Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Tribunalul MARAMUREŞ-Secţia I Civilă Decizie nr. 340/A din data de 29.06.2017

Nicio solicitare ori observație ale pârâtului nu au fost calificate de instanță drept cerere reconvențională.

Deși a făcut trimitere în considerentele hotărârii la o contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune și a constatat dobândirea casei de locuit cu anexele gospodărești, sub durata căsătoriei (deci ca bun comun), totuși prima instanță a reținut o contribuție proprie a pârâtului la edificarea acestei case la o valoare de piață de 6700 lei pentru tâmplărie și 23.800 lei pentru zidărie (total:30.500 lei). Instanța a adunat această valoare la valoarea de piață a imobilului deși rezultă cu claritate din analiza algoritmului de calcul expus de expertul evaluator că această din urmă valoare o include pe cea a contribuției proprii, calculată procentual.

Tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 257 alin.2 Cod civil, până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, cât și la îndeplinirea obligațiilor comune.

Este instituită așadar o prezumție legală relativă a acestei contribuții egale, ce poate fi combătută prin proba contrară.

Această probă însă poate fi administrată procedural condiționat de formularea de către soțul care pretinde o cotă mai mare, a unei cereri în acest sens-în speță, o cerere reconvențională.

Astfel, potrivit prevederilor art.209 alin.1 Cod procedură civilă, dacă pârâtul are, în legătură cu cererea reclamantului, pretenții derivând din același raport juridic sau strâns legate de acesta, poate să formuleze cerere reconvențională.

Așadar, pentru dovedirea contribuției comune egale reclamantul în procesul de partaj postmatrimonial nu este practic ținut să administreze probe, beneficiind de efectele prezumției legale relative, dar pentru a i se putea constata o cotă mai mare de contribuție pârâtul, dincolo de dovedirea ei, trebuie să o pretindă, formal, pe calea cererii reconvenționale, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. De altfel, chiar prin întâmpinarea din apel intimatul a precizat că nu a contestat contribuțiile egale.

Este real că, chiar în absența formulării unei întâmpinări, pârâtul este legitimat să discute în fapt și în drept temeinicia pretențiilor afirmate de reclamant, dar în speță această temeinicie, în ce privește cota egală de participare, se fundamentează pe o prezumție legală. Combaterea pretențiilor reclamantei presupunea ca pârâtul să pretindă procedural diferența de cotă pentru sine, partajul fiind o operațiune unitară.

Prin sentința civilă nr.473/2016 din 21.09.2016, pronunțată de Judecătoria Dragomirești în dosarul nr.527/224/2015 s-a admis acțiunea civilă formulate de reclamanta I M, în contradictoriu cu pârâtul L D, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

S-a constatat că sub durata căsătoriei, cele două părți au dobândit:

A. bunuri imobile la o valoarea totală de circulație de 122.300 lei: imobilul de natură locuință situat în Sălistea de Sus, casă de locuit cu 2 nivele (parter si etaj), la o valoare de circulație de 101.500 lei și anexe gospodărești: grajd cu șură și cotețe în valoare de 20.800 lei;

B. bunuri mobile în valoare totală de 2.200 lei:

- un cal în valoare de 1.400 lei;

- o vacă în valoare de 800 lei;

S-a constatat o contribuție proprie a pârâtului la edificarea casei de locuit la o valoare de piață de 6.700 lei pentru tâmplărie și 23.800 lei pentru zidărie (total: 30.500 lei).

S-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile comune prin atribuirea, în natură, către reclamantă a imobilelor de natură locuință situate în Sălistea de Sus, casă de locuit cu 2 nivele (parter si etaj) și anexe gospodărești: grajd cu șură și cotețe.

S-a dispus atribuirea în natură a bunurilor mobile către pârât.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului sultă în sumă de 89.450 lei.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei jumătate din cheltuielile de judecată suportate de aceasta în sumă de 1.522 lei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată de reclamanta I M, în contradictoriu cu pârâtul L D, aceasta a solicitat ca instanța să constate că aceasta a avut o contribuția fiecărei părți la dobândirea bunurilor imobile și mobile enumerate în acțiune, sistarea stării de codevălmășie matrimonială cu privire la bunurile dobândite sub durata căsătoriei, cu atribuirea în natură a casei de locuit și a anexelor gospodărești și plata unei sulte către pârât și obligarea pârâtului la suportarea a jumătate din cheltuielile de judecată.

