Admisibilitatea cererii de stabilire a liniei de hotar

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 329/A din data de 21.06.2017

Prin sentința atacată, Judecătoria Baia Mare a respins cererea reclamantului reținând în esență faptul că reclamantul trebuia să facă dovada împrejurării că și-au înscris dreptul de proprietate în privința unor terenul față de care nu avea îndreptățire, că prealabil rectificării de cf trebuiau rectificate titlurile de proprietate și procesele verbale de punere în posesie și să fie identificate terenurile în privința cărora părțile au fost puse în posesie și că astfel grănițuirea nu poate fi dispusă. Instanța a mai constatat că expertul desemnat a identificat un gard vechi, că punerea în posesie a fost efectuată după criteriul folosinței, împrejurare ce poate justifica diferențele de suprafață și înscrierea dreptului lui T V nu a respectat punerea în posesie.

Apelul de față a vizat exclusiv soluția dată de prima instanță cererilor reclamantului, măsura anulării cererii de chemare în judecată a altor persoane nefăcând obiectul căii de atac, astfel că aceasta urmează a fi păstrată.

Prin modul de soluționare a acțiunii, respectiv din analiza considerentelor sentinței, Tribunalul apreciază că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, impunându-se anularea sentinței apelate și evocarea fondului cauzei în apel prin raportare la durata procesului dar și a probațiunii administrate la prima instanță ce rămâne câștigată cauzei și permite instanței de apel pronunțarea unei decizii în cauză

Prin sentința civilă nr. 772/25.01.2017, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 13325/182/2011, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul LG, în contradictoriu cu pârâții T V, P F I, T R, IAȘ A și PM, s-a constat nulitatea cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de T R, IAȘ A și P M, cerere depusă pentru termenul de judecată din 23.05.2013 și formulată împotriva lui B M, domiciliată în localitatea Sălsig, nr. 111, județul Maramureș și L A a fost obligat reclamantul la plata sumei de 163 lei cu titlu de onorar expert pentru domnul expert Mocan I, au fost obligați pârâții PFI, TR, IAȘ A și P M, în solidar, la plata sumei de 489 lei cu titlu de onorar expert pentru domnul expert MI și a fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecată formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că acțiunea în grănițuire vizează delimitarea în teren, respectiv determinarea materială a liniei de hotar dintre proprietățile învecinate, că pentru a putea realiza scopul vizat prin promovarea acțiunii în grănițuire este necesară cunoașterea proprietății părților implicate, respectiv modul în care aceasta se delimitează.

În speță, reclamantul deține, în temeiul titlului de proprietate nr. 50640/16/14.09.2004, o suprafață de 5800 mp în locul numit "Între Sălajuri";, teren ce formează obiectul grănițuirii față de cel învecinat, deținut de TV, în baza titlului de proprietate 520/47/26.09.2002, în locul numit "Acasă";.

În cartea funciară terenul "Acasă"; a fost înscris sub nr. cadastral 2814, în suprafață de 5985 mp (CF 2389 Sălsig) și sub nr. cadastral 2815, în suprafață de 1515 mp ( CF 2390 Sălsig).

Prin contractul intitulat "contract de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere"; autentificat sub nr. 6137 din 29.10.2008, TV a înstrăinat terenul de sub nr. cadastral 2815 și terenul de sub nr. cadastral 2814, pârâtei PF, care și-a înscris dreptul de proprietate astfel dobândit în cartea funciară.

În condițiile în care reclamantul, prin precizarea cererii înregistrată în 10.04.2013 a solicitat rectificarea CF 2389 Sălsig și CF 2390 Sălsig în sensul radierii dreptului de proprietate asupra nr. cadastral 2814 și cadastral 2815, înscris în favoarea lui T V și P F, trebuia să demonstreze că aceștia nu și-au întabulat drepturile obținute prin titlul de proprietate 520/47/2002 și respectiv prin contractul autentificat sub nr. 6137/2008, asupra acestor cadastrale conform acestor acte de proprietate.

