Prestare muncă fără forme legale. Prejudiciul produs prestatorului în urma unui accident. Acordarea daunelor materiale şi morale în baza răspunderii civile delictuale
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Sentinţă civilă nr. 89 din data de 05.03.2015
Constată că prin sentința civilă nr. … a Judecătoriei Sibiu au fost respinse excepțiile invocate de paratul O. I.
A fost admisă in parte acțiunea formulata si precizata de către reclamantul P.V. , în contradictoriu cu pârâții S.C. "R."; S.R.L. prin administrator O. I. si O. I..
Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 2292 lei cu titlu de daune materiale si a sumei de 3000 euro echivalent in lei la data plății cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 63 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
De asemenea, au fost obligați pârâții la plata către Stat a sumei de 2296 lei reprezentând taxa de timbru de la plata căreia a fost scutit reclamantul ca urmare a admiterii cererii de acordare ajutor public judiciar precum si la plata sumei de 300 lei onorariu avocat numit din oficiu.
Pentru a hotărî în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând în primul rând excepțiile invocate de pârâtul O. I. raportat la precizarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant oral la termenul din 12.12.2013, respectiv excepția tardivității și a lipsei calității procesual pasive instanța de fond respinge prima excepție dat fiind faptul că reclamantul a arătat de mai multe ori pe parcursul soluționării dosarului, fără a fi asistat de apărător calificat, că dorește să se judece și în contradictoriu cu pârâtul O. I. (la fila 14 dosar Tribunal pe verso s-a arătat că cere daune morale de 4000 euro pârâtului O. I, iar la fila 54 dosar de la Judecătorie a arătat ca l-a chemat în judecată pe O. I. ) astfel încât Judecătoria constată că la termenul din 12.12.2013 s-a făcut doar precizarea expresă, de către reclamant prin apărător din oficiu, că pârâta în cauză este și persoana fizică O. I., nu doar persoană juridică SC R. SRL reprezentata de administrator O. I.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive instanța de fond reține că potrivit dispozițiilor art. 998 cod civil (1864) - aplicabil conform art.6 alin.2 Cod civil (2009), coroborat cu art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil - "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";, iar conform prevederilor art. 999 Cod civil "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa."; De asemenea, conform art. 1000 al 1 Cod civil "suntem responsabili de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră ";.
Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane, fiind încălcat tocmai principiul de drept conform căruia nimănui nu-i este permis să aducă, prin fapta sa, comisivă sau omisivă, vreo vătămare unei alte persoane, adică drepturilor subiective ale acesteia.
Pe cale de consecință, obligația încălcată prin săvârșirea unei fapte ilicite este o obligație legală, cu caracter general, care revine tuturor - obligația de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite, fiind vorba despre o obligație de a nu face.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, aceasta presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, adică, prin raportare la cele mai sus arătate cu privire la fapta ilicită, persoana chemată în judecată de reclamant pentru a se constata dacă în privința ei sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, ceea ce nu se poate cunoaște decât pe baza ansamblului probelor administrate în cauză, pe fondul cauzei, tocmai întrucât obligația de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite este o obligație cu caracter general, determinarea subiectului pasiv al raportului obligațional fiind tocmai cel ce urmează a se stabili în final, prin analizarea condițiilor acestui tip de răspundere civilă.
Pentru aceste considerente, întrucât apărările invocate de către pârât, prin invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive, sunt apărări de fond, vizând condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va respinge ca neîntemeiate aceasta excepție a lipsei calității procesuale pasive.
Cu privire la fondul cauzei instanța reține că din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu ca la data la care reclamantul a căzut de pe schelă acesta presta muncă în folosul pârâților din dosar, în baza unei înțelegeri verbale avute cu pârâtul O. I. care avea calitatea de administrator la SC R.SRL. Astfel, chiar dacă pârâții au contestat acest fapt și chiar dacă din actele contabile depuse la dosar rezultă că societatea nu a mai avut activitate în cursul anului 2011, martorii audiați în cauză (martori care au avut o atitudine sinceră pe perioada audierii și nu au avut motive de a fi subiectivi cu ocazia audierii) au arătat că atât reclamantul cât și martorii B. și M. au lucrat ca muncitori în construcții pentru societate, că pârâtul O. I. le-a luat tuturor actele și le-a promis că le va încheia contracte de muncă cu un salariu lunar de 1400 lei și că acesta le-a și achitat martorilor o parte din salariul stabilit. Tot din declarațiile martorilor rezultă fără dubiu că la data producerii accidentului reclamantul presta activitate în folosul pârâților, că acesta lucra la renovarea unui imobil, împreună cu fii pârâtului O. I., că schela de pe care a căzut reclamantul nu a fost montata de către acesta și că schela nu era ancorată de casă și din acest motiv, în momentul în care reclamantul a pus pe schelă o scară pentru a avea acces la partea de sus a imobilului pentru a efectua lucrări de renovare, s-a mișcat si s-a răsturnat.
În consecință, față de starea de fapt reținută mai sus instanța de fond reține că în cauză sunt întrunite atât elementele răspunderii civile delictuale cât și ale răspunderii pentru lucruri, conform art. 998-999 și art. 1000 alin (1) Cod civil, că schela, se afla în paza juridică a SC R. SRL și că societatea este deci răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin căderea acesteia care nu a fost deloc ancorată de perete și că dovedindu-se participarea activă a lucrului la producerea prejudiciului se prezumă existența raportului de cauzalitate între lucru și prejudiciul suferit.
Pe de altă parte, instanța de fond constată că în persoana pârâtului O. I. sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, fapta ilicită a acestuia constând în neasigurarea unei schele corespunzătoare ca înălțime pentru că muncitorii să aibă acces să lucreze până la streașina casei și, în al doilea rând, în nemontarea corespunzătoare a schelei și neluarea măsurilor de ancorare a schelei de perete pentru a se putea desfășura activitățile de construcții în condiții de siguranță de către muncitorii angajați fără contracte de muncă. Chiar dacă reclamantul a pus pe schelă acea scară, acest fapt s-a datorat tot pârâtului care nu a asigurat o schela cu înălțime suficientă pentru a se ajunge la streașina casei, iar dezechilibrarea întregii schele și prăbușirea acesteia s-a datorat tot pârâtului care nu a ancorat-o de perete în momentul în care a fost montată.
Pe cale de consecință, instanța reține că există faptă ilicită sau respectiv fapta lucrului, un prejudiciu cauzat reclamantului, o legătură de cauzalitate și că nu există forță majoră, caz fortuit sau fapta uni terț pentru a interveni exonerarea de răspundere a pârâților.
Cu privire la existența și întinderea prejudiciului instanța de fond reține că din actele dosarului rezultă fără putință de tăgadă ca în urma căderii de pe schela reclamantului i s-a produs vătămări corporale, respectiv fracturi ale ambele picioare la nivelul călcâielor, așa cum rezultă din actele medicale de la dosar și din raportul de expertiză medico legală efectuat în cauză și că din cauza accidentării reclamantul nu a mai putut munci, așa cum au arătat martorii audiați în cauză.
Cu privire la cuantumul prejudiciului material instanța reține că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 5000 euro pentru operație, a sumei de 1000 euro reprezentând timpul cât nu o să poată munci și a sumei de 4000 euro daune morale.
Deși reclamantul nu a depus nici un înscris din care să rezulte cuantumul prejudiciului material suferit ca urmare a accidentului, din raportul de expertiză medico legală efectuat în cauza si din adresa emisa de Spitalul Clinic rezulta ca pentru îmbunătățirea stării de sănătate reclamantul necesita tratament chirurgical ortopedic pentru ambele picioare, costul acestor intervenții chirurgicale fiind indicate in adresa 11303/2012 depusa la fila 78 a dosarului (dosar de Tribunal), respectiv de 1146,39 lei pentru fiecare intervenție chirurgicala, deci in total 2292 lei, astfel încât, fata de aceste acte de la dosar, instanța de fond îi obliga pe pârâți sa achite reclamantului aceasta suma 2292 lei cu titlu de daune materiale.
Cu privire la suma de 1000 Euro solicitata tot cu titlu de daune materiale Judecătoria constată că din actele dosarului nu rezulta ce venituri realiza reclamantul anterior accidentarii si daca acesta a desfășurat sau nu activități remunerate anterior acestei accidentari pentru a se putea stabili ce prejudiciu material i s-a produs reclamantului ca urmare a faptul ca s-a aflat in incapacitate totala de munca timp de 8 săptămâni si ca si in prezent are capacitate redus de munca.
Cu privire la suma de 4000 euro solicitata cu titlu de daune morale instanța de fond constată că prin accidentarea suferita reclamantului i s-au cauzat suferințe fizice deosebit de intense, că acesta a fost imobilizat in aparat gipsat timp de 8 săptămâni, ca si in prezent acesta prezintă tulburări de mers si echilibru si imobilitate redusa din articulația tibio tarsiana si, in consecința, apreciază ca pentru repararea prejudiciului moral suferit de către reclamant se impune obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 3000 euro echivalent in lei la data plata, suma apreciata de către instanța ca reprezentând o justa despăgubire pentru suferința fizica si morala a acestuia .
Fata de dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, cum pârâții sunt părțile căzute in pretenții, instanța de fond dispune obligarea acestora la plata către reclamant a sumei de 63 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (contravaloare taxa de expertiza medico legala) si, fata de faptul ca a fost admisa cererea de ajutor public judiciar formulata de către reclamant, îi obligă pe pârâți si la plata sumei de 2296 lei reprezentând taxa de timbru de la plata căreia a fost scutit reclamantul precum si la plata sumei de 300 lei onorariu avocat numit din oficiu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambii pârâți.
Pârâtul O. I., în recursul său a solicitat în temeiul art. 299 și urm. din codul de procedură civilă vechi, modificarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii reclamantului P. V. ca netemeinică și nelegală,
S-a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că nu sunt îndeplinite în persoana recurentului condițiile prevăzute de dispozițiile art. 998-999 Cod civil deoarece prejudiciul nu este cert și direct.
Întinderea prejudiciului nu a fost stabilita și nici dovedită, iar prejudiciul moral al reclamantului de asemenea nu a fost dovedit nici sub aspectul existentei nici sub aspectul întinderii acestuia.
Cu privire la prejudiciul de natură materială, reclamantul a solicitat să i se achite contravaloarea operației solicitând pentru această sumă de 5000 Euro, operație care nu a fost efectuată. Reclamantul nu a probat, în nici un mod, de unde rezultă faptul că o asemenea operație ar costa 5000 Euro.
De asemenea necesitatea achitării unei asemenea sume nu se justifica cu atât mai mult cu cât, la fila 90 din dosar, se află un înscris, emis de către autoritățile abilitate, din care reiese foarte clar ca o asemenea operație nu costă mai mult de 1.146, 39 Ron. Diferența de la 1146.39 la 5000 Euro, suma solicitată de reclamant, (aproximativ 22.500 Lei) nu a fost justificată sau dovedită de acesta în nici o modalitate. De altfel chiar și instanța de fond a stabilit o valoare reprezentând 10% din suma solicitată (2.292 lei) cu titlu de daune materiale, rezultând reaua - credință a reclamantului în formularea pretențiilor.
Cu privire la prejudiciul de natură morală nu a fost administrata nici o proba în prezenta cauză din care să rezulte existența acestuia, caracterul cert și întinderea daunelor morale suferite, astfel că solicitarea sumei de 4000 Euro și acordarea de către instanța de fond a sumei de 3.000 Euro apare ca nedovedită, netemeinică și nejustificată.
În această cauză nu s-a dovedit săvârșirea nici unei fapte ilicite de către pârât.
Reclamantul a arătat faptul că a suferit un prejudiciu în urma căderii de pe o scară sprijinită pe o schelă.
La fila 67 dosar se afla declarația martorului M. C. unde se precizează în mod expres faptul că "eu și reclamantul am pus acea scară pe schela rezemată de peretele casei. Nu am verificat stabilitatea schelei și a scării înainte de a ne urca pe schela1";.
În aceste condiții, când se arăta în mod expres faptul că recurentul nu a avut nici o implicație în accidentul suferit de reclamant, în condițiile în care s-a arătat faptul că reclamantul a pus chiar el pe schela scara în cauză, iar apoi s-a dezechilibrat și a căzut, nu există fapta ilicită.
În cauză nu s-a dovedit nici existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Singura legătură de cauzalitate care poate fi stabilită este aceea între fapta reclamantului și a numitului M. C. și prejudiciul reclamantului.
Nu există în cauză nici culpa, greșeala sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
În această cauza nu s-a putut stabili culpa (de nici un grad) a recurentului ci dimpotrivă s-a stabilit în mod cert culpa persoanelor care au pus scara pe schelă și nu s-au asigurat de stabilitatea acestora.
Fapta victimei exonerează de răspundere civilă delictuala, chiar și în ipoteza întrunirii celorlalte 4 condiții de antrenare a răspunderii (fapta, prejudiciu, raport de cauzalitate și vinovăție). In speța de față nu numai că există fapta proprie a reclamantului, dar așa cum am subliniat, nu există fapta delictuală a recurentului, motiv pentru care nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
Pârâta S.C. R. SRL, în recursul său a solicitat ca în conformitate cu dispozițiile art.299 și urm. din Codul de procedură civilă și în baza art. 312, alin. (l), alin. (2) și alin. (3) din Codul de procedură civilă, să se modifice sentința civilă nr. 1842/31.03.2014 în sensul respingerii acțiunii civile formulate de către intimat și totodată să oblige intimatul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului considerând, în mod cu totul eronat, faptul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale precum și a răspunderii pentru lucruri prevăzute de art. 998-999 și art. 1000 al. 1 Vechiul Cod Civil.
În mod eronat și in lipsa oricărei probe certe, instanța a apreciat ca recurenta este vinovată pentru accidentul suferit de reclamant prin căderea de pe o scară aflată pe o schelă.
În prezenta cauza nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru răspunderea civilă delictuală și cea pentru paza lucrurilor.
Prejudiciul material nu este dovedit în această cauză, în condițiile în care reclamantul nu a dovedit nici o pierdere de natură financiară. Aceste pagube se probează cu înscrisuri, însă în această cauză reclamantul-intimat nu a depus nici un înscris din care să rezulte cheltuielile de natură materiale efectuate deja pentru repararea prejudiciului.
Instanța a reținut totodată și faptul că pârâtul, în urma accidentului, a stat imobilizat la pat în aparat gipsat timp de 8 săptămâni, iar în prezent prezintă tulburări de mers și imobilitate redusă motiv pentru care a dispus faptul că suma de 3000 de euro trebuie să fie acordată reclamantului cu titlu de daune morale.
Nu a reținut însă instanța faptul că reclamantul a refuzat o intervenție chirurgicală în anul 2011, intervenție necesara în vederea recuperării acestuia.
Refuzul reclamantului de a se trata, de a diminua astfel consecințele accidentului suferit, le-a imputat instanța de fond recurentei, în condițiile în care reclamantul este cel care nu a dorit să fie ajutat, și chiar acesta și-a sporit propria suferință.
În mod cu totul nejustificat, ilegal și imoral, pentru impasibilitatea reclamantului este sancționată societatea recurentă, potrivit dispozițiilor instanței de fond.
Pentru a se putea atrage răspunderea oricărei persoane fie aceasta fizică sau juridică, pentru prejudiciul cauzat unei alte persoane trebuie să existe o faptă ilicită care să fi fost săvârșită de acela împotriva căruia se încearcă atragerea răspunderii.
În această cauză nu s-a dovedit săvârșirea nici unei fapte ilicite de către recurentă.
Reclamantul a arătat faptul că a suferit un prejudiciu în urma căderii de pe o scară sprijinită pe o schelă.
