Pretentii Cereri
Comentarii |
|
JUDECĂTORIA ONEŞTI
JUDEŢUL BACĂU
Dosar nr.4813/270/2012 pretenţii
Înreg. 28.08.2012
SENTINŢA CIVILĂ NR. 125
Şedinţa publică din data de 15.01.2013
Instanţa constituită din:
Preşedinte – ----
Grefier – ----
Pe rol se află pronunţarea în cauza civilă formulată de reclamantul --- împotriva pârâtelor --- şi ---- şi a intervenientului ---- , având ca obiect pretenţii.
Dezbaterile în fond au avut loc în data de 11.01.2013, fiind consemnate prin încheierea de amânare de la aceea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.08.2012 sub nr. 4813/270/2012 reclamantul ---- , a chemat în judecată pe pârâtele ----- şi pe intervenientul ---- , solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa să oblige pârâta să îl despăgubească cu suma de 6.150 lei, din care 150 lei reprezintă contravaloare transport animale de la locul producerii accidentului la locuinţă/grădina zoologică şi 6.000 lei reprezintă beneficiu nerealizat.
În motivarea cererii, reclamantul --- a arătat că la dat de 15.01.2012 pe DN 12A, pe raza localităţii ----, în timp ce conducea atelajul tractat de doi cai proprietate, a fost izbit de autoturismul înmatriculat sub nr. ---- . În urma cercetărilor efectuate în dosarul nr. ---- s-a constatat vinovăţia conducătorului auto, prejudiciul datorându-se în mod exclusiv acestuia. Deoarece persoana vinovată de producerea accidentului conducea un autoturism pentru care exista poliţă de asigurare obligatorie, s-au făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului în urma cărora a fost acceptată la plată numai suma de 6.400 lei, reprezentând contravaloarea celor două cabaline şi a atelajului distrus. În urma impactului cu autoturismul condus de intervenient cei doi cai au suferit mai multe leziuni, fără se mai putea deplasa, situaţie în care reclamantul a plătit suma de 150 lei reprezentând transportul animalelor de la locul accidentului la locuinţa sa şi la grădina zoologică. A solicitat şi suma de 6.000 lei reprezentând beneficiu nerealizat, deoarece îşi asigura existenţa sa şi a familiei din sumele încasate în urma serviciilor de cărăuşie efectuate zilnic cu atelajul tras de cei doi cai. De la data producerii accidentului nu a mai realizat venituri ca urmare a lipsei de folosinţă a celor două cabaline şi a atelajului.
În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 36/1995, Ordin CSA 14/2011, art. 1381 şi 1385 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală (file 6-7), adeverinţă emisă de Consiliul Local Dofteana şi certificat de înregistrare vehicul (file 9-10), cerere de despăgubire formulată de reclamant şi răspunsul la aceasta (file 13-15).
Reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, iar prin încheierea din 02.10.2012 aceasta a fost încuviinţată, reclamantul fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 480 lei.
Pârâta --- a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că beneficiul nerealizat poate fi cerut şi acordat numai în caz de deces.
Instanţa, în temeiul art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a încuviinţat, ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar şi cu martorul ----- pentru activitatea de transport şi a respins proba cu martorul ----- propus pentru beneficiul nerealizat.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
La data de 15.01.2012, în jurul orei 05.00, în timp ce conducea autoturismul matca VW Golf, cu nr. de înmatriculare ---, pe DN 12A, pe raza localităţii--- , ---, din cauza neatenţiei, a intrat în coliziune cu un atelaj hipo ce era încărcat cu araci, fiind depistat cu o alcoolemie de 2,25 g‰ (prima probă), iar a doua probă nu a putut fi recoltată din motive medicale.
Aceste aspecte rezultă din cuprinsul ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală emisă în dosarul penal nr. 150/P/2012, fiind cuprinse în parte şi în dosarul de daună nr. RA0299BC12 din 18.06.2012, respectiv data şi ora evenimentului rutier, locul producerii acestuia.
În urma acestui eveniment rutier, reclamantul a formulat către societatea de asigurare o cerere de despăgubire, acesta solicitând suma de 5.600 lei, reprezentând contravaloarea celor doi cai, 1500 lei, reprezentând contravaloarea căruţei distruse, 150 lei, reprezentând contravaloarea transportului animalelor şi 4.000 lei, reprezentând contravaloare beneficiu nerealizat.
Referitor la această cerere, după cum arată chiar pârâta ---- în cuprinsul întâmpinării, după efectuarea tuturor cercetărilor şi a îndeplinirii tuturor obligaţiilor, i s-a răspuns reclamantului că se acceptă la plată despăgubirea în sumă de 6.400 lei, reprezentând contravaloarea celor doi cai şi a atelajului, aspect ce rezultă şi din oferta de despăgubire din data de 24.07.2012 (fila 61).
Prin cererea care face obiectul prezentului dosar reclamantul a solicitat obligarea societăţii de asigurare la plata sumei totale de 6.150 lei, din care 150 lei reprezintă contravaloare transport animale de la locul producerii accidentului la locuinţă/grădina zoologică şi 6.000 lei reprezintă beneficiu nerealizat.