Cu alte cuvinte, reclamantul trebuia să demonstreze că T V și pârâta PF nu și-au înscris dreptul de proprietate asupra terenurilor ce le dețineau în baza actelor de proprietate mai sus menționate, ci asupra altor terenuri cu privire la care nu justificau îndreptățirea.

Pentru a se dispune rectificarea CF 2389 și CF 2390 era necesar, în prealabil, a se solicita și rectificarea titlurilor de proprietate deținute de reclamant și pârâtul T V, nr. 50640/16/2004, și respectiv, nr. 520/47/2002 și a proceselor - verbale de punere în posesie aferente, astfel încât să se identifice și să se stabilească amplasamentul terenurilor de la locurile "Între Sălajuri"; și respectiv "Acasă";, cu privire la care părțile au fost puse în posesie și li s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Un astfel de capăt de cerere nu a fost formulat, deși prin probele administrate s-a încercat stabilirea amplasamentului cu care reclamantul a fost pus în posesie la locul "Între Sălajuri";, și amplasamentul cu care T V a fost pus în posesie în locul "Acasă";.

În lipsa stabilirii amplasamentelor cu privire la care părțile au fost puse în posesie de Comisia locală Sălsig de aplicare a Legii fondului funciar, nu se poate realiza o grănițuire legală. În lipsa stabilirii amplasamentelor, grănițuirea ar conduce la consacrarea unei stări de fapt care nu ar fi concretizată în drept, stabilindu-se linia de hotar între proprietăți care nu se regăsesc astfel determinate în actele de proprietate. Adică, în cazul în care grănițuirea s-ar face fără a se solicita și stabili în prealabil amplasamentul terenurilor din litigiu, și s-ar stabili linia de hotar conform punerilor în posesie, această delimitare ar fi contrară întabulării nr. cadastrale 2814 și 2815, întabulare a cărei rectificare nu se poate face în lipsa capătului de cerere vizând stabilirea amplasamentelor terenurilor atribuite în proprietate părților, proprietate care nu coincide cu întabularea.

Observându-se anexa grafică nr. 2 a completării raportului de expertiză întocmit de domnul expert MI din 19.01.2015 (f. 219), se remarcă faptul că întabularea cadastralelor 2814 și 2815, întabulare indicată cu contur albastru nu coincide cu folosința exercitată de pârâta Pop F, folosință determinată de punctele 21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1.

Linia de folosință 11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1 este arătată de domnul expert atunci când identifică vecinul din vest al terenului aflat în folosința pârâtei Pop F, vecin care este, de fapt, reclamantul.

Pe aliniamentul 17-18-19, domnul expert a identificat un gard vechi, cu o vechime apreciabilă de peste 15 - 30 de ani, ceea ce ar putea constitui un semn natural de hotar.

De asemenea, pe aliniamentul 21-22-23-24-25-26, care delimitează limita de folosință a pârâtei PF față de terenul folosit de B M (fila 139, completarea raportului de expertiză din decembrie 2013) s-a găsit un gard vechi ce poate constitui un semn natural de hotar. B M, prin notele depuse pentru termenul de judecată din 19.11.2014 ( f. 194) confirmă că limita dintre ceea ce folosește ea și ceea ce folosește pârât PF nu s-a schimbat niciodată și poate fi considerat un reper pentru delimitarea proprietăților.

Luca Aurel a arătat în ședința publică din 04.03.2015 (f. 237) că punerile în posesie de către Comisia locală Sălsig s-a făcut ținând cont de modul de folosință a terenurilor.