Procedura partajului judiciar și regulile aplicabile sunt prevăzute de art. 980 și urm. NCPC. Cu privire la textul de lege aplicabil fondului acestui proces, potrivit art. 66 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozitiile art. 669-686 din Codul civil se aplică si partajului judiciar, atunci când cererea de chemare in judecata a fost introdusa după intrarea in vigoare a Codului civil. În cazul de față acțiunea a fost introdusă la data de 12.08.2015, când era în vigoare Noul Cod Civil.

Făcând trimitere la prevederile art. 669, art. 670, art. 676, art. 339 din Codul civil, prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat ca instanța să constate că sub durata căsătoriei cu pârâtul, au dobândit următoarele bunuri: bunuri imobile: casa de locuit ( P+l) compusă din dormitor, bucătărie, baie, hol la parter, respectiv 4 dormitoare, hol si baie la etaj și anexe gospodărești: coteț și grajd, iar ca bunuri mobile, animale care au rămas în gospodărie, respectiv un cal și o vacă, precum și un ștraf.

Chiar dacă nu a formulat întâmpinare sau cerere reconvențională, pârâtul s-a prezentat în fața instanței unde a dat declarație, conform art. 982 NCPC (f. 32), în care a arătat că nu contestă calitatea de bun comun a casei de locuit și a anexelor gospodărești, a arătat că animalele au fost cumpărate sub durata căsătoriei, însă au fost vândute de către acesta: calul cu suma de 1400 lei, iar vaca a vândut-o cu suma de 800 lei. Contestă faptul că ștraful este bun comun, susținând că l-a dobândit de la tatăl său, arătând că l-a restituit.

Având în vedere că s-au acordat mai multe termene și reclamanta nu a indicat adresa martorei Vlad Floarea și nici nu a prezentat-o pentru a fi audiată, prin încheierea din data de 15.06.2016, aceasta a fost decăzută din probă. Însă susținerile reclamantei au dovedit atât de către pârât, prin declarația și precizările de la dosar, așa cum am arătat mai sus, cât și cu proba cu expertiza în construcții întocmită de dl. ing. D V (f.69), față de care, chiar dacă reclamanta a formulat obiecțiuni, acesta nu a fost contestat de către părți și nu s-a cerut completarea raportului, sau o nouă expertiză.

Instanța a avut în vedere că părțile nu contesta calitatea de bunuri comune a casei de locuit și a anexelor gospodărești, precum și a calului și a vacii, iar în urma administrării probelor de la dosar, a constatat că sub durata căsătoriei, cele două părți au dobândit bunuri în valoare totală de 125.300 lei: bunuri imobile în valoare totală de 122.300 lei, așa cum au fost evaluate în Raportul de expertiză întocmit de dl. ing. D V, care face parte integrantă din hotărâre: imobilul locuință situat în Sălistea de Sus, casă de locuit cu 2 nivele (parter si etaj), la o valoare de circulație de 101.500 lei; anexe gospodărești: grajd cu șură și cotețe în valoare de 20.800 lei;

Din declarația martorului Pop I, propus de pârât, care a participat la edificarea casei de locuit, respectiv parterul și etajul din bloc ceramic, lucrări care au început încă din anul 1983, înainte de căsătoria celor doi soți din anul 1987, precum și din declarația martorului pârâtului C V, care a făcut tâmplăria la casă în anul 1984, respectiv geamuri și uși din lemn de brad, martorul precizând că pârâtul nu era căsătorit la acea dată, rezultă o contribuție proprie a pârâtului la edificarea casei de locuit la o valoare de piață de 6.700 lei pentru tâmplărie și 23.800 lei pentru zidărie (total: 30.500 lei), așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de dl. ing. D V.

Având în vedere că dobândirea bunurilor mobile comune a fost dovedită doar cu recunoașterea pârâtului, instanța a constatat că acestea, în valoare totală de 2.200 lei un cal în valoare de 1.400 lei și o vacă în valoare de 800 lei.

Criteriile partajului sunt prevăzute la art. 988 NCPC, respectiv de "acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea";.

În ceea ce privește contribuția la dobândirea bunurilor comune, instanța a constatat că părțile nu contestă contribuțiile egale, în proporție de ½ la dobândirea masei partajabile și a reținut că, pentru determinarea cotelor cuvenite fiecărui soț, criteriul fundamental este acela al contribuției efective, ceea ce este de stabilit fiind aportul fiecărui soț la obținerea comunității și nu a fiecărui bun în parte, iar cotele de contribuție se stabilesc o singură data, raportat la întreaga masa partajabila și nu a fiecărui bun în parte. Aceste cote de contribuție se determină în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune - indicate de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, dar și pentru conservarea acestora, precum și munca prestată în gospodărie și cea depusă pentru creșterea copiilor. Se tine seama de orice alte împrejurări de natură să evidențieze contribuția sporită a unuia dintre soți sau o contribuție mai scăzută a altuia.

