Pretenţii. Daune morale cauzate prin încălcarea dreptului la imagine. Conflict între lideri politici la nivel local
| Comentarii |
|
- Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului: art. 8 şi art. 10;
- Cod procedură civilă: art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 şi pct. 9;
- Cod civil: art. 998.
Dacă unui jurnalist i s-ar aprecia ca rezonabile exagerările din unele judecăţi de valoare, instanţele nu pot avea aceeaşi lejeritate în aprecierea afirmaţiilor unui preşedinte de consiliu judeţean, respectiv a unui lider politic, reprezentativ la nivelul unui judeţ.
Cele două soluţii ale Curţii Europene nu pot fi reţinute ca deosebit de relevante în prezenta cauză şi din cauza faptului că în speţele respective era vorba de condamnări penale ale jurnaliştilor, în prezentul dosar fiind vorba despre atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv repararea prejudiciului de imagine creat pe calea unui litigiu civil. Deşi pârâtul a susţinut că în interviurile şi luările sale de poziţie s-a referit doar la activitatea desfăşurată de reclamant în calitate de prefect al judeţului, din citatele anterioare a rezultat că aprecierile pârâtului exced discuţiei politice şi funcţiei publice ocupate de reclamant, astfel încât, în mod corect, s-a reţinut că a fost depăşit cadrul stabilit de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, in-trându-se în sfera de acţiune a art. 8 din aceeaşi Convenţie, în ceea ce priveşte dreptul la propria imagine, protecţia demnităţii şi vieţii private a persoanei.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,
decizia civilă nr. 207 din 17 iunie 2009)
Prin acţiunea civilă adresată Judecătoriei Botoşani, reclamantul R.C.C. a chemat în judecată pe pârâtul C.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de daune morale, precum şi a cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost numit de către Guvernul României în funcţia de prefect, iar pârâtul exercita funcţia de autoritate publică de şef al administraţiei publice judeţene, ca urmare a alegerii în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani. Prin afirmaţiile pârâtului, reclamantul a invocat că i s-a încălcat dreptul la imagine şi i-au fost produse daune morale în componentele acestui drept privind valorile care definesc personalitatea, cu referire specială la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi viaţă de familie.
Prin interviurile acordate în cursul lunii octombrie 2006 şi ulterior în luna mai 2007, pârâtul a pus în discuţie mai multe probleme de interes public în cadrul cărora a adresat mai multe invective, ameninţări şi insulte vizând decredibilizarea sa sub aspect moral şi managerial, sub pretextul unei cereri de demisie. Esenţa atitudinii pârâtului a fost surprinsă de către ziarist în partea introductivă a articolului din Jurnalul „Dimineaţa Botoşanilor” din 6 octombrie 2006, „din păcate, lupta politică în care sunt implicaţi C.C. şi C.R. sună deja a mahala şi nu are nimic în comun cu subtilitatea luptei politice”.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că acţiunea este lipsită de fundament legitim şi exprimă dorinţa de răzbunare politică şi de îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului. Acesta era la momentul promovării în funcţia de prefect, membru marcant al P.N.L., din această funcţie declanşând şi întreţinând, în toată perioada mandatului său, un climat de ostilitate între cele două instituţii fundamentale ale judeţului - prefectura şi consiliul judeţean -, un adevărat război dus prin orice mijloace, pentru înlăturarea opoziţiei politice, denaturând menirea reală a funcţiei de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
Pârâtul a susţinut că luările sale de poziţie în presa locală nu au avut ca scop defăimarea reclamantului ca persoană particulară, ci au exprimat păreri critice, şi că el a folosit expresii aparent şocante pentru a releva judecăţi de valoare asupra persoanei publice a reclamantului, demnitar local, profund angajat politic, reliefând modul în care,
în calitate de prefect, şi-a îndeplinit atributele funcţiei publice ocupate. De asemenea, a arătat că nu poate fi exclus caracterul ilicit al faptelor reproşate reclamantului, astfel că nu este dată vinovăţia sa, ca element al răspunderii civile delictuale.
