Prescrierea dreptului material la acţiune. Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I civilă Decizie nr. 110/R din data de 27.02.2013

În cazul unei convenții de vânzare-cumpărare cu privire la un teren, intervenită sub imperiul Legilor 58 și 59 din 29.10.1974 , într-un moment în care terenurile erau scoase din circuitul civil, convenția fiind încheiată sub semnătură privată, s-a considerat ca singura calificare juridică ce poate fi dată acesteia este a unei promisiuni de vânzare-cumpărare, care a dat naștere, în sarcina părților, la o obligație de ,,a face";, adică de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege, susceptibilă de executare silită în caz de neexecutare, prin acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Fiind o acțiune personală patrimonială este supusă termenului de prescripție de 3 ani, prev. în art.3 din Decretul 167/1958.

S-a consacrat în literatura și practica judiciară, opinia potrivit căreia, în privința unor situații similare, că până la abrogarea celor două legi, prin Decretul-lege nr.1 din 26.12.1989, cursul prescripției a fost întrerupt. De asemenea, cursul prescripției este întrerupt și pe perioada în care promitentul-cumpărător exercită un drept de folosință asupra imobilului, începând însă să curgă în momentul negării dreptului acestuia.

Aplicare Deciziei nr. 86/2007 a ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit căreia în cazul terenurilor înscrise în CF, uzucapiunile începute anterior intrării în vigoare a legii 7/1996, temeiul de drept aplicabil este acela reglementat de Decretul lege 115/1938, astfel, instanța de judecată are obligația de a pune în discuția părților temeiul de drept al acțiunii și în funcție de precizarea acestui temei de drept să soluționeze cauza.

Decizia civila nr. 110/R din 27.02.2013

Prin Sentinta civila nr. 1710 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus la data de 25 Iulie 2012 in dosarul nr. 1691/336/2011 a fost admisa excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intervenienții H. V. și H. P.și, în consecință, a fost respinsa ca fiind prescrisă, acțiunea având ca obiect validare de contract formulată de reclamanta T. I., în contradictoriu cu pârâții T. M. (fostă Ș.), T. M., T. M., T.L. și intervenienții H. V. și H. P.

In privinta cererii de interventie în interes propriu formulată de intervenienții H.V. și H. P. aceasta a fost respinsa.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca intervenienții au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, astfel ca acesteia îi revenea obligația de a se pronunța cu prioritate asupra acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C.proc.civ.

S-a retinut ca potrivit înscrisului denumit de părți ,,Convenție de vânzare-cumpărare"; încheiată la data de 05.01.1975 numiții T.L.și T. D., au consimțit la vânzarea către fiica acestora, reclamanta T. I., a unui imobil de natură teren ,, prund lângă apa Cislei";, în suprafață de 10 ari, situat în locul numit ,,Osoaia"; între vecinii G.și M. S. și ,,în spatele lui Oros Alexandru";, la prețul de 100.000 lei.

Această convenție nu a fost prezentată instanței în original, cu toate că reclamantei i s-a solicitat aceasta, sub sancțiunea prevăzută de art. 139 alin. 1 C.proc.civ., aspecte consemnate în Încheierea de ședință din data de 28 iunie 2012.

Obiectul convenției a fost clarificat în dezbateri, la termenul de judecată din data de 31 mai 2012, în prezența părților și a intervenienților, reținându-se că este vorba de terenul identificat conform Planului de amplasament și delimitare întocmit la raportul de expertiză efectuată în dos.nr.704/336/2010 , între punctele 4-5-9-10-4

Reclamanta s-a adresat instanței solicitând ,,validarea"; acestui contract și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Cum în discuție este o convenție de vânzare-cumpărare cu privire la un teren, intervenită sub imperiul Legilor 58 și 59 din 29.10.1974 , într-un moment în care terenurile erau scoase din circuitul civil, și fiind încheiată sub semnătură privată, s-a considerat ca singura calificare juridică ce poate fi dată acesteia este a unei promisiuni de vânzare-cumpărare, care a dat naștere, în sarcina părților, la o obligație de ,,a face";, adică de a încheia în viitor un contract de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege, susceptibilă de executare silită în caz de neexecutare, prin acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Fiind o acțiune personală patrimonială este supusă termenului de prescripție de 3 ani, prev. în art.3 din Decretul 167/1958.