Instanța a considerat că munca femeii în gospodărie si pentru creșterea și educarea celor trei copii constituie o componentă importantă a contribuției la dobândirea bunurilor comune, urmând a fi apreciată în ansamblul probelor administrate pentru aportul fiecărui soț.

Art. 357, alin. 2, teza finală din NCC instituie prezumția contribuției egale a soților, atât la dobândirea bunurilor comune, cât și a obligațiilor comune, cu aplicarea în mod corespunzător a disp. art. 364, alin. 2 NCC care se referă la răspunderea solidară a soților pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei și a celor legate de creșterea și educarea copiilor. În cazul de față, este evident că creșterea și educarea a patru copii presupune cheltuieli considerabile. Din considerentele hotărârii de divorț rezultă că pârâtul nu lucra și consuma băuturi alcoolice, în timp ce reclamanta a lucrat în Spania, ea fiind cea care asigura întreținerea familiei.

Cu privire la modalitatea concretă de partajare a bunurilor, instanța a considerat că finalitatea procesului de partaj o constituie atribuirea concretă a bunurilor, în materialitatea lor, către copărtași, iar la formarea loturilor instanța trebuie să se aibă în vedere prev. art. C.civ.

Reclamanta solicită atribuirea ei și celor trei copii majori a casei de locuit, având în vedere că o fiică este majoră, cu obligarea ei la suportarea unei sulte, în timp ce pârâtul apreciază că el ar putea folosi parterul, iar soția să locuiască la etaj. Din considerentele sentinței de divorț, intrată în puterea lucrului judecat, rezultă comportamentul agresiv al pârâtului, care a jignit-o și amenințat-o cu moartea pe reclamantă și chiar i-a pus cuțitul la gât, în urma bătăilor, aceasta fiind nevoită să plece la părinții ei, deci este evident că este imposibilă conviețuirea sub același acoperiș.

Instanță a considerat că la formarea și atribuirea loturilor, cel mai important este criteriul atribuirii în natură a bunurilor, dar și faptul că în cazul atribuirii casei de locuit, reclamanta are posibilitatea materială de a achita sulta stabilită de instanță, în timp ce pârâtul a arătat în fața instanței că refuză categoric să plece din locuință sau să plătească vreo sumă de bani. Având în vedere că prin sentința de divorț minorii L D, L Nița și L Dorin au fost încredințați spre creșterea și educarea mamei, iar aceștia nu au în prezent o locuință proprie, fiind nevoiți să locuiască la părinții reclamantei, dar și disponibilitatea reclamantei de a plăti sultă pârâtului pentru contribuția sa la casa de locuit, instanța a dispus atribuirea în natură a casei de locuit și a anexelor gospodărești (grajd cu șură și cotețe) reclamantei și atribuirea în natură a bunurilor mobile către pârât.

Pentru calcularea sultei, instanța a ținut seama de valorile din raportul de expertiză: casa: 101.500 lei; anexe: 20.800 lei; valoarea de piață a contribuției pârâtului pentru zidărie și tâmplărie lemn, din care 6.700 lei pentru tâmplărie și 23.800 lei pentru zidărie (total contribuție pârât 30.500 lei) 101.500 lei. Împărțind valoarea bunurilor atribuite reclamantei, 122.300 lei, la 2 (cota de contribuție ideală a fiecărui soț) și adăugând contribuția pârâtului de 30.500 lei, rezultă suma de 91.650 lei. Din această sumă, dacă scădem valoarea bunurilor mobile, atribuite pârâtului, de 2.200 lei, rezultă o sultă în valoare de 89.450 lei, la care a fost obligată reclamanta.

Însă, potrivit art. 365 din Noul Cod Civil, chiar dacă nu a solicitat prin cerere reconvențională, având în vedere modul imperativ de formulare a textului de lege, pârâtul are un drept de retenție asupra bunurilor celuilalt, "până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul față de celălalt."; Deci pârâtul poate să locuiască în casă și să folosească anexele gospodărești până când reclamanta îi plătește sulta de 89.450 lei, bani cu care, raportat la suprafața de teren pe care o deține, de 0,22 ha arabil și 2,70 ha fânaț, așa cum rezultă din adeverința din Registrul agricol eliberată de Primăria Săliștea de Sus, precum și datorită abilităților în construcții dovedite de pârât cu martorii audiați, acesta ar putea să-și construiască pentru sine o altă locuință pe terenul respectiv.

Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că partajul profită ambelor părți, precum și soluția de admitere a acțiunii, acestea s-a dispus a se suporta pe jumătate. Reclamanta a dovedit că a suportat suma de 1680 lei, reprezentând taxă de timbru și suma de 1364 lei, reprezentând onorariu expert, total: 3044, care împărțită la doi, rezultă suma de 1.522 lei, cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului.

Împotriva aceste sentințe a declarat apel reclamanta I M, solicitând a se dispune după administrarea probelor solicitate, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii solicitării intimatului pârât privind constatarea contribuției propriii la edificarea casei de locuit și înlăturarea acestei dispoziții din hotărâre; înlăturarea constatării privind aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 365 Cod civil, respectiv atribuirea de către instanța de fond a unui drept de retenție în favoarea pârâtului intimat asupra bunurilor până la plata sultei; recalcularea valorii masei de împărțit și a sultei, în urma înlăturării sumei reținute în favoarea pârâtului, ca și contribuție personală; cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că apelantei i s-au respins obiecțiunile la expertiză, la fond pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici cerere reconvențională în termenul prevăzut de lege. Astfel, la termenul din 04.11.2015 i s-a luat declarație în temeiul dispozițiilor art.981 Cod procedură civilă, declarație în care a recunoscut bunurile imobile dobândite sub durata căsătoriei și în mare, bunurile mobile. Deși nu avea cerere reconvențională depusă în termenul legal și nici timbrată, pârâtului i s-au admis martori în probațiune, în ciuda opunerii reclamantei, iar pe baza depoziției acestora, prin încheierea din 27 ianuarie 2016 s-a dispus expertului să stabilească valoarea contribuției proprii a pârâtului la edificarea casei. Pârâtul nu a achitat nici un leu taxă de timbru, însă a câștigat 30.500 lei recunoscându-i-se o contribuție pe care nu a solicitat-o în mod legal și nu a timbrat-o. Hotărârea este nelegală sub acest aspect, urmează să se constate decăderea intimatului pârât din dreptul de a formula cerere reconvențională, prin neformularea în termen a acesteia, netimbrarea ei și, pe cale de consecință, înlăturarea sumei de 30.500 lei ca fiind contribuția proprie a pârâtului la edificarea casei.

Apelanta a mai criticat greșita aplicare a dispozițiilor art. 365 Cod civil, instanța constatând un drept de retenție în favoarea pârâtului asupra locuinței și anexelor comune, până la plata sultei. Aplicabilitatea textului se circumscrie altei instituții de drept civil, respectiv "regimului separației de bunuri";, iar pe de altă parte este incident principiul neretroactivității legii civile.

Apelanta a mai precizat că se impune să se stabilească valoarea reală a masei de partajat și să fie obligată la plata sultei corect calculate. Matematic, partajul este oglindit astfel: valoarea de piață a casei și anexelor-101.500 lei+20.800 lei =122.300 lei; valoarea bunurilor mobile-2.200 lei. Bunurile mobile au fost atribuite pârâtului, acesta le-a și vândut. Raportat la contravaloarea imobilelor dobândite în contribuție egală, sulta ce o datorează este de 122.300:2= 61.150. Din această valoare se scade contravaloarea bunurilor mobile atribuite pârâtului, 2200 lei, rezultând sulta de 58.950 lei, nu 89.450 lei cum a dispus instanța.

Prin întâmpinare intimatul L D s-a opus admiterii apelului, învederând că este adevărat că nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată și nici cerere reconvențională, pe fondul lipsei de cultură juridică, însă prin declarația de la fila 32 din dosarul de fond nu a contestat contribuția la dobândirea bunurilor comune, contribuțiile egale, în proporție de ½ respectiv componența masei partajabile, la fel ca și reclamanta. În ce privește imobilul casa de locuit și anexele gospodărești, în baza art.982 Noul Cod procedură civilă, rolul activ al instanței și înțelegerile dintre părți, dispoziție coroborată cu declarația martorului Pop I și Chiș V, a reieșit faptul că aceste lucrări și îmbunătățiri ale imobilului au fost efectuate înainte de căsătoria pârâtului cu reclamanta. Aceste probe nu au fost contestate nici la fond, nici prin cererea de apel.

