a fost publicată și în Monitorul Oficial nr.691/2009, s-a dispus anularea art. 3 pe considerentul că taxa nu poate fi impusă, nefiind datorată, decât dacă persoana juridică deține un receptor radio și beneficiază efectiv de serviciul respectiv.
Așa fiind, și față de împrejurarea că și legea la alin. 3 al art. 40 face precizarea că taxa este datorată numai în ipoteza în care persoanele juridice sunt beneficiarii serviciilor respective, și cum această dovadă nu a fost făcută în cauză, simpla facturare unilaterală, fără a avea ca temei beneficiul serviciului pentru care se cere plata taxei, neputând constitui temei pentru atragerea răspunderii pârâtei, urmează ca acțiunea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată.
| ← Angajarea răspunderii contractuale a companiei aeriene în... | grăniţuire. Jurisprudență Proprietate privată → |
|---|