Prin sentinţa civilă nr. 3526 din 3 iulie 2008, Judecătoria Botoşani a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând pârâtul să plătească reclamantului suma de
20.000 lei cu titlu de daune morale, precum şi cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în articolele apărute în ziarele „Evenimentul de Botoşani” - din 6 şi 7 octombrie 2006, „Evenimentul de Botoşani” - din 8 mai şi 12 mai 2007, pârâtul a folosit expresii de natura să afecteze imaginea reclamantului, din titlurile şi subtitlurile articolelor („Atac fără precedent la adresa prefectului”, „Preşedintele consiliului judeţean i-a cerut prefectului să demisioneze", „C. în război cu toată lumea”, „Sfadă ca la uşa cortului între mai marii judeţului", „Ultimatumul lui C.", „Bâlci şi la televizor”) rezultă caracterul insultător al afirmaţiilor pârâtului la adresa reclamantului. Instanţa a reţinut că starea tensionată dintre părţi, precum şi atacul la care a fost expus reclamantul au fost relevate şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Instanţa a apreciat că faptele pârâtului au fost de natură să lezeze onoarea, demnitatea, prestigiul şi preţuirea de care reclamantul se bucură în societate, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 C. civ. Fapta pârâtului de a profera injurii faţă de persoana reclamantului, dincolo de limitele acceptabile pentru libera exprimare, a adus reclamantului un prejudiciu moral care poate fi reparat prin obligarea la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, cuantum considerat proporţional cu gradul de atingere adus prestigiului reclamantului.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Reclamantul a criticat hotărârea în ceea ce priveşte cuantumul daunelor acordate de prima instanţă, apreciind că suma este disproporţionat de mică faţă de prejudiciul produs, intimatul pârât folosind un limbaj defăimător şi jignitor la adresa sa, atitudinea pârâtului depăşind cu mult limitele admisibile ale unui comportament decent într-o societate democratică, ale bunului simţ şi ale unei educaţii elementare, atacul asupra persoanei sale având un impact major asupra societăţii botoşănene întrucât a fost utilizată inclusiv presa audio vizuală, efectul acesteia asupra opiniei publice fiind mult mai mare, pe considerentul că imaginile exprimă înţelesuri pe care presa scrisă nu le poate prezenta. Apelantul a susţinut că i-a fost grav afectată starea de sănătate datorită stresului la care a fost supus, deteriorarea stării de sănătate fiind dovedită cu înscrisuri.
Prin apelul său, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că în mod greşit prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe titlurile şi subtitlurile articolelor din presă, în condiţiile în care acestea sunt creaţia exclusivă a ziariştilor care le-au publicat, fiind cu desăvârşire exclus ca formulările acestora să poată fi reţinute ca temei al răspunderii sale civile delictuale. A arătat că instanţa nu a reţinut faptul că afirmaţiile sale au apărut în contextul neînţelegerilor şi conflictului apărut între cele două instituţii din judeţ, reclamantul, în calitate de prefect, având un rol determinant în declanşarea acestuia, conflict cu un caracter eminamente politic. în cauză se impune analizarea încălcării limitelor drepturilor prevăzute de art. 8 şi 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, respectiv dintre dreptul la liberă exprimare şi respectarea vieţii private, context în care nu poate fi ignorată cauza conflictului interinstituţional, precum şi caracterul politic al acestuia. Judecăţile de valoare şi expresiile imputate pârâtului au vizat, în mod exclusiv, prestaţia prefectului în calitate de persoană publică, reprezentant al partidului de guvernământ, numit pe criterii politice, şi nicidecum
persoana sau viaţa privată a reclamantului, cauza relaţiilor tensionate constând în atitudinea discreţionară în exercitarea prerogativelor funcţiei publice. Făcând referire la rezoluţia Adunării Consultative a Consiliului Europei nr. 428/1970, care prevede că respectul vieţii private a unei persoane angrenate în viaţa publică presupune o analiză a standardelor ce trebuie respectate în ceea ce priveşte aceste persoane, pârâtul a criticat faptul că prima instanţă nu a valorizat calitatea reclamantului de persoană angajată politic şi care îndeplineşte o funcţie de reprezentare a partidului de guvernământ. Prin sancţionarea sa, pârâtul susţine că se urmăreşte descurajarea persoanelor ce se pronunţă critic la adresa politicilor guvernamentale, încălcându-se astfel însăşi substanţa dreptului la liberă exprimare într-o societate democratică, prin exagerarea protecţiei de care trebuie să se bucure reclamantul, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului.