Chiar dacă reclamanta ar fi folosit terenul în cauză ulterior încheierii convenției a cărei validare o cere, este cert că cel puțin din anul 2007 posesia acesteia a fost contestată. Se reține în cuprinsul Sentinței civile nr. 3393 din 22 decembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dos. nr. 3148/336/2008 al acestei instanțe, având ca obiect acțiune posesorie cu privire tot la terenul din cauza de față că : ,, în speță s-a făcut dovada că reclamanții ( aceștia fiind intervenienții de față, pârâte fiind reclamanta de față și mama acesteia), au folosit terenul din litigiu cel puțin un an înainte de data deposedării ( august 2008), acestea coroborându-se și cu declarațiile martorilor intervenienților, între părți existând de atunci o serie de alte litigii în care dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului ce face obiectul cererii sale a fost contestat.

Reținând aceste aspecte, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, excepție invocată de intervenienți, acțiunea acesteia fiind respinsa ca fiind prescrisă.

În ceea ce privește cererea de intervenție, instanța a reținut faptul ca intervenienții se opun admiterii acțiunii reclamantei arătând că au un drept de proprietate asupra suprafeței de teren în cauză, dobândit , așa cum au precizat, prin uzucapiune invocând și joncțiunea posesiilor, în condițiile reglementate de Codul civil.

Prin Sentința civilă nr. 940 din 29.04.1996 pronunțată în dos. nr. 1067/1996 al Judecătoriei Vișeu de Sus s-a constatat validitatea convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiată la data de 15 martie 1963 între antecesorii intervenienților, și antecesorii reclamantei, cu privire la terenul situat la locul numit ,,Osoaia";, înscris în CF 3110 nr. top. 6540/a/1, în suprafață de 2080 mp, dispunându-se înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel dobândit, pe numele cumpărătorilor. Prin convenția în cauză și prin schița de dezmembrare s-a stabilit întinderea și mejdele terenului, care, pe una din laturile sale, se întinde până în râul ,,Cisla";, iar pârâții din acel dosar, respectiv T. L., Ș. M. și T. G., proprietari de CF în anul 1996, prezenți personal, arată că nu se opun acțiunii, recunoscând încheierea convenției.

După notarea în cartea funciară, nuda proprietate a acestui imobil a fost transmisă, prin donație, intervenientei H.V. .

Instanța a reținut că, în anul 1996, numiții T.L., Ș. M. și T. G. nu au contestat că terenul ce face obiectul convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 15 martie 1963 era delimitat : la Vest-vânzătorii, la Nord-râul Cisla, la sud -strada Cisla și la Est-cumpărătorii.

Dar, atât din declarațiile martorilor, planurile de amplasament și delimitare depuse la dosar și necontestate de către părți cât și din interogatoriul luat reclamantei, s-a considerat că se poate reține că terenul ce face obiectul cauzei, excede suprafeței de 2080 mp., proprietatea intervenienților și este rezultatul pe de o parte a retragerii albiei râului care a lăsat în urmă o porțiune de teren, iar pe de altă parte existenței unei suprafețe de teren inundabile aflate în prelungirea terenului intervenienților și albia râului .

Pentru a putea pretinde dreptul de proprietate prin uzucapiune, invocând și joncțiunea posesiilor, reglementată de art.1890, art.1860, art.1847, art.1846 din vechiul Cod civil, temeiul de drept indicat de intervenienții, se cer a fi îndeplinite mai multe condiții, respectiv să posede bunul în tot timpul prevăzut de le lege, adică 30 de ani sau de 10 până la 20 de ani, în acest caz trebuie să existe un just titlu și posesia să fie de bună-credință, iar posesia,în ambele cazuri, trebuie să fie utilă, adică neafectată de un viciu.

Din declarațiile martorilor instanța a reținut că terenul ce face obiectul cauzei de față, a fost folosit alternativ atât de reclamantă și familia acesteia începând amenajarea lui în anul 1998, pentru ca în urmă cu aproximativ 10 ani intervenienții să-l amenajeze "odată cu retragerea cursului apei";,nefiind astfel exercitată o posesie continuă.

