Urmărirea silită a unui imobil a fost în coproprietatea moştenitorilor debitorului.

Judecătoria MEDIAŞ Sentinţă civilă nr. 433 din data de 25.02.2013

Constată că la data de 13.10.2011, contestatorii D.C., D.

C. F. și D. A. V. s-au adresat prezentei instanțe ,în contradictoriu cu intimații S.C. E. - F. M. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. F. R. S.R.L. și Ș. D. solicitând anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de Biroul Executorilor Judecătorești A. S. R. și Z. D. R. efectuate în dosarele execuționale nr.243/2007, 373/2009 și 493-D/2011, ca nelegale.

În subsidiar, s-a solicitat anularea procesului verbal de licitație imobiliară din 23.09.2011 al aceluiași birou de executori judecătorești ca nelegal și netemeinic, cu cheltuieli de judecată pentru intimați.

În motivarea contestației la executare se arată, în esență, că în dosarele execuționale, titlurile executorii sunt două bilete la ordin și o filă CEC emise de A.F. D. C. F.

În mod nelegal executorul judecătoresc a procedat la executarea silită asupra imobilului din B., nr.- care este proprietatea devălmașă a contestatorului D. C. împreună cu soția D. A. care a decedat la -, iar executarea silită trebuia să fie îndreptată și împotriva contestatoarei D. A. V., fiică și moștenitoare a defunctei proprietar. Executorul judecătoresc a omis să o citeze și nici nu i-a comunicat niciun act de executare.

Asociația familială mai deține bunuri în patrimoniu care puteau acoperi creanța de 82000 lei și nu trebuia începută executarea silită imobiliară.

Executarea silită este nelegală deoarece prețul de pornire al licitației cu privire la imobil a fost stabilit arbitrar de executor, fiind derizoriu și vătămător.

În drept s-au invocat art.399 și următoarele Cod procedură civilă și s-a achitat taxă judiciară de timbru în sumă de 194 lei și timbru judiciar de 3 lei.

S-au anexat la contestație: procesul verbal/23.09.2011 (fil.5), contractul de asociere (fil.6), certificat de deces (fil.7), certificat de naștere (fil8) și alte acte de stare civilă (fil.9-11).

Intimatul Ș. D. a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică, precum și ca tardiv introdusă.

A susținut că moștenirea invocată nu s-a dezbătut, contestatoarea D. V. nu s-a dovedit că ar fi moștenitoare acceptantă a defunctei, fiind străină de succesiune,executorul nu avea obligația să-i comunice acesteia vreun act de executare silită pe adresa ei, și a procedat legal citând toate părțile din dosarul de executare silită.

S-au mai depus somație/27.10.2009 (fil.40), dovadă de primire (fil.41), somație/11.05.2010 (fil.42), proces verbal de situație/11.05.2010 (fil.43), proces verbal de constatare și conexare/11.05.2010 (fil.44), proces verbal de constatare/28.05.2010 (fil.45).

S-au conexat și dosarele execuționale ale Biroului Executorilor Judecătorești A. S. R. și Z. D. R. nr,243/2007, 373/2009 și 493-D/2011.

Prin sentința civilă numărul 3054 din data de 28 octombrie 2011 Judecătoria Mediaș a admis excepția tardivității introducerii contestației la executare invocată din oficiu de instanță și de intimatul Ș. D. și a respins contestația la executare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele :

Contestatorii care reprezintă o asociație familială respectiv AF D. C. F. cu adresa în B. nr.-, unde le-au fost comunicate actele de executare de către biroul executorilor judecătorești asociați, au solicitat anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarele execuționale nr.243/2007, 373/2009 și 493D/2011 ca nelegale, precum și anularea procesului verbal de licitație publică imobiliară/23.09.2011 prin care s-a vândut la licitație publică imobilul situat în B. nr.- pentru prețul de 51697,2 lei către Ș. D.

Licitația a fost fixată conform procesului verbal de licitație din 29.07.2011 și a publicației de vânzare imobiliară și condițiile de licitație cu aceeași dată, în ziua de 23.09.2011.

La data licitației imobilului contestatorul a fost lipsă și i s-a comunicat un exemplar, data comunicării fiind 26.09.2011.

Acest petit însă, numărul 2 din contestația la executare, este subsidiar după cum se afirmă în contestația la executare și este peste termenul legal de 15 zile de la data luării la cunoștință raportat la data înregistrării contestației la instanță (13.10.2011), însă se solicită ca și petit principal pentru contestatoarea D. A. V. anularea tuturor actelor de executare silită (art.401 Cod procedură civilă).

Această contestatoare nu poate invoca ca fiind în termen față de actele de executare silită începute încă din anul 2007. Executorul judecătoresc nu avea cunoștință de existența ei în condițiile în care nu figura ca proprietară a vreunui bun imobil și nici nu s-a dezbătut succesiunea după mama ei D. A., nefiind niciun certificat de moștenitor atașat la dosar.