Pentru activitatea de transport a fost audiat în cauză martorul ---- , din declaraţia căruia instanţa reţine că în urma accidentului produs căruţa reclamantului a fost distrusă, un cal avea o pulpă ruptă, iar celălalt era rezemat de un gard, aspecte observate personal de martor după producerea accidentului. În ziua respectivă caii au fost aduşi acasă, iar a doua zi a fost solicitat de reclamant să transporte carnea de la un cal la grădina zoologică din Oneşti. A lăsat carnea, iar reclamantului i s-a dat o hârtie, urmând a fi contactat pentru a primi nişte bani. Pentru ajutorul acordat martorul i-a cerut reclamantului suma de 150 lei.
În ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, instanţa reţine că într-adevăr prejudiciul trebuie reparat în integralitatea sa, ceea ce înseamnă că autorul prejudiciului este obligat să acopere pierderea suferită de cel prejudiciat şi câştigul pe care în condiţii obişnuite ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, conform art. 1385 din codul civil. Aşadar, una din condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se obţine repararea prejudiciului, în cauză beneficiu nerealizat, este ca acesta să fie cert atât în ceea ce priveşte existenţa sa, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de evaluare a acestuia.
În cauză, în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat, instanţa reţine că reclamantul a formulat o cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, în dovedirea căreia a anexat mai multe înscrisuri printre care şi un certificat fiscal emis în data de 09.05.2012 de către Consiliul Local ----- (fila 20), din care rezultă că reclamantul nu are autorizaţie conform OUG nr. 44/2008, acesta neavând impozite şi taxe neplătite, precum şi alte datorii către bugetul local, deci acesta nu era înregistrat ca desfăşurând o activitate economică în mod regulat, respectiv servicii de cărăuşie (după cum se arată în cererea de chemare în judecată) cu scopul de a obţine un profit. Conform art. 3 alin. 1 din OUG nr. 44/2008 în temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege, iar potrivit alin. 2 activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă. Pe de altă parte, conform art. 4 din aceeaşi ordonanţă activităţile economice se pot desfăşura individual şi independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale.
În cauză a fost depusă o declaraţie a lui ----- (fila 68), care a fost propus ca martor de către reclamant pentru dovedirea beneficiului nerealizat, probă respinsă de instanţă, declaraţie în care acesta arată că ---- efectua cărăuşie, iar beneficiul nerealizat pe o perioadă de două luni este de 4.000 lei. În cererea de chemare în judecată este menţionat un prejudiciu nerealizat tot în sumă de 4.000 lei, cuprins între data producerii accidentului, 15.01.2012, şi data formulării cererii de despăgubire, 01.06.2012, deci pentru 4 luni. Aşadar, conform declaraţiei lui ------, beneficiul nerealizat era de 2.000 lei lunar, iar conform reclamantului acesta era de 1.000 lei lunar.
Aşa cum s-a arătat mai sus, prejudiciul trebuie să fie cert atât în ceea ce priveşte existenţa sa, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de evaluare a acestuia. Faţă de cele arătate anterior, în lipsa unor înscrisuri pe baza cărora să poată fi stabilit cuantumul lunar al sumei realizate de reclamant ca urmare a activităţii de cărăuşie, nu poate fi stabilit caracterul constant al veniturilor, neexistând nici posibilitatea de evaluare a acestora, cu atât mai mult cu cât cele declarate de ----- diferă mult de cele susţinute chiar de către reclamant.
Astfel, având în vedere cele expuse anterior, urmează a fi admisă în parte acţiunea reclamantului, urmând a fi obligată pârâta ----- să achite reclamantului suma de 150 lei, reprezentând contravaloare transport animale şi a fi respins capătul de cerere privind obligarea la plata către reclamant a sumei de 6.000 lei, reprezentând beneficiu nerealizat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Având în vedere că acţiunea a fost admisă în parte, în baza art. 274 din codul de procedură civilă, va obliga ---- , să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat, prin reducerea onorariului de apărător.
Faţă de poziţia pârâtei, prin reprezentant, se va lua act că ----- nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Având în vedere că asigurătorul nu este în culpă procesuală faţă de intervenient, acesta fiind parte în dosar în baza prevederilor legale care obligă la chemarea acestuia în judecată, se va respinge cererea privind obligarea asigurătorului la plata către intervenient a sumei de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂŞTE
Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul -----, împotriva pârâtelor --- şi în contradictoriu cu intervenientul ----
Obligă pârâta ----, să achite reclamantului suma de 150 lei, reprezentând contravaloare transport animale.
Respinge capătul de cerere privind obligarea la plata către reclamant a sumei de 6.000 lei, reprezentând beneficiu nerealizat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Obligă ----, să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat, aşa cum a fost redus.
Ia act că ---- nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Respinge cererea privind obligarea asigurătorului la plata către intervenient a sumei de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept la recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.01.2013.
PREŞEDINTE, GREFIER,
1
← Perfectare vânzare-cumpărare Vânzări-Cumpărări | Revendicare. Excepţia de inadmisibilitate, excepţie invocată... → |
---|