Coroborând toate aceste aspecte cu susținerile martorilor audiați, propuși de intervenienți și reclamantă, s-a apreciat că intervenienții și antecesorii lor au dobândit un drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren care se învecina nemijlocit cu râul Cisla în suprafață de 2080 mp. Spre râu, proprietatea acestora a fost amenajată, prin lucrări destinate să împiedice pătrunderea apei, iar odată cu retragerea apei, aceștia amenajau și terenul rămas în urma retragerii, mutând totodată și gardul proprietății spre albia râului, în timp suprafața inițială a proprietății modificându-se.

Cererea intervenienților, de constatare a dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiune cu privire la terenul în cauză, a fost respinsă, față de situația de fapt reținută nefiind întrunite condițiile necesare pentru a uzucapa. Astfel, s-a apreciat că intervenienții nu au făcut dovada că au posedat timpul necesar pentru a uzucapa, posesia exercitată nu a fost una utilă, în acest sens fiind procesele purtate între părți. Mai departe, intervenienții nu au făcut, eventual, dovada existenței unui just titlu și a posesiei de bună credință pentru a se prevala de uzucapiunea de scurtă durată.

Cu toate că intervenienții au indicat ca început al posesiei anul 1963, atunci când autorii lor au cumpărat imobilul de natură teren până la râul Cisla, nu au făcut dovada celor afirmate, prin declarația martorului audiat, instanța reținând ca aceștia folosesc terenul de 32 de ani. Apoi, raportat la anul indicat, în zonă este incidentă uzucapiunea în regim de carte funciară reglementată de Decretul-lege 115/1938, respectiv uzucapiunea tabulară și cea extra-tabulara, fiecare cu propriul ei regim juridic.

Împotriva acestei sentințe in termen legal, au formulat recurs atât reclamanții cat si intervenienții.

In cuprinsul motivelor de recurs formulate de recurenta T. M., aceasta a arătat ca hotărârea pronunțată este nelegală, prin prisma prevederilor art. 312 alin. 3 C.proc.civ. sens în care a r fi aplicabilă dispoziția legată de casarea hotărârii și rejudecarea cauzei, prima instanță soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Instanța a respins cererea deoarece aceasta ar fi fost prescrisă. Din probele administrate în cauză s-a susținut că terenul care face obiectul cauzei a fost vândut de Timiș Lupa reclamantei, potrivit convenției de vânzare-cumpărare din data de 05.01.1975 a cărei validare se solicită în cauza de față.

Hotărârea atacată este nelegală și prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. deoarece prima instanță a făcut aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor Decretului 167/1958. Prescripția dreptului la acțiune pentru dobândirea unui drept real nu este supusă termenului de prescripție prevăzut de art. 1 din Decretul 167/1958.

În ceea ce privește prezenta acțiune s-a arătat că cererea a fost formulată ca și precizare de acțiune din dosarul nr. 704/336/2010 al Judecătoriei Vișeu de Sus având ca și obiect grănițuire, însă la data de 06.06.2011 s-a dispus disjungerea acesteia și formarea prezentului dosar.

S-a mai susținut că în prezentul dosar a intervenit o cauză de întrerupere a prescripției constând în recunoașterea făcută în folosul celui căruia curge prescripția, deoarece terenul a fost lăsat în folosința reclamantei încă din anul 1975.

În drept au fost invocate prevederile ar. 299, art. 304 pct. 9, pct. 3041, art. 312 alin. 3 C.proc.civ.

În cuprinsul recursului declarat de intervenienți, aceștia au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a se admite cererea de intervenție formulată în cauză.

În ședința publică din data de 06.06.2011 din dosarul nr. 704/336/2010 s-a dispus disjungerea cererii precizatoare,fiind format acest dosar.

La momentul respectiv părțile au primit termenul în cunoștință, însă la noul termen de judecată, intervenienților li s-a comunicat faptul că nu fac parte din dosar, astfel că nu au fost ascultați. Astfel, s-a arătat că a fost nevoie să se plătească taxa de timbru destul de mare pentru formularea cererii de intervenție. Din acest punct de vedere s-a arătat că a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și principiul contradictorialității.