Luca Aurel a arătat că s-a pornit în efectuarea măsurătorilor pentru punerea în posesie de la terenul reclamantului, "de la gardul reclamantului"; și au continuat cu terenul pârâtei PF. Această situație a fost confirmată de un membru al Comisiei locale de la data punerii în posesie, audiat în calitate de martor, domnul LD. Acesta a declarat că măsurătorile au început din partea de vest, adică dinspre terenul reclamantului și "s-au oprit în spatele casei pârâtei PF, pe amplasamentul 18-19 evidențiat în anexa raportului de expertiză din ianuarie 2015, acolo unde existau niște pari. Înspre partea din sud, spre râul Sălaj s-a ținut cont de un răzor care exista între terenul reclamantului și cel al pârâtei PF. În același sector, respectiv în partea dinspre sud, spre râul Sălaj, se mai remarcă un aspect: încercându-se identificarea terenurilor reconstituite în proprietate reclamantului și lui TV conform numerelor cadastrale înscrise în procesul-verbal de punere în posesie al acestuia, 617, 618, domnul expert judiciar Mocan I a constatat prin raportul de expertiză din ianuarie 2015, că aceste numere reprezintă cadastrale agricole și nu numere topografice, iar aceste numere cadastrale agricole au la bază un plan care permitea erori de citire de 0,5 mm care, în teren, înseamnă abateri de 2,5 m.

Singurul aspect relevant în cauză reliefat de acest plan cadastral agricol este reprezentarea liniei ce desparte terenurile reclamantului și al pârâtei PF printr-o linie dreaptă și nu printr-o linie frântă, cum s-a delimitat cu ocazia întabulării, linia de hotar, în partea de sud, dintre terenurile părților, pe aliniamentul 20-B-A din anexa 2 a raportului de expertiză din 19.01.2015.

Pentru delimitarea terenului pârâtei PF de terenul lui B M a arătat că s-a ținut cont de semnele de hotar. Aceste semne de hotar sunt cele identificate de domnul expert pe aliniamentul, în raportul de expertiză din decembrie 2013 sau în raportul de expertiză, anexa grafică 2 din ianuarie 2015.

Din aceste probe, concluzia care se poate trage este că punerea în posesie a părților s-a făcut ținându-se seama de folosința terenurilor de către părți, ceea ce duce și la mărirea sau reducerea suprafețelor din litigiu deținute de părți, sens în care trebuia solicitată modificarea corespunzătoare a titlurilor de proprietate astfel încât acestea să reflecte în mod corect amplasamentul și suprafața terenurilor atribuite în proprietate.

Întabularea terenurilor de sub cadastralele 2814 și 2815 nu a ținut cont de punerea în posesie, domnul expert BI, care a întocmit schița ce a stat la baza întabulării dreptului de proprietate asupra acestor două cadastrale , audiat fiind ca martor, a declarat că măsurătorile în vederea înscrierii dreptului de proprietate s-au făcut până la limitele indicate de T V și nu a verificat procesul - verbal de punere în posesie al acestuia, întrucât "de cele mai multe ori aceste procese - verbal conțin schițe care nu pot servi la întabulare";.

Din aceste motive, întabularea dreptului de proprietate de către pârâta PF nu poate constitui un reper de la care să se pornească în grănițuirea proprietății ei de cea a reclamantului, pentru că întabularea trebuie să urmărească înscrierea proprietății astfel cum aceasta a fost reconstituită și pe amplasamentul pe care a fost atribuită.

Domnul BI cu ocazia măsurătorilor a identificat, în partea dinspre sud a terenului reclamantului și cel al lui PF, un răzor "care urma un drum drept de la pct. 19 (din anexa 2 a raportului din ianuarie 2015), în jos, spre râul Sălaj";, răzor de care LD își amintește că a servit ca linie despărțitoare pentru punerea în posesie a reclamantului și a lui T Vl.

Așadar, pentru grănițuirea proprietăților reclamantului și a pârâtei Pop F, trebuia solicitat, în prealabil, a se identifica amplasamentul și întinderea suprafețelor atribuite de Comisia locală Sălsig în proprietate, în locurile "Între Sălajuri"; și respectiv "Acasă";, prin titlurile de proprietate 50640/16/2004 și respectiv, nr. 520/47/2002, și apoi, în funcție de proprietatea atribuită se putea verifica și dacă înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei PF s-a făcut asupra a ceea ce a dobândit în proprietate, autorul T V în temeiul Legii fondului funciar și dacă prin contractul autentic 6137/2008 a dobândit în proprietate ceea ce deținea bunicul său.

Nu se poate stabili o linie de hotar între proprietățile reclamantului și ale pârâtei PF în funcție de punerile în posesie care s-au constatat, prin intermediul probelor administrate în prezentul litigiu, că au fost făcute, puneri în posesie ce au avut în vedere folosința, întrucât acestea nu coincid nici ca întindere, nici ca amplasament cu cele cuprinse scriptic în titlurile 50640/16/2004 și 520/47/2002, astfel încât ar însemna că implicit, instanța se pronunță asupra a ceea ce părțile nu au solicitat.

Nu s-a putut stabili linia de hotar nici în funcție de drepturile înscrise titlurile de proprietate 2004 și 520/47/2002 întrucât drepturile scriptice asupra terenurilor în litigiu nu se regăsesc în teren.

Din aceleași motive nu se poate dispune nici rectificarea CF 2389 și 2390 trebuind, în prealabil, stabilită mărimea și amplasamentul la locul "Ogradă"; asupra căreia i s-a eliberat titlu de proprietate lui T V.

Pe cale de consecință, raportat la aceste considerente, se va respinge cererea reclamantului.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de T R, IA A și P M, împotriva lui B M și LA, aceasta este lipsită de obiect, pârâtele neformulând nici o pretenție față de persoanele astfel chemate în judecată. Lipsa de obiect se sancționează, conform art. 133 Cod procedură civilă, cu nulitatea cererii.

2.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs-recalificat în apel în termenul legal reclamantul LG, solicitând a se constata nelegalitatea hotărârii, apelantul învederând faptul că prima instanță a încălcat prevederile Legii 18/1991, că a fost pus în posesie și nu a fost chemat la măsurătorile efectuate pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al lui T V, expertul B ce a efectuat documentația declarând faptul că nu a ținut cont de procesul verbal de punere în posesie.

Apelantul a mai precizat că folosește mai puțin teren decât are inclus în titlu de proprietate, spre deosebire de pârâta PF care folosește mai mult teren decât deține în titlu, impunându-se anularea intabulării acesteia în privința parcelei de teren ce se suprapune pe terenul său.

Cererea de apel nu a fost întemeiată în drept și a fost legal timbrată cu suma de 45,50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Apelantul nu a solicitat prin memoriul de apel administrarea de probe suplimentare față de cele dispuse de către prima instanță.

Intimata PF a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului apreciind sentința atacată ca fiind legală și temeinică prin raportare la modul de formulare a acțiunii, respectiv învederând faptul că acțiunea în grănițuire are caracter accesoriu față de cea în revendicare și anulare act, astfel că în mod corect prima instanță a respins acțiunea, că punerea în posesie a părților nu a fost efectuată și că înscrierea în cf a dreptului autorului său este legală, intimata învederând că nu este de acord cu variantele de grănițuire întocmite de expertul M.

Restul intimaților nu au formulat întâmpinare față de cererea de apel.

În apel a fost încuviințată proba cu înscrisuri.

3.Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a probațiunii administrate, Tribunalul îl apreciază ca fiind întemeiat pentru următoarele considerente:

Luca G este titularul dreptului de proprietate în privința parcelei de teren în suprafață de 5800 mp situată în extravilanul localității Sălsig în zona denumită "Între sălajuri";, având următoarele vecinătăți: N-râul Sălaj, E-LN, S-C M, V-T V. Terenul anterior menționat este înscris în titlul de proprietate nr. 50640/16 din 14.09.2004.

Potrivit procesului verbal nr. 346 de la fila 24 dosar, reclamantul LG a fost pus în posesie în privința terenului la data de 25.06.2004.

Reclamantul nu și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate reconstituit prin titlul de proprietate sus-menționat.

Luca G a obținut titlul de proprietate sus-menționat ca urmare a dispozițiilor din sentința civilă 2861/1997 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 2850/1996 în procedura plângerii de fond funciar, în respectivul dosar (depus partial în copie la filele 288 și urm.) existând și declarații ale vecinilor reclamantului-inclusiv declarația defunctului T V care atestă faptu că reclamantul a deținut suprafața pretinsă de 0,58 ha în zona denumită Între Sălajuri, teren având categoria arabil.

T V, vecinul menționat în partea de vest a parcelei de teren deținută de către reclamant, decedat pe parcursul procedurii judiciare desfășurate la prima instanță, a fost beneficiarul titlului de proprietate 520/42/2002 ce cuprinde parcela situată în intravilanul localității Sălsig în zona denumită "Ogradă/Curți-construcții Ogradă";, în suprafață totală de 7500 mp (1300 mp și 6200 mp), în privința căreia a fost pus în posesie prin procesul verbal din 11.07.2002 de la fila 25 dosar.

T V a efectuat în cursul anului 2008 demersurile necesare înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, iar prin încheierea nr. 31449/2008, OCPI Maramureș i-a admis cererea și a atribuit nr. cadastral 2815 pentru suprafața de 1515 mp din nr. 603, 620, 617 și 618, respectiv nr. cadastral 2814 având suprafața de 5985 mp, în baza documentației cadastrale întocmite de dl. Ing. topo BI.

În cursul anului 2011, LG a efectuat la rândul său demersurile necesare înscrierii dreptului său de proprietate în cartea funciară, cu acest prilej constatându-se faptul că reclamantul are în folosință o suprafață de teren mai mică decât cea înscrisă în titlu și că între parcela reclamantului și cea a intabulată de T V există o suprapunere parțială. În acest context, LG a demarat litigiul dedus judecății raportat la împrejurarea că soluția oferită de OCPI Maramureș pentru lămurirea situației nu a fost acceptată de către părți în mod amiabil.

T V și-a înstrăinat dreptul de proprietate nepoatei sale, PF prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6137/2008.

Reclamantul a învestit Judecătoria Baia Mare cu solicitarea sa de anulare parțială a documentației cadastrale ce a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al defunctului T V în cartea funciară, anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6137/2008, resctificarea cf 2389 Sălsig și 2390 Sălsig, stabilirea liniei despărțitoare între cele două proprietăți și obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren în privința căreia s-a constatat existența unei suprapuneri. Scopul acțiunii sale, respective capătul de cerere principal este cel vizând grănițuirea.

Prin sentința atacată, Judecătoria Baia Mare a respins cererea reclamantului reținând în esență faptul că reclamantul trebuia să facă dovada împrejurării că și-au înscris dreptul de proprietate în privința unor terenul față de care nu avea îndreptățire, că prealabil rectificării de cf trebuiau rectificate titlurile de proprietate și procesele verbale de punere în posesie și să fie identificate terenurile în privința cărora părțile au fost puse în posesie și că astfel grănițuirea nu poate fi dispusă. Instanța a mai constatat că expertul desemnat a identificat un gard vechi, că punerea în posesie a fost efectuată după criterial folosinței, împreurare ce poate justifica diferențele de suprafață și înscrierea dreptului lui T V nu a respectat punerea în posesie.

Astfel, se reține că cererea de stabilire a liniei de hotar este fondată și va fi admisă conform planului de situație-anexa grafică 1-varianta de grănițuire 3 din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de dl. expert Mocan I Marius pentru termenul de judecată din data de 7.12.2016 la prima instanță, respectiv pe aliniamentul 11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1, variantă apreciată de tribunal ca fiind cea care corespunde stării de fapt și de drept incidentă cauzei deduse judecății, apreciată totodată ca fiind mai echitabilă și în concordanță cu drepturile și interesele legitime ale părților litigante.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit în cauză s-au reținut următoarele: reclamantul LG folosește efectiv suprafața de 5495 mp din totalul de 5800 mp incluși în titlul de proprietate, iar pârâta PF folosește 7856 mp din totalul de 7500 mp incluși în titlul de proprietate al vânzătorului terenului; la fața locului expertul topo a identificat semne de hotar în dreptul construcției casă pe aliniamentul 17-18-19, constând într-un gard vechi din pari de lemn; înscrierea în cf a dreptului pârâtei nu respectă semnele naturale identificate în teren și nu coincide nici cu modul de folosință a terenului de către aceasta; toate parcelele de teren măsurate de către expert (inclusiv ale vecinilor LN și BM), prezintă diferențe mari de suprafață, iar procesele verbale de punere în posesie conțin elemente de distanță care nu se regăsesc în teren.

Expertul tehnic judiciar a apreciat că emiterea actelor de proprietate a fost efectuată fără măsurători în teren, prin preluarea grafică a unor elemente de pe planul de situație neactualizat și că pentru zona în litigiu nu au existat cărți funciare cu numere topografice, comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar având în vedere numerele cadastrale din evidențele cadastralului întocmite în perioada 1980-1985, evidențe ce au la bază un plan de situație la scara 1:5000 lipsit de acuratețe. Din acest plan reiese că terenul reclamantului se identifică cu nr. cadastral A621, iar al pârâtei cu nr. Cc618, De 620 și A617, iar limita de teren este dreaptă, fără inflexiuni. Expertul a reținut că acest plan prezintă erori de citire de 0,5mm ce pot atrage abateri de până la 2,5 m în teren, iar intabularea în cartea funciară a terenului pârâtei nu respectă starea de fapt de la fața locului.

Dl. expert a efectuat 3 variante de grănițuire, prima nu ține cont de vechile semne de hotar identificate în punctele 17-18-19, ci are în vedere stabilirea unei linii de hotar fără inflexiuni pe întreaga lungime a proprietății, a doua variantă nu ține cont de declarațiile martorilor vizând faptul că de la gardul vechea linia despărțitoare era una dreaptă fără inflexiuni, astfel cum era configurată și pe planurile de amplasament și delimitare vechi ce au stat la baza punerii în posesie, respectiv a treia variantă care are în vedere întreaga probațiune administrată în cauză, respectiv asigură părților folosința suprafețelor înscrise în actele de proprietate și evită existența unor suprapuneri.

Martorii audiați în fața primei instanțe au relatat faptul că imobilul casă deținut de defunctul T V, era împrejmuit cu gard din lemn, ale cărui rămășite au fost identificate la fața locului de către expert, că de la gardul menționat și până la pârâu linia de hotar era dreaptă (martora ZA). Inginerul topograf ce a întocmit documentația cadastrală a defunctului T V, martorul BI, a apreciat că linia despărțitoare se impunea a fi dreaptă de la gard la pârâu, cu prilejul măsurătorilor acesta observând un răzor în linie dreaptă. Martorul a mai declarat că, la întocmirea documentației, nu a avut în vedere procesele verbale de punere în posesie ci a măsurat terenul în lipsa vecinului LG, conform indicațiilor lui T V. Martorul LD, membru în comisia locală, a confirmat împrejurarea că în spatele casei lui T V existau rămășite ale gardului vechi, respectiv un răzor amintit și de ceilalți martori audiați în cauză.

Coroborând întreaga probațiune administrată în cauză, instanța apreciază că petitul având ca obiect grănițuirea se impune a fi admis, în cauză fiind îndeplinite prevederile legale în materie în varianta anexei grafice 1-varianta de grănițuire 3 din completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de dl. expert MIM pentru termenul de judecată din data de 7.12.2016 la prima instanță, respectiv pe aliniamentul 11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-1, singurul care, pe de o parte, respectă vechile semne de hotar, dar care are în vedere și declarațiile martorilor astfel cum s-a reținut anterior. În plus, așa cum reiese din anexa grafică 2 de la fila 219 dosar, în care este relevată situația în teren prin raportare la modul în intabulare a pârâtei, se constată faptul că această variantă de grănițuire ține cont inclusiv de modul concret de folosință a terenului de către ambele părți litigante.

Grănițuirea reprezintă acțiunea prin intermediul căreia proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie delimitare prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Prin promovarea unei astfel de cereri părțile urmăresc determinarea prin hotărâre judecătorească a limitelor dintre proprietăți si stabilirea traseului real pe care trebuie sa îl urmeze titularul. Aceasta acțiune își găsește rațiunea atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și in situația în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate.

În cauză, linia despărțitoare este contestată de către părți, litigiul ivindu-se ca urmare a modului de întocmire a documentației cadastrale a pârâtei.

Constatând temeinicia acestei pretenții a reclamantului instanța va admite această solicitare conform dispozitivului prezentei decizii.

În schimb, restul pretențiilor reclamantului nu sunt întemeiate.

Cererea de anulare a documentației cadastrale, de rectificare cărții funciare, de anulare a contractului de vânzare-cumpărare și de revendicare nu pot fi primite.

Tribunalul constată, în acord cu jurisprudența în materie, faptul că documentația cadastrală nu reprezintă un act juridic în sensul legii care să poată face obiectul unui demers judiciar de anulare. Documentațiile cadastrale reprezintă documente tehnice prin care se identifică, se măsoară și se descriu imobilele, în vederea înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice privitoare la acestea. Or, având în vedere obiectul și scopul declarat de lege al lucrărilor cadastrale în general, al documentațiilor cadastrale în special - ca acte de constatare a situației reale din teren, acestea nu îndeplinesc condițiile de valabilitate ale unui act juridic civil pentru a fi sancționate cu nulitatea.

În cauză, greșita întocmire a documentației cadastrale nu poate fi remediată prin cererea în anulare astfel cum a fost aceasta formulată, sau prin anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare și rectificarea parțială a cărții funciare întrucât și aceste din urmă pretenții sunt nefondate pe de o parte ca urmare a modului de stabilire prin prezenta decizie a linie despărțitoare dintre proprietăți ce exclude orice suprapunere între parcelele părților, iar pe de altă parte ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale pentru a dispune în acest sens. Erorile în întocmirea documentației cadastrale nu reprezintă motive de nulitate prevăzute de lege în privința convenției de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, astfel cum sunt acestea enumerate de dispozițiile art. 948 cod civil de la 1864, în vigoare la momentul formării acordului de voință.

Cererea de revendicare va fi de asemenea respinsă. Se constată că varianta de grănițuire stabilită asigură părților deplinătatea suprafeței de teren în privința căreia fac dovada dreptului de proprietate, iar prin aceasta pârâta nu folosește teren aflat în proprietatea reclamantului, respectiv aceasta nu are calitatea de posesor neproprietar, împrejurarea care să justifice apelarea la protecția oferită de dispozițiile art. 563 Cod civil. În plus, în contextul în care modul de înscriere în cartea funciară nu poate reprezenta premisa acțiunii reale imobiliare de această natură, iar din probele de la dosar a rezultat că pârâta nu se află în posesia efectivă a unei suprafețe de teren aflată în proprietatea reclamantului, se constată netemeinicia solicitării.

În privința apărărilor formulate de către intimată prin întâmpinarea formulată apel, instanța le va înlătura ca neîntemeiate reținând faptul că grănițuirea celor două proprietăți nu poate fi refuzată chiar în contextul în care punerea în posesie nu s-a făcut prin deplasare la fața locului, ori s-a făcut parțial (astfel cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați). Stabilirea liniei despărțitoare în funcție de modul în care pârâta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară nu poate fi de asemenea primită în cauză prin raportare la împrejurarea că modul de întocmire a documentației a fost unul defectuos, unilateral și subiectiv, inginerul topograf neținând cont de situația reală din teren și de semnele exterioare de hotar. Totodată, apărările vizând modul de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantului vor fi înlăturate raportat la conținutul sentinței civile nr. 2861/1997 și declarația lui T V, dată în respectiv dosar prin care acesta a arătat că reclamantul a deținut anterior colectivizării suprafața de 58 ari teren în respectiva locație.

Față de considerentele anterior menționate, tribunalul va admite apelul în baza art. 297 Cod procedură civilă, va anula în parte sentința apelată în limitele învestirii și evocând fondul cauzei va admite în parte cererea reclamantului conform dispozitivului prezentei decizii, urmând ca documentațiile cadastrale să aibă drept reper linia despărțitoare a celor două proprietăți.

← Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj		Prescripția dreptului la acțiune. Jurisprudență Prescripţii →

Admisibilitatea cererii de stabilire a liniei de hotar

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Admisibilitatea cererii de stabilire a liniei de hotar