Executorul a comunicat actele de executare către asociația familială alcătuită din membrii familiei deci și contestatoarea, în calitate de fiică, avea cunoștință.

Formularea astfel a contestației la executare a fost făcută deoarece

contestatorului D. C. i-a mai fost respinsă o contestație la executare în dosarul nr.x/257/2010 al Judecătoriei Mediaș (sentința civilă nr.2284/2010) și a introdus-o pe aceasta pentru a fi considerat în termenul legal, față de toate actele de executare silită, lucru neacceptabil însă.

Prin urmare s-a admis excepția tardivității introducerii contestației la executare

invocată de intimatul Ș. D. și de instanță din oficiu și s-a respins contestația la executare formulată de contestatori.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs.

Tribunalul Sibiu a constatat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea procesului verbal de licitație imobiliară din 23.09.2011 al aceluiași birou de executori judecătorești dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare cu privire la petitul doi . ( decizia civilă numărul 372 din 19 aprilie 2012).

Cu ocazia rejudecării instanța reține următoarele :

Imobilul din B. nr.- jud. S. , ce constituie sediul asociației sus

menționate, este proprietatea devălmașă a contestatorului D. C. împreună cu soția D. A. , decedată la data de -.

Contestatoarea D. A. V. este fiica defunctei D. A. și nu face parte din asociația familială D. C. F.

Din această asociație fac parte numai contestatorii D. C. și fiul său

contestatorul D. C. F. care au semnat actele constitutive ale asociației și figurează înscriși în sistemele de publicitate.

Dintr-o asociație familială pot face parte toți membrii familiei, dar calitatea de

membru nu se dobândește decât printr-un acord de voință care produce consecințele juridice respective.

În lipsa acestui acord contestatoarea D. A. V. nu poate fi

considerată membră a asociației familiale , iar terții pot lua cunoștință de acest lucru din consultarea actelor publice precum registrul comerțului. Semnătura tatălui și a fratelui nu îi poate atribui acesteia o calitate pe care nu și-o dorește.

Nici executorul judecătoresc nu a considerat-o membră a asociației,în cadrul

procedurii . Acesta a considerat că membrii asociației debitoare : D. C. și fiul său contestatorul D. C. F. sunt singurii moștenitori ai defunctei D. A. care a decedat la - și deci întreg imobilul din B. nr.- este proprietatea lor și poate fi executat pentru recuperarea datoriei.

Contestatoarea D. A. V. are vocație succesorală după mama sa

defuncta D. A. și nu este debitorul intimaților.

Orice urmărire silită împotriva debitorului are și trebuie să aibă un dublu

fundament: creanța, cauză a urmăririi și un titlu executoriu, care constată creanța.

Cauza urmăririi o constituie dreptul pe care îl are creditorul urmăritor și a cărui

executare o solicită. De obicei, cauza urmăririi o constituie o creanță, având ca obiect plata unei sume de bani.

Astfel cum s-a arătat mai sus , intimații nu au o creanță împotriva contestatoarei

D. A. V. și bineînțeles nu dețin nici un titlu executoriu împotriva acesteia. Apărarea dreptului de proprietate ca drept fundamental al omului garantat de dispozițiile civile,constituționale și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune și apărarea intereselor sau a vocației persoanei de a dobândi un bun.

În cauza Străin și alții împotriva României Curtea europeană a statuat că"; O

măsura care reprezintă o ingerința în dreptul de proprietate trebuie sa asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului (vezi, între altele, cauza Sporrong și Lonnroth, citata anterior, p. 26, paragraful 69). Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflecta în structura art. 1 din Protocolul nr. 1 în totalitate, așadar și în a doua teza care trebuie citită în conformitate cu principiul consacrat de prima. În special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat de orice măsura care privează o persoana (cauza Pressos Compania Naviera - S.A. și alții împotriva Belgiei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, seria A nr. 332, p. 23, paragraful 38).";

În speță, lipsirea contestatoarei D. A. V. de cota sa de moștenire

cuvenită după mama ei nu poate fi justificată de interesul intimaților-creditori de a-și recupera creanța de la tatăl și respectiv fratele contestatoarei.

Aceasta a contestat în termenul legal procesul-verbal de licitație publică

imobiliară încheiat la data de 23.09.2011 de B.E.J. A. R. S. și Z. D. R. care tinde să o lipsească de dreptul său de proprietate, astfel că pentru motivele invocate mai sus, dar și pentru faptul că stabilirea prețului de pornire a licitației s-a făcut cu încălcarea disp. art. 411 al.3 C.p.civ. , în condițiile în care executorul, neavând acordul tuturor părților pentru stabilirea prețului de pornire a licitației, trebuia să ceară părerea unui expert în acest sens, instanța va dispune anularea actului respectiv ,precum și a tuturor celorlalte acte de executare încheiate ulterior acestuia.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța va obliga intimații să

plătească contestatorilor suma de 944 lei cheltuieli de judecată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Urmărirea silită a unui imobil a fost în coproprietatea moştenitorilor debitorului.