De asemenea, s-a arătat că Încheierea de ședință din data de 4 iulie 2011 este netemeinică și nelegală deoarece nu au fost consemnate susținerile intervenientului. Din acest punct de vedere s-a arătat că se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Sub un alt aspect a fost criticată soluția dată de instanța de fond deoarece aceasta nu a cercetat fondul, soluționând cauza în contradictoriu cu persoane care nu au nici o calitate procesuală pasivă. În ceea ce-i privește pe T.M., T. L. și T.M. s-a arătat că aceste pârâte nu sunt moștenitoarele proprietarilor tabulari. Mai mult decât atât, extrasul CF 51219 B. nu face dovada faptului că terenul care face obiectul prezentului dosar este terenul respectiv deoarece în cuprinsul Sentinței nr. 1006/16 mai 1972 s-a constatat că proprietarii de CF au fost înscriși doar pentru cota de ½ din suprafața de 80 de ari de teren.

Prin Sentința civilă nr. 940/29.04.1996 autorii recurenților și-au înscris dreptul de proprietate asupra terenului în CF, iar ulterior prin contractul de donație au transmis dreptul recurenților, astfel că aveau tot interesul de a se legitima ca și pârâți în această cauză.

În drept au fost invocate prevederile art. 3041 , art. 304 pct. 5, art. 312 alin. 5 C.proc.civ.

În privința capătului de cerere formulat în subsidiar s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond prin care a arătat că recurenții au posedat terenul,însă posesia nu a fost una utilă nu constituie argument necesar pentru a respinge cererea formulată.

Prin admiterea cererii, posesia nu a fost întreruptă sau viciată astfel că nu se poate susține că nu a existat o posesie de bună-credință sau că nu există un just titlu, deoarece din probele administrate în cauză rezultă faptul că antecesorii recurenților, familia O.a stăpânit terenul respectiv.

Astfel, reținându-se temeiul de drept invocat, art. 1890, art. 1860, art. 1846 și art. 1847 C.civ și starea de fapt indicată inițial cererea formulată este fondată, sens în care s-a solicitat modificarea sentinței atacate.

De asemenea s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul de a fi acordate și cheltuielile de judecată ce nu au fost acordate la fond.

În drept au fost invocate prevederile art. 3041, art. 304 pct. 5 și 9, art. 312 alin. 3 și 5, art. 274 C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, instanța reține următoarele:

Dosarul nr. 1691/336/2011, prezentul dosar a fost constituit ca urmare a completării de acțiune și a cererii de chemare în judecată formulată la 6 iunie 2011 de reclamanta T. I., în contradictoriu cu pârâții: T.L.și T. M., solicitând validarea convenției de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 05.01.1975 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Potrivit acestei convenții, obiectul contractului l-a constituit terenul de 10 ari lângă apa Cislei, iar prețul vânzării a fost de 100.000 lei. În contractul încheiat în anul 1975 nu se face mențiune cu privire la plata prețului.

H.V. și H. P.au formulat cerere de intervenție în cuprinsul căreia s-a solicitat constatarea faptului că intervenienții sunt proprietarii terenului în litigiu. Terenul a fost vândut în 1963 de T.L. și T. D. antecesorilor familiei H., iar prin Sentința civilă nr. 940/29.04.1996 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. 1067/1996 a fost validată convenția. Ulterior acțiunea posesorie formulată intervenienții H. P. și H.V., în cursul anului 2008 a fost admisă, în acest ultim dosar fiind pronunțată Sentința civilă 3393 din data de 22.12.2008.

Din perspectiva acestor susțineri au fost invocate și excepția prescripției dreptului la acțiune deoarece din 1963 terenul a fost în posesia familiei H., iar pe de altă parte s-a invocat excepția autorității de lucru judecat conform art. 1200-1201 C.civ.

Prin sentința civilă 940/29.04.1996 a fost validată convenția de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 2080 mp teren înscris în CF 3310 nr. top. 6540/a/1 prețul vânzării fiind de 35.000 lei.

La data de 9 februarie 2012 a fost precizată cererea de intervenție în interes propriu, solicitându-se constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate pentru suprafața de 731 mp.

În ceea ce privește recursul declarat de T.I. instanța reține că termenul de prescripție pentru a solicita instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, este de 3 ani, acest termen urmând să curgă de la momentul la care partea avea posibilitatea de a solicita intervenția instanței. Termenul se poate întrerupe prin posesia pe care partea o exercită asupra bunului care face obiectul promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare.