Prin decizia nr. 13A din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Botoşani a respins ca nefondate ambele apeluri, dispunând restituirea către reclamant a sumei de 2.993,286 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru nedatorată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că nu poate fi Ignorat contextul în care s-au desfăşurat evenimentele calomnioase, precum şi faptul că acestea au avut loc pe fondul unui conflict politic între partidele aflate la guvernare, respectiv în opoziţie. Cu toate acestea, faţă de prejudiciul adus imaginii publice a reclamantului, lezată prin atitudinea pârâtului, prima instanţă, în mod corect, a dispus obligarea acestuia din urmă la plata de daune morale într-un cuantum apreciat ca proporţional. Deşi reclamantul a făcut dovada existenţei unor suferinţe fizice şi a îmbolnăvirii grave a unui organ, s-a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate dintre boala reclamantului şi faptele săvârşite de pârât.
Referitor la apelul pârâtului, instanţa a reţinut că, deşi conflictul dintre părţi a avut un caracter politic, afirmaţiile acestuia au depăşit graniţa discursului politic, făcând referire la aspecte persoanele şi de viaţă privată ale reclamantului, ceea ce a fost de natură să lezeze imaginea publică a acestuia şi să se constituie într-o adevărată ingerinţă în viaţa sa particulară. Afirmaţiile pârâtului au depăşit cadrul unor judecăţi de valoare asupra faptelor adversarului său politic, depăşind limita disputei dintre cei doi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale. Pârâtul nu s-a limitat exclusiv la activitatea reclamantului în calitatea sa de demnitar, astfel încât a ieşit de sub ocrotirea oferită de dispoziţiile art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului.
Faţă de dispoziţiile art. 2 lit. g) şi art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 146/1997, s-a dispus restituirea către apelantul reclamant a taxei judiciare de timbru, achitată de acesta la prima instanţă şi nedatorată.
împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Prin recursul său, reclamantul a susţinut că în mod greşit a fost admisă acţiunea formulată doar în parte, faţă de atitudinea manifestată de pârât şi conţinutul concret al afirmaţiilor acestuia, impunându-se modificarea cuantumului despăgubirilor la care a fost obligat, faptele acestuia neintrând sub sfera de protecţie a art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului. Instanţele de fond nu au analizat impactul major pe care l-a avut folosirea limbajului obscen de către pârât în presa audio vizuală, avându-se în vedere capacitatea imaginilor de a exprima sensuri pe care presa scrisă nu le poate prezenta. Reclamantul a invocat faptul că instanţele nu au valorizat efectul major pe care l-a avut comportamentul pârâtului asupra vieţii familiei sale, nefiind avute în vedere suferinţele soţiei şi ale copiilor săi. De asemenea, nu a fost avut în vedere efectul stresului provocat de pârât asupra stării sale de
sănătate, în mod greşit apreciindu-se că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între apariţia bolii (şi afectarea iremediabilă a pancreasului) şi scandalul creat de către pârât, legătura de cauzalitate fiind subliniată şi de martorii audiaţi de către prima instanţă, prin declaraţiile acestora. încălcarea art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului este cu atât mai evidentă în prezenta cauză, în condiţiile în care, la momentul respectiv, reclamantul nu era membru al niciunui partid politic, pârâtul susţinând că a criticat activitatea sa în calitate de înalt funcţionar al guvernului.
Prin recursul său, pârâtul a solicitat modificarea hotărârilor date de instanţele de fond şi respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată. întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. pr. civ., pârâtul a invocat nemotivarea deciziei de apel, susţinând că din considerentele acesteia nu rezultă cu claritate nici motivele de fapt şl nici motivele de drept ce au format opinia instanţei, nefiind relatate şi analizate faptele concrete imputate lui ca temei al răspunderii civile delictuale.
