Sechestru asigurător. Soluţionare fără cercetarea fondului. Casare

C.proc.civ., art. 312 alin. (5)

Invocarea în motivarea în drept a acţiunii a textelor de lege privind sechestrul asigurător, poprirea asigurătorie şi sechestrul judiciar nu îndreptăţea instanţa de judecată să schimbe obiectul cauzei deduse judecăţii, fără ca reclamantul să fi cerut acest lucru.

Trib. Mureş, decizia nr. 486/2003

Prin decizia civilă nr. 486/R/9 iulie 2003, pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis recursul declarat de pârâtul V.P. împotriva încheierii civile nr. 2691/15 mai 2003, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, s-a casat în tot încheierea atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejude-care la Judecătoria Tg. Mureş. Instanţa de recurs a reţinut că, la data de 13 mai 2001, reclamantul S.C. a formulat o cerere pentru instituirea sechestrului asigurator. Acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei, s-a fixat o cauţiune şi s-a dispus judecarea ei fără citarea părţilor. Fără ca reclamantul să-şi precizeze acţiunea, instanţa de fond a admis-o şi a

dispus înfiinţarea sechestrului judiciar, pronunţându-se astfel asupra a ceea ce nu s-a cerut de către reclamant.

Invocarea în motivarea în drept a acţiunii a textelor de lege privind sechestrul asigurător, poprirea asigurătorie şi sechestrul judiciar nu îndreptăţea instanţa de judecată să schimbe obiectul cauzei deduse judecăţii, fară ca reclamantul să fi cerut acest lucru, din moment ce rezulta cu claritate că obiectul acţiunii reclamantului era înfiinţarea sechestrului asigurator, cu atât mai mult cu cât acţiunea acestuia a fost redactată de un avocat. Dacă instanţa de fond avea îndoieli cu privire la obiectul cererii putea dispune citarea reclamantului pentru a face cuvenitele precizări.

Procedând în acest mod, instanţa a soluţionat procesul fară a intra în cercetarea fondului, pronunţând o hotărâre care este supusă casării în condiţiile prevăzute de art. 312 alin. (5) Cod procedură civilă.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Sechestru asigurător. Soluţionare fără cercetarea fondului. Casare