La fila 67 dosar se afla declarația martorului M. C. unde se precizează în mod expres faptul că "eu și reclamantul am pus acea scară pe schela rezemata de peretele casei. Nu am verificat stabilitatea schelei și a scării înainte de a ne urca pe schelă".
În aceste condiții, reclamantul s-a expus în mod voit unui risc, deoarece pericolul era previzibil, aproape iminent, fapt care din nou instanța de fond, extrem de subiectiva în aceasta speță, l-a impus tot în sarcina recurentei.
Nici măcar instanța de fond nu a indicat care este fapta ilicită săvârșită de recurentă care să fi dus la producerea accidentului limitându-se a aprecia faptul că schela nu a fost ancorata de peretele imobilului la care lucra reclamantul.
În mod evident, nu poate exista o legătura de cauzalitate între o fapta inexistentă și prejudiciu cel puțin nu o legătura de cauzalitate care să poată avea ca numitor comun pe pârât.
Singura legătură de cauzalitate care poate fi stabilită este aceea între fapta reclamantului și a numitului M. C. și prejudiciul reclamantului.
În această cauză nu s-a putut stabili culpa (de nici un grad) a recurentei ci dimpotrivă s-a stabilit în mod cert culpa persoanelor care au pus seara pe schelă și nu s-au asigurat de stabilitatea acestora.
Raportat la răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 1000 al. (1) din Vechiul Cod civil, condițiile generale ale antrenării acesteia sunt: un prejudiciu și raportul de cauzalitate dintre lucru și prejudiciu. Condiția specială constă în faptul că lucrul care a cauzat prejudiciul este necesar să se afle în paza juridică a unei persoane.
În ipoteza în care un lucru a cauzat un prejudiciu, se pune problema de a determina persoana răspunzătoare, chemată de lege să repare acel prejudiciu.
Textul art. 1000 alin. (1) precizează că va răspunde întotdeauna persoana care are lucrul ..sub paza sa".
Doctrina și jurisprudența au apreciat că prin paza lucrului se înțelege "paza juridică". Așa s-a ajuns să se afirme că pentru prejudiciul cauzat de un lucru este răspunzătoare persoana care, în momentul producerii acestuia, avea paza juridică a lucrului.
Prin paza juridică se înțelege puterea de direcție, control și supraveghere pe care o persoană o poate exercita. în mod independent, asupra unui lucru sau animal.
Această definiție a fost preluată în esența ei în textul art. 1377 noul Cod Civil, care definește noțiunea de pază a lucrului astfel: "În înțelesul art. 1375 și 1376 are paza animalului sau a lucrului proprietarul sau cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes propriu ".
S-a afirmat că temeiul pazei juridice este, de regulă un drept, deoarece sunt și situații în care un lucru cauzează un prejudiciu aflându-se doar în fapt sub controlul și supravegherea unei persoane, fără nici un temei legitim și chiar împotriva voinței celui care arc un drept asupra acestuia, cum este persoana care a furat un lucru sau animal sau este găsitorul lui.
Jurisprudența a statuat constant că în astfel de ipoteze, calitatea de păzitor juridic și deci de persoană răspunzătoare revine aceluia, care și-a însușit în fapt, fără să aibă un drept, puterea independentă de control și supraveghere asupra lucrului sau animalului altuia. Sub imperiul vechiului Cod civil, s-a arătat că paza juridică "nu se confundă cu niciuna din noțiunile juridice legate de proprietate, posesiune, drept legitim etc., ci este determinată exclusiv de existența posibilității de a exercita în fapt, independent, o putere de direcție, control și supraveghere asupra lucrului";.
În această cauză ambii martori audiați au arătat faptul că schela era montată deja la locul producerii accidentului, fără a putea spune cine a montat-o sau cărei persoane îi aparținea schela.
Cu toate acestea instanța de fond a tras concluzia, în lipsa oricărui probatoriu că acea schelă se afla în paza societății recurente, deși recurenta nu a mai avut activitate în cursul anului 2011.
Raportul de cauzalitate, trebuie să existe între lucru sau așa-zisul "comportament" al lucrului și prejudiciu suferit de victimă. în doctrina juridică se susține că imediat ce participarea lucrului la producerea prejudiciului a fost dovedită, art. 1000 alin. (1) prezumă caracterul ei cauzal, mai ales atunci când participarea se obiectivează într-un contact material între lucru și valoarea vătămată (o ființă sau un bun neînsuflețit).
Atunci când prejudiciul este consecința faptei omului (fapta consta in omisiunea verificării schelei si a stabilității scării pe schela - fapte săvârșite de către reclamant și martorul M. C.) lucrul fiind doar instrumentul utilizat de acesta pentru săvârșirea unei fapte, între lucru și prejudiciu nu există raport de cauzalitate; el se stabilește între fapta omului și prejudiciu, ceea ce face ca răspunderea în temeiul art. 1000 alin. (1) să nu se angajeze.
Instanța de fond a admis cererea formulată de către intimat și în lipsa oricărei probe certe a implicării societății recurente, a admis acțiunea atât față de aceasta cât și față de pârâtul O. I. (pe care l-a introdus în această cauză cu mult peste termenul legal și în contra tuturor dispozițiilor legale referitoare la cadrul procesual și responsabilitatea stabilirii acestuia).
Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse potrivit celor ce vor urma:
Este în afară de îndoială că reclamantul intimat a prestat muncă în folosul societăți recurente, fără însă să fie încheiat un contract scris. Această împrejurare este relevată de toți martorii audiați în cauză, inclusiv de martorul M. C., invocat de către Sc R. SRL (fila 67 din dosarul instanței de fond).
Toți martorii audiați în cauză, testează în sensul că între reclamantul P. V. și pârâți a existat o înțelegere verbală pentru ca cel dintâi să presteze muncă în folosul celor de-al doilea în schimbul unei remunerații.
Faptul că nu s-a încheiat un contract în formă scrisă între părți, iar societatea recurentă arată nu a mai desfășurat activitate începând cu anul 2009, nu este de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală. În cauză raportul juridic născut între părți și dedus judecății se naște din efectuarea de către reclamantul intimat P. V. a muncii fără forme legale, iar pentru intimații pârâți reprezintă o activitate profitabilă desfășurată în afara cadrului legal reglementat. Ea nu este evidențiată scriptic, fiscalizată, protejată, asigurată sau asistată social, lucrătorul fiind la discreția celui în folosul căruia prestează munca.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că la data de 29 iulie 2011, reclamantul presta activitate în folosul pârâților, că acesta lucra la renovarea unui imobil, împreună cu fii pârâtului O. I.
Cu privire la recursul formulat de pârâtul O. I., instanța reține, cum de altfel a observat și instanța de fond că potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil (1864) - aplicabil conform art.6 alin.2 Cod civil (2009), coroborat cu art.3 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil - "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara";.
Cu privire la recursul formulat de recurenta SC R. SRL, instanța observă că De asemenea, conform art. 1000 al 1 Cod civil "suntem responsabili de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră ";, cum de altfel a și reținut instanța de fond.
În persoana pârâtului O. I. sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, deoarece, fapta ilicită a acestuia constând în neasigurarea unei schele corespunzătoare ca înălțime pentru că muncitorii să aibă acces să lucreze până la streașina casei și, în al doilea rând, în nemontarea corespunzătoare a schelei și neluarea măsurilor de ancorare a schelei de perete pentru a se putea desfășura activitățile de construcții în condiții de siguranță de către muncitorii angajați fără contracte de muncă. Chiar dacă reclamantul a pus pe schelă acea scară, acest fapt s-a datorat tot pârâtului care nu a asigurat o schela cu înălțime suficientă pentru a se ajunge la streașina casei, iar dezechilibrarea întregii schele și prăbușirea acesteia s-a datorat tot pârâtului care nu a ancorat-o de perete în momentul în care a fost montată.
Chiar martorul invocat de către recurent, respectiv M. C. (fila 67 din dosarul instanței de fond) arată că schela nu era ancorată de casă, iar pe schelă fusese pusă o scară, iar în momentul în care reclamantul intimat P. V. s-a urcat pe acea scară, schela s-a răsturna, ceea ce a dus la accidentul celui dintâi. Martorul se afla pe schelă, dar pentru că a avut prezență de spirit a sărit la timp și nu s-a accidentat.
Cât timp înțelegerea cu intimatul P. V. de a presta muncă a intervenit între recurentul O. I., în calitate de administrator al recurentei SC R. SRL, fapta acestuia de a nu asigura schela, dar și aceea de a încălca normele legale privind modul de desfășurare a muncii, în persoana acestui recurent se reține săvârșirea faptei ilicite, care este aptă să antreneze răspunderea civilă delictuală.
Cu privire la recurenta SC R. SRL, Tribunalul reține că schela a fost pusă la dispoziția lucrătorilor, inclusiv intimatului P. V. pentru a presta muncă în folosul celei dintâi. Cu privire la bunurile mobile, în condițiile art. 1909 din Vechiul Cod civil, aplicabil cauzei.
Potrivit acestor dispoziții legale "lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără a fi trebuință de vreo scurgere de timp";. Codul civil instituie astfel o prezumție absoluta (juris et de jure) de proprietate.
Așadar, fiind pusă la dispoziție de către recurenta SC R. SRL, schela se prezumă a fi proprietatea acesteia, iar paza juridică a schelei îi aparține.
În condițiile în care recurenta SC R. SRL se bucură de prezumția că schela îi aparține, neexistând nicio probă în cauză că ar deține acest lucru cu rea credință, îi revine și răspunderea instituită de dispozițiile art. 1000 din Vechiul cod civil, pentru fapta lucrului.
Nu este lipsit de relevanță faptul că potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 privind securitate și sănătatea în muncă, cu modificările și completările ulterioare, societății recurente îi revenea obligația de a asigura toate condițiile de muncă persoanelor care desfășurau activități în folosul său.
Astfel cum rezultă din normele art. 3 alin. (1) din această dispoziție legală, aceasta se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât și private.
(2) Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților lucrătorilor.
Angajatorul este definit de dispozițiile art. 5 lit. b) din acest act normativ, ca fiind persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv și care are responsabilitatea întreprinderii și/sau unității;
De asemenea, potrivit lit. c) din același articol sunt definiți ca alți participanți la procesul de muncă - persoane aflate în întreprindere și/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activități în folosul comunității sau activități în regim de voluntariat, precum și șomeri pe durata participării la o formă de pregătire profesională și persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă și pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;
Așadar, obligația societății recurente de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea securității activităților desfășurate de lucrătorii care prestau muncă în folosul său este prevăzută de normele actului normativ mai sus arătat, iar încălcarea acestor obligații, reprezintă prin ea însăși o faptă ilicită, care poate antrena răspunderea civilă delictuală.
Nu se poate reține apărarea recurentei SC R. SRL, potrivit cu care accidentul s-a produs din cauza faptului că reclamantul a pus scara pe schelă și că din acest motiv s-a produs incidentul, această împrejurare nefiind probată în cauză, martorul M. C., invocat de aceasta arătând că dacă schela era ancorată ea nu s-ar fi mișcat.
Cum în cauză s-a probat că cei doi pârâți au încălcat obligațiile stabilite de normele legale arătate, există în persoana acestora fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, aceștia având așadar calitate procesuală pasivă, iar fapta lor a dus la producerea accidentului suferit de către intimatul P.V., probându-se astfel și legătura de cauzalitate dintre fapta acestora și urmările lor.
Încălcarea dispozițiilor legale mai sus arătate probează existența culpei recurenților în săvârșirea faptei.
Cu privire la prejudiciul suferit de intimatul P. V. și la care instanța de fond i-a obligat pe aceștia se reține că în urma căderii de pe schelă reclamantului intimat i s-au produs vătămări corporale, respectiv fracturi ale ambele picioare la nivelul călcâielor, așa cum rezultă din actele medicale de la dosar și din raportul de expertiză medico legală efectuat în cauză și că din cauza accidentării reclamantul nu a mai putut munci, așa cum au arătat martorii audiați în cauză.
Cu privire la cuantumul prejudiciului material instanța reține că prin acțiunea formulată, reclamantul intimat a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 5000 euro pentru operație, a sumei de 1000 euro reprezentând timpul cât nu o să poată munci și a sumei de 4000 euro daune morale. Instanța de fond i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 2292 lei cu titlu de daune materiale și suma de 3000 de euro cu titlu de daune morale.
Așadar alegațiile din recursul formulat de recurentul O. I. cu privire la sumele care depășesc aceste despăgubiri sunt străine de cauză și nu vor fi examinate.
Cu privire la cuantumul prejudiciului, instanța reține că urmare a accidentului, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico legală efectuat în fața instanței de fond si din adresa emisă de Spitalul Clinic, pentru îmbunătățirea stării de sănătate, reclamantul necesita tratament chirurgical ortopedic pentru ambele picioare, costul acestor intervenții chirurgicale fiind indicate in adresa 11303/2012 depusa la fila 78 a dosarului (dosar de Tribunal), respectiv de 1146,39 lei pentru fiecare intervenție chirurgicală, deci în total 2292 lei, astfel încât, fata de aceste acte de la dosar.
Reclamantul intimat nu este asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, ca urmare a el nu a avut contract de muncă încheiat cu recurenții, astfel că va fi pus în situația să suporte cheltuielile cu privire la aceste intervenții chirurgicale.
Prejudiciul suferit de intimatul reclamant este cert, deoarece este probat cu înscrisurile arătate mai sus și nu a fost reparat încă, este sigur atât în privința existenței cât și în privința posibilității evaluare. Contrar susținerii recurentelor acesta este actual deoarece pentru acesta nu este necesar ca sumele să fi fost plătite anterior cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea susțin. O astfel de logică juridică nu poate fi primită deoarece într-o astfel de situație s-ar putea ajunge, urmând același raționament juridic la ideea că acesta nu este actual, ci anterior.
Cu privire la suma de 3000 euro acordată de instanța de fond cu titlu de cu titlu de daune morale se reține că acesta a reținut în mod corect faptul că prin accidentarea suferita reclamantului i s-au cauzat suferințe fizice deosebit de intense, că acesta a fost imobilizat în aparat gipsat timp de 8 săptămâni, ca si in prezent acesta prezintă tulburări de mers si echilibru si imobilitate redusa din articulația tibio tarsiana si, in consecința, apreciază ca pentru repararea prejudiciului moral suferit de către reclamant se impune compensarea acestei suferințe, suma apreciata de către Judecătorie ca reprezentând o justa despăgubire pentru suferința fizica si morala a acestuia.
Apărarea recurenților potrivit cu care reclamantul intimat a refuzat efectuarea celor două intervenții chirurgicale, ca motiv de respingere a cererii sale privind acordarea daunelor morale nu poate fi primită, deoarece astfel de intervenții implică de asemenea suferințe fizice intense, iar refuzul acestuia poate fi justificat de lipsa sumelor necesare pentru efectuarea lor.
Față de cele mai sus arătate, dar și pentru considerentele deja reținute de Judecătoria Sibiu, sentința instanței de fond este la adăpost de criticile formulate prin cele două recursuri, astfel că nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod de procedură civilă, în condițiile art. 312 din același act normativ, ele vor fi respinse, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond.
Având în vedere că intimatul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma onorariului pentru asigurarea reprezentării prin avocat la instanța de recurs, odată cu respingerea recursurilor, cei doi recurenți vor fi obligați, potrivit dispozițiilor art. 18 din OUG 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă, cu modificările și completările ulterioare, să plătească în beneficiul Statului Român suma de 300 de lei.
| ← Despăgubiri pentru lipsă de folosinţă corelativ cu dreptul... | Obligarea clientului la plata către agenţia imobiliară a... → |
|---|