Totodată, în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ., a arătat că în mod greşit s-a apreciat ca fiind depăşite limitele prevăzute de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului cu privire la protecţia dreptului la liberă exprimare, din probele administrate rezultând că neînţelegerile dintre părţi au avut o motivaţie de natură politică, în condiţiile în care reclamantul reprezenta partidul de guvernământ, iar el era liderul local al partidului de opoziţie. Expresiile aparent şocante, alteori satirizante, au fost de natură a atrage atenţia publicului asupra prestaţiei activităţii prefectului, reliefând modul în care acesta şi-a îndeplinit atributele funcţiei publice de reprezentant al guvernului, pârâtul exprimând astfel păreri şi idei critice ca ales local şi lider al principalului partid de opoziţie. în consecinţă, judecătorul naţional era obligat să aibă în vedere în ce măsură afirmaţiile pârâtului erau circumscrise limitelor art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului sau depăşeau aceste limite, intrând în câmpul de aplicare al art. 8 din aceiaşi Convenţie. Apreciind că era necesară valorificarea conduitei pârâtului conform dictonului „viaţa privată încetează acolo unde începe viaţa publică", pârâtul a susţinut că afirmaţiile sale nu au depăşit limitele libertăţii de exprimare de care ar trebui să se bucure orice cetăţean al României, şi cu atât mai mult un lider politic, membru al unui partid de opoziţie.
Analizând recursurile, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. pr. civ., instanţa le constată a fi neîntemeiate.
Referitor la recursul formulat de către reclamant, instanţa constată că, în mod greşit, acesta a criticat soluţiile instanţelor de fond în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina pârâtului. Deşi s-a invocat crearea unui mare scandal de către pârât, care a avut drept efect, pe lângă suferinţa morală produsă atât reclamantului personal, cât şi familiei acestuia, şi deteriorarea stării sale de sănătate, instanţele au apreciat ca nedovedită legătura de cauzalitate dintre faptele pârâtului şi boala reclamantului. Fără îndoială, suferinţa morală cauzată reclamantului a avut consecinţe în planul stării de sănătate a acestuia, însă nu poate fi apreciată deteriorarea stării de sănătate ca fiind direct şi unic provocată de comportamentul pârâtului. Stresul datorat exercitării unei funcţii publice nu poate fi cuantificat distinct de cel datorat conflictului interinstituţional şi de comportamentul ilicit al pârâtului, astfel încât, în mod corect, instanţele au respins aceste susţineri ale reclamantului privind atragerea răspunderii pârâtului în ceea ce priveşte apariţia şi agravarea bolii de care reclamantul a dovedit că suferă în prezent.
în cuantumul stabilit de către instanţe a fost inclus şi prejudiciul produs prin articolele apărute în presa scrisă, cât şi cel produs prin presa audio vizuală, instanţa
subliniind în considerentele hotărârilor afirmaţiile cu caracter insultător din cuprinsul articolelor scrise, întrucât exemplificarea cu fragmente din emisiunile de televiziune ar fi fost imposibilă în contextul în care hotărârile instanţelor de judecată au formă scrisă.
în ceea ce priveşte recursul pârâtului, instanţa apreciază că decizia instanţei de apel a fost în mod corespunzător motivată, în considerentele acesteia fiind menţionate în mod suficient de clar atât motivele de fapt, cât şi cele de drept, care au atras răspunderea civilă delictuală a pârâtului. Lipsa unor menţiuni exprese cu privire la fiecare dintre argumentele pârâtului nu poate fi calificată ca o nemotivare a deciziei, argumentele fiind grupat analizate şi respinse de către instanţa de apel.
Pe fondul cauzei, instanţa constată că afirmaţiile pârâtului, astfel cum au fost acestea citate în articolele publicate în ziarele locale („este un bandit de talie mondială”, „conduce cea mai coruptă instituţie...”, „el doreşte ca eu să nu fac nimic, el hotărăşte când să mă scol şi îl invit să îmi spună şi când să mă culc cu nevastă-mea, poate vrea să dea o limbă la urmă” - fila 14 dosar fond, „prefectul este o nulitate susţinută politic şi care va exploda bostanul cât de curând săptămâna asta”, „un bou rage aiurea...” - fila 16 dosar fond, „este un om vulgar, un om pervers, un om cu două feţe, un om fără caracter, tot ce vreţi” - fila 120 dosar fond, „dacă-l dai în apă nu se îneacă că are atâta aer în minte că îl duce pe deasupra” - fila 122 dosar fond, „...după mintea imbecilului de la prefectură...” - fila 124 fond, „subprefectul a fost informator, prefectul a fost” - fila 249 dosar fond), au un caracter injurios şi au fost de natură a afecta grav imaginea publică a acestuia. Faţă de modul în care au fost formulate, nu se poate reţine că afirmaţiile pârâtului au constituit judecăţi de valoare prin raportare strictă la activitatea de funcţionar public a reclamantului, în mod corect instanţele de fond apreciind că au fost depăşite limitele dreptului la liberă exprimare prevăzut de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului. Chiar în măsura în care reclamantul putea fi perceput ca şi reprezentant al partidului de guvernământ, deşi având în vedere modificările aduse cadrului normativ privind funcţia de prefect, la momentul ocupării acestei funcţii, reclamantul nu era practic membru al niciunui partid politic, limbajul folosit de către pârât depăşeşte limitele dezbaterii politice, referirile la persoana reclamantului având caracter insultător. Referirile la cauzele „Cumpănă şi Mazăre împotriva României”, respectiv „Lingens contra Austriei” nu pot fi reţinute de către instanţă în condiţiile în care în speţele respective era vorba despre jurnalişti care, în exercitarea atribuţiilor ce le reveneau în această calitate, aveau obligaţia „să îşi joace rolul indispensabil de "câine de pază" al democraţiei şi să îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes general”. Pârâtul nu avea o astfel de calitate, limitele folosirii unui limbaj şocant şi satirizant urmând a fi stabilite de către instanţă, prin raportare la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani şi Preşedinte al Filialei Judeţene a P.S.D. Chiar dacă unui jurnalist i s-ar putea aprecia ca rezonabile exagerările din unele judecăţi de valoare, instanţele nu pot avea aceeaşi lejeritate în aprecierea afirmaţiilor unui preşedinte de consiliu judeţean, respectiv a unui lider politic, reprezentativ la nivelul unui judeţ. Cele două soluţii ale Curţii Europene nu pot fi reţinute ca deosebit de relevante în prezenta cauză şi datorită faptului că în speţele respective era vorba despre condamnări penale ale jurnaliştilor, în prezentul dosar fiind vorba despre atragerea răspunderii civile delictuale, respectiv repararea prejudiciului de imagine creat pe calea unui litigiu civil.
Deşi pârâtul a susţinut că în interviurile şi luările sale de poziţie s-a referit doar la activitatea desfăşurată de reclamant în calitate de prefect al judeţului, din citatele anterioare a rezultat că aprecierile sale exced discuţiei politice şi funcţiei publice
ocupate de reclamant, astfel încât, în mod corect, Instanţele au reţinut că a fost depăşit cadrul stabilit de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, intrându-se în sfera de acţiune a art. 8 din aceeaşi Convenţie, în ceea ce priveşte dreptul la propria imagine, protecţia demnităţii şi vieţii private a persoanei.
Cuantumul daunelor morale a fost reţinut de instanţele de fond prin raportare la conţinutul concret al afirmaţiilor pârâtului, fiind lipsite de suport criticile acestuia privind nedovedirea daunelor pretinse în prezentul cadru procesual, apreciindu-se că nu e vorba de o îmbogăţire fără just temei.
în ceea ce priveşte criticile formulate de ambele părţi cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru suportate de către reclamant, instanţa reţine că în mod corect acesta a fost obligat la achitarea unei taxe judiciare de timbru raportată la cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune. Reclamantul era dator a suporta o taxă judiciară de timbru corespunzătoare sumei de 300.000 lei, în cuantumul cheltuielilor de judecată trebuind a fi inclusă doar suma proporţională părţii din pretenţii care a fost admisă (20.000 lei), conform dispoziţiilor art. 276 C. pr. civ., instanţa obligând pârâtul la suportarea doar a părţii din taxa judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor încuviinţate.
Constatând că susţinerile ambilor recurenţi s-au dovedit a fi neîntemeiate, în raport de reţinerile şi dispoziţiile instanţelor de fond, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. pr. civ., art. 998 C. civ. şi art. 8 şi 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, instanţa urmează a respinge ca nefondate ambele recursuri.
| ← Plângere împotriva unei dispoziţii emisă de primar în baza... | Radiere drept de ipotecă. Neîndeplinirea de către debitor a... → |
|---|
