Inadmisibilitatea cererii de restituire a cauţiunii

Tribunalul BRAŞOV Rezoluţie nr. 814/CA din data de 08.07.2015

Prin încheierea nr. 814/CA din 19.6.2015, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr. 1166/62/2015/a1 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de reexaminare a cauțiunii stabilită pentru cererea înregistrată în dosarul nr. 1166/62/2015 al Tribunalului Brașov, formulată de reclamantul Î I V I.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în procedura internă nu este reglementată o cale de atac separată de fond împotriva modului de stabilire a cauțiunii judiciare, sens în care sunt de observat dispozițiile de drept comun din art. 1056-1063 C.proc.civ.

Art. 1056 alin. 1 C.proc.civ coroborat cu art. 215 alin. 1 din OG nr. 92/2003 rep stabilesc expres competența judecătorului investit cu cererea principală de a fixa cuantumul cauțiunii în raport de dispozițiile legale și elementele de fapt prezentate de parte.

Nicio dispoziție nu interzice judecătorului fondului posibilitatea revenirii asupra cuantumului fixat, aceasta fiind și rațiunea pentru care nu a fost reglementată o cale de atac împotriva modului de stabilire a cauțiunii.

Dând eficiență principiului constituțional privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, precum și celui stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale, respectiv exigențelor determinate prin art.13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual-civilă a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații identice.

Conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Prin urmare, părților interesate le revine obligația de a sesiza instanțele de judecată în condițiile legii procesuale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Cererea de reexaminare are natura juridică a unei căi de atac ordinare, constituind un mijloc procedural prin care partea interesată poate cere și obține reformarea totală sau parțială a unei hotărâri judecătorești.

În raport cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, precum și cu dispozițiile art.13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili dacă împotriva hotărârii prin care instanța competentă se pronunță asupra cauțiunii se poate formula cerere de reexaminare

Promovarea unei cereri de reexaminare, ca de altfel exercitarea oricărei alte căi de atac ordinare și extraordinare, este condiționată de recunoașterea de către legiuitor a dreptului părții interesate de a provoca, prin intermediul acestui mijloc procedural, o nouă examinare a hotărârii pronunțate de instanță.

Recunoașterea unei căi de atac în cazuri neprevăzute de legea procesual-civilă sau, mai mult, contrar dispozițiilor sale, constituie o încălcare a principiului legalității.

Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au pronunțat constant în sensul că accesul liber la justiție semnifică exclusiv accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, regula potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție semnificând doar faptul că legiuitorul nu poate exclude nicio categorie sau grup social de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit prin lege.

Consacrând dreptul fundamental de acces liber la justiție, Constituția nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiții și reguli de procedură în vederea exercitării acestui drept.

În speță, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea formulării cererii de reexaminare a cauțiunii stabilită de instanță în temeiul art. 215 din OG nr. 92/2003 rep.

Cererea de reexaminare este reglementată de art. 39 din OUG nr. 80/2013 privind taxele de timbru, ca un mijloc procedural de reexaminare a modului de stabilire a taxei de timbru, nu ca un mijloc procedural de reexaminare a cauțiunii.

A recunoaște unei căi de atac aptitudinea declanșării controlului judiciar în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalității acestora, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept actuală.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Inadmisibilitatea cererii de restituire a cauţiunii