PRETENTII. Jurisprudență
| Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Decizie nr. 522 din data de 16.06.2016
Prin decizia civilă nr. 522/16.06.2016, tribunalul a admis apelul declarat; a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea.
A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1449,28 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat intimatul la plata sumei de 60 de lei cheltuieli de judecată către apelant.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 1556 din 15 decembrie 2015, Judecătoria V a admis acțiunea formulată de reclamantul CI împotriva pârâtului PP; a obligat pârâtul PP să plătească reclamantului CI suma de 3467,17 lei reprezentând despăgubiri civile, precum și suma de 1062,75 lei cheltuieli de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de deplasare avocat.
Cu titlu preliminar, în ceea ce privește legea civilă aplicabilă instanța a considerat că izvorul raportului obligațional în prezenta cauză este fapta juridică extracontractual, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 potrivit cărora obligațiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii lor ori după caz, săvârșirii lor, respectiv Legii nr.287/2009 ( Noul Cod Civil).
Potrivit art. 1357 C.civ., "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare";. Din aceste dispoziții legale reies condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, acestea fiind: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Față de cele reținute, precum și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată instanța a analizat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie în persoana pârâtului.
În ceea ce privește existența faptei juridice ilicite, instanța a constatat că susținerile reclamantului privind fapta pârâtului, săvârșită la data de 25.06.2014, de a provoca avarii, prin acțiuni repetate de lovire a autoturismului marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -----, aflat în proprietatea reclamantului, sunt întemeiate pentru următoarele considerente.
Potrivit Ordonanței de renunțare la urmărire penală din data de 18.11.2014, pronunțată în dosarul de urmărire penală nr. 662/P/2014, neatacată prin plângere la prim-procurorul ierarhic, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală privind inculpatul PP, pârâtul din prezenta cauză, în baza art. 318 C.pr.pen., respectiv pentru motivul că fapta de distrugere nu prezintă interes public în urmărirea acesteia, față modul, mijloacele săvârșirii acesteia și recunoașterea de către inculpat.
Instanța a reținut că, deși nu este ținută de dispozițiile procurorului dispuse în faza cercetărilor prealabile sau în cursul urmăririi penale, și nici de mențiunile din cuprinsul ordonanței prin care s-a reținut săvârșirea faptei de către pârât, totuși trebuie să ia în considerare și să analizeze și probele administrate în cursul urmăririi penale în vederea efectuării unei noi aprecieri globale asupra pertinenței celor afirmate prin prezenta cerere de chemare în judecată, având în vedere legătura lor indisolubilă cu pretențiile solicitate.
Astfel, s-a considerat că este relevantă declarația martorului RG, conducătorul autoturismului avariat și aflat în proprietatea reclamantului, care arată că în timp ce se deplasa pe raza cartierului C din orașul V a accidentat un cocoș al pârâtului, motiv pentru care acesta din urmă a avariat autovehiculul în cauză, lovind cu pasărea capota și portbagajul mașinii.
În același sens, sunt și declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, respectiv ale numiților CA, VM și DI, martori oculari care afirmă că au observat cum pârâtul a exercitat acțiuni de lovire asupra capotei autoturismului în cauză, provocând trei înfundături ale acesteia.
Instanța a mai constatat, că în ciuda negării de către pârât a săvârșirii faptei descrise cu ocazia administrării interogatoriului în cauză, atât din declarația martorului DI audiat în cursul urmăririi penale, din cuprinsul cercetărilor efectuate de organele de urmărire penală, consemnate în referatul cu propunere și ordonanța de renunțare, cât și din declarația dată de pârât în calitate de inculpat, acesta a recunoscut, la momentul faptei, săvârșirea acesteia.
Analizând condiția existenței unui prejudiciu, instanța a reținut că acesta constă în contravaloarea avariilor efectuate autovehiculului, contravaloare care se ridică, potrivit devizului estimativ de la fila 33, la suma de 3467,17 lei.
În privința existenței raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, s-a reținut că rezultă fără echivoc, prejudiciul produs reclamantului fiind consecința firească a acțiunilor de lovire exercitate asupra autovehiculului marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -----, ce au determinat avarierea acestuia.
Pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată nu este de ajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.
Răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă, iar obligația de reparare a prejudiciului este integrală, indiferent de gravitatea vinovăției.
Din analiza probatoriului administrat, instanța a constatat că nu se poate reține existența unor cauze obiective, independente de voința pârâtului care să justifice fapta ilicită săvârșită împotriva reclamantului și care să înlăture reținerea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale a acesteia sub aspectul culpei.
Totodată, instanța a reținut că aceasta este dovedită prin declarațiile pârâtului, date în cursul urmăririi penale, și ale martorului DI, din care reiese expres că l-a auzit pe pârât declarând că trebuia sa avarieze autovehiculul mai grav, "; să o facă zob";, aspect ce denotă intenția acestuia în comiterea faptei delictuale, ca element constitutiv al acesteia sub aspect subiectiv.
Față de toate aceste considerente, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului și pe cale de consecință, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3467,17 lei, contravaloarea reparațiilor efectuate cu autovehiculul aflat în patrimoniul reclamantului.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., față de soluția ce urmează a fi dată în cauză, precum și cererea reclamantului, instanța a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către acesta, în cuantum de 1062, 75 lei, reprezentate de taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, cheltuieli de deplasare avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, pârâtul, care a formulat critici pentru nelegalitate și netemeinicie, prin care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii sau trimiterea cauzei spre rejudecare.
A motivat că autoturismul marca WW Pasat, cu numărul de înmatriculare -------, nu a suferit niciun prejudiciu în data de 25.06.2014 în timp ce conducătorul acestuia RG se deplasa pe strada pe care locuiește, organele de poliție nu au încheiat un proces-verbal de constatare a unei pagube materiale, devizul de reparații este pentru un prejudiciu adus autoturismului ulterior datei de 25 iunie 2014, iar reparațiile nu cad în sarcina sa.
Apelantul nu a indicat temeiul în drept al cererii.
La data de 30 martie 2016, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului și obligare apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că acțiunea fost dovedită cu înscrisuri și martori, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 471 alin.5 C. proc. civ.
În susținere, apelantul a depus ordonanța nr. 783/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V și referatul cu propunerea de clasare.
Apelantul a depus la data de 1 iunie 2016, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului, pentru motivele arătate în cererea de apel.
Verificând în limitele cererii de apel și a apărărilor formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul va admite apelul declarat pentru considerentele care vor succede.
Prin ordonanța nr. 662/P/2014 din data de 18.11.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria V s-a dispus renunțarea la urmărirea penală privind pe inculpatul PP, pârâtul din prezenta cauză, în baza art. 318 C.pr.pen., cu motivarea că fapta de distrugere nu prezintă interes public în urmărirea acesteia, față modul, mijloacele săvârșirii acesteia și recunoașterea de către inculpat.
Recunoașterea de către pârât a faptei pe parcursul urmăririi penale, se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați la parchet, precum și cu declarația martorului RG audiat la prima instanță.
Prin urmare, faptul că acesta nu a recunoscut fapta la interogatoriul luat în fața instanței, precum și împrejurarea că nu s-a întocmit un proces-verbal de constatate a pagubei de poliția, nu poate duce la concluzia inexistenței faptei.
Nici susținerea apelantului potrivit căreia devizul de reparații se referă la un prejudiciu adus ulterior datei de 25 iunie 2014, nu poate fi reținută, întrucât acesta nu putea fi întocmit decât ulterior comiterii faptei.
În ce privește prejudiciul cauzat pârâtului, în probatoriu, se are în vedere depoziția martorului RG, care a relatat că în data de 25 iunie 2014, în timp ce conducea autoturismul proprietatea reclamantului a lovit din greșeală o pasăre aflată pe drum, iar la scurt timp, după ce a staționat a văzut respectiva pasăre pe capota mașinii, după ce pârâtul lovise cu ea mașina.
De asemenea, se va avea în vedere și devizul estimativ depus de reclamant, din care se va reține ca valoare a prejudiciului numai suma de 1449,28 lei (manoperă și vopsitorie cu TVA), fără a se lua în calcul și valoarea pieselor (1558,63 lei pus TVA) întrucât nu s-a făcut dovada că pentru efectuarea lucrărilor de reparații ar fi necesară folosirea unor astfel de piese.
Față de considerentele expuse, se va reține că prejudiciul cert cauzat reclamantului prin fapta pârâtului este de 1449,28 lei, în mod greșit instanța de fond admițând integral acțiunea formulată.
Așa fiind, în baza art. 480 alin.2 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat, s-a schimbat sentința instanței de fond, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1449,28 lei către reclamant.
În baza art. 453 C. proc. civ., intimatul a fost obligat la plata sumei de 60 lei cheltuieli de judecată către apelant.
| ← CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare | CONTESTATIE LA EXECUTARE. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
|---|