În ce privește instituția aplicabilă fondului acestui proces, raportat la data introducerii acțiunii de fond 12.08.2015 când în vigoare era Noul Cod civil, intimatul a susținut că instanța a făcut o bună aplicare a sediului materiei, respectiv dispozițiile art. 669 cod civil și următoarele, cu observația că nu art. 364 Cod civil, răspunderea pentru obligațiile personale, are aplicabilitate, așa cum greșit evidențiază apelanta, ci art. 365 Cod civil, dreptul de retenție, a fost corect reținut în cauză, ambele articole indicate intrând la secțiunea regimul separației de bunuri. Calculele instanței de fond sunt corecte.

La solicitarea apelantei s-a încuviințat efectuarea unei completări la raportul de expertiză tehnică de către expert D V (fila 34), iar după depunerea acesteia apelanta a învederat în scris că urmează ca valoarea de piață a casei să fie considerată 84650 lei, iar a anexelor-17.300 lei.

Analizând sentința apelată, prin prisma și în limita motivelor de apel, Tribunalul reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă reclamanta I M a afirmat dobândirea bunurilor comune cu contribuția egală, de ½ parte, a foștilor soți.

Pârâtul L D nu a contestat formal această contribuție, nu a depus întâmpinare și nici cerere reconvențională, iar prin declarația luată conform prevederilor art. 981 Cod procedură civilă în ședința publică din data de 04.11.2015 a fost de acord să se constate dobândirea sub perioada căsătoriei inclusiv a casei de locuit situate în Săliștea de Sus, strada R nr.22, cu coteț și grajd.

Abia la termenul de judecată din data de 09.12.2015 pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu martori, teza probatorie fiind contribuția mai mare la edificarea casei și a bunurilor. Ulterior, raportat la probele testimoniale, instanța a dispus ca expertul să stabilească valoarea contribuției proprii a pârâtului la edificarea casei în roșu, reprezentând edificarea construcției bloc ceramic și contravaloarea tâmplăriei reprezentând uși și geamuri din lemn de brad.

În data de 12.02.2016 pârâtul a mai depus la dosar note de ședință în cuprinsul cărora a relevat că prețul și manopera construcției și tâmplăriei au fost achitate de el și părinții săi înainte de căsătorie, detaliind mai multe aspecte, cu solicitarea de a i se lua cererea în considerare la evaluarea bunurilor. Nicio solicitare ori observație ale pârâtului nu au fost calificate de instanță drept cerere reconvențională.

Este instituită așadar o prezumție legală relativă a acestei contribuții egale, ce poate fi combătută prin proba contrară.

Pe cale de consecință, chiar dacă probele administrate ar fi relevat o contribuție mai mare a pârâtului la edificarea casei-practic bun comun în întregul ei, potrivit dispozitivului sentinței-instanța nu era legitimată să o stabilească întrucât acest lucru nu i s-a cerut pe calea procedurală legală. Nicio cerere a pârâtului nu a fost calificată drept cerere reconvențională, astfel încât este inutilă discutarea aplicabilității sancțiunii decăderii.

De asemenea, în mod greșit prima instanță a statuat în considerente cu privire la existența unui drept de retenție al pârâtului asupra bunurilor, în condițiile în care pârâtul nu a formulat o atare solicitare, iar pe de altă parte dispozițiile art.365 Cod civil sunt aplicabile regimului separației de bunuri, or în speță patrimoniul matrimonial al părților este supus regimului comunității legale. Ca atare, aceste considerente supraabundente urmează a fi înlăturate.

Tribunalul mai reține că prin completarea la expertiză efectuată în apel, ținându-se seama de împrejurarea că părțile nu sunt proprietarii tabulari ai terenului pe care este amplasată construcția (aspect necontestat), s-a stabilit o valoare de piață diminuată a imobilului, de 84.650 lei și o valoare de piață a grajdului cu șura și cotețe de 17.300 lei, în total 101.950 lei. În privința acestei valori părțile nu au formulat obiecțiuni, urmând a fi reținută de instanță.

Adunând valoarea supraedificatelor, de 101.950 lei, cu cea a bunurilor mobile, de 2200 lei, rezultă că patrimoniul comunitar are o valoare totală de 104.150 lei, din care raportat la contribuția egală, fiecare fost soț are vocație la suma de 52075 lei. Întrucât supraedificatele au fost atribuite reclamantei (pârâtul nedeclarând apel), iar bunurile mobile, pârâtului, rezultă că reclamanta trebuie să achite fostului soț o sultă de 49875 lei.

Raportat la aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 Cod procedură civilă apelul se va admite, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe conform dispozitivului unitar al prezentei decizii.

← Expertiza judiciară. nerespectarea dispoziției instanței de a...		Admisibilitatea cererii de stabilire a liniei de hotar →

Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Jurisprudență Partaj