Prescripția dreptului la acțiune. Jurisprudență Prescripţii
| Comentarii |
|
Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 296/A din data de 07.06.2017
Prin sentința atacată, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către prima instanță, respingând acțiunea ca prescrisă, fără a cerceta fondul cauzei.
Criticile apelantului sunt întemeiate. Conform art. 2502 cod civil dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum și ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul său nu poate fi limitat în timp (alin. 1). În afara cazurilor prevăzute la alin. 1 sunt imprescriptibile drepturile privitoare la: 1. acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin lege se dispune altfel (alin. 2 pct. 1).
În speța de față dreptul subiectiv al reclamantului ocrotit de lege este "menționarea în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului Maramureș că a încetat calitatea sa de titular al înmatriculării"; - art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002.
Dacă acest drept la acțiune ar fi limitat în timp la 3 ani (termenul general de prescripție), cum se susține de instanța de fond înseamnă că după trecerea acestor 3 ani nu s-ar mai putea opera nicio modificare în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor referitoare la un autovehicul, oricâți proprietari ulteriori ar avea.
Or, acestui drept al reclamantului de a i se radia din evidențele autorităților competente numele, prenumele, domiciliul și calitatea de proprietar de a autovehicul îi corespunde obligația pârâtului de a înscrie datele sale în aceste evidențe, obligație pe care pârâtul nu și-a îndeplinit-o deși textul de lege este imperativ.
Prin sentința civilă nr. 8811/8.11.2016 pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.8616/182/2015 s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, invocată din oficiu de către instanță.
S-a respins ca prescrisă acțiunea civilă formulată de reclamantul PFD în contradictoriu cu pârâtul BDI, având ca obiect obligație de a face.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, la data de 13 iunie 2016, instanța a invocat din oficiu prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului.
Analizând cu prioritate, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare, excepția procesuală amintită, instanța a admis-o, respingând ca atare cererea reclamantului, întrucât aceasta are în vedere o obligație de a face, care este o consecință - potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) și (10) și ale art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 24 alin. (2) lit. d) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor - a încheierii contractului de vânzare-cumpărare a unui autovehicul, obligația respectivă fiind, conform prevederilor art. 1 alin. (1) și ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958, republicat - act normativ aplicabil în cauză potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din noul Cod civil, republicat, cu modificările ulterioare, și ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, supusă termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani, prescripție care, conform prevederilor art. 18 al decretului mai sus menționat, poate fi invocată din oficiu de către instanță, or, în speță, termenul respectiv s-a împlinit.
Împotriva sentinței civile nr. 8811/8.11.2016 pronunțată de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.8616/182/2015, în termenul prevăzut de art. 468 Cod procedură civilă, a formulat apel reclamantul PFD solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate, și, judecarea cauzei evocând fondul și în consecință admiterea acțiunii reclamantului și obligarea pârâtului să-și înscrie datele sale în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Maramureș ca proprietar al autoturismului BMW 325 cu nr. de identificare WBAB.J51040JC47324 și cu nr. de înmatriculare MM-07-LUD și obligarea intimatului pârât la cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
În motivarea în fapt a apelului s-a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât dreptul reclamantului la acțiune este imprescriptibil.
În fapt, la data de 13.07.2009 reclamantul apelant i-a vândut pârâtului intimat autovehiculul BMW 325 cu datele de identificare susmenționate cu suma de 4.500 euro, predându-i totodată vehiculul, cheile și actele menționate în contractul de vânzare-cumpărare tipizat, întocmit conform legii.
Potrivit prevederilor OUG 195/2002 art. 11 (4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Apelantul arată că pârâtul nu s-a conformat acestor dispoziții motiv pentru care reclamantul a promovat prezenta acțiune.
În mod greșit prima instanță, în opinia apelantului, a reținut că această acțiune este o acțiune prescriptibilă în 3 ani. Astfel, apelantul arată că dreptul subiectiv al reclamantului, ocrotit de lege, este menționarea în evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Maramureș că a încetat calitatea sa de titular al înmatriculării conform art. 11 alin. (4) din OUG nr. 195/2002, drept care nu este unul patrimonial.
Dacă acest drept la acțiune ar fi limitat în timp la 3 ani (termenul general de prescripție), cum susține instanța de fond, însemnează că după trecerea acestor 3 ani nu s-ar mai putea opera nici o modificare în evidentele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Maramureș referitoare la un autovehicul oricâți proprietari ulteriori ar avea iar acest raționament al instanței de fond îl face pe proprietarul vânzător - după 3 ani de la vânzarea autovehiculului - proprietar al acestuia pe veci, arată apelantul.
Cu privire la conduita reclamantului în privința radierii din circulație a autovehiculului
vândut se arată că reclamantul nu putea solicita radierea devreme ce autovehiculul cu toate actele, cheile și plăcutele de înmatriculare fuseseră predate pârâtului. Astfel, cel care și-a asumat obligația prevăzută de art. 11 alin (4) din OUG nr. 195/2002 a fost pârâtul, reclamantul neputându-și asuma nicidecum obligația radierii.
Analizând sentința civilă nr. 8811/8.11.2016 a Judecătoriei Baia Mare în baza motivelor de apel formulate, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că apelul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința anulării sentinței civile nr. 8811/8.11.2916 a Judecătoriei Baia Mare și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce succed:
Din actele și lucrările dosarului nr. 8616/182/2015 al Judecătoriei Baia Mare rezultă că prima instanță, după ce, la data de 6.06.2016, a reținut cauza în pronunțare, amânând pronunțarea pentru data de 13.06.2016 a repus cauza pe rol, prin încheierea din 13.06.2016, pentru a pune în discuție prescripția dreptului material la acțiune, fixând termen de judecată la data de 13.09.2016.
Apelantul -reclamant a invocat inadmisibilitatea invocării din oficiu de către instanță a prescripției dreptului material la acțiune, arătând că pârâtul nu a invocat această excepție și întemeindu-și susținerile pe dispozițiile art. 2512 Cod civil.
Prin sentința atacată, prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către prima instanță, respingând acțiunea ca prescrisă, fără a cerceta fondul cauzei.
Criticile apelantului sunt întemeiate. Conform art. 2502 Cod civil dreptul la acțiune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum și ori de câte ori, prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exercițiul său nu poate fi limitat în timp (alin. 1). În afara cazurilor prevăzute la alin. 1 sunt imprescriptibile drepturile privitoare la: 1. acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin lege se dispune altfel (alin. 2 pct. 1).
În speța de față dreptul subiectiv al reclamantului ocrotit de lege este "menționarea în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului Maramureș că a încetat calitatea sa de titular al înmatriculării"; - art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002.
Dacă acest drept la acțiune ar fi limitat în timp la 3 ani (termenul general de prescripție), cum se susține de instanța de fond înseamnă că după trecerea acestor 3 ani nu s-ar mai putea opera nicio modificare în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor referitoare la un autovehicul, oricâți proprietari ulteriori ar avea.
Or, acestui drept al reclamantului de a i se radia din evidențele autorităților competente numele, prenumele, domiciliul și calitatea de proprietar de a autovehicul îi corespunde obligația pârâtului de a înscrie datele sale în aceste evidențe, obligație pe care pârâtul nu și-a îndeplinit-o deși textul de lege este imperativ.
Totodată, OUG nr. 195/2002 nu prevede prescripția obligației instituite prin art. 11 alin. 4 (art. 2501 Cod civil).
Codul de procedură civilă prevede în art. 480 alin. 3 că în cazul în care se constată că, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare.
Raportat la considerentele mai sus expuse, constatând că în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, în baza art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul, va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
| ← Admisibilitatea cererii de stabilire a liniei de hotar | Admisibilitatea ordonanței președințiale. Jurisprudență... → |
|---|