Susținerile formulate de recurenta Timiș Ileana nu vor fi avute în vedere de instanță deoarece drepturile ce s-au născut din antecontractul de vânzare-cumpărare întocmit sunt drepturi patrimoniale de creanță, iar nu drepturi reale. Astfel, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1, raportat la prevederile art. 8 C.pr.civ., termenul de prescripție fiind de 3 ani, termen ce începe să curgă de la momentul la care există posibilitatea formulării unei cereri de chemare în judecată pentru ocrotirea dreptului dobândit.

Nu poate fi avută în vedere nici susținerea că este aplicabilă dispoziția alin. 3 a art. 7 din Decretul 167/1958, deoarece în cuprinsul contractului nu s-a prevăzut nici în termen suspensiv. Astfel dreptul de a solicita validarea convenției se putea realiza din momentul abrogării dispozițiilor Legii 58/1974, respectiv 59/1974. De altfel recurenta nici nu a invocat existența unui astfel de termen arătând doar că nu s-a transmis dreptul de proprietate la momentul respectiv ci s-a născut dreptul și obligația de a încheia contractul translativ în formă autentică. Ori acest drept nu poate fi considerat ca fiind afectat de un termen suspensiv ori extinctiv. Dimpotrivă este un drept pur și simplu, executarea sa putându-se solicita deîndată ce nu există impedimente legale legate de transferul proprietății.

Examinând cauza și prin prisma prevederilor art. 3041C.proc.civ., constatând că prescripția la momentul formulării cererii era de ordine publică, Tribunalul va avea în vedere următoarele: Instanța de fond a reținut că încă din august 2007, intervenienții au folosit terenul în litigiu, astfel că, la data la care s-a realizat completarea acțiunii și s-a solicitat validarea antecontractului de vânzare-cumpărare, termenul de 3 ani era împlinit. Pentru a ajunge la această concluzie s-a avut în vedere faptul că între părți s-a purtat un proces ce avea ca și obiect posesia asupra terenului.

Susținerea că terenul a fost folosit din 1975 de reclamantă nu poate fi avută în vedere deoarece, în cursul lunii august 2007 se reține în hotărârea pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus că intervenienții erau deja posesori ai terenului în litigiu. Așadar nu se poate reține că din anul 1975 până la momentul formulării cererii de chemare în judecată recurenta T. I. a folosit terenului respectiv, astfel că posesia sa ar fi constituit o cauză de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă.

Se reține că data la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă și data la care a fost invocată excepția se aflau sub imperiul dispozițiilor Decretului 167/1958.

În sentința civilă nr. 3393 pronunțată la data de 22 decembrie 2008 de Judecătoria Vișeu de Sus s-a reținut, în cuprinsul considerentelor faptul că s-a făcut dovada că reclamanții au folosit terenul cel puțin un an înainte de data deposedării și de la data respectivă (august 2008) și până la data intentării acțiunii 1.10.2008 nu a trecut mai mult de un an. Astfel se constată că în luna august 2008, T.I.folosea terenul, acest fapt constituind premisa pentru care la data de 22 decembrie 2008, instanța de judecată a admis cererea formulată iar pârâtele au fost obligate să lase în deplină posesie terenul respectiv.

În măsura în care s-a avut în vedere doar această hotărâre judecătorească, se consideră că excepția prescripției dreptului la acțiune ar fi trebuit respinsă, deoarece în luna august 2008 reclamanta-recurentă T.I. folosea terenul respectiv. Hotărârea primei instanțe a rămas irevocabilă la data de 06.05.2009, prin respingerea recursului declarat. Astfel, din luna august 2008 până la momentul la care a fost executată Sentința civilă nr. 3393 pronunțată la data de 22 decembrie 2008, terenul respectiv era folosit de reclamanta recurentă T. I. În sentința arătată se reține doar că din august 2007 până în august 2008 terenul a fost folosit de recurenții H. P. și H.V., din luna august 2008 terenul era folosit de T.I.

Reținând cele de mai sus, instanța consideră că la data la care a fost formulată precizarea de acțiune, iunie 2011, termenul de prescripție nu era împlinit.

Astfel, recursul declarat de recurenta T.I. a fost admis, sentința a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecarea cererii formulate deoarece instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii formulate constatând că aceasta este prescrisă. În rejudecare, instanța se va pronunța asupra fondului, urmând să analizeze toate condițiile necesar a fi îndeplinite pentru validarea antecontractului, inclusiv cele legate de calitatea părților din proces, obiectul contractului, îndeplinirea de către părți a obligațiilor asumate.

În privința recursului declarat de intervenienții se constată că aceștia au criticat soluția dată de instanță în ceea ce privește constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Instanța de fond a reținut că posesia nu este una utilă, astfel că nu se poate constata dobândirea dreptului de proprietate.

Intervenienții au mai invocat faptul că la termenul din data de 6 iunie 2011, în Dosarul nr. 704/336/2010 al Judecătoriei Vișeu de Sus a fost disjunsă precizarea de acțiune. Precizarea de acțiune a fost formulată în contradictoriu cu pârâta T. I., iar intervenienții nu aveau nici o calitate în dosarul având ca obiect validarea antecontractului de vânzare cumpărare.

Din act punct de vedere, chiar dacă ar fi fost citați în calitate de pârâți în noul dosar constituit s-ar fi pus în discuție calitatea procesuală a acestora deoarece reclamanta din noul dosar nu a formulat nici o pretenție în contradictoriu cu H.V. și H.P. Așadar singurul mod în care aceștia puteau dobândi calitate procesuală pasivă doar dacă, astfel cum au și făcut, ar fi formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Din acest punct de vedere nu se poate reține că a fost încălcat dreptul la apărare al recurenților. De asemenea nu se poate pune în discuție nici încălcarea dreptului la un proces echitabil sau încălcarea principiului rolului activ sau al aflării adevărului, astfel că hotărârea ar fi fost pronunțată cu necercetarea fondului.

Intervenienților, astfel cum rezultă din cuprinsul actelor dosarului li s-au garantat dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și a fost asigurat principiul contradictorialității. Pe parcursul procedurii în fața primei instanțe intervenienții au beneficiat de asistență judiciară, instanța de judecată dispunând administrarea probelor și punând în discuția avocatului intervenienților aspectele relevante ale speței, iar apărătorul acestora a avut posibilitatea de a formula cereri în probațiune.

În ceea ce privește judecarea cererii de validare a antecontractului în contradictoriu cu pârâții, acest fapt nu este unul legal deoarece instanța nu a administrat probe pentru a se constata că aceștia sunt moștenitorii proprietarilor tabulari, se reține că aceasta nu va fi reținută de instanță.

Astfel din cuprinsul cererii de intervenție, astfel cum aceasta a fost precizată pentru termenul din data de 3 februarie 2012 nu au fost indicați moștenitorii proprietarilor tabulari, deși s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 731 mp. În zona respectivă există cărți funciare, astfel că sub acest aspect, uzucapiunea tabulară urma să se soluționeze în contradictoriu cu moștenitorii proprietarilor tabulari. Ori chiar recurenții au acceptat că persoanele respectiv au calitate procesuală activă față de solicitarea lor de a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Cu toate acestea se reține că cererea formulată de reclamanți a vizat solicitarea de a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului care face obiectul prezentului dosar. Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C.civ. pentru a uzucapa, posesia nefiind una utilă, iar termenele prevăzute delege nu sunt împlinite. Instanța nu a stabilit în concret, având în vedere și prevederile Deciziei nr. 86/2007 a ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit căreia în cazul terenurilor înscrise în CF, începute anterior intrării în vigoare a legii 7/1996, temeiul de drept aplicabil este acela reglementat de Decretul lege 115/1938. Astfel, instanța de judecată avea obligația de a pune în discuția părților temeiul de drept al acțiunii și în funcție de precizarea acestui temei de drept să soluționeze cauza.

Reținând cele de mai sus, se consideră că și recursul declarat de recurenții H. P. și H. V. urmează a fi admis, sentința urmând să fie castă și în privința cererii de intervenție, astfel cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare, instanța va pune în discuția părților temeiul de drept al acțiunii formulate și în funcție de temeiul de drept aplicabil va soluționa cauza dedusă judecății.

← . Încălcarea unor norme imperative care guvernează procesul...		Suspendarea soluţionării cauzei.Greşita aplicare a... →

Prescrierea dreptului material la acţiune. Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Prescrierea dreptului material la acţiune